2,658 matches
-
bolții înstelate: Să plutim cuprinși de farmec/ Sub lumina blândei lune. Numai că, stricto sensu, toate acestea inclusiv sonoritățile specifice locului (unduioasa apă sune) se petrec doar la nivelul dorinței și a imaginației poetului, o dorință neîmplinită: Dar nu vine... Singuratic/ În zadar suspin și sufăr/ Lângă lacul cel albastru/ Încărcat cu flori de nufăr. La fel se întâmplă și în alte poeme. În Călin (File de poveste) spre exemplu se dau câteva elemente "concrete" în jurul cărora se desfășoară tot restul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Narcis văzându-și fața în oglinda sa, izvorul,/ Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul 201. Dacă în legătură cu lacul imaginile țin mai degrabă de retină, atunci când este vorba de izvor, ele se adresează urechii: izvorul sare202, se bate-n pietricele 203; singuratice izvoare fac cu valurile larmă 204, plâng în vale205; apa sună somnoroasă 206, tremură pe prund 207; izvoare blânde cad208, murmură 209, suspină 210, cântă 211, fac larmă 212; izvoare albastre/ Șoptesc ele-n de ele213, sunt sdrumicate peste pietre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
merge. Îmi pare rău că nu merge mai Încet. Ce văi, ce coline, ce munți, ce forme de relief! La unii munți se vede camuflat unde locuiesc pustnici. Cât de greu și anevoios e să urci la ei. Ce loc singuratic și retras și-au ales de locuit. Departe de lume, dar aproape de Dumnezeu. Doamne, câtă liniște, câtă sfințenie, numai păsările cerului cântă și parcă se contopește cântul lor cu rugăciunile pustnicilor de prin munți. Vedem și Marea Tiberiadei cu ale
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
zăbovesc (...). Cu mulțumiri și deosebită considerație, M. Niculăiasa </citation> <citation author=”NICULĂIASA Mihai” loc=”(Lămășeni)” data =”17 oct. 1990”> Stimate d-le Eugen Dimitriu, Iată-ne trecuți de jumătatea toamnei secetoase din acest an cu mai puține bucurii pentru cei singuratici ca mine și cu sănătatea zdruncinată. Totuși mai cerc să fac Însemnări prin răbojul timpului, deși nu mai cunosc posibilitățile de publicare, În urma schimbărilor care au avut loc În țară. Aflându-te În reședința județului ai posibilitatea să te informezi
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
primit nici un răspuns până În prezent. Despre mine, să zic, mă simt ca la 84 de ani - un sihastru pe care nu l-a ocolit reumatismul, tensiunea arterială și ulcerul duodenal - care nu cedează, obligându-mă să stau numai În gospodăria singuratică - În sensul că sunt zile când nu vorbesc cu nimeni (...). Dacă din Întâmplare ai vreo ocazie să treci pe la Inspectoratul Județean de Cultură - poate afli punctul de vedere al Consilierului șef cu privire la lucrarea de mai sus - eventual ce sprijin ar
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
este și ziua în care se organizează ceremonii în memoria celor morți. O elegie antică vorbește despre durerea unei femei care și-a pierdut soțul vița de vie era încurcată în pustiu și buruienile se înfiorau în cimitir, și acolo, singuratic, dormea soțul ei. Îi era atât de greu să suporte durerea, încât singura ei dorință era de a-l reîntâlni după moarte. De regulă, participă toți membrii familiei la curățarea și îndepărtarea buruienilor de pe morminte, ocazie folosită și pentru plimbări
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
lui octombrie, am făcut focul și am aprins lampa la orele 5. Atunci era momentul cel mai trist, intram în iarnă, iarnă lungă care era să fie friguroasă și întunecoasă în casa mea de aici. Mă gândeam la lungile seri singuratice, lipsite și de multă cetire, după cetirea care îmi obosea ochii toată ziua. Lia se ducea la sindrofie cu maicile ei și Fräulein. Eu nu puteam suferi pe aceasta și maicile ei erau prea primitive. Starița se culca la ora
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de recunoștință ce contractase cu acela care îi dăduse toate bunurile lumești în schimbul tinereții ei. Diplomatul plecă, peste câtva timp se uitaseră, G. Philippescu muri, nevasta, după un doliu de patru ani, își reluă viața ei lumească, dar de veci singuratică. Doamna Olga Maurojeny devenise marea doamnă de onoare, datorită regelui pe care îl ținea în curent cu toate cele petrecute în cercul reginei. Aducea astfel un mare serviciu și acesteia. Avea un tact și o cunoștință desăvârșită a lumii noastre
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
așa singur, ce rău îmi pare că m-am mai însurat și că nu ne putem sfârși viața împreună“. Cu toată înduioșarea unei astfel de probe de iubire, mă cutremurai la aceste vorbe, prin care întrevedeam o viață nenorocită și singuratică în lanțurile căsătoriei. Bietul meu Ionel! Eram așa de uniți, încât îi ghiceam uneori gândurile înainte de a mi le spune. ministere liberale (noiembrie 1933-martie 1934) Marți, 14 noiembrie 1933. De o săptămână se tărăgăna criza ministerială. Guvernul Vaida se încrede
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
împrospătează casele mici și cele mari. Steaua înflăcărată coboară încet, dar în mister, iar luna vine mlădioasă împreună cu steluțele argintii. Bufnița stă cu ochii în patru și apără pădurea, liliacul stă și ascultă glasul dulce al doam nelor parfumate, lupul singuratic strigă după fericire, iar căprioarele adulmecă pericolul... Pădurea ascultă cu interes poveștile micilor cercetași, care adorm încet copleșiți de liniștea și cântecul nopții. Păsările, pădurea, luna, luna și steluțele jucăușe stau de vorbă. Luna și prietenele ei se lasă copleșite
ANTOLOGIE:poezie by Valentina-Daniela Mocanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_683]
-
ei era roșie de rușine. El stătu pe loc, îi strânse mâna și zise încet: - Mai zi o dată. - Nu. - Nu? Mă supăr... s-o știi. - Tu... repetă ea încet, cu ochii pe jumătate închiși, cu glas tremurător. Era un tu singuratic, fără de a fi pus în legătură cu vo frază - și cu toate acestea ce tu? Din gura ei venise mai întîi. Vorbiră mai departe - de astă dată mai intim - nu despre amor; însă totuși despre un lucru serios - despre căsătorie, cum ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ceea ce zicea, și apucîndu-i o mână o duse la buzele ei - poți suferi amorul meu? să-l suferi numai... căci nu pretind să mă iubești; dar să te lași iubit... ca un copil... Am auzit că ești urîtor de femei, singuratic și am desperat iubindu-te... El îi cuprinse talia, o ridică încetinel de la pământ, o așeză lângă el; apoi îi puse mâna după cap și se uită drept și lung în ochii ei... Îi era ciudat... nu-i venea să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ceea ce zicea, și apucîndu-i o mână o duse la buzele ei, poți suferi amorul meu? să-l suferi numai... căci nu pretind să mă iubești; dar să te lași iubit... ca un copil... Am auzit ca ești urîtor de femei, singuratic și am desperat iubindu-te... El îi cuprinse talia, o ridică încetinel de la pământ, [și] o așeză lângă el; apoi îi puse mâna după cap și se uită drept și lung în ochii ei.. îi era ciudat... nu-i venea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu voie de la stăpânire (Preda?), alții profitând de slăbirea cenzurii (Adameșteanu) sau neglijențele ei (Nedelciu, Dinescu) etc. Unii au spus (aproape) totul, precum Buzura în Drumul cenușii ori Goma, alții doar parțial, precum Preda în Cel mai iubit... sau Marele singuratic. și am citat intenționat doar autori de primă mână. Nu se poate nici măcar reproșa faptul că autorii ăștia nu ar fi citiți și promovați (Preda și Nedelciu sunt în centrul canonului literar românesc și chiar al generației lor). Problemele sunt
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
se Îngăduie să vezi - să vezi, să pipăi, să auzi. Lucrul acesta Îi putea fi destăinuit lui Ravelstein. Dar el ți‑ar fi Închis gura spunându‑ți că Rousseau acoperise deja aceeași zonă În Confesiuni și În Reveriile unui drumeț singuratic. Eu, unul, nu aveam chef ca primele mele impresii epistemologice să fie respinse sau anticipate. Timp de șaptezeci de ani văzusem realitatea prin prisma acelorași semne. Și mai aveam senzația că a trebuit să aștept mii de ani ca să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
puse stăpânire pe ea. Izbucni cu voce tare: „Ce proastă sunt!” Pe drumul dinspre școală Niculaie venea cu ghiozdanul subsuoară, urmat de bătrâna învățătoare. Gândi, „Vine la mine, oare ce să-i spun? Cine mai știe ce șio fi închipuit...” Singuraticul Prietenul strivi sub talpa groasă a pantofului o frunză uscată din toamna trecută, aceasta foșni sec fără a opune vreo rezistență, apoi ca și cum ar fi vrut să constate efectul mișcării sale ridică piciorul cu pantoful îngreunat de mâlul galben, privi
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nici o scorbură. Sunt copaci care cresc foarte greu, unii poate sunt de când lumea, strâng seva tuturor arborilor din jur și rămân apoi singuri, cum a fost acesta în jurul căruia până la peste treizeci de metri nu creștea nimic. El era Singuraticul, santinele acestei păduri mici de șes. Fără un gând anume am întrebat răstit: „Dar omul?”. „Care om” . „Păi, parcă spuneai că aici a murit un om și bănuiesc deși nu sunt sigur că avea vreo legătură cu acest Singuratic așa cum
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
era Singuraticul, santinele acestei păduri mici de șes. Fără un gând anume am întrebat răstit: „Dar omul?”. „Care om” . „Păi, parcă spuneai că aici a murit un om și bănuiesc deși nu sunt sigur că avea vreo legătură cu acest Singuratic așa cum îi zic tu”. Prietenul se uită la mine lung, ca și cum de abia în momentul acesta ar fi descoperit că sunt acolo alături de el, clipi de câteva ori din ochii săi mari, singurii care rămăseseră tineri, cu sprâncenele în care
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
fiindcă întotdeauna scotea din largile-i buzunare câte un codru de pâine sau un dărăb de mămăligă. Le vorbea ca unor oameni despre lucruri neînțelese chiar de el, dar șuvoiul de cuvinte izvora de undeva din ființa sa atât de singuratică iar el nu căuta să le oprească. „Bă cuțule, bă, de ce nu paști tu iarbă când luna e atât de albastră, lătrați ca proștii la țâncul pământului, mă, furnicile o să vă curețe colții, și-o să vă mănânce botul vostru umed
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
garsoniera în totalitate, își cumpărară mașină și Luana căpătă o doză de încredere în ea care-o făcu să nu-și mai plângă de milă ci să aștepte cu răbdare oferta potrivită. Reveni la cărțile citite pe jumătate, la plimbările singuratice, renunțând să mai dea vina pe bărbatul ei pentru toate neîmplinirile. Descoperi, cu o oarecare strângere de inimă, că n-o mai afecta lipsa veșnică a lui Ștefan, că nu-l mai aștepta aruncându-și, din cinci în cinci minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de ori, cu o inconștiență dementă. Nu era adevărat. Nu putea fi. Avea o familie, familia lui, era stăpânul a două suflete nevinovate, a două iubiri ce-i aparțineau în totalitate. Cum să le piardă? Cum să redevină un lup singuratic, hăituit de neliniște, o vietate a nopții, confidentă a lunii? În zori, orbit de lumina neîndurătoare, știu că era pierdut. Trebuia să-și accepte nenorocirea dar cum s-o facă pe Luana părtașă la dezastrul lui acum, când ea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bărbia ridicată, privirea nostalgică și dură totodată. Hélène Lange murise și, Într-o cameră de hotel, Francine discuta probabil cu amantul ei despre locul unde să-și Înmormînteze sora. Undeva În oraș, un om cunoștea misterul Stînjeneilor și al femeii singuratice: omul care o sugrumase. Se plimba mai departe prin parc sau se Îndrepta În acel moment spre teatru sau spre un cinematograf? Soții Maigret se culcaseră fără să pomenească despre acest subiect, dar fiecare știa că celălalt se gîndea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
numărul unu era găsirea asasinului. Căuta și el pe cineva. Ba chiar se gîndea la el mai des decît ar fi vrut, Încît devenea o obsesie. Îl intriga bărbatul care, la un moment dat, Își găsise loc În viața ei singuratică. Nici urmă de el În casa de pe strada Bourbonnais, nu se găsise nici o fotografie a lui, nici o scrisoare, nici un bilețel. Nimic! Și nici de la altcineva, doar facturi. Trebuia să te Întorci la Paris, pe strada Notre-Dame-de Lorette, cu doisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
un dulce surâs, n-am putut să nu-i spun: - Gaila, tu faci mai mult decât un regat. Râsul ei mi-a topit mâhnirea inimii. - Stiliano, curtoazia e vecină cu necuviința, dar luminează această încăpere, de câtva timp prea des singuratică. Ce anume nu-ți dă pace? I-am surâs. - Nerozia oamenilor care își dau silința să bea din apa stătută a unui burduf, deși se află pe malul unui izvor. Albastrul ochilor săi s-a întunecat. - Nu cumva dragul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
amuze. Prin urmare, Tokichiro nu se putea simți complet Împăcat În timp ce privea cerul. Uitându-se spre poala muntelui, văzu că râul șerpuia ca o panglică, spre a se vărsa În mare, lângă Peninsula Chita. Mai vedea și drumul alb și singuratic care mergea În serpetine către miazăzi, pe malul răsăritean al râului. Washizu se găsea În regiunea montană din nordul drumului și, probabil, arsese deja până În temelii. Pe câmpii și În sate, oamenii și caii se zăreau ca forfozind un furnicar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]