2,599 matches
-
scrisese pe o bucată de hârtie un preot de demult, al cărui nume nu și-l amintea nimeni, căci se prăvălise și putrezise chiar și crucea de lemn În care fusese dăltuit. Învățătorul Îngâmfat se lăudase la divan cu povestea singuratică, rătăcită printre hârțoagele bisericii. Scria preotul rămas fără nume că Diavolul Își făcuse loc și Își găsise sălaș În pielea afumată de tămâie a țârcovnicului de atunci. Începuse a sta cu dinaintea numai Învârtoșată, În scurtă vreme nevasta nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lui bunicu-său. După aia se luau la bătaie cu nămol, iar când se plictiseau, tot goi, dar mânjiți ca niște draci, jucau lapte-gros ori poarca. Când Îi venea vremea să se coacă, se cățărau În cireșul amar ce se Înălța, singuratic, pe obrazul spân al coastei. În primărie duhnea a tutun stătut și a praf, iar hârțoagele de prin dulapuri răspândeau iz de mucegai. Secretarul, despre care se știa că era omul celor care nu-l aleseseră, Îl lăsa să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
destul de ușor de dus cu vorba și-i era rușine să-i refuze. Mai târziu avea să pună păcălitul lucrurile cap la cap și să-și dea seama că Băjenarii se Înrudeau cu paznicul de vânătoare de atunci, un om singuratic, care purta drept nume mare un nume de femeie, ceea ce Îi făcuse pe vânătorii ce-l ocoleau ca pe talpa iadului să-l poreclească Ion Femeie, ca să-i tăvălească prin tină răutatea pe care o dovedea cu cei ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și se arată mulțumit de viață. Oribilu e șomer, că n-a fost În stare să ungă pe cine trebuia din conducerea Întreprinderii de avioane când s-au făcut concedieri. Nu are destui bani pentru băutură și a devenit cam singuratic, asta și din pricina nevestei, care e o scorpie fără pereche și-i scoate Întruna ochii că e un Întreținut. Are un copil pe care Îl plimbă toată ziua prin parc. Gicăpuțămică e Încă holtei și, de câte ori ne vedem, Îi aducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
octombrie 1931. Bibliote car, ziarist, conducător de școală românească,este un desăvârșit. Din opera scrisă: „Pentru un pui de sturz” (197 9), „Cântec de dor”, versuri (1980), „Vine moșul pe cărare”, proză pentru copii (1983), „Dorobanț, clanț”, versuri (1984), „Cocoșul singuratic”, proză (1987), „Văluță descoperă lumea”, proză ( 1988), „Un strigăt în noapte” (1992), „Mama nu e vinovată” - roman (2000), „Bastardul” - roman (2002), „Dincolo de poveste” (2002), „În rest e tăcere” - roman (2005), „La marginea nopții” - roman (2009) ș.a. Stabilit în Canada, este
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
să mergem împreună la mormântul lui Hanbei, propuse el, începând s-o conducă pe Oyu de-a lungul cărării de munte din spatele taberei, spre culmea unei mici coline. Un vânt rece de toamnă târzie se tânguia printre ramurile unui brad singuratic. Sub acesta, se vedea o moviliță de pământ proaspăt, pe care fusese pusă o singură piatră, ca însemn funerar. Pe vremuri, în ceasurile libere ale prelungitului asediu, la rădăcina acelui brad fusese întinsă o rogojină de papură, iar Kanbei, Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei de curte, iar figurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă. Un călăreț singuratic își îndemna calul, ca să-i ajungă din urmă. Nu cumva ne strigă cineva din spate? întrebă Genemon, destul de îngrijorat. — Dacă ne urmărește cineva, sunt sigur că e Mitsuharu. Ieri, părea dornic să mă oprească de a face călătoria asta. — Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâmplă nimic. În timp ce începea să avanseze spre Akasaka, nu se vedea nici urmă de inamic. Unitățile de recunoaștere o luaseră mult înainte și se apropiau de împrejurimile satului Tarui. Nici acolo nu se observa nimic neobișnuit. Se apropia un călător singuratic. Părea suspect, iar un soldat din unitatea de recunoaștere alergă înainte și-l reținu. Amenințat și interogat de iscoade, omul se grăbi să vorbească, dar cei care-l amenințau fură, în curând, descumpăniți. Dacă mă întrebați de l-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la Ora Tigrului, așa cum se plănuise. Semnalul de atac fu un baraj de focuri trase de trupele din fața castelului. Pocnetele puștilor răsunau ireale prin pâclă, dar, deodată, încetară și împușcăturile, și strigătele de război ale avangardei. Chiar atunci, un călăreț singuratic ieși din ceață, dând pinteni calului dinspre postul lui Kyutaro, către scaunul de campanie al lui Hideyoshi. În urma lui alerga un singur samurai inamic, însoțit de trei fete. — Nu trageți! Opriți atacul! strigă călărețul. Fugarele erau, desigur, nepoatele lui Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care casă sîntu pe Ulița Strîmbă, alăture cu mănăstire Dancul”. Și Aristarh Hrisoscoleu mare spătar neavând ce face cu ele le vinde lui Toader Cantacuzino biv vel stolnic la 13 martie 1751 (7259). Înaintăm în susul uliței. Din stânga se ițesc turlele singuratice aleTrei Sfetitelor. Nu le ține tovărășie decât turnul clopotniță cu ceasornicul ce anunță crucea zilei. După un timp, bătrânul se oprește și, privindu-mă cu zâmbetul pe buze, mă întreabă: Îți mai aduci aminte de Locman gerahul? Am stat o
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Mai sînt încă roze, mai sînt. (1927) Alexandru Macedonski Rondelul crinilor În crini e beția cea rară Sînt albi, delicați, subțiratici. Potirele lor au fanatici Argint din a soarelui pară. Deși, cînd atinși sînt de vară, Mor pilcuri, sau mor singuratici, În crini e beția cea rară: Sînt albi, delicați, subțiratici. În moartele vremi mă-mbătară, Cînd fragezi, si primăvărateci, În ei mă sorbiră, extatici, Si pe aripi de răi mă purtară În crini e beția cea rară. (1927) Alexandru Macedonski
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
sufragerie nu era decât o singură persoană. Eram destul de surprinsă că se afla totuși cineva acolo, având în vedere temperaturile de-a dreptul siberiene ce domneau în încăpere. Când ne-am apropiat, am văzut că era vorba de Davy, cartoforul singuratic. Nu-l recunoscusem fiindcă era îmbrăcat cu paltonul, iar pe cap avea o căciulă din aia cu urechi. Stătea pe marginea canapelei și urmărea cu mare atenție Joacă-ți viața 1. Toată, a bolborosit el către ecranul televizorului, haide, joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
simțit atât de singură. Ca și cum aș fi fost goală pe dinăuntru. Am privit particulele de praf dansând în lumina dimineții și m-am simțit ca și cum aș fi avut un fir direct către centrul universului, care era la fel de găunos și de singuratic. Vidul întregii creații se concentrase în spațiul în care fusese cândva stomacul meu. Cine-ar fi crezut că un singur om poate ascunde înlăuntrul lui un gol atât de mare? Eram un Tardis 1 emoțional, care conținea deșerturi neînchipuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Da, știam și nu știam. La ce mi-ar fi folosit? —Ai fi putut să devii preot, aproape c-am spus eu, și-aveai de unde să-ți alegi băieții. —Ai șaizeci și șase de ani, a zis Josephine. Ce viață singuratică trebuie să fi dus până acum. John Joe părea epuizat și deznădăjduit. A cam venit timpul să începi să-ți trăiești viața cinstit și așa cum trebuie, a continuat ea. —E prea târziu, a răspuns el cu greutate. —Nu, nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ștergeam. —Stomatologia e profesia în care se înregistrează cea mai mare rată a sinuciderilor. îți vine să crezi? Am încercat să-i transmit toată compasiunea mea ridicând de zor din sprâncene și scăpărând din priviri. Sigur, e o viață foarte singuratică. Toată ziua te uiți în gurile oamenilor. Saliva care mi se prelingea pe obraz se transformase într-o veritabilă Niagara. — Toată ziua, fir-ar să fie! După asta, doctorul a spus pe o voce plângăcioasă: —Mă doare măseaua, poți s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și deja devine tot mai puțin credibilă. în plus, a fost o petrecere scârboasă, cu o grămadă de intelectuali la modă care își tot gonflau egoul lor mărunt. — Wilt, ai zice despre dumneata că ești genul introvertit? Genul de persoană singuratică? Wilt se gândi serios la întrebare. Aici se ascundeau cu certitudine mai multe decât în cazul dinților. — N-aș merge până-ntr-acolo, spuse el în cele din urmă. Sunt destul de tăcut, dar sunt și un spirit gregar. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
socoteli, de parcă toată ziua n-ar fi făcut altceva decât să pună la punct contabilitatea hotelului. Dar turuiala se și declanșase, pregătită de mult. „Cuceritorii au procreat cu indigenele. Da, lăcomia de timp și spațiu se răzbuna în pântecul femeilor. Singuraticul care nu respectă nimic. Indigena prostituată, curtezana, eventual amanta. Bordelul a rămas în America Latină o instituție durabilă, clasicizată.“ Distinsul domn profesor nu ridicase bărbița din registrul contabil, șeful ierarhic Gică holba ochii, ca la urs. „Albul a introdus depravarea, cruzimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
căzu peste colanul cu scoică, bătrânul era epuizat. Un enorm sforăit gros, cu zguduiri, cuprinse parcul spitalului. Adolescentul Tolea tresări, deschise închise deschise ochii, întinse brațele, pipăi banca. Rămase năuc o vreme. Apoi, se ridică, se depărtă. Găsi altă bancă singuratică, într-un colț pustiu al parcului. Desfăcu plicul. Un plic cunoscut... da, vechiul plic, stângacea caligrafie, albele spații inegale dintre cuvinte. Linia secretă, tovarășă până la sfârșit... Sfârșitul, iată, sfârșit, într-adevăr. O ceață fumurie și roz, trecutul jur-împrejur , captivul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scurt și complice, Irina e palidă, ochii ard, parcă, de febră. — Dar încheierea? reia tenorul, excitat. „Însă nu rămânea deloc. Hedonismul și Arta Alexandriei aveau în el un copil devotat...“ Final magnific. Ca o neputință, nu-i așa? Mare poet, singuraticul acela. Bătrân și bolnav, exilat în nămolul fierbinte al Alexandriei. Rămâne câteva clipe pe gânduri, apoi se întoarce iar spre Ianuli, decis să schimbe tactica. Ianuli nu clintește, soarbe liniștit din pahar. — Azi se fuge de la un loc la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
noi nu mișcăm un deget ca să îi ajutăm. Eu nu mai suport, domnilor. Vreau să ies din joc. HARRY: Să ieși? Și unde vrei să te duci? Pe Jupiter? Pe Pluto? Pe vreun asteroid din galaxia vecină? Săracul Tom cel Singuratic, asemenea Micului Prinț, eșuat pe o stâncă, în plin spațiu. TOM: Spune-mi tu unde să mă duc, Harry. Primesc orice fel de propunere. NATHAN: Undeva unde să poți să-ți trăiești viața așa cum vrei. Despre asta vorbim, nu? Continuarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
trecutul avea să rămână cu ea. M-am oferit să îi plătesc câteva ședințe regulate de terapie, dacă credea că îi sunt de folos, dar mi-a spus că nu, prefera să stea de vorbă cu mine. Omul acrit și singuratic care se furișase înapoi în Brooklyn cu mai puțin de un an în urmă, omul terminat care se convinsese pe sine că nu mai are pentru ce să trăiască - tontul de mine, Nathan cel Neînțelept, care credea că nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
zbor spre State. Pentru că pot bea vin dintr-un pahar Waterford Crystal. Închipuiți-vă. Dar să ne întoarcem la Paul. Era fermecător și a făcut tot ce i-a stat în putere să-mi fie prezentat. Dar pentru că eram cam singuratică pe vremea aia, nu aveam o gașcă mare de prieteni pe care să-i cunoască. Așa că a trebuit să muncească din greu să-mi fie prezentat. Am devenit obsedată și-mi petreceam jumate din zilele de la facultate căutându-l, întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
poetului antic Ci Yin. Unori, recităm împreună versurile. Și astfel, prieten drag, la Podul Cocorului Cafeniu Îți iei adio de la vest Cețurile din mijloc de april și florile din pomi dispar, Până când în imensitatea albastru-verzuie Umbra îndepărtată a pânzei tale singuratice nu se mai vede, Doar la marginea cerului fluviul curge. În fiecare dimineață, când marea trezește orașul, tânăra Yunhe și tânărul Yu Qiwei își fac apariția pe țărm, umăr lângă umăr. Miroase vag a pește stricat și apă sărată. Fluturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
procesele care au loc înlèuntrul pielii mele se desfèșoarè independent de mine, fèrè că eu sè fiu conștient sau sè le pot controla?! Câinele, mulțumindu-se cu datele pe care i le-a transmis trupul meu, se îndepèrteazè, continuându-și singuratic misiunea de descifrare a semnelor presèrate pe drum, lângè copaci sau pe lângè garduri, sunt semnelele teritoriale ale semenilor sèi, cèutând un loc nemarcat unde sè-și lase și el umedul mesaj al trecerii prin câineasca lume, Nu vine, nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]