1,791 matches
-
la bine. 5 Dragoste, milă, iertare, te rog dă-mi, Doamne!... - Roagă-te, roagă-te!... îi șopti un gând. Și urletul de lup prins în capcană-i tot o rugăciune către Dumnezeu.!” - Doamne, Dumnezeule, Iisuse Christoase... Deschide-te rugăciunilor noastre sfioase... Nu ne lăsa pe noi în bezmetică ceață. Te iubesc, o, Doamne al Luminii, mai presus de toate!... Iartămă, Doamne, că nu, știu să mă rog. Iubirea mea s-a adunat în Tine!... se rugă el fierbinte și oftă, oftă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Străzile orașului erau năpădite până la sufocare cu lume din toată țara; maici și călugări cu bărbi cenușii lungi până la brâu, de pe la toate mănăstirile și chiturile din țară, împărțeau binecuvântări... Apăsat de gânduri și remușcări, cu inima grea. Iorgu se apropie sfios de un bătrân, bătrân preacuvios călugăr, cu barbă vineție lungă până la brâu. Află că era de la un schit din Munții Neamțului, și-i spuse durerea lui. - Am păcătuit greu, tare greu, părinte; mi-e sufletul prea apăsat de păcat... Nu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
s-a părut că aude bătăi ușoare în ușă... “-Ia!.. Tresări el. Bate cineva..!” își zise în somn și alergă să vadă cine e la ușă. Un tânăr, timid, cu ochelari cu ramă neagră, groasă, îi întinse prin deschizătura ușii, sfios, fără să spună nici un cuvânt, o pereche de pantofi și dispăru învăluit într-o ceață groasă. Nu se dezmetici bine, cu pantofii în mână, că din ceață apăru o făptură fragilă și gingașă, ca o floare de păpădie. Avea părul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
atunci și o liniște, și o cumințenie înspăimântătoare de dincolo de lume, au căzut cu zâmbet de aur pe chipul ei de lut... Bătrânul Iorgu, la aceste gânduri, se cutremură și se rugă... ”Doamne, Dumnezeule, lisuse Chrisoase Deschide-Te rugăciunilor noastre sfioase Nu ne lăsa pe noi în bezmetică ceață Te iubesc, O, Doamne al Lumii mai presus de toate Iartă-mă, O, Doamne, că nu știu să mă rog! Iubirea mea, O, Doame s-a adunat în Tine... Căutarea Iluminării... Era
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pămîntul!" în fine, Lulu, ridicat în picioare, conchidea înroșindu-se de efort: "Frunză verde-a bobului / Era aia calului/ Și calul, băiat deștept,/Se bătea cu ea pe piept!" Să fi fost cu noi vreun autor de cărți cu adolescenți sfioși și idealiști, ar fi uitat și de Macarenko și de tot și s-ar fi aruncat din mers din autobuzul blestemat. Un ins cu pulovăr rupt la un umăr, cu o chitară veche, plină de abțibilduri, țâpurea oșenește, lovea corzile
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și intru în pat. în întunericul absolut stau cu ochii deschiși și mă gândesc. Cum să lupt cu himera mea? Cu acel dragon de focuri bengale care s-a ridicat și a țipat în viața mea de adolescent retras și sfios. Cu acel cuțit irizat care, apăsând ușor, sadic, în structurile mezencefalului, mi-a despărțit emisferele una de alta. Victor, tu ești curat și spiritualizat, pe când eu, știi bine, nu-ți pot privi ochii fermi. Merg încet cu povestirea, pentru că rana
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pentru că tonul, în trei sferturi din carte, era liric și dulceag, ca de duet de operetă. Accentul era pus pe dragostea și respectul dintre soți, se broda la nesfârșit, cu voluptate, pe canavaua preludiilor amoroase: adolescenții aruncîndu-și o primă privire sfioasă, apoi el oferindu-i o floare (și zece pagini în continuare despre limbajul florilor, cu citate abundente din Goethe), în fine, cererea în căsătorie și cununia propriu-zisă, înconjurate de o asemenea solemnitate, încît îți dădeai seama că biata doctoriță nu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de fleacuri - și privind tot timpul, la lumina palidă a neonului din curtea morii, cesulețele noastre de tablă aurie. Luci tocmai începuse încă una din poveștile lui cu cai îmbrăcați în fireturi, când l-am văzut pe Mendebil ieșind încet, sfios, din scara blocului și înaintînd spre șanțurile de canalizare. Nu ne-a venit să credem când l-am văzut coborând ușurel într-un canal. Era să cădem din pom de-atîta încordare. Căci Mendebilul se plimba de colo până colo prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pur și simplu o magazie aflată, Dumnezeu știe de ce, în plin câmp. Când a văzut-o, mamei i s-a făcut rău. Am oprit căruța și ea a coborât, a dat ocol de mai multe ori magaziei, a atins-o sfios cu vârful degetelor, a încercat cu infinită delicatețe lacătul grosolan de la ușă și în cele din urmă s-a lăsat în genunchi pe brazdele noroioase, ca în fața unui templu. Abia a putut s-o urnească de-acolo țăranul care mâna
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un ineluș, probabil de argint, fără piatră, care avea să fie a doua verighetă. Totul era pregătit. Lângă foișor am format alaiul. Ester m-a privit o clipă în ochi și m-a luat apoi de braț cu un gest sfios, pe jumătate jucat, ținând la piept, cu cealaltă mână, buchetul de flori. Abia i se vedeau trăsăturile feței prin voalul aranjat cu grijă pe cap. O priveam cu coada ochiului, pe când înaintam cu pași mici spre "altar". Celelalte fete, solemne
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șuvițe dezordonate, șaten-închis, îl făceau să pară de cel mult douăzeci și cinci de ani. Oricum, pentru mine, cea de-atunci, nu era mare diferență între douăzeci și treizeci de ani. Tânărul era pentru mine "un om mare". Am închis ușa și, sfioasă, am făcut câțiva pași înăuntru, până am ajuns lângă umărul lui. Era concentrat, mâinile lui căutau literele claviaturii, care păreau că-l fascinează, dar nu bătea nici pe departe atât de repede ca dactilografele de la notariat. Ochii căprui întunecat aveau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
avea inelul cu ametist. Și-a dat seama de mirarea mea. Ai stricat logodna noastră? Nu! Cum să stric ceva atât de minunat! Dar comorile de neprețuit în lumea de azi se păstrează bine ascunse, bine păzite! Într-o seară, sfioasă, m-a sărutat pe obraz. Am ținut-o lângă mine de mijloc, așa cum o țineam altădată. Ne-am îndreptat către stația de tramvai. Mi-ai spus că stai în apropierea mea, ori aici suntem în direcția opusă. Am să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
hienelor sau scorpionilor. Sofisticatele parapante rectangulare, de culoare închisă, ce puteau lăsa un parașutist expert deasupra unei simple monede ce strălucea într-o pârloagă, alunecau străbătând întunericul nopții chiar în momentul în care luna dispăru și lumina ei rece și sfioasă nu se mai împrăștia peste întinderea nemărginită. Timpul fusese calculat cu precizie cronometrică, astfel că burduhănosul Hercules ajunse deasupra masivului muntos exact în momentul când noaptea devenise și mai neagră, și doar un perfect GPS și un radar sofisticat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
înșelați. Eu sunt mai puțin neascultătoare decât fratele și sora mea. Le spuneam tot timpul: nu intrați în pădure, băgați de seamă, ați putea fi prinși de marele, de înaltul senior Periferigerilerimini, care ar putea fi bun cu copiii cei sfioși, blânzi, modești, dar dacă cineva ar îndrăzni sățl batjocorească, desigur că ițar sfărâma oasele. Și bine ițar face!“. E poate singura poveste care nțaș fi vrut să fie scrisă niciodată. Charles Perrault, Uriașul Periferigerilerimini, în Povești cu vrăjitori și zâne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
transcendentul oferit generos de icoanele fără chip în care apar citate evanghelice frumos împodobite cu boboci de roze de pe pereții bucătăriei personale în care baba soră se deda la alchimia subtilă care da naștere prăjiturilor "haioș-chifli". Trecea sora cu Biblia sfios proptită în dreptul inimii ca să ne dea de înțeles că ne pierdem viața în zădărnicii duminicale în loc să ne încredințăm veșniciei celei de peste fire. Ar fi de spus că neputința care îmi dădea ghes în fața versului aceluia publicat, după cum m-a încredințat
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
le pune la păstrare într-un sertar din dulapul acela cu pupitru la care epitropii împlinesc cele de cuviință. Așa să știți și să spuneți urmașilor, ca să se știe! Cu zahereaua la zahana În nemărginirea amiezii pășim plini de o sfioasă cutremurare la fel cum, în alte vremi, pășise Calistrat Hogaș ținând Pisicuța de căpăstru în acea grotă ce avea să-i țină de adăpost în noaptea în care o neuitată tornadă îl va face să simtă măreția naturii. Așa și
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Costea, și el în cămeșuță albă, trec vagoanele cisternă de la Jimbolia la Pancevo și mie mult îmi sună în urechi cum strigă acarii, și impiegații, și ăia cu stegulețe galbene, cum execută manevrele, trosnesc vagoanele cisternă, pocnesc roțile pe la macazuri. Sfios îmi privesc nădragii cu dunguliță, bocancii, boneta de partid, și pe când stau așa sfios și încurcat iată că vine bețivanul ăla mahmur, tocmai s-a despărțit el de gașca lui Farfuridi și Brânzovenescu, și-mi suflă în nări un damf
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
mie mult îmi sună în urechi cum strigă acarii, și impiegații, și ăia cu stegulețe galbene, cum execută manevrele, trosnesc vagoanele cisternă, pocnesc roțile pe la macazuri. Sfios îmi privesc nădragii cu dunguliță, bocancii, boneta de partid, și pe când stau așa sfios și încurcat iată că vine bețivanul ăla mahmur, tocmai s-a despărțit el de gașca lui Farfuridi și Brânzovenescu, și-mi suflă în nări un damf de vodcă Rasputin, așa că abia pot auzi cum îmi dă asigurări că, orice ar
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
este cineva care poate aprețui pierderea ce ai suferit-o, acela sunt eu. Trăind într-o poziție sigură și respectată, te vezi astăzi, prin acea sigură lovire, espusă unor schimbări neașteptate, pe care nu le prevezi, pe care o natură sfioasă de femeie, precum e a ta, nici nu le poate prevedea și, daca liniștea unui liman al vieții e adevărata fericire, tu cel puțin, de n-ai fost fericită, ai avut o lipsă de suferințe întru cât acestea se nasc
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
nu fac nimic pentru comunitățile lor. "Eu nu mi-am tras garduri înalte. Nu mă dau balenă în ligheanul cu apă." Dacă Dimitrie Anghel, poetul florilor, ar trece acum prin orașul Nataliei Negru, ar fi uimit de trandafirii lui Pazvante. "Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia: / Pe fața ei neprihănită se-ngînă-n veci melancolia / Seninului de zare stînsă, și-n trandafiri cu foi de ceară / Trăiesc mîhnirile și plînge norocul zilelor de vară". Un personaj de film acest
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
nu mi-am tras garduri înalte. Nu mă dau balenă în ligheanul cu apă." Dacă Dimitrie Anghel, poetul florilor, ar trece acum prin orașul Nataliei Negru, ar fi uimit de trandafirii lui Pazvante. "Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia: / Pe fața ei neprihănită se-ngînă-n veci melancolia / Seninului de zare stînsă, și-n trandafiri cu foi de ceară / Trăiesc mîhnirile și plînge norocul zilelor de vară". Un personaj de film acest Vasile Dănăilă! Mă gândesc oare ce-ar
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
brațul stâng. - Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare, zise ea volubil, că aivenit. Eu sunt Otilia. Apoi, părîndu-i-se că tânărul nu reacționează destul de călduros, întrebă, întorcînd adânc fața spre el: -- Oare nu-ți pare bine? - Ba da! răspunse sfios Felix, contrariat că nu vine nimenisă-i ia valiza din mână. Condus de Otilia și urmat de bătrân, Felix intră într-o odaie foarte înaltă, încărcată de un fum des și înțepător de tutun ca o covertă de vapor pe Marea Nordului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întrebă Aglae. Când a muritmă-sa, era numai atât. De atunci nu l-am mai văzut. Tu ți-l amintești, Aurico? Rușinat de bruschețea expresiunii "mă-sa" și de familiaritatea cu care oameni aproape străini vorbeau de familia lui, Felix privi sfios la aceea pe care o chemau Aurica. Era o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenți ca și ai Aglaei, cu fața prelungă, sfârșind într-o bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de două șiruri de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu se putea scoate nimic. În schimb, câmpul nesfârșit era tăiat de ușă ca de rama unui tablou, încît priveliștea avea un aer de artificiu. Otilia vru cu orice chip să se urce într-un pod cu fân, spre veselia sfioasă a țăranilor. Nimerise scara tare, cu trepte de nuia groasă de alun, care se afla înăuntrul șopronului pentru căruțe, și se urcă repede, invitând și pe ceilalți: - Pascalopol, nu vii? Hai, te rog, vino! Pascalopol se arătă însă puțin contrariat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ducă înspre dormitor, dar, când să pășească pragul, moș Costache mormăi destul de distinct: - Acolo! acolo! în sufragerie! În sufragerie era o canapea lată, cu margini, ca un pat. Pe ea, Felix așeză pe bătrân. Otilia își frângea încet mâinile privind sfioasă când la unul, când la altul, și tremura. Numai când bătrânul începu să mormăiască, zise stins: "Papa!" Bolnavul ședea pe spate ca un om care a luat un narcotic greu și nu G. Călinescu poate să se deștepte. Cu ochii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]