2,312 matches
-
în picioare, a bătut cu pumnul în masă și-a rostit tunător, cu o voce care semăna teribil cu cea a lui Ceaușeșcu: "Tovarășul secretar general a spus: să dăm umorului ce-i al umorului și satirei ce-i al satirei!"... Atît de bine și-a dozat strigătul și-atît de teatral, încît după două secunde de consternare, auditoriul a-nceput să aplaude, să scandeze lozinci (în mod aberant, firește), iar cetățeanul turmentat a fost evacuat cu discreție. Am fost pupați de
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
greu și nesigur este drumul pe care și l-au ales. În anii de tinerețe ai marelui regizor însă, el era și mai dificultos, deoarece, cum înfricoșător de exact zice intervievatul, atunci "dispăruse și acel simț al umorului românesc, dispăruseră satira și hazul de necaz. Cutreiera peste tot doar frica și nu numai cea camusiană, care se trăgea din burtă, ci chiar frica de a nu fi auzit chiar cînd nu spui nimic, frica de închisoare, frica de-a-ți pierde viața
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
fi schimbat, din Antichitate, vocația "cancanieră", nici dispoziția spre judecata morală, implică o asumare a "romanului familial" de către autor: "Cine se ilustrează îndeamnă prin chiar aceasta opinia publică să se întrebe: <<quo patre sit natus>>, din ce tată e născut." (Satire, I, 6). Să (nu) mai spunem că autorul însuși, Călinescu, poate fi asociat aceluiași complex, cel care a dat naștere un unui veritabil "roman familial" romanul "copilului găsit", sau al "bastardului" (cele două variante analizate de Marthe Robert în Roman
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
y alabanza de aldea, Guevara profesează un ruralism și o oroare de viața citadină, care, atunci, în plină Renaștere, sînt semnul unui romantism blînd, în limitele clasicismului, caracterizat printr-o ușoară mizantropie și prin setea de liniște. Cartea, care face satira vieții de la oraș, ridică satului un imn curat sămănătorist (...). La țară, dacă-ți vine gustul să mergi cu mîinile la brîu sau la spate, numai în cămașă ori cu un băț în mînă, mergi cum poftești. Acolo-i libertatea. La
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
echivalențe multiple. După bătălia dintre pușlamale, privită cu ochi de estet, în balade ale lumii interlope, poetul alcătuiește elegii villoniene, caracterizate prin amestecul de abject și sublim (Cina, Dimineața, Morții, Galere, Serenadă), de revoltă, indignare, uimire, ironie. În alte poeme, satira se îmbină cu intenția ludică (Hore, Inscripții, Copilărești, Fabule). Dumnezeu se joacă de-a facerea lumii: Ia o leacă, pune-o leacă/ Face oameni și lumină/ Din puțin scuipat cu tină/ Și dintr-un aluat mai lung/ Scoate luna ca
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
grotesc, plină de răutăți, de pofte lumești, amintind de atmosfera din Psalmi, iar în culegerea Poarta neagră, poetul evocă secvențe din închisoare, trimițând indirect la Florile de mucigai. Arta pamfletului arghezian este remarcabilă în Tabletele din țara de Kuty, adevărată satiră swiftiană a societății românești, și în culegerea Pravilă de morală practică. Dar pamfletarul iese în evidență și în romane: Lina înfățișează o florăreasă frumoasă râvnită de boieri; Ochii Maicii Domnului prezintă relația dintre o româncă și un ofițer englez; Cimitirul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și în culegerea Pravilă de morală practică. Dar pamfletarul iese în evidență și în romane: Lina înfățișează o florăreasă frumoasă râvnită de boieri; Ochii Maicii Domnului prezintă relația dintre o româncă și un ofițer englez; Cimitirul Buna Vestire este o satiră feerică, vizionară inspirată din realitatea și de fenomenul de la Maglavit. Limbajul poetic arghezian este surprinzător, original. La ferestre atârnă "iarba cerului albastră" (Incertitudine); genunchii unei fete sunt "copți ca grâul" (Creion); florile devin "snopi de ochi galbeni, cu gene de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
viață, cu spirit de observație necruțător (O scrisoare pierdută, D' ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Conu Leonida față cu reacțiunea). În orice epocă întâlnim personaje caragialiene, care se caracterizează prin vicii, ridicol, prostie. Pentru a ilustra moravurile societății, dramaturgul utilizează satira și sarcasmul, creionează tipuri umane, tipologii, a vrut să contribuie la îndreptarea moravurilor sociale. O noapte furtunoasă este o comedie a moravurilor de mahala, care aduce în scenă aspecte sociale și psihologice ale oamenilor de la periferia societății. O scrisoare pierdută
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
alte personaje sau de autor, prin didascalii, indicații scenice (caracterizare directă). SURSELE COMICULUI Comicul este principala modalitate de caracterizare a personajelor și de construire a situațiilor. Spre deosebire de umor, care provoacă râsul folosind ironia, comicul are un caracter moralizator, apelează la satiră sau la sarcasm și urmărește îndreptarea trăsăturilor negative : comicul de caracter, conturează personaje ridicole, provocând râsul cu scop moralizator. I.L. Caragiale creează tipologii de personaje cu trăsături negative: tipul încornoratului (Zaharia Trahanache) , tipul parvenitului și al demagogului (Nae Cațavencu), tipul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Naționale", jupân Dumitrache înțelege situația și este de acord cu căsătoria acestuia cu Zița. Cherestegiul este un mahalagiu, brutal, care ține la "onoarea de familist". Personajele lui Caragiale trăiesc în epocă prin vicii, impostură, ridicol și prostie. Autorul folosește ironia, satira și sarcasmul pentru a ilustra moravurile societății omenești. Având un statut social onorabil, Jupân Dumitrache Titircă, poreclit "Inimă-Rea", este "cherestegiu", "căpitan în garda civică", bărbat căsătorit, cetățean ambițios, care reprezintă tipul încornoratului. El este gelos, plin de vanitate , deranjat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
scrie versuri/ Când nimic nu ai de spus" (Criticilor mei) și recomandă existența umană ca izvor de inspirație și nu erudiția (În zadar în colbul școlii). În Epigonii (cea mai reprezentativă artă poetică eminesciană), poetul realizează o odă și o satiră, punând în opoziție operele scriitorilor pașoptiști cu cele ale contemporanilor (epigoni, lipsiți de valoare). Prima parte a poemului este o odă și elogiază poeții de altădată: Țichindeal, Paris Mumuleanu, Cantemir, Beldiman, Donici, Anton Pann, Cârlova, Bolliac. Unor poeți valoroși (Bolintineanu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
poeți valoroși (Bolintineanu, Andrei Mureșanu, Negruzzi) li s-a închinat o strofă, iar lui V. Alecsandri, trei strofe. Față de aceștia, Eminescu avea o admirație deosebită. Aprecia sinceritatea sentimentelor, credința în ideal, caracterul vizionar. Partea a doua a poemului este o satiră la adresa scriitorilor contemporani lui Eminescu, epigoni fără profunzime, a căror artă se rezumă la "spoială", "lustru", "cârpeală"; o creație rece, sceptică, lipsită de idealuri. Sunt amintiți poeții care au scris o limbă "ca un fagure de miere": Cichindeal, Mumulean, Prale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
din seria celor cinci scrisori și reliefează soarta omului de geniu întrupat într-un savant, în raport cu timpul, societatea și posteritatea, surprinzând geneza și stingerea universului. E o meditație filosofică despre spațiu și timp, despre existența omului în lume și o satiră cu privire la condiția nefericită a geniului. Sursele filosofice ale cosmogoniei eminesciene: a. Imnul creației din poemele vedice; b. Poemul naturii de Lucrețiu, care explică nașterea lumii prin mișcarea atomilor; c. Stingerea Soarelui și a universului după Byron, ideea identității, de la Heraclit
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
eminesciene: Luceafărul, Sărmanul Dionis, Rugăciunea unui dac, Povestea magului călător în stele, Memento mori, Gemenii, Mira. Poetul integrează omul naturii și spațiilor ei cosmice, în această meditație filosofică despre spațiu și timp, despre existență (fortuna labilis), având și caracter de satiră, în versurile referitoare la soarta geniului pe pământ și în eternitate. În tabloul I, cadrul nocturn este dominat de imaginea astrului tutelar, luna, stăpână a universului (esență a imensităților), alinătoare de suferințe, zeitate omniprezentă și omniscientă aflată sub zodia eternității
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de mare expresivitate: "Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie". Această pieire a universului și-a găsit o strălucită viziune escatologică. Poetul introduce simetria: începutul și sfârșitul universului stau sub semnul haosului, întunericului, păcii. Tabloul al patrulea e o satiră la adresa societății meschine, cuprinde elemente de meditație filosofică și are caracter moral. În acest tablou se prezintă relația omului de geniu cu lumea contemporană și cu posteritatea. Poetul revine la ideea filosofică a identității oamenilor cu ei înșiși: "Unul e
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aibă parte de nemurire". În câteva versuri apare din nou identitatea oamenilor cu ei înșiși și cu omenirea întreagă: "unul e în toți, tot astfel precum una e în toate", ideea despre condiția trecătoare a omului pe pământ, după care satira trece în sarcasm. Oamenii sunt egali în fața morții și confesiunea din final este sfâșietoare: "Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții". Aspirând spre Absolut, creatorul de adevăr și frumusețe poetică exprimă dimensiuni dramatice tulburătoare. Limbajul poetic se caracterizează prin
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
drama omului de geniu neînțeles de societate). Alături de genuri literare, interpreții au scos în evidență și câteva specii literare: idila pastorală (dragostea dintre Cătălin și Cătălina); meditația filosofică (drumul cunoașterii); elegia (omul obișnuit care nu poate accede spre idei superioare); satira (sarcasmul poetului asupra societății superficiale); pastelul (tablouri descriptive de natură terestră sau cosmică). Odă (în metru antic) Odă (în metru antic) a trecut prin opt variante, schimbându-și tonalitatea de odă, cu una de elegie erotică. Stăpânit de patima cunoașterii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a Glossei este condiția omului în raport cu timpul, iar motivul fundamental lumea ca teatru presupune o înțelegere superioară, schopenhaueriană, după care răul și egoismul generează lumea. Având o circulație universală, acest motiv este susținut printr-o ironie subtilă, cu accente de satiră, înfățișând viața ca pe o scenă imensă, unde oamenii sunt actorii ei. Înzestrat cu o conștiință lucidă a deșertăciunii, geniul, spirit inadaptabil, trăiește nemulțumirea ca pe o "amară resemnare", într-o "deposedare de iluzie" (Edgar Papu). Poetul sugerează un model
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Caragiale, ba chiar, după Pompiliu Eliade, cea mai frumoasă operă literară în limba noastră. Criticul face această afirmație la începutul stagiunii 1901/1902, când adaugă: ...ca român, mă mândresc cu numele lui Caragiale... Piesa surprinde începutul unei alte epoci. Miezul satirei îl reprezintă marea farsă a alegerilor pentru modificarea Constituției. În capitala unui județ de munte, formațiunile politice locale, aparent în competiție, sunt partidul liberal și ramura independentă, ambele dorind să fie ales din rândurile lor unicul candidat pentru colegiu. Trahanache
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fragment din viața publică a centrului, a capitalei. Prin intermediul acestui intrus care apare în piesă în calitate de candidat desemnat de centru, dramaturgul arată mijloacele de parvenire în funcții publice la nivel local, provincial și central. Încă o dată, Caragiale reușește să extindă satira, cuprinzând într-o situație și un personaj oarecare, semnificații și împrejurări generale, tipice. Agamemnon Dandanache este, fără îndoială, un șantajist, mai crud chiar decât Cațavencu, în ciuda apariției sale. El ajunge în noua funcție tot prin folosirea unei scrisori compromițătoare. Însă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
mai adâncă, acțiunea comediei este vie, personajele se mișcă natural, tipurile sunt vii, intriga extrem de simplă. Totuși, criticul consideră că expresia cea mai înaltă a talentului caragialian se întâlnește în O scrisoare pierdută, o adevărată comedie de moravuri, o valoroasă satiră politicosocială. Analiza personajelor este făcută cu lux de amănunte. Gherea afirmă că Cetățeanul turmentat e unicul om adevărat cinstit din toată piesa, că polițaiul Ghiță Pristanda, servil, corupt de șefii lui, instrument docil al prefectului Tipătescu, este iarăși una dintre
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Sunt atât de vii, de bine tipizați, încât par mai adevărați decât în viața reală. Cu toate acestea, „analiza sufletească“ din piesă nu i se pare lui Gherea destul de adâncă. Această lipsă de profunzime se datorează faptului că este o satiră politică, atenția scriitorului fiind îndreptată asupra acestui aspect: „Dar analiza sufletească atât câtă e, ca exactitate, ca pricepere a sufletului omului, ca putință de a zugrăvi acest suflet, e mai presus de orice laudă.“ 5.4. GHEORGHIU, MIHNEA: „Marea dramaturgie
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
la O scrisoare pierdută, Sică Alexandrescu consideră că autorul creează aici personaje tipice în împrejurări tipice, că în această piesă demască nu numai exponenții burghezo-moșierimii, ci și toată clientela ei politică. Alexandrescu îl critică pe G. Ibrăileanu care afirmă că satira se îndreaptă numai spre liberali, când de fapt ea este îndreptată spre monstruoasa coaliție burghezo-moșierească. Criticul încheie sublinind faptul că O scrisoare pierdută este un prețios aport în tezaurul cultural al poporului nostru, care trebuie pus în adevărata lumină, prin
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
lui Ion Ghica. Creangă și Caragiale au dus procedeul la perfecțiune. Limba vorbită și stilul oral au la Caragiale o calitate dublă: aceea de a fi un procedeu realist-descriptiv și critic. Transcrierea limbii vorbite este la Caragiale un mijloc al satirei sociale. Spre deosebire de limba personajelor lui Creangă, cea a personajelor lui Caragiale datează fiind un mijloc al datării, al localizării, al tipizării și, ca atare, un mijloc al criticii. Se ilustrează ideea că limba personajelor lui Caragiale este o limbă vorbită
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
coborârea prin "labirinturi și scări întortocheate" în subteranele și canalele de scurgere ale orașului Buenos Aires. Atitudinea autorului devenit personaj se schimbă corespunzător, în sensul că Abaddón, Exterminatorul abundă în semne de interogație anxioasa, iar în tonul relatării se face simțită satiră implacabila, ce ia locul ironiei din românele anterioare, în timp ce figurile se transformă în caricaturi, iar faptele, în parodii. În fața acestei coborâri incomensurabile în malefic, există exegeți care își opresc interpretarea la demonologia lui Sábato, uitând că în opera să oroarea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]