112,413 matches
-
dată receptarea literaturii române în Slovacia - fenomen de lungă durată și extrem de eterogen - ca o imagine de sinteză, înglobând fapte și interpretări diferite într-un ansamblu coerent și convingător. Începuturile contactelor culturale româno-slovace datează încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când marele umanist Nicolaus Olahus, după ocuparea Ungariei de către turci, părăsește sediul său de la Esztergom și se mută mai spre nord, în orașul Trnava (1553-1567), unde întemeiază un seminar și un colegiu iezuit, care au constituit nucleul
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
mută mai spre nord, în orașul Trnava (1553-1567), unde întemeiază un seminar și un colegiu iezuit, care au constituit nucleul viitoarei Universități de la Trnava (1635). Totuși, adevăratele relații politice și culturale între slovaci și români se intensifică abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când cele două națiuni își dau seama de statutul lor similar, în raport cu Imperiul Austro-Ungar, și de aspirațiile lor politice comune; drept exemplu pot servi mișcarea memorandistă sau Congresul naționalităților, din 1895, de la Budapesta. În primii ani ai
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
al XIX-lea, când cele două națiuni își dau seama de statutul lor similar, în raport cu Imperiul Austro-Ungar, și de aspirațiile lor politice comune; drept exemplu pot servi mișcarea memorandistă sau Congresul naționalităților, din 1895, de la Budapesta. În primii ani ai secolului următor crește interesul slovacilor pentru lupta națională din Transilvania, iar poetul Ivan Krasko traduce din poeziile lui Octavian Goga, care, după părerea omului politic Milan Hodsa, fondatorul alianței națiunilor nemaghiare din Parlamentul de la Budapesta, "exprimă toate dorurile și sentimentele unei
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
avizat, autoarea urmărește și felul cum au fost selecționate și realizate traduceri din poezia românească, un capitol întreg (25 de pagini) fiind consacrat tălmăcirilor din poeziile lui Mihai Eminescu, realizate de poetul simbolist Ivan Krasko, în anii �20-'30 ai secolului XX, și de romanistul și traducătorul din literatura universală Karol Strmeň, în timpul celui de-al doilea război mondial. Din analiza detaliată a modului cum au fost redate componentele semantice și fonice a originalului reiese că deși K. Strmeň l-a
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
fonice a originalului reiese că deși K. Strmeň l-a tradus foarte fidel, aproape mot-ŕ-mot, pe marele romantic român, totuși traducerea adecvată, sau chiar congenială, îi aparține lui Krasko care se ocupă de poezia eminesciană încă din anii �90 ai secolului XIX - perioada sa de studii la Sibiu și la Brașov, până la sfârșitul vieții (1958). Ca românistă cehă am plăcerea să constat că lucrarea Libu�ei Vajdová nu se limitează strict la mediul cultural slovac, ci, în conformitate cu anumite fapte istorice, tratează
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
să constat că lucrarea Libu�ei Vajdová nu se limitează strict la mediul cultural slovac, ci, în conformitate cu anumite fapte istorice, tratează românistica din Slovacia ca pe o parte componentă (bineînțeles autonomă) a românisticii cehoslovace, lucru valabil practic pe tot parcursul secolului XX. Câteva exemple: studiile despre literatura română și traducerile profesoarei Jindra Hu�ková sunt redactate atât în cehă, cât și în slovacă; traducătoarea și popularizatoarea literaturii române Marie Kavková (1921-2000) s-a născut în orașul Ko�ice, urmând acolo un
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
Iulia Popovici Nepoată de frate a lui Alexandru Odobescu și cumnată a lui Octavian Goga (a fost căsătorită cu fratele lui, Eugen), în relații de rudenie cu practic orice înseamnă aristocrația românească de la 1900 și contemporană cu un întreg secol, Elisabeta Odobescu-Goga e unul din cele mai fascinante personaje dintre multele cu care sociologul Zoltán Rostás s-a întîlnit în peregrinajul lui optzecist de reînviere a Bucureștiului de altădată (Chipurile orașului. Istorii de viață în București. Secolul XX, publicată în
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]
-
cu un întreg secol, Elisabeta Odobescu-Goga e unul din cele mai fascinante personaje dintre multele cu care sociologul Zoltán Rostás s-a întîlnit în peregrinajul lui optzecist de reînviere a Bucureștiului de altădată (Chipurile orașului. Istorii de viață în București. Secolul XX, publicată în 2002, e mărturia acestei aventuri cvasi-clandestine prin trecutul unei societăți). În '85-'86, cînd Rostás înregistrează pe benzi de magnetofon o serie de convorbiri cu Elisabeta Goga, într-o mansardă de pe Calea Floreasca (botezată astfel după numele
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]
-
ani și cutume mai puternice decît schimbările regimurilor politice. Elisabeta Odobescu-Goga povestește nu o viață (convorbirile se învîrt, cu cîteva excepții, în jurul epocii antebelice și a primului război mondial, tinerețea Lizicăi), ci o lume, "lumea bună" a Bucureștiului începutului de secol, cu standarde de viață bine stabilite, clase sociale bine diferențiate, așteptări care nu puteau fi decît confirmate și prejudecăți transmise din generație în generație. Ca orice persoană în vîrstă, e mult mai sigură pe memoria de lungă durată decît pe
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]
-
scriitor. Puțini își mai aduc aminte astăzi de cărțile sale de proză publicate la începutul deceniului nouă (cel puțin una dintre ele, Castelul romanului, a stîrnit ceva vîlvă la vremea apariției), așa cum, pentru mulți tineri formați după 1990, colecția revistei "Secolul 20" (la care Andrei Brezianu a coordonat zona de literatură engleză și americană) rămîne un capitol niciodată deschis din istoria noastră culturală. Foarte cunoscut rămîne Andrei Brezianu în calitate de traducător din literatura engleză și americană, multe cărți fundamentale apărute înainte de plecarea
Deliciile conservatorismului cultural by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12204_a_13529]
-
conferă, într-adevăr, celor două balade un sens mai adînc, oportun de pus în lumină în actul comparației relevante" (p. 13). Nu mai puțin relevante sînt însemnările eseistului despre tînărul laic Vladimir Ghika și acțiunile sale diplomatice purtate la începutul secolului XX. În timpul șederii sale la Roma (între 1898 și 1904) unde fratele său fusese numit secretar de Legație la Reprezentanța diplomatică a României, viitorul Monsenior găsește în arhivele Vaticanului o serie de documente diplomatice care relevă surprinzătoare legături confidențiale existente
Deliciile conservatorismului cultural by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12204_a_13529]
-
portul a recăzut în uitare. Golful s-a umplut cu nisip, iar navele de mare tonaj au fost nevoite să ancoreze în larg. În același timp, aglomerarea urbană vecină, Rostov-pe-Don, extinzîndu-se și modernizîndu-se, a acaparat tot comerțul din regiune. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Taganrogul nu mai era decît un tîrg fantomă, Anton Cehov îi denunța somnolența, dar se lăsa cuprins de vraja lui morbidă. Alături de străinii care încă se mai împăunau cu bogăția lor, populația rusă, alcătuită din muncitori, docheri
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
este însăși Povestirea. Sigur, meritul este în principal al formulei, al tipului de roman, dar rareori cititorului român i-a fost dat să treacă, alături de personajul cărții, prin atâtea întâmplări de viață și de moarte. Suntem, așadar, în Spania primului secol, dar pentru foarte puțin timp pentru că Joaquin Arańa va fugi în Portugalia, va naviga pe Marea Oceanică pe urmele minunatelor mirodenii până în Indii și China, va lua parte la revolte, intrigi, trădări și nelegiuiri, va cunoaște luxul și va decădea
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
pe vremuri, ca în vechiul manuaria, lucru la îndemînă. S-ar explica, așa, faptul că Vasari o găsește potrivită pentru a numi și stilul bizantin al Renașterii timpurii ("maniera greacă"), și "imitația" infidelă pe care le-o opuneau artiștii de secol XVI marilor modele. E vorba, de fapt, de preluarea unor teme "accesibile", în sensul de vizibile, canonice, cu scopul de-a le oculta. Manierismul "istoric" ținea, așadar, de "îndemînare". Moștenirea lui ține mai degrabă de "îndemînă" și de lendemain, de
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
așa cum o deduc din frecvența semnăturilor. Dan Grigorescu scrie despre criticii și eseiștii interbelici, dar și despre unii contemporani. Adriana Mitu și Manuela Anton își împart scriitorii vechi până la clasici. Nicolae Mecu face bibliografia clasicilor și a scriitorilor de la începutul secolului XX. Dorinei Grăsoiu îi revine sectorul interbelic. Misiunea cea mai grea o are, după părerea mea, Raluca Dună, aplicată asupra sectorului contemporaneității, cel mai extins și mai expus controverselor, având o contribuție masivă și la sectoarele revistelor și conceptelor. Mai
Un of: bibliografiile by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12212_a_13537]
-
deștepte, românul, adică, din somnul lui cel de moarte - în care-l adânciră nu mai zic ce fel de tirani - nu o are, în imnurile lor naționale, nici un neam de pe pământ. Numai noi, românii, convinși că dormim somn greu de secole, punem pe primul plan necesar existenței noastre naționale zilnice acest verb de bază al vieții, poruncitor... în paranteză, nu știu cum ar fi sunat un imn rezultat din inspirația poetului de curte al regimului de odinioară. Sătul de atâtea baliverne, sunt sigur
Deșteptarea (variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12237_a_13562]
-
Ion Ionescu Corbii din România, enormi, pe câmpiile nesfârșite dintre București și Constanța, înălțându-se în stoluri de ambele părți ale șoselei. Mânăstirea din secolul paisprezece unde preoții au intonat rugăciunea cea mai frumoasă pe care am auzit-o vreodată, rugându-se pentru sufletele eterne ale scriitorilor răposați. Izul de pucioasă al Mării Negre aproape de picioarele mele după o pădurice de mesteceni. Prezența a ceva viu
Va fi viață înainte de moarte? by Ion Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/12223_a_13548]
-
omului cu lumea și mai ales cu divinitatea: "În definitiv, nemurirea trupească a oamenilor însemna și nemurirea sufletelor. Toate religiile au pretins să fie validate cu atât mai mult cu cât susținuseră aceasta ipoteză, în ciuda oricăror evidențe, vreme de câteva secole. Chiar dacă nu intuiseră posibilitatea nemuririi omului întreg, teoria lor fusese confirmată. Nimeni nu mai putea să dispară pentru totdeauna, dar nemuritorii au fost avertizați că, începând din Ziua Judecății fiecare va trăi pe vecie după cum a binemeritat pe acest pământ
O ficțiune genetică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12228_a_13553]
-
că nu sînt altceva decît instrumente predilecte ale Divinității. Pe urmele lui Novalis, aproape toți poeții încep să creadă, cu sinceritate, că prin opera lor nimeni altcineva decît Dumnezeu însuși se adresează direct restului umanității. Ceea ce s-a întîmplat în secolul XX a atins alt prag al acestei spirale continue. Stimulați de numeroase și variate mass media, încurajați de cinematograful ce le ecranizează operele, proiectați apoi prin imaginea TV în imaginarul colectiv, scriitorii ajung în faza auto-adorației calme, convinși că au
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
Stimulați de numeroase și variate mass media, încurajați de cinematograful ce le ecranizează operele, proiectați apoi prin imaginea TV în imaginarul colectiv, scriitorii ajung în faza auto-adorației calme, convinși că au atins statutul semizeilor. Ceea ce frapează, ca noutate absolută, în secolul XX nu ar fi doar ideea exaltantă pe care această categorie o are despre ea însăși, ci diseminarea noii stări de spirit pînă la nivelul grafomanilor complet insignifianți. Numărul celor care au crezut, în secolul XX, că pot accede la
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
frapează, ca noutate absolută, în secolul XX nu ar fi doar ideea exaltantă pe care această categorie o are despre ea însăși, ci diseminarea noii stări de spirit pînă la nivelul grafomanilor complet insignifianți. Numărul celor care au crezut, în secolul XX, că pot accede la celebritate prin intermediul scrisului s-a multiplicat exponențial față de epocile precedente. Transformarea scrisului în "meserie" sporește uriaș numărul veleitarilor. Trebuie să spunem că aceștia nu raționează chiar atît de absurd pe cît s-ar părea: în
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
XX, că pot accede la celebritate prin intermediul scrisului s-a multiplicat exponențial față de epocile precedente. Transformarea scrisului în "meserie" sporește uriaș numărul veleitarilor. Trebuie să spunem că aceștia nu raționează chiar atît de absurd pe cît s-ar părea: în secolul XX, sistemul de cîștigare a notorietății literare a purtat pe culmile gloriei efemere mii de mediocrități. Prin cinematograf, prin spectacole TV, dar mai ales printr-o înflorire industrială a prozei de consum, literatura-divertisment ocupă de acum avanscena. în astfel de
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
de a atinge celebritatea continuă să facă o carieră prodigioasă. Și în alte epoci majoritatea strivitoare a scriitorilor fusese formată din mediocri, dar aceștia - cu cîteva excepții - păreau conștienți de propriile lor limite și arborau o atitudine mai degrabă modestă. Secolul XX răstoarnă tradiționala scară a valorilor. Scriitorii devin, cantitativ, atît de numeroși, încît frontierele calitative din interiorul grupului sînt pe cale să se șteargă, iar confuziei axiologice i se suprapune o confuzie socială la fel de mare. Faptul că secolul XX a cunoscut
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
mai degrabă modestă. Secolul XX răstoarnă tradiționala scară a valorilor. Scriitorii devin, cantitativ, atît de numeroși, încît frontierele calitative din interiorul grupului sînt pe cale să se șteargă, iar confuziei axiologice i se suprapune o confuzie socială la fel de mare. Faptul că secolul XX a cunoscut, din punct de vedere politic, culmea ororii a avut - literar vorbind - un rezultat paradoxal: pe de o parte, puterea politică absolută și-a putut impune, în mijlocul terorii generale, propriii ei protejați și a putut decreta drept mari
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
parte, puterea politică absolută și-a putut impune, în mijlocul terorii generale, propriii ei protejați și a putut decreta drept mari scriitori personalități fără relief, care confecționau o literatură-propagandă extrem de utilă; pe de altă parte, în toate structurile politice criminale caracteristice secolului XX literatura a ocupat, prin reflex, o situație privilegiată: nu numai pentru că visul cenzurii din statul totalitar l-a reprezentat întotdeauna producția literară complet aservită propagandei politice, dar și pentru vocile nonconformiste căpătau în aceste condiții un relief sporit. Purtătorii
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]