1,369 matches
-
de tutun îi învăluia capul ca un nouraș de vată, iar pe dușumele mucurile aruncate la întîmplare punctau pauzele inspirației lui ziaristice. Pe la cinci, când începea să se întunece, nu-i mai lipsea decât o încheiere de efect. Ca să-și scormonească avântul reciti tot articolul, mormăind și cu glas câte o frază ce i se părea mai sonoră și mai rotundă. "Bravo! își zise la urmă. Perfect! Dacă nici asta nu face senzație, atunci..." Sfârșitul de efect însă tot nu-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mă umilesc eu în fața țăranilor? ― Nu e umilință, tată! zise Grigore. Dragoș n-a săvârșit nici o crimă care să... ― Dragoșul tău e instigatorul sătenilor mei! spuse Miron grav. El mi i-a zăpăcit, mi i-a ațâțat și le-a scormonit toate nemulțumirile. Ce-ați făcut voi la orașe, a făcut el aici, încît mi-a distrus toată munca mea de treizeci de ani!... De altfel, dacă nu știai, află că eu am cerut, motivat, prefectului să mi-l ridice imediat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deschise gura să recunoască: ― Apoi... Îi curmă brusc șovăirea glasul lui Petre Petre, înveninat de imputare aspră: ― Dar dumneata de ce sudui copilul, nea Cristache?... Pentru că I-au bătut boierii? Și deodată fierberea izbucni din nou, ca flăcările dintr-un jăratic scormonit la timp. Trifon, care n-apucase a închide gura, continuă acum înfuriat: ― Apoi tălică se vede că tot spre ciocoime tragi, d-aia n-ai simțit în suflet și nu te doare când ne bate pe noi! Busuioc mirosi o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în râsete, iar după ce se mai depărtară puțin, unul dădu un chiot prelung și ascuțit, parcă să ridice toată lumea în picioare. În același moment noianul de flăcări de la răsărit se învolbură mai năprasnic, parcă glasul omenesc de aici ar fi scormonit temeliile jăraticului de acolo. O vâltoare de scântei se ridică în văzduh, risipindu-se într-o vijelie de stele căzătoare. Mici și îndărătnice stoluri de păsări de foc, scânteile se revărsau spre Amara în zbor sinuos, ca împinse de o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un băț noduros în mână. ― Stați, băieți, să nu plecați fără mine! strigă dânsul de-abia răsuflând. C-ar fi mai mare rușinea să lipsesc eu, când știți doar bine ce-am pățit cu... ― Apoi nici să stăm până te scormonești tălică... Îl întrerupse Nicolae, fără a-și sfârși nici el gândul. Numai când observă că ceata gata de drum se dublase, adăugă schimbând glasul: Nu mai veniți atâția degeaba, măi oameni, că n-avem lipsă! Ș-apoi sunt și acolo
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Și în clipa când zăgazul respectului s-ar rupe, n-ar fi socotită prezența lui ca o sfidare, ațâțând mai violente dezlănțuiri de furie?... Și-a întrerupt întrebările atunci, fiindcă i s-au părut primele simptome ale lașității. Numai lașitatea scormonește după argumente și considerente care s-o justifice. Ce va fi, se va vedea atunci când va fi să fie... Acuma Miron, plimbîndu-se prin odaie, auzea afară glasurile care-i spuneau că a sosit momentul hotărâtor. Lângă o fereastră, Isbășescu privea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vijeliei, nimeni nu I-ar fi recunoscut. După numai câteva clipe, cei ce se oțărau împrejurul bătrânului Iuga îl părăsiră unul câte unul, răcoriți sau flămânzi de alte fapte. Fără sprijinul țăranilor, Miron Iuga se prăbuși cu fața-n jos, scormonind pământul și mirosindu-i mai lacom ca totdeauna aroma dulce-amară, pentru ultima oară. Nimeni nu se mai sinchisea de dânsul. Țăranii, îmbrîncindu-se fără odihnă, treceau peste trupul lui, îl călcau în picioare, apăsîndu-i și frămîntîndu-l cu pământul în care își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-și întrerupse deloc țipetele de aramă... Zdrențele zgomotului împușcăturilor încă nu se risipiră și nici șuierul gloanțelor încă nu apucase a se potoli când din vălmășagul de oameni țâșniră stropi de sânge și urlete de durere. Multe trupuri se prăbușiră, scormonind pământul, care cu unghiile, care cu dinții, toate zvârcolite de chinuri ca niște râme zdrobite: "Aoleu!..." "M-a omorât, mamă!..." "Aoleu, fraților!..." M-a împușcat, oameni buni!..." În același moment mulțimea se întoarse înapoi, cuprinzând în fuga ei și pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pentru servitori, fie la mansardă, fie la demisol. El însuși locuia într-o asemenea odaie, primită de la primărie de unul dintre lunaticii săi predecesori și pe care o moștenise aproape din nebăgare de seamă. Pentru trecători, cei care bântuie noaptea scormonind prin gunoaie sunt oameni de care e bine să te ții departe. Își împărțise odaia de la demisol cu maestrul. Cum ceilalți locuitori ai casei le făcuseră o altă ieșire, direct în stradă, nimeni nu a stat să-i numere pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lumina felinarului. Îi simți privirile și se întoarse. Pe trotuarul de vizavi, el aștepta ca fata să intre în casă și să-l lase singur. Cosmina nu păru surprinsă, doar vorbise despre el ceva mai devreme. Cum poți cunoaște lumea scormonind în gunoaie ? îl întrebă. — E simplu, răspunse el, cu un glas alb. Dacă ai un arc de cerc, poți calcula unde e centrul și care e raza, deci poți imagina întreaga circumferință. Râse uscat. Îi arătă luna pe care ea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iscodește și te hăituiește în oricare ungher nu e decât o voce. Poate fi o voce la întâmplare, poate fi chiar vocea ta lăuntrică. O lumină puternică te orbește, nici măcar închizând ochii nu te poți feri. Nu vezi nimic, lumina scormonește ca un bisturiu în ochii tăi care sângerează. Auzi doar vocea care nu se răstește, e egală cu ea însăși tocmai pentru că e neînduplecată. Cele mai multe întrebări sunt aceleași mereu. Răspunzi, firește, la fel. Numele, prenumele. Numele tatălui, al mamei. Dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un gât de lebădă, și să-mi ascult bătăile inimii. M-a învățat cum să călătoresc, cu ajutorul respirației, în mine însumi, în regresie și în proiecție. M-a învățat cum, trăind în întuneric, să mă hrănesc cu lumină. Cum să scormonesc în gunoaie, învățând să înțeleg lumea prin ceea ce lasă ea în urmă, și nu prin ceea ce îi cer eu. Mi-a lăsat iluminările lui, dar, împreună cu ele, și demonii. Noaptea, ei se scurg pe burlane și se țin după mine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
treaba de mântuială, puțin le păsa. Îi urmăreau pe față, fără să știe că asta era marea lor slăbiciune. Oamenii știau și se fereau. Să dai năvală peste ei, să scoți dușumele, să răscolești prin dulapuri, să spargi sobele, să scormonești prin grădină... să pierzi vremea cu fel de fel de torturi... Prostii medievale... Vocea șuieră de foarte aproape, satisfăcută : — Acum nici măcar nu trebuie să-i cauți, ca să-i găsești. Nu e nevoie să-i chemi, vin singuri. E ca o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
azi n-am desenat niciun dragon ! Nici ieri... de fapt, de când a murit tataia. Nici nu mai știu unde mi-e caietul. Ridică glasul, dojenitor : Acum înțeleg. Când am făcut curat, după înmormântare, am aruncat din greșeală caietul. Și tu, scormonind prin gunoaie, după cum ți-e obiceiul, l-ai găsit. Așa este ? — Ai desenat vreodată un dragon orb ? spuse el, fără să ia în seamă întrebarea. Cosmina despături din nou hârtia și privi cu luare- aminte. — Pe ăsta nu l-am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și 2 p.m.). Penelope m-a urmat până la boxa mea și s-a instalat pe scaunul care teoretic era pentru invitați și clienți, deși eu nu avusesem parte până acum de așa ceva. Deci am fixat data, spuse ea pe nerăsuflate, scormonind În farfuria aromată pe care o ținea În echilibru În poală. —A, da? Când? —De săptămâna viitoare fix Într-un an. Pe 10 august, la Martha’s Vineyard, ceea ce mi se pare potrivit, din moment ce acolo a Început totul. Suntem logodiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Ne Întâlnim de două ori pe lună ca să discutăm despre cărți, să bem ceva și să ne convingem una pe alta că e În regulă să facem ceea ce facem. E o combinație de club de lectură și ședință de terapie. Scormoni prin geanta ei de umăr Tod și găsi o chitanță mototolită. Scoase capacul unui stilou Montblanc cu dinții și mâzgăli o adresă În SoHo și una de email. —Următoarea noastră Întâlnire e luni seara. Vino. Ți-am scris și adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
obiect al atenției sale. Un obiect neliniștitor care-i cere să-l privească în ochi. Privirea transmite puterea omului. Cuvîntul farmecă, se preface, ocolește, în serviciul lui. El este slujitorul, nu stăpînul. Privirea i se adresează persoanei, acum și aici, scormone în conștiința persoanei. În tăcere, ea atinge "sentimente, dorințe și tendințe vechi și familiare".440 Și este de asemenea "Cel mai primitiv aspect al șefului, plin de primejdii și de nesuportat, așa cum mai tîrziu muritorul nu suportă fără pericol vederea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
vers prin peisajul apocaliptic, care se construiește treptat treptat, anulând orice speranță a unei posibile evadări: "Liniște. Începutul sfârșitului,/ O groapă adâncă se sapă încet, încet,/ Și din când în când cade pământul pe cineva/ Care moare înăbușit// Tot neamul scormonește cu unghiile/ După trupul celui îngropat de viu,/ Fără măcar să se fi gândit la moarte,/ Săpând încet în lutul cenușiu". (Începutul sfârșitului). În această a doua etapă a poeticii sale, moartea domină în continuare spațiul Ilenei Mălăncioiu, devenind din stare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
spuneți nimic?! Marieta: Eu sînt sătulă pînă-n gît de chestiile astea... Ei am venit să fac verificarea... Costache:...Și eu... am venit să te întreb de ce marfă mai ai nevoie... să... Voi vă certați... voi vă-mpăcați... Știu eu... Matei: Scormonești, scormonești, doar ai să descoperi în mine un securist! Ei, află că n-am fost securist! Și asta nu pentru că am avut mai multă conștiință ca alții! Aiurea! N-am vrut să fiu. Și-am plătit chestia asta cu bani
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nimic?! Marieta: Eu sînt sătulă pînă-n gît de chestiile astea... Ei am venit să fac verificarea... Costache:...Și eu... am venit să te întreb de ce marfă mai ai nevoie... să... Voi vă certați... voi vă-mpăcați... Știu eu... Matei: Scormonești, scormonești, doar ai să descoperi în mine un securist! Ei, află că n-am fost securist! Și asta nu pentru că am avut mai multă conștiință ca alții! Aiurea! N-am vrut să fiu. Și-am plătit chestia asta cu bani, cadouri
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
În viziunea autorului, Gheorghe Popescu este "campion al numelui comun", toate cele trei personaje poartă acest nume, avînd atașate numere... Numele spectatorilor este... tot Gheorghe Popescu... "Eu am această voluptate de a pune degetul pe anumite răni. Îmi place să scormonesc pe acolo pe unde aș vrea să dau de adevăr. Nu mă mîndresc cu chestia asta și nu mă dau un profesionist al adevărului. Pentru că nu e deloc așa. Am vrut să se înțeleagă că nu putem ști ce va
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
chiar primul text din Ultima patrie îi sunt la fel de stridente ca întotdeauna mizeria și falsitatea, inconștiența și concupiscența ce îi "violează" sistematic atât ziua, cât și... bunul simț: "după-masă încep violurile asupra ei:/ "lume-eeee, lu-meeee, soro lu-meeee!!"/ cântă Nino, cerșetorul, scormonind în lada/ de gunoi (iar copiii/ "nii-i-noo,/ nii-i-noo/ nii-i-noo!" îi suflă în ceafă);/ "aoleo, aoleo!" făcu insul ca porcul la tăiat/ într-o zi când șomerul de la unu, cu nevasta/ plecată în Spania și o fiică puberă pe post / de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Iar acum îi înainta către piept. Era ca strînsoarea unei curele și împunsătura unui burghiu. În mai puțin de-o secundă, un soi de spirală i se răsuci în jurul încheieturii mîinii și a cotului, și-i atinse umărul. Vîrful îi scormonea subsuoara. Gilliat încercă să se dea înapoi, dar abia se putu clinti din loc. Era parcă țintuit în cuie. Cu mîna stîngă rămasă liberă, apucă briceagul, se propti de stîncă și făcu o sforțare deznădăjduită, ca să-și smulgă brațul din
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
sau vine ea să mă vadă. Vorbim despre munca noastră, despre copii sau despre ultimele știri. Mă străduiesc din răsputeri să urmăresc firul conversației, dar, după o vreme, parcă ne-am fi spus tot ce era de spus - parcă am scormoni prin praf după subiectul ăla de conversație! Atunci ne zgâim una la alta și râdem. Uneori e o situație cam jenantă, în cele din urmă, una din noi pretextează ceva și pleacă". Experiența acestei femei e comună - și de prisos
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
să vorbească o limbă străină? Un posibil răspuns ar fi: nicicum. Nu fă nic: așteaptă doar. Aruncă țâncul în apă, așează-l pe scaunul de la pian sau părăsește-l în Franța, și apoi pleacă. La urma urmei, omenirea și-a scormonit drumul către aceste lucruri fără nicio îndrumare exterioară și, indiscutabil, cel mai bun mod de a învăța ceva este ca individul să-l descopere el însuși. (Referitor la limbaj, oare această idee este întâmplător legată în vreun fel de gramatica
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]