1,535 matches
-
E suficient, poate, să ne reamintim că, Întemeind noi cetăți, grecii au procedat adeseori ca la Milet, unde au omorît toți bărbații și apoi s-au Însurat cu văduvele lor. Eroii homerici ne lămuresc și În privința modestiei; ei nu se sfiesc să-și aducă elogii singuri. Iar un filosof care se considera fratele lui Apolo vroia să colinde lumea În sandale aurite, cu o mantie de purpură și cu o cunună de lauri, oferindu-se În calitate de taumaturg ca un Cagliostro avant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mă-nțelegeți... — Vă-nțeleg perfect. — Probabil ați venit să vă faceți testamentul, nu? — Am venit să fac o fundație. — Sunteți și filantrop, pe deasupra... Bravo, domnule Frunza! În ce domeniu? — Balet. — Pot să vă pun o întrebare mai personală? — Nu vă sfiiți, la notar vii ca la popă. Sunteți și glumeț, pe deasupra, îmi place de dumneavoastră. Păcat că ne-am cunoscut atât de târziu. Ce voiam să vă ntreb: sunteți evreu sau homosexual? Sau amândouă? — De unde și până unde? se miră, pe
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
o politețe exagerată, bolnăvicioasă. Domnul inginer în sus și domnul inginer în jos, am fost uluit. Acum, m-am mai obișnuit. Ca și cum m-ar suna o rudă părăsită și săracă. Vorbește, vorbește. A pierdut orice discreție, orice mândrie. Nu se sfiește să se plângă, tocmai el... știi cât era de fudul. Că e sărac, bătrân, n-are pe nimeni, e un ratat, că până și cei mai abjecți și idioți și-au aranjat un culcuș. N-ai să crezi, uneori îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în căsuțele șotronului... Este un joc periculos de-a ba - nu, ba -da. Uneori, totul se transformă în jocul vieții cu moartea... Te simt... Te simt ascuns după ușa sufletului meu acolo unde am păstrat cele mai pure sentimente. Te sfiești să deranjezi, mergi în vârful picioarelor ca și cum ți-ar fi teamă să nu provoci un cutremur... Te simt când îmi cânți până noaptea târziu cântece de dragoste, fără să faci zgomot, exact ca un ventriloc și le aud. Uneori mi-
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
mărturisit ceilalți. Nu știu ce să zic. Cei din AA nu fac asta, îmi exprim eu îndoiala. —Noi nu suntem AA. Ar trebui să ne stabilim propriile reguli în funcție de necesități. Dacă avem comentarii de făcut, cred că ar trebui să nu ne sfiim să le facem cunoscute. —Mda, se bagă Finn. Poate ne-ar ajuta. E nevoie să ne menținem în limitele toleranței și ale bunului simț, zice Daisy. Nu suntem psihologi și e necesar să avem mare grijă când discutăm despre sentimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
te duci acum? mă întreabă. Habar n-am, zic eu. Voiam să mă duc acasă să fac un duș. — Vrei să vii la mine să bem un suc, mai întâi? Am putea să stăm în grădină. Sunt cam transpirată... mă sfiesc eu, arătându-i tricoul. —Ei, hai acuma! Nu ești chiar așa. Dar mă simt cam aiurea... Lasă, nu e cazul. Uite, vino cu mine. Mă simt foarte în formă după oră, și nu vreau să mă relaxez încă. (Îmi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
gâtlejul animalelor care simt pericolul iminent. Nu cred că tirul s-ar fi oprit numai la noi, cei din curtea interioară. Presupun că ar fi trecut și la cei de pe culoarele ce duceau în fața liceului, și nu s-ar fi sfiit să facă câteva victime nici pe trotuarul bulevardului. Guvernul ar fi adus trupe adiționale din teritoriu, ar fi înconjurat orașul, impunând starea de asediu, i-ar fi căutat pe cei care au fost martori și care știau cât de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
prima dată aerul proaspăt al lumii de afară. Rezultatul muncii colegilor mei a fost o gaură, îndeajuns de mare încât să treacă nestingherit chiar și cel mai bine făcut dintre noi. Ne-am așezat în semicerc în jurul intrării proaspăt făcute, sfiindu-ne parcă să intrăm în acea încăpere, fiindu-ne teamă de ceea ce se putea întâmpla dacă noi pătrundeam în întunericul care de aproape cincisprezece ani nu a fost tulburat decât de prezența păianjenilor și a rozătoarelor subterane. Lanterna! spusei eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lor, cât și față de ideile primite: „D-voastră, care începeți acum studiile de filozofie, vă rog să ascultați de la mine un lucru care are să vă servească: să nu credeți că cestiunea întâietății are vreo valoare în filozofie. Să nu vă sfiiți să spuneți un lucru, gândindu-vă că l-a mai spus și altcineva. Un lucru are importanță dacă, în adevăr, l-ai gândit tu singur; că l-au mai spus și alți douăzeci înaintea ta e indiferent. Căci, în definitiv
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
câtă frustrare? Liza , evreica Elisabeth-Reby, așa cum Îi spunea Victor și „jâdauca din Vaslui” așa cum Îi spunea bunica Ileana , sosise În vizită la familia de olari pentru ... „aer curat”. Va ar fi dorit să urce În podul casei mari dar se sfia să deranjeze o discuție de taină dintre doamna Liza și Aneta . Băiatul Își făcu oarece curaj, avea nevoie să citească o carte ascunsă În pod, se Îndreptă către tindă și către scara podului când fu uimit de mătușă-sa Aneta
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
singurele versuri scrise de Ștefan ... „de la liceu Încoace!”, așa cum a precizat În ziua majoratului ei. Intră grăbită În cofetăria imensă și aproape goală, se așeză la o masă din cel mai Îndepărtat colț și l invită pe Victor, care se sfia cu sfiala omului de la țară ce nu prea are obiceiul de a intra În cofetării. Fata Începu imediat: Încă odată vă mulțumesc și Îmi pare rău de ... Început! Unde este? Victor care tot drumul se gândise la această Întrebare inevitabilă
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
nu se duse la fiul său și nici la spital, merse direct la ușa „domnișoarei Sorina”, unde sună prelung, așa cum fac preoții când merg cu Boboteaza. În scurt timp, fata apăru În ușă și-l invită Înăuntru, fără a se sfii prea mult de faptul că Încă Își Îmbrăca azuriul ei capot mult prea scurt. Îi sări În gât, Îl sărută pe amândoi obrajii și În timp ce vajnicul jandarm de altădată se Înfioră Înroșindu-se, Sorina Întrebă precipitat: Săru’ mâna, nene Popa
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
acestui grandios specatacol rosti: Poftește, ma princese!, apoi către Rik al ei: Te las cu cea mai bună prietenă a noastră! Da, da, prietena mea și a ta, demonstrează-mi că ai fost elevul meu cel mai bun, nu te sfii, este un dar și un test foarte util pentru noi doi, sigur din rațiuni cu totul și cu totul diferite! În timp ce cele două zeități pământene se retrăgeau În living, Rică Olaru credea că murise și acum Întâlnește În cer un
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
ei, să-i ferești de rele, să le dai de mâncare. -Ce proastă! Cum să nu știu? De patruzeci și șapte de ani părinții mă păzesc, mă Îngrijesc, fac eforturi să nu-mi lipsească nimic. Mă iubesc. Nu s-au sfiit să lupte pentru viața mea. Nu s-au lăsat doborâți când doctorii au arătat pe hărți colorate creierul meu care e plat Într-un loc anume.. Sunt Înapoiat mintal Așa mi se spune. Dar eu știu tot ce se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și vine să se vaite în timp ce omul își dă sufletul. Singurul mijloc de a scăpa de urgia holerei este să încerci să o îmbunezi. Un vasluian sfătuiește: "Dacă te întîlnești cu holera trebuie să o întrebi cu ghinișorul, să te sfiești de dânsa, de voiești a trăi în timp de holeră". Baba umblă cu cerutul prin sate și pe cine nu-i dă de pomană îl bolnăvește. Cine primește în casă holera "este ferit de boale până la al nouălea neam". Când
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
cu putere mâna. Eu sunt Pop, Simion Pop. Bine v-am găsit! Cristian Toma! Ea e nevastă-mea, Maria, dar desigur că ai cunoscut-o deja, continuă Pop, iar dânsa este fiică-mea, Ileana. Dar ia loc dragă, nu te sfii, hai să ne bucurăm de bucatele astea! Cristian se așeză pe scaunul de lângă capul familiei, special pregătit pentru el și își privi comesenii. Pop era un tip masiv, înalt cam de un metru și optzeci de centimetri și cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vântul și se grăbise să profite de oportunitățile ce i se deschideau în față. La început s-a ocupat de comerțul cu alcool, dacă sustragerea din depozitele fabricii și vânzarea la negru a acestuia se poate numi comerț. Nu se sfiise să folosească cisternele întreprinderii unde încă mai era director și nici marfa acesteia, străduindu-se numai să păstreze o umbră de legalitate. Conexiunile pe care le avea atât la vamă cât și la poliție îl ajutaseră enorm și, în scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pierderea era imensă, ba mai mult, funcționarii din minister, aceiași pe care îi mituise el la înce put, îl amenințau că îi suspendă concesiunea dacă nu achită redevențele datorate statului. Trebuia să facă ceva, oamenii lui din minister nu se sfiau să primească mita dar când venea vorba de redevență ridicau din umeri spunând că musai trebuie achitată. Tot la Godunov, omul său de încredere, apelase ca să îl scoată din belea. Într-un timp record reușise să vândă utilajele în cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se lovise fiara. Acolo, pe o creangă, stătea șoimul care îi salvase viața. A tăiat o bucată din inima ursului, alta din ficatul acestuia și alte două bucăți din plămâni și din rinichi. Le-a arătat șoimului. Fără să se sfiască, pasărea a coborât de pe creangă și s-a apropiat de om. I s-a uitat, totuși, cu oarecare neîncredere, în ochi. înțelegând, vânătorul a pus bucățile jos, pe un pâlc de iarbă, și s-a dat câțiva pași mai într-
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
erau mai băiețoase decât mulți dintre tipii de pe acel ring, așa că era hotărât să pună mâna pe cea mai tare tipă din școală. Avea de unde alege. Ardelencele îl atrăgeau cu mentalitatea lor deschisă în ceea ce privește implicarea într-o relație. Nu se sfiau să se culce cu cineva dacă își doreau asta și de foarte multe ori aveau chiar ele inițiativa. Petruș se lăsase prins la început în jocul lor de o seară (cum îi plăcea lui să spună) dar nu era ceea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
se prelinge pe linia vieții. Poate că eu îți sunt apa în care îți place să ți scufunzi grijile toate sau poate că simți că de mine nu ai de ce să te temi... Uneori eram un romantic și nu mă sfiam să mă relev astfel, dar acele momente durau foarte puțin, fiindcă mereu mă agățam de câte o glumă după care să stau ascuns și reușeam să trec sub uitare clipa de magie pe care o nășteam destul de ușor. Sunt apă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pământul de sub picioare. Îmi complica situația, ca să nu zic că mi-o făcea ridicolă. Eram pregătit să fiu convingător, înduioșător, retoric, sfătuitor, critic și la nevoie chiar sarcastic, indignat și necruțător; dar ce naiba face un mentor când păcătosul nu se sfiește câtuși de puțin să-și mărturisească păcatul? N-aveam pic de experiență, întrucât propria mea atitudine în astfel de situații fusese întotdeauna să neg totul. — Ei, mai e ceva? m-a întrebat Strickland. Am încercat aă mă arăt plictisit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
curățam păstăi de mazăre. Apoi ochii ei, mereu atenți la treburile bucătăriei, descoperiră o greșeală pe care o făcuse bucătarul chinez și care-i stârni o izbucnire violentă. Se năpusti asupra acestuia cu un șuvoi de insulte. Chinezul nu se sfii deloc să se apere și se porni o ceartă zgomotoasă. Vorbeau limba locală din care eu nu învățasem decât vreo cinci-șase cuvinte și mi se păru că în curând va fi sfârșitul lumii, atât de vehement se certau. Dar curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fiecare seară înfulecăm pe gratis. ― S-ar zice că-i un tip original... ― M-da... Mai degrabă om de viață... După câteva zile eram prieteni la toartă unii cu alții, tutuindu-ne de parcă ne cunoșteam de când lumea. Mihaela nu se sfia să șadă pe genunchii lui Coleșiu și să-i mângâie, cu gesturi ștrengărești, chelia strălucitoare. Nici Veverița nu găsea nepotrivit să-mi trântească un ghiont în coaste (era fata asta o bătăușă și jumătate). Într-una din seri, după ce ne-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
intervenit, cum nu intervenea niciodată — E vreo problemă? Vă nemulțumește ceva? l-a întrebat el plin de speranță pe client. Nu știu ce să spun. Eu nu îndrăznesc să mă amestec. Nu mă pricep - a spus el, continuând să tropotească. — Nu vă sfiiți - l-a îndemnat Engelhart. Eu încerc întotdeauna să pun în practică observațiile clienților mei. — Cum să vă spun? Nu sunt aici decât de o săptămână, dar am observat că soarele nu apune în partea aceea. Am îmbrățișat ursul de la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]