5,177 matches
-
Biserica de Stat, ignorând circulara venită de la Ministerul Cultelor care le cerea tuturor preoților să se înscrie în Frontul patriotic, o organizație politică procomunistă. În luna septembrie a aceluiași an, 1948, exarhul Ștafan a fost obligat să demisioneze, iar Sfântul Sinod a aprobat cererea venită din partea Ministerului Cultelor. O altă lovitură dată de guvernul comunist Bisericii a fost adoptarea, în 1949, a unei Legi asupra asociațiilor religioase care a stabilit un control strict asupra tuturor dimensiunilor vieții spirituale 20. Și Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
clasei muncitoare nu poate rămâne indiferent la diversele prejudecăți și opinii mistice sădite în rândurile muncitorilor de către regimul burghezo-moșieresc“30. Noile principii fixate de puterea politică păreau să nu deranjeze cu nimic ierarhia ortodoxă care, într-o ședință a Sfântului Sinod din 18 octombrie 1948, • Ibidem, p. 168. • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, București, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, p. 505-507. • „Biserica Ortodoxă Română“, Anul LXVI (1948), p. 387. • Ibidem, p. 388
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în diferitele tipuri de școli teologice 52. Însă, pentru a putea beneficia de prevederile Legii pentru regimul general al cultelor, Biserica Ortodoxă trebuia să predea Ministerului Cultelor spre aprobare un nou Statut de organizare. Acesta a fost votat de Sfântul Sinod la 19-20 octombrie 1948 și aprobat de Prezidiul Marii Adunări Naționale în februarie 1949, fapt care a marcat totodată și începutul reformelor în Biserica Ortodoxă. • Deciziile Bisericii ortodoxe privind învățământul teologic Cel mai important document elaborat de Biserica Ortodoxă a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
îndrumare misionară. După terminarea studiilor superioare și îndeplinirea a cinci ani de activitate, clericii provizorii erau obligați să urmeze cursuri de îndrumare misionară și socială pentru a se putea prezenta la examenul de definitivare ținut în fața comisiilor instituite de Sfântul Sinod pe lângă fiecare Institut teologic de grad universitar. Ulterior, după un termen de cinci ani de la examenul de definitivare, preoții urmau să participe din nou la o serie de cursuri de îndrumare misionară, de data aceasta pentru a susține examenul de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
să participe din nou la o serie de cursuri de îndrumare misionară, de data aceasta pentru a susține examenul de promovare în fața aceluiași tip de comisie. Articolul 127 specifica faptul că un regulament care urma să fie întocmit de Sfântul Sinod avea rolul de a determina în amănunt normele speciale și procedura în recrutarea și transferarea cântăreților, diaconilor și preoților slujitori 53. Acest regulament, intitulat pe larg „Regulamentul pentru numirea și transferarea clerului din parohii, examenele de capacitate, definitivare, promovare și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din parohii, examenele de capacitate, definitivare, promovare și selecționare pentru capitală, ale diaconilor și preoților din Biserica Ortodoxă Română“, luat în discuție în ședința Adunării Naționale Bisericești din 26 februarie 195054, a fost alcătuit de patriarhul Justinian, aprobat de Sfântul Sinod la 28 ianuarie 1950, iar de Ministerul Cultelor pe 29 septembrie, același an. El a constituit temelia cursurilor de îndrumare misionară și socială deoarece a precizat durata și modalitatea funcționării lor, precum și examenele ce trebuiau să fie susținute de către preoții
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a constituit temelia cursurilor de îndrumare misionară și socială deoarece a precizat durata și modalitatea funcționării lor, precum și examenele ce trebuiau să fie susținute de către preoții participanți 55. Un alt document important pentru învățământul teologic a fost votat de Sfântul Sinod la 14 iunie 1952: Regulamentul de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ pentru pregătirea personalului bisericesc și de 52 Ibidem, p. 387-388. • Ibidem, Anul LXVII (1949), nr. 1-2, ianuarie-februarie, p. 32-33. • Ibidem, Anul LXVIII (1950), nr. 3-6, martie-iunie, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de 1 septembrie 1952. El cuprindea 306 articole, iar partea a III-a se ocupa de Institutele teologice 57. Articolul 177 prevedea că membrii corpului profesoral trebuiau să fie recrutați din rândul clericilor hirotoniți, iar articolul 174 arăta că Sfântul Sinod putea modifica numărul și structura catedrelor, numărul materiilor precum și programele analitice în acord cu consiliile profesorale ale Institutelor 58. • Discursurile la festivitățile de deschidere a cursurilor de îndrumare misionară În deschiderea cursurilor Institutului teologic universitar din București, din data de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un apel comun, care chema pe credincioși la lupta pentru apărarea păcii...“ Vorbind de implicarea activă a Bisericii ortodoxe române, ministrul Stanciu Stoian spunea că aceasta își făcuse pe deplin datoria: „Prin pastorala semnată încă din februarie de către membrii Sf. Sinod, prin pastoralele date apoi de toți vlădicii Bisericii Ortodoxe Române, atât de Paști, cât și în alte împrejurări, prin semnăturile puse de aproape unanimitatea preoților ortodocși pe Apelul de la Stokholm, prin intrarea în comitetele de Luptă pentru pace, prin participarea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
249-250. • Ibidem, Anul LXVIII (1950), nr. 10, octombrie, p. 535. instrumente de „desconspirare“ a celorlalte confesiuni catalogate de regimul comunist drept dispozitive de propagandă ale sistemului occidental, dar și sub aspectul lor material cu formă simbolică de recompensă. Astfel, Sfântul Sinod anunța prin glasul patriarhului Justinian că se hotărâse echivalarea salariilor preoților cu cele ale învățătorilor și profesorilor, în funcție de pregătirea și examenele susținute de fiecare preot în parte, proces în care cursurile de îndrumare jucau rolul de etapă de trecere de la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un d. Răileanu în Petersburg - capul nouei școli rusești impressionisto-realisto-clasicofuturiste de pictură; d. general Foc, care s-a distins atâta, ducând în războiul cu Japonia la 1904-1905 victorioasa armată rusească direct la Naghasaki și Tokio“. • „Confirmarea nu demult, din partea Sf. Sinod rusesc, a dreptului de a ne ruga lui Dumnezeu în limba noastră veche“, numai că arhierii ruși din Basarabia nu aveau „decât «preferința» lor nevinovată pentru limba slavonă în biserici“; preoțimea e numită după planul arhiereilor și din „1.500
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
origine (zicea istoricul bisericesc Sozomen), adică verosimil un daco-roman aflat în scaunul episcopal pe la anul 392. Era un învățat pe care Fericitul Ieronim îl evocă în cartea sa, De viris illustribus. Cunoștea sistematic opera lui Origene, astfel că la un sinod ținut în anul 403 lângă Calcedon a putut să o comenteze corect și să îl apere pe Ioan Hrisostom (cu care era, de altfel, prieten) de acuza cum că i-ar fi protejat pe cei ce stimau învățăturile lui Origene
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
II-lea (aflat în rang în anul 458), răspunzând unei „circulare” prin care împăratul Leon I (457-474) îi consulta pe episcopii din provincii în legătură cu deciziile celui de-al patrulea conciliu ecumenic care avusese loc la Calcedon (de altfel, la aceste sinoade ierarhii din Dacia au fost prezenți de la început: la primul conciliu, cel din anul 325, participă și un Theofil „al Goției”; Gherontius al Tomisului s-a aflat la Constantinopol în anul 381, la al doilea sinod ecumenic etc.). Tot printr-
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
de altfel, la aceste sinoade ierarhii din Dacia au fost prezenți de la început: la primul conciliu, cel din anul 325, participă și un Theofil „al Goției”; Gherontius al Tomisului s-a aflat la Constantinopol în anul 381, la al doilea sinod ecumenic etc.). Tot printr-o epistolă s-a manifestat literar și episcopul tomitan Valentinian (sec. VI), participant astfel la o dispută teologică de faimă în veacul său (controversa „celor trei capitole”). Scrisoarea lui Valentinian, redactată în latină, nu s-a
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
redactată în latină, nu s-a conservat, dar din răspunsul pe care i l-a adresat papa Vigilius (dilectissimo fratri Valentiniano episcopo de Tomis provinciae Scythiae), și el amestecat în dispută, cercetătorii au dedus un Valentinian consecvent în apărarea deciziilor sinoadelor ecumenice, partizan al unei stabilități ecleziastice prielnice. Impunătoare a fost și statura scriitoricească a lui Dionisie Exiguul (exiguus înseamnă „umil”, „smerit”, „plecat”), alt „dobrogean” (căci se năștea în Scythia Minor prin anul 470) ce va face o carieră literară remarcabilă
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
mai adesea) călugărilor sciți (adică din Scythia Minor) cu cel puțin doi autori faimoși - Ioan Maxențiu și Leonțiu, zis și din Bizanț -, ecouri, toate, ale unor dispute hristologice și trinitariene din secolul al VI-lea, consecvente în a proteja hotărârile sinodului din Calcedon. Literatura română veche va cunoaște, desigur, unele dintre compunerile acestor scriitori străromâni, dar aceasta se va întâmpla mult mai târziu, scrierile lor venind pe „canale” îndeobște frecventate de literații români din Evul Mediu. Repere bibliografice: Dom Germain Morin
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
nu va mai fi cu putință. Anii din urmă îi sunt umbriți de numeroase suferințe: grija pentru tezaur, somațiile repetate ale domnitorului Constantin Cantemir de a reveni în patrie și imposibilitatea de a le da ascultare, anatema patriarhului Constantinopolului (după sinodul convocat la Iași în 1688, D. este excomunicat și depus din treaptă), ostilitatea clerului catolic și unit din Zolkiew, nesiguranțele și lipsurile traiului zilnic și, mai presus de toate, dorul de țară. Scrisorile sale din această vreme sunt cu adevărat
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
la sfârșitul lui 415 și a fost apărat de mai mulți episcopi din Orient. La Diospoli, apărarea catolicismului ortodox fusese încredințată unor persoane mai puțin abile și mai puțin înzestrate decât Augustin; cu câteva luni înainte, tot în 415, un sinod ținut la Ierusalim respinsese considerațiile antipelagiene ale lui Orosius, trimis de Augustin la Ieronim. Pelagius a reluat lupta și l-a informat pe Augustin despre succesul său, făcând astfel încât acestuia să-i parvină, fără nici un cuvânt în plus, doar concluzia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de recomandare pentru Ieronim (Epist. 166, 1, 2) și a dus cu el operele antipelagiene cele mai recente ale lui Augustin. În Palestina, antipelagienii, puțini și neexperimentați, au crezut că vor obține ușor condamnarea ereticului, dar au fost înfrânți la sinodul din Ierusalim din 28 iulie 415; Orosius a participat la lucrări și, aspru criticat, a trebuit să scrie o Carte de dezvinovățire (Liber apologeticus), în care a expus ideile sale despre har și despre liberul arbitru, a susținut ideile lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un titlu grecesc (poate în stilul lui Prudențiu), Nerecunoscătorii (Acharistoi), adică „dușmanii harului”. Titlul se referă la pelagieni și la faptul că ei refuză harul ce vine de la Dumnezeu; este narată apoi istoria pelagianismului și condamnarea acestuia de către papi și sinoade; apoi Prosperus atacă semipelagianismul; poemul respectă cu strictețe normele de prozodie și metrică ce nu mai corespundeau de-acum deloc celor din limba vorbită. E interesant că augustinistul Prosperus a scris și poemul Despre providență (De providentia), în care se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tratat în cinci cărți care se ocupă nu doar de erezia eutihiană, ci și de cea opusă, a lui Nestorius. Ultimele două cărți ale operei, intitulate „Apărarea epistolei trimise de sfântul papă Leon lui Flavian din Constantinopol” și „Apărarea decretului sinodului din Calcedonia”, constituie un fel de apendice, compus pentru că unii frați creștini îi ceruseră lui Vigiliu să apere aceste două documente sinodale care fuseseră criticate de un monofizit. Vigiliu a pornit la scrierea acestei lucrări din teama că monofizitismul, care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scrisă la cererea unui diacon, influent la curtea din Roma a lui Celestinus I, care va deveni ulterior papa Leon cel Mare. E vorba de Întruparea Domnului contra lui Nestorius (De incarnatione Domini contra Nestorium), în șapte cărți, compusă înainte de sinodul din Roma care l-a condamnat pe Nestorius în 430. În cadrul acestei polemici, Cassian apără în mod deschis statutul Fecioarei Maria și susține că este pe bună dreptate numită „Maica Domnului”, pentru că în Cristos sunt două naturi și o singură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Faustus ar fi pe de-a-ntregul ortodoxă, când, de fapt, cel ce expunea acele idei era un semipelagian. Oricum, în această scriere, Faustus a fost invitat să adune rezultatele conciliilor ținute în Galia pentru dezbaterea acelei probleme: e vorba de sinodul de la Arles, din 473 și de cel din Lion, din 474; de aceea opera lui Faustus a fost scrisă la puțină vreme după această ultimă dată. Ca atare, Faustus vrea să combată în egală măsură atât doctrina predestinării cât și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de așa-zisa „schismă acaciană” care separase Orientul de Occident pentru o scurtă perioadă și pe care nu avem posibilitatea s-o prezentăm aici în amănunțime): e vorba de Cartea contra celor care au avut îndrăzneala să atace în scris sinodul (Adversus eos qui contra synodum scribere praesumpserunt), scrisă în jurul anului 503 împotriva celor care încercaseră să infirme valabilitatea sinodului care îl alesese pe Symmachus ca episcop al Romei; ulterior, episcopul de Milano, Laurențiu, pe care Ennodius îl cunoscuse bine, se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
posibilitatea s-o prezentăm aici în amănunțime): e vorba de Cartea contra celor care au avut îndrăzneala să atace în scris sinodul (Adversus eos qui contra synodum scribere praesumpserunt), scrisă în jurul anului 503 împotriva celor care încercaseră să infirme valabilitatea sinodului care îl alesese pe Symmachus ca episcop al Romei; ulterior, episcopul de Milano, Laurențiu, pe care Ennodius îl cunoscuse bine, se desolidarizase de papă: pentru a pune capăt acelor neînțelegeri, intervenise din nou Teodoric care îl obligase pe Laurențiu să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]