1,949 matches
-
întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era o brigadă de insomniaci, neobosiți și enervant de zeloși în ceea ce privea îndatoririle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
-mi accepți umilă și recunoscătoare mâna întinsă de prietenă. Dar te-ai dovedit a fi o adevărată revelație - de fapt, ești o scârbă în toată regula. O spui de parc-ar fi ceva rău în asta. Deborah nu zâmbea, dar sclipirea din ochi dădea de înțeles că replica nu fusese spusă cu încrâncenare. Julia a rânjit. — Știi ceva? De fapt, chiar te admir pentru chestia asta. Și partea cea mai haioasă este că, deși am venit aici să mă prefac că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de bine. Te fac varză, mamele și tații. Poate că nu asta le e intenția, dar o fac. Te umplu cu toate greșelile lor. Și mai adaugă ceva, special pentru tine. —Vezi cum vorbești, l-a admonestat Fiona cu o sclipire amuzată în ochi. Dar ăsta nu-i limbaj de stradă, asta e poezie, a râs Jake. Philip Larkin, ca să fiu mai exact. Fiona a luat o batistă de hârtie dintr-o cutie aflată în apropiere și s-a aplecat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
un inmouchar de stirpe atât de nobilă să se unească în fața legii cu un membru al disprețuitei caste a sclavilor akli. Se așeză lângă el, îl privi drept în față cu imenșii ei ochi negri, întotdeauna plini de viață și sclipiri ascunse, și îl întrebă cu blândețe: — Te îngrijorează oamenii ăștia, nu-i așa? — Nu ei, răspunse gânditor. Ceva ce îi însoțește, ca o umbră sau un miros. — Vin de departe. Și tot ce vine de departe te îngrijorează, fiindcă bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înfipse în sarea dură takuba și pușca, își făcu un acoperiș și se adăposti sub el, dispus să aștepte răbdător să treacă cele mai grele ceasuri ale zilei... N-a dormit, privind fix spre locul unde vehiculele lansau spre soare sclipiri metalice, observând cum, de la un minut la altul, pâcla se făcea tot mai groasă, iar căldura creștea, amenințând să facă sângele să fiarbă în vine; o căldură atât de densă, de copleșitoare și de apăsătoare, că se răzvrăti până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nimeni pe lume în stare să prindă un tuareg solitar în deșert. L-au trezit lumina și liniștea. Soarele pătrundea din belșug prin fereastra zăbrelită, luminând șirurile lungi de cărți și făcând scrumiera de alamă plină de mucuri să arunce sclipiri argintii, dar, în ciuda orei înaintate, nu auzi nici cel mai vag zgomot în curte și era sigur că nici nu sunase deșteptarea, ca în fiecare dimineață. îl neliniști acea tăcere. Anii îl obișnuiseră cu o rutină militară și rigidă, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pavată cu dale, care urcă dinspre râul Siab, hanul și-a făcut intrarea solemnă prin Poarta Buhara, situată În nordul orașului. Surâdea cu toată fața, ochii săi mici păreau mai adânciți În orbite, mai oblici ca niciodată, pomeții săi reflectau sclipirile chihlimbarii ale soarelui. Și apoi, dintr-odată, dispoziția i s-a schimbat. S-a apropiat de cele aproape două sute de notabilități adunate În jurul cadiului Abu Taher, a Îndreptat către grupul În care se amestecase Omar Khayyam o privire iscoditoare, neliniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de pe ulcior, nici de pe roata sa de olar, arăta cu bărbia spre o grămadă de străchini smălțuite. Îi urmăream pe cei doi bărbați, cu bonetele lor de lână neagră Împodobită cu găitane, cu tunicile lor În dungi, cu bărbile cu sclipiri roșiatice, cu gesturile lor milenare. Exista oare vreun detaliu al scenei care n-ar fi putut să Înfățișeze, ca atare, În vremea lui Khayyam? O adiere ușoară, nisipul Începe să se Învârtejească, hainele se umflă, Întreaga piață se acoperă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
doar niște personaje deghizate, care să iasă în calea voastră pentru a vă stârni compasiunea și pentru a vă aduce evoluția spirituală. Îl privesc sceptic, un Buddha slab și ostil cu o fustă dintr-un prosop roșu, un Buddha fără sclipire, încercând să se ascundă de privirile mele, altădată am fi schimbat între noi semne de bârfă, ne-am fi exprimat dezaprobarea prin zâmbete abia perceptibile, dar acum suntem străini unul altuia, parcă nu ne-am fi cunoscut niciodată, doi elevi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în întunericul nopții de vară și aceasta era imaginea mea despre licurici. Licuriciul meu era probabil pe punctul de a-și da sufletul. Am scuturat borcanul de câteva ori și licuriciul s-a lovit de pereți, încercând să zboare, dar sclipirea era tot ștearsă. Încercam să-mi aduc aminte când am văzut licurici ultima oară. Oare unde naiba s-a întâmplat? Îmi aminteam perfect peisajul, dar nu-mi puteam aminti exact locul și timpul. Aveam în urechi și acum susurul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aripioarele, un arc de cerc care-mi sugera intenția lui de a aduce timpul înapoi. A planat puțin pe loc de parcă ar fi vrut să vadă linia trasată de aripioare în bătaia vântului și apoi a zburat spre est. Urmele sclipirii lăsate de licurici mi-au rămas în suflet încă multă vreme după ce acesta dispăruse. Cu ochii închiși, vedeam încă acea luminiță palidă a unui suflet pierdut în bezna nopții. Am întins mâna de câteva ori, dar n-am atins nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vedea unduindu-se, dar păsărelele nu și-au luat zborul, ci s-au transformat în niște păsărele metalice care au căzut la pământ, cu zgomot. Când am deschis ochii, mi s-a părut că văd continuarea visului. Luna avea aceeași sclipire albă, gingașă. M-am ridicat fără să vreau ca să caut pe jos păsărele din metal, dar bineînțeles că ele nu erau acolo. Am văzut-o, în schimb, pe Naoko la picioarele patului, stând nemișcată și singură, cu ochii ațintiți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
diavolul în femeile alea și cum se lupta părintele Gherontie cu necuratul! - Păi și ai tăi ce zic? - Ce să zică? Sunt îngroziți! Mă roagă cu cerul și pământul să nu mai dispar așa. În ochii ei superbi surprind o sclipire sadică. Oricum, se pare că dezvirginarea digitală nu i-a ostoit amocul. Apoi e pasionată de chineză. Da, a fost o vreme și la niște cursuri la Sala Dalles. Acolo l-a auzit de profesorul Ladea, fiul sculptorului Romulus Ladea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de disperare ... și apoi din nou liniște! Oare ce să fie? ... Iarăși globul de argint? ... lăsat singur, fără cineva care să-l strângă protejându-l, să-l încălzească ... transformându-se într-o minge de gheață. Înconjurat de mii de luminițe, sclipiri care se lasă ocrotite de magia așternută asupra lor ... iar apoi dispărând una câte una, lăsându-l din nou singur în pustiul etern! Mai faci câțiva pași privind spre globul de gheață ... te vegheză, ascultându-te, te privește sperând să
O noapte eterna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Antohi Paula () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2327]
-
mustindu-i încă, umeziți, precum oricare respectabil marinar fenician, în seara luptei de la Salamina. Vegheați de privirea de smarald a Îngerului, amicii se desprinseseră, agale, de pe loc, călcând apăsat pe sub coroanele copacilor, scăldate în păienjenișul razelor electrice artificiale, care estompau sclipirile naturale ale lunii și ale stelelor, transformând ambianța într-un fel de negativ fotografic, o imagine beta, decupată fantasmagoric, în felii de peisaj regulate, nude, alternante: Întuneric, lumină, întuneric, lumină și iar întuneric... Oricum, obiectivul nu este în zona periculoasă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
singuratice. Perechile de șine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta, cu o siguranță mașinală. Pe urmă se iviră suburbiile murdare, case dărăpănate, ulițe desfundate, contrastând violent cu sclipirile ce vesteau mai încolo palatele. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele, după ce scoase și pe coridor vreo două coșuri ce nu mai încăpuseră înăuntru, arendașul se ghemui cum putu pe o margine, lângă un geamantan, și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca împunsături de ace într-o pânză groasă de câlți. În vreme ce țăranii se vânzoleau, coloana de soldați se târa pe șosea ca o uriașă râmă neagră. Raze de soare jucăușe, căzând pe luciul baionetelor înfipte pe arme, se răsfrângeau cu sclipiri speriate în văzduh. În curând se deosebiră rândurile și cei câțiva călăreți, și trăsura cu prefectul și procurorul, apoi tunurile trase de câte șase cai, încheind trupul apocaliptic ca o coadă turtită cu solzi metalici. Cu cât oastea tăcută se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prin niște gesturi pe care, acum, le-aș numi parcă rituale. Uneori parcă îndepărta de pe el o pânză străvezie de păianjen. Alteori arăta cu degetul spre cer, zâmbind enigmatic, în serile învăluite în ceață purpurie, trecând pe nesimțite în cafeniu, sclipirea metalică a mecanismului ortopedic purtat de primul băiat și gesturile sibilinice ale celui de-al doilea căpătau în ochii noștri, care pândeam din șanțuri protejați de măștile de carton, un aer bizar, enigmatic, greu de descifrat. Când plecau acasă, întotdeauna
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care își tampona bine obrajii concavi. Regretă din tot sufletul lipsa fondului de ten, dar asta era. Se fâțâi în fața oglinzii, privind acest cap inedit. Pentru că în cameră aerul devenise cafeniu, aprinse lumina, și atunci putu să contemple, în toată sclipirea lor, culorile cu care se împodobise. Chipul sporise în frumusețe, avea o frumusețe pe care niciodată un chip de bărbat sau de femeie nu ar fi sperat s-o dobândească. Se privi și din profil, uitîndu-se în oglinda mare prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
familiară dinainte de-a ști cine e Proust. E straniu că am avut, ca adolescent, toate experiențele aparent atât de particulare, de irepetabile, ale unor scriitori: cunosc efectul madlenei lui Proust - anumite bomboane discoidale, roze și buretoase, foarte parfumate, sau sclipirea unei insigne pe pieptul unui trecător m-au făcut de câteva ori să simt puternic emoția reamintirii unor locuri, a reconstruirii unei atmosfere; cunosc senzația de leșin care îl încerca pe Blecher în locuri virane; am avut tot complexul de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și o liniuță. Firește, Traian își găsi curând o prietenă. Se numea Ante Livia și era în clasa a cincea. Livia avea părul tăiat rotund, "cu castronul", anticipând cu câțiva ani moda Mireille Mathieu. După baie, părul ei castaniu căpăta sclipiri roșietice. Era zveltă, foarte grațioasă și bine crescută, în rochița ei favorită, un turcoaz nețipător, părea o mică domnișoară. Traian se învîrtea toată ziua pe lângă ea. Din spirit de emulație, alți câțiva băieți mai frumușei își găsiseră și ei câte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o mai văd. La focul de tabără, printre scânteile incandescente ale cetinei, îi vedeam din când în când profilul, galben ca șofranul sau roșu ca purpura, după culoarea limbilor de flacără care i se reflectau pe chip. Arșița rugului înalt, sclipirea paietelor și aripioarelor de fluturi ale dansatoarelor din programul artistic, zdrăngănitul de chitară, toate se depuneau, strat peste strat, pe retinele mele, în mintea mea, pe pielea mea, dar pentru mine important era doar s-o văd. Mi-era foarte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cotidianului și să-i recunoaștem acestui personaj deplina ancorare în dinamica mundaneității efemere. Așadar, el poate fi înțeles drept parte reală a conglomeratului întru care interrelaționează multiple prezențe și acțiuni umane. Desigur, o astfel de parte nu poate reprezenta decât sclipirea unei picături într-un ocean de tumult temporal și mobilitate existențială. Dar tensiunea ritmată a imensității omenescului ce-și consumă efervescența în istoric se reflectă concentrat, asemeni unei esențe din parfumurile ființei, în atomii existențelor individuale care o propagă și
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pironiți în albul tavanului- un tavan pe care îl urmărea în cele mai mici neregularități ale lui -, cu buzele strânse peste dinții albi, mici și ascuțiți, și pe urmă, clipind des și mărunt, lăsând să-i scape printre pleoapele întredeschise sclipiri de răutate ; o privire piezișă, mulțumită de nereușita lui pe care putea s-o contemple. — Nu te mai tot zgârma atât, uite cum ai ajuns s-arăți... îi zise Vica și-i arătă cu degetul îngroșat și zbârcit petele vineții
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
neajunsurile firii sale excesiv de sensibile printr-o dorință sănătoasă de a simplifica situațiile. De a-și privi semenii cu generoasă îngăduință. Cu atât mai bine deci dacă timidul Titi, profitând de protecția maturului său amic, îndrăznește acum să trimită o sclipire luminoasă și șăgalnică a ochilor - ca o propunere de reîmprietenire - spre tânăra doamnă ce stă ursuză, greoaie în celălalt colț al salonului ! Cu atât mai bine, cu cât ea nici nu pare să o observe... Cufundată în gânduri, Sophie frisonează
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]