3,065 matches
-
acestea sunt, pentru autorul Tractatus ului, consecința „neînțelegerii logicii limbajului nostru“. Ceea ce este cu adevărat important din punct de vedere spiritual nu se poate spune, dar se arată. Logica limbajului și relația dintre expresiile limbajului și fapte se arată prin simbolismul limbajului. Iar valorile se arată în limbajul poeziei și muzicii, al artelor în general, ca și în limbajul marilor scrieri religioase și filozofice. Această temă pătrunde toate considerațiile cărții, le conferă sens și unitate, dar nu este formulată cu claritate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pe care o dă el Tractatus-ului, o interpretare frontal opusă interpretării realiste a „enunțurilor ontologice“ ale cărții. Primul pas făcut de Wittgenstein a fost, după McGuiness, descoperirea modului cum se poate decide asupra adevărului propozițiilor logicii, și anume considerând doar simbolismul. Pasul următor a fost să se arate cum putem recunoaște dacă o expresie a limbajului este o 140 GÂNDITORUL SINGURATIC propoziție, adică o imagine a stărilor de lucruri, care poate să fie adevărată sau falsă. „Forma logică“ a limbajului „se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sensul în care se afirmă, în 4.114, că delimitarea a tot ceea ce poate fi gândit este făcută „dinăuntru“. Concluzia lui McGuiness este că „ontologia lui Wittgenstein ia naștere într un mod particular din prezentarea pe care o dă el simbolismului“34. Întrebarea „Ce este ontologia Tractatus-ului?“ se află în centrul controverselor dintre interpreții lucrării. Ea reprezintă terenul confruntării dintre o interpretare realistă și una antirealistă. Ambele interpretări au fost susținute cu argumente plauzibile. Amândouă se confruntă, totodată, cu dificultăți greu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
distincte. Nu poate fi vorba despre explicarea logicii limbajului prin logica lumii sau de o inferență de la logica limbajului la logica lumii. Nu trebuie să știm nimic despre obiecte independente de limbaj pentru a putea determina dacă printr-un anumit simbolism putem da de o descriere adevărată sau falsă a faptelor. Oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, afirmațiile din Tractatus despre „substanța lumii“ sau despre „logica lumii“ nu ar avea nimic de-a face cu modul cum este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că distincția dintre ceea ce se poate spune și ceea ce nu se poate spune nu ține ea însăși de domeniul a ceea ce se poate spune. Pentru Wittgenstein este vorba de o distincție care „se arată“ în forma logică a expresiilor, în simbolism. Nonsensul va putea fi, prin urmare, înlăturat prin simpla inspectare a simbolismului. Orice încercare de a formula un criteriu care desparte propozițiile de alte expresii ale limbajului nu este, până la urmă, decât o încercare de a spune ceea ce nu poate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
spune nu ține ea însăși de domeniul a ceea ce se poate spune. Pentru Wittgenstein este vorba de o distincție care „se arată“ în forma logică a expresiilor, în simbolism. Nonsensul va putea fi, prin urmare, înlăturat prin simpla inspectare a simbolismului. Orice încercare de a formula un criteriu care desparte propozițiile de alte expresii ale limbajului nu este, până la urmă, decât o încercare de a spune ceea ce nu poate fi spus. Să recunoaștem că ceea ce urmărește autorul Tractatus-ului nu este ușor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
recunoaște analiza limbajului - a limbajului științei, moralei sau artei - drept „adevăratul obiect“ al cercetării filozofice. Esențială în această privință este afirmația că despre forma logică a 176 GÂNDITORUL SINGURATIC limbajului nu se poate spune nimic. Aceasta „se arată“ însă în simbolism. Putem recunoaște astfel propozițiile cu sens, le putem deosebi clar de nonsensuri. Acest obiectiv poate fi atins fără formularea și aplicarea unui criteriu. Ceea ce a urmărit autorul Tractatus-ului a fost, în primul rând, să contribuie la înțelegerea acestui lucru, și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sens expresiilor limbajului. Recunoașterea și prevenirea nonsensurilor filozofice este mai greu de înfăptuit prin considerarea acestor contexte și practici decât EXISTĂ UN WITTGENSTEIN I ȘI UN WITTGENSTEIN II? 201 prin examinarea formei logice a expresiilor, așa cum se arată ea în simbolism. S-ar putea însă spune că este vorba de o schimbare a metodei, și nu a obiectivului activității filozofice. Distincția dintre activitățile care urmăresc sporirea cunoașterii și cele care țintesc să înlăture confuzii și să aducă clarificări, dintre activitățile științifice
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
probleme, să arate că sunt lipsite de sens, în opera lui de tinerețe și în cea mai târzie, este însă evident. Calea propusă în Tractatus a fost cea a cercetării formei logice a expresiilor limbajului, formă care „se arată“ în simbolism. Problemele filozofice iau naștere în mod sistematic din neînțelegeri ale logicii limbajului, care pot fi puse în evidență prin utilizarea tehnicilor logicii moderne. Apariția și persistența lor este așadar consecința unor greșeli de ordin logic. Îndată ce aceste greșeli sunt identificate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
o cercetare psihologică a simbolurilor, rezultă că logica însăși nu poate fi înțeleasă pe deplin dacă facem abstracție de aportul cercetărilor psihologice. Concluzia la care ajunsese era că cercetarea psihologică era chemată să aibă un aport important, atât la teoria simbolismului, cât și la teoria judecății. În anul 1918, când a ispășit o pedeapsă de șase luni cu închisoarea pentru activități îndreptate împotriva războiului, Russell a citit o mare cantitate de literatură psihologică recentă. Într-o scrisoare circulară trimisă de aici
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
trainică a judecății. Văd calea ce duce la un vast domeniu și, printre altele, la o definiție a logicii care până acum lipsea. [Ă] Am ajuns la un punct în care am nevoie de o teorie a judecății și a simbolismului care sunt amândouă probleme psihologice.“11 Biograful lui Russell, Ray Monk, caracterizează această reorientare drept „o încercare de a «naturaliza» întreaga lui filozofie, de a o aduce pe pământ din cerurile platonice în care a trăit ea până atunci“12
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
expresiile limbajului, despre relațiile dintre expresiile limbajului și faptele pe care le descriu acestea, despre principiile științelor naturii, despre solipsism, despre etică și valori sunt tot atâtea consecințe ale distincției. Distincția însăși, care poate fi făcută, credea Wittgenstein, examinând doar simbolismul, este cea avută în vedere, în primul rând, atunci când în „Cuvântul înainte“ autorul scrie că „adevărul gândurilor comunicate aici mi se pare intangibil și definitiv“. Nu ne este greu să înțelegem cât de afectat trebuie să fi fost Wittgenstein de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
care consultă „Introducerea“ lui Russell, îi va atrage atenția îndeosebi lipsa efortului acestuia de a se desprinde de propria lui perspectivă, pentru a înțelege abordarea lui Wittgenstein. Russell afirmă, de exemplu, că firul roșu care străbate considerațiile din Tractatus asupra simbolismului ar fi preocuparea pentru stabilirea condițiilor care trebuie să fie satisfăcute de un limbaj perfect din punct de vedere logic: „Astfel, logica are de tratat două probleme privitoare la simbolism: (1) condițiile pentru sens mai degrabă decât pentru nonsens în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
exemplu, că firul roșu care străbate considerațiile din Tractatus asupra simbolismului ar fi preocuparea pentru stabilirea condițiilor care trebuie să fie satisfăcute de un limbaj perfect din punct de vedere logic: „Astfel, logica are de tratat două probleme privitoare la simbolism: (1) condițiile pentru sens mai degrabă decât pentru nonsens în combinațiile simbolurilor; (2) condițiile pentru unicitatea semnificației sau referinței în simboluri sau în combinații ale simbolurilor. Un limbaj perfect din punct de vedere logic posedă reguli ale sintaxei care previn
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
poezia nu este decât o a doua creație, ca toate artele: creația universului este creația realului. Poezia este creația idealului..." În momentul apariției acestui cel dintâi Curs de poetică la noi (1868), Eminescu avea optsprezece ani; în Franța se instaura simbolismul. Față de imensitatea formelor realului, innumerabile, ne putem spune că poezia vine cu variabilele ei, niciodată oprite în loc, deschizând perspective esențiale. Criticul de poezie se angajează în explorări, în destructurări și tipologii; istoricul aspiră să puncteze (dincolo de suprafețe și stratificări) o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
speculativ decât liric și plasticizant, dispersiv și năzuind spre sistematizare, asediat de "puteri diavolești" și apropiat de îngeri, căutătorul copleșit de prezența realului se zbate între limite și nemărginit, sacralizând firea dar invocând tulburat moartea. Locul natal îl aprovizionează cu simbolisme, cu însemne ținând de pământ, de ape și văzduh, de unde dealul, casele, turmele, taurul, șerpii, mistrețul, cerbul, vulturii, berzele, fluturii; în ordine sonoră obsedează clopotele. Însă metaforele, alegoriile și celelalte sunt expresia "neputinței rostite pe de rost". Singură Muzica sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ioan Climax) e subiect de frescă murală exterioară la Mănăstirea Sucevița. În Vămile pustiei, "asceții Răsăritului" se mișcă la nivel terestru; perspectiva montantă devine de astă dată perspectivă orizontală; în context mai larg, în viziune ebraică și islamică ori în simbolismul budist, deșertul e spațiu de așteptare; pustia cheamă, ademenește și constrânge. S-a spus, forțând lucrurile, că simbolismul deșertului, tărâm de adânciri și iluminări, e "unul dintre cele mai fertile din Biblie" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, 1982
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la nivel terestru; perspectiva montantă devine de astă dată perspectivă orizontală; în context mai larg, în viziune ebraică și islamică ori în simbolismul budist, deșertul e spațiu de așteptare; pustia cheamă, ademenește și constrânge. S-a spus, forțând lucrurile, că simbolismul deșertului, tărâm de adânciri și iluminări, e "unul dintre cele mai fertile din Biblie" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, 1982). Anahoreților retrași în pustie dar vizitați de demoni, li se pune la încercare tăria spiritului; Ispitirea sfântului Anton
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ce naiba să ne zică?" (Împotrivire). Trăsătură particularizantă: poemele sale reprezentative invită prompt la lectură, după cum se și lasă ascultate; concomitent, acționează la el (ca la alți moldoveni) dedemultul și departele, de unde o scenografie plasticizantă (turnuri, cavaleri, castelane), reverberații, ceremonii și simbolisme, invariante și ecouri cu tente patetice înlesnind înscrierea în trans-temporal. Frapează indicatori ai misterului, vibrații introducând în hinduism, în apocalipsă ori în diverse medievalități; un extatism de tip bizantin coexistă cu tumultul modern al priveliștilor lăuntrice. Privirile evocatorului în transă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ascensio afirmă nevoia de perspective largi. "Fixat pe un centru (centru al lumii), turnul e un mit ascensional și, precum clopotul, traduce o energie solară generatoare" (Jean Chevalier, Alain Gheerbranat, Dictionnaire des symboles, 1982). Cezar Ivănescu se lasă în voia simbolismelor arhaice, cu solemnitățile lor semi-ermetice, drapându-se în călăuz știutor: Turnul se numea Turnul Prințului Fericit, Turnul Perfecțiunii Violate, Turnul Unghiului, Turnul, Turnul Cavalerului Plâns, Turnul Copilului mort, Turnul Blând, Turnul Palid, Turnul Iubitorului Morții: Blum-blum se auzea Viermele căzând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
specifică, travestită în surâs. Două poeme cu același titlu, Missa solemnis, și un al treilea, Missa brevis, instaurează spectacole nu neapărat liturgice, însă frizând colosalul, ermetizând și sugerând neliniște. Întâia "Missă", text în proză (un proem), combinație de romantism, de simbolism și expresionism, e un montaj lirico-epic pompos, în genul așa-numitului spectacol cu aparat. Un lac în "munții de sus", o corabie ciudată "Alcyon" (denominativ amintind de André Chénier: "Pleurez, pleurez doux Alcyons"), un comandor extravagant și o catapultă anacronică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
într-un relativism universal. Cantonată în conceptual, orientată spre insolit și atipic, impregnată de mister și deschisă fabulosului, lirica sa, producătoare de surprize și prospețimi, încântă prin rafinament și vibrație. Sentimentul, bombardat de ironie, rămâne în suspensie. Tot felul de simbolisme, multiple referințe culturale, nominalizări istorice și geografice operează caleidoscopic. Fără teamă de hibrid, fantezistul diafanizează, deformează, despică și remodelează liniile curente; propune pilde și inițiază de unde Parabola Marii Oglinzi, Parabola Clipei, Parabola Urechii și a Numărătorului. Pretutindeni, "rătăcitorul pe căile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
conferind iluziei biografice dimensiuni reflexive. Față de sceneria plasticizantă din Pasărea tăiată, repetatele apeluri către enigmaticul Ieronim anunță o progresivă imersiune în himeric și ocult, o îndurerată, febrilă căutare; primează așteptarea a ceva nelămurit, impalpabil. Păsări migratoare, făpturi păduratice, neodihna apelor, simbolisme varii, sugerează frecvent trecerea. Eul stingher, centru de perspective spre Ceilalți, se vrea întregit, rotunjit, asigurat; se afirmă o stare previzionară, stare-dorință, niciodată ajunsă la plenitudine. Acel Ieronim de o astrală frumusețe nu e decât un personaj mental, o vedenie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ambiguizare, acel ceva-ce-nu-se-lămurește, ceva care insinuează tactic și prin aceasta creează alegoric. Alternează ingenios aluzii în semiton și rostiri în clar, chemări voalate și gesturi restrictive; se împletesc dorințe și reprimări, însemne din afară și din interior, repere plasticizante și simbolisme de infra-text; în totul, figurație naturistă și transpoziții în melos dualități în serie configurând o mitologie subiectivă pe fundalul erosului universal. Bipolarități în care nu e nici tristețe, nici narcisism. Autoscopia merge în pas cu apropierea de Ceilalți. Frazarea clară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Gross tratează genocidul împrumutând detalii din Răstignire. Spre sfârșitul anilor 1960, legătura dintre Răstignire și Holocaust se impune din nou în arta germană și austriacă, de exemplu în operele lui Herbert Falken din seria Scandalum Crucis (1969). În trecut, acest simbolism cristic își are, fără îndoială, rădăcinile în vechi declarații ale teologilor creștini și evrei care, încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, amintesc că Iisus era un evreu care a venit să le vorbească evreilor în limba lor o idee
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]