KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

și complementul de agent, care satisfac cele două valențe libere ale verbului tranzitiv, descriu două limite distincte ale acțiunii verbale, corespunzând la două „obiecte” diferite din planul referențial: A - „obiectul” pasiv ® subiect gramatical; B - „obiectul” activ ® complement de agent. Raportul sintactic de la baza diatezei pasive: subiect gramatical - verb-predicat - complement (de agent) este expresia inversată, prin interpretarea lingvistică a locutorului, a raportului logic/ontologic: Ultimul a închis ușa. șautor/subiect gram.ț ® șobiect/compl. gram.ț șobiect/subiect gram.ț ¬ șautor/compl

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
va fi lăudat. El ar lăuda. vs El ar fi lăudat. El ar fi lăudat. vs El ar fi fost lăudat. Categoriile gramaticale comune numelui (pronumelui) și verbului se manifestă prin identitate de realizare la nivelul termenilor implicați în relația sintactică de interdependență: numele (pronumele)-subiect-a fi (auxiliar de diateză) + verb (tema de participiu) și prin neidentitate la nivelul termenului al patrulea (nume, pronume)-complement de agent. Eu sunt lăudat/lăudată de tine (p.II, sg.) șp.I,sg.,M./F.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
persoanele I și II), sensul pasiv s-ar converti în sens reflexiv: Eu sunt lăudat de mine. - Eu mă laud (pe mine). b. Sintagma cu auxiliarul se se dezvoltă pe baza structurii verbului de la diateza activă, pe fondul inversării pozițiilor sintactice de subiect și complement. Termenii sintagmei înscriși în relația de interdependență se caracterizează prin aceeași persoană (cu rare excepții, persoana a III-a), în timp ce termenul-complement de agent se sustrage acordului în persoană (și număr): Protestul s-a semnat de mine

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
constituită din trei termeni (necesari și suficienți), reprezentând două unități lexicale autonome: nume (pronume) - se (morfem) + verb; pronumele reflexiv (acuzativ, formă scurtă, neaccentuată) constituie o singură unitate cu verbul. În spațiul sintagmei se dezvoltă (sau se pot dezvolta) două funcții sintactice: subiectul (care poate rămâne subînțeles) și predicatul. șEuț mă recunosc. șsubiectț șpredicatț Observații: Sintagma este suficientă în această structură pe baza a trei termeni. Un al patrulea termen - complement semantic al verbului - este posibil numai în cazul verbelor cu dublă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
semantice +pasiv/+pasivitate. Ca acuzativ al pronumelui reflexiv, morfemul se reflectă caracterul coreferențial al subiectului și „obiectului” acțiunii verbale în dezvoltarea raportului semantic enunț lingvistic - realitatea extralingvistică și trăsătura semantică +reflexivitate în dezvoltarea relației categoriale (de diateză) și a relației sintactice (verb nume); pronumele reflexiv se este în același timp regim verbal, „obiect” pasiv pentru manifestarea activă a subiectului și reprezentant al subiectului pentru manifestarea lui pasivă. În planul expresiei, în paradigma categoriei diatezei, reflexivul intră în raport direct cu activul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și număr: Eu mă + recunosc. șp.I,sg.ț șp.I,sg.ț șp.I,sg.ț Se supune aceluiași acord și cel de-al patrulea termen, dacă este introdus în sintagmă, cu diferite motivări stilistice, de subiectul vorbitor. Expresia sintactică a semanticii morfemului de diateză, acuzativul formei lungi a pronumelui reflexiv este însoțit de morfemul de caz pe: „M-am uitat pe mine însumi...” Diateza reciprocătc "Diateza reciproc\" Sintagma care asigură situarea verbului la diateza reciprocă este alcătuită din patru

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
alcătuită din patru/cinci termeni, reprezentând trei/patru unități lexicale autonome: substantiv/pronume - morfemul se+verb - pronume (un pronume personal sau două pronume nehotărâte). În interiorul sintagmei (în ambele structuri: cu trei sau patru unități lexicale autonome), se dezvoltă trei funcții sintactice: subiect predicat ¬ complement de reciprocitate. (Ei) se+ironizează între ei/unul pe altul. șsubiectț șpredicatț ¬ șcompl. de reciprocitateț Observații: Cel de-al treilea constituent sintactic (complementul de reciprocitate) poate lipsi, mai ales când verbul nu poate dezvolta, datorită conținutului său

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintagmei (în ambele structuri: cu trei sau patru unități lexicale autonome), se dezvoltă trei funcții sintactice: subiect predicat ¬ complement de reciprocitate. (Ei) se+ironizează între ei/unul pe altul. șsubiectț șpredicatț ¬ șcompl. de reciprocitateț Observații: Cel de-al treilea constituent sintactic (complementul de reciprocitate) poate lipsi, mai ales când verbul nu poate dezvolta, datorită conținutului său lexical, diateza reflexivă: (Ei se sărută.) sau când sensul reciproc este o componentă fundamentală a semanticii verbului: Acești factori se intercondiționează; în aceste cazuri, complementul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
conținutului său lexical, diateza reflexivă: (Ei se sărută.) sau când sensul reciproc este o componentă fundamentală a semanticii verbului: Acești factori se intercondiționează; în aceste cazuri, complementul de reciprocitate este redundant, ca și în cazul complementului direct (intern), din structurile sintactice cu verbul la diateza reflexivă: El se caută pe sine. - Ei se salută unul pe altul. În plan semantic, verbul la diateza reciprocă se caracterizează prin trăsătura +reciprocitate, rezultând din dezvoltarea, în interiorul relației verb (predicat) nume (subiect) și pronume (complement

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
activ) Mihai și Ion se ironizează unul pe altul. șsubiectț școmplement de reciprocitateț Mihai (unul) A1 ironizează pe Ion (altul) (B1) Mihai (altul) A2 este ironizat de Ion (unul) (B2) Cele două limite ale acțiunii verbale sunt ambele exterioare, reprezentate sintactic de nominativul-subiect și de acuzativul-complement. Morfemul se nu mai descrie prin el însuși limita a două acțiuni verbale, rezervată acuzativului - limita interioară, ca la diateza reflexivă - ci semnalează doar, prin natura sa de pronume reflexiv, complementaritatea interior-exterior în desfășurarea relației

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
semnalează doar, prin natura sa de pronume reflexiv, complementaritatea interior-exterior în desfășurarea relației subiect - verb-predicat - complement. Caracterul complementar activ-pasiv și interior-exterior în planul semantic al verbului reciproc se concretizează în realizarea componentelor alternative prin natura planurilor semantic (unul/altul) și sintactic (nominativ/acuzativ) ale pronumelor nehotărâte din structura constituentului dezvoltat prin care se realizează funcția de complement de reciprocitate: Cei doi se căutau unul pe altul. șactiv + pasivț Morfemul se (își) se încarcă și încarcă verbul cu sensul de reciprocitate, prin

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de reciprocitate, prin raportul semantic de interdependență pe care îl dezvoltă cu complementul, în desfășurarea continuității subiect - se + verb - complement. Această dezvoltare complexă a sensului diatezei reciproce, implicită în formele de plural: Ne întâlnim prea rar, devine explicită în structurile sintactice cu verbul la singular, unde locul complementului de reciprocitate îl ia complementul sociativ, care este concomitent obiect-pasiv al acțiunii verbale și cel de-al doilea subiect: M-am întâlnit cu Maria. În planul expresiei, diateza reciprocă intră în raport direct

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
precedat de prepoziția de sau de la: Copiii se îndepărtează unul de altul. Copiii își iau la revedere unul de la altul. Diateza impersonalătc "Diateza impersonal\" Sintagma este formată din doi termeni, reprezentând o singură unitate lexicală autonomă și o singură funcție sintactică - de predicat (sau alte funcții): morfemul se și verbul: se merge, se tace etc., când verbul este intranzitiv, sau din trei termeni, când verbul este tranzitiv, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: morfemul se+verbul + un substantiv

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
autonomă și o singură funcție sintactică - de predicat (sau alte funcții): morfemul se și verbul: se merge, se tace etc., când verbul este intranzitiv, sau din trei termeni, când verbul este tranzitiv, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: morfemul se+verbul + un substantiv (pronume)/o propoziție. Se citește ziarul. (predicat) (subiect) În plan semantic, diateza impersonală exprimă absolutizarea acțiunii verbale în interpretarea lingvistică a realității; subiectul vorbitor reține doar desfășurarea acțiunii; în consecință, suspendă total relația cu un

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în cazul verbelor tranzitive: Se spun multe. Observații: În sintagmele cu verbe tranzitive (cel mai frecvent, verbe de percepție, de zicere sau de atitudine), al treilea termen (foarte frecvent, o propoziție) - expresie lingvistică a „obiectului” acțiunii verbului - poate realiza funcția sintactică de subiect: Se aud clopotele. Se aude/spune/crede că va veni italianul. Aceste sintagme, cu un termen-subiect gramatical, dezvoltă și sensul pasiv; complementul de agent este mascat, de fapt, de pronumele se: Se spun multe de către oameni. Oamenii spun

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
decât al celorlalte diateze; (a) unele verbe pot dezvolta diateza ca o categorie lexico-gramaticală; (b) altele ca o categorie gramaticală 15. Pentru verbele din prima clasă, sintagma diatezei dinamice este alcătuită din trei termeni reprezentând două unități autonome lexicale și sintactice: una, reprezentată de verb, precedat de pronumele reflexiv se și a doua - pronumele (substantivul)-subiect, când verbul este predicat: Andra s-a întristat. șsubiectț șpredicatț Verbele din cea de-a doua clasă dezvoltă sensul de diateză dinamică în sintagme formate

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și a doua - pronumele (substantivul)-subiect, când verbul este predicat: Andra s-a întristat. șsubiectț șpredicatț Verbele din cea de-a doua clasă dezvoltă sensul de diateză dinamică în sintagme formate din patru termeni, reprezentând trei unități autonome lexical și sintactic: se + verb, precedat de un substantiv (pronume) și urmat de un alt substantiv (pronume). Dacă verbul își asumă predicația, primul substantiv (pronume) dezvoltă funcția de subiect, cel de-al doilea funcția de complement indirect. El se îngrijește de copil. șsubiectț

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
întrista). Trăsătura semantică definitorie a diatezei dinamice este +subiectivitate, dar aceasta se dezvoltă și se manifestă în mod diferit (sau relativ diferit) la cele două clase: • verbe înscrise la diateza dinamică în sintagme formate din doi termeni autonomi lexical și sintactic (Mihaela s-a speriat.); • verbe dezvoltând diateza dinamică în sintagme cu trei termeni (Mihaela s-a îngrijit de trandafiri.) Verbele din prima clasă se pot întrebuința și fără pronume reflexiv (deci, la diateza activă), dar întrebuințarea curentă, ca și specifică

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
s-a îngrijit de sine./ Eu m-am îngrijit de mine. șps.III,sg.ț șps.I,sg.ț Deosebirea de celelalte diateze care se caracterizează prin aceeași discontinuitate la nivelul termenului al treilea (al patrulea) este asigurată de funcția sintactică a acestui termen, totdeauna complement indirect, și de construirea lui cu prepoziția de. Dinamic: El s-a îngrijit de copil. Pasiv: Copilul s-a îngrijit (a fost îngrijit) de către ei. Reciproc: Ei s-au îngrijit unul pe altul. La verbele

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
întristat. Mihai l-a întristat pe Ion. și se opune celorlalte diateze, în sintagma cărora verbul este însoțit de pronume reflexiv, prin poziția ambiguă a pronumelui între statutul de formant lexical și statutul de morfem, ceea ce face imposibilă reluarea lui sintactică: Dinamic: M-am îngălbenit de spaimă. Reflexiv: M-am îngălbenit (și pe mine) cu șofran. Gradul de generalitate a diatezeitc "Gradul de generalitate a diatezei" Legătura strânsă a diatezei verbale cu planul semantico-sintactic al verbului și al enunțului face ca

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
un substantiv (pronume) care să se caracterizeze prin trăsătura „+ uman”: a abroga, a constata, a naționaliza, a strâmta, a timbra etc. Realizează numai diateza activă, verbele care, prin conținutul lor lexical - asigurat uneori printr-un prefix - implică dezvoltarea unui sens sintactic de reciprocitate sau asociere: a conlucra, a conversa, a dialoga, a semăna (cu cineva) etc. Diatezele reflexivă și reciprocă sunt dezvoltate numai de către verbe tranzitive cu tranzitivitate directă și nu de toate; nu admit reflexivul verbe precum a abroga, a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
vorbitor, în desfășurarea raportului enunțare-enunț, propriu actului de comunicare. TIMPULtc "TIMPUL" Se consideră că timpul este o categorie gramaticală universală; caracterizează, ca și persoana, verbul în toate limbile care cunosc această clasă lexico-gramaticală. Conținutul său categorial are natură deictică și sintactică; își are originea în raportul dintre temporalitatea procesului de comunicare lingvistică și temporalitatea acțiunii verbului - obiect al comunicării. Raportul dintre „momentul” comunicării (care este totdeauna prezentul locutorului) și „momentul” acțiunii verbale generează timpul noțional (în termenii lui Otto Jespersen 18

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
posterioritatea timpul acțiunii > timpul comunicării: viitor Timpul gramatical este expresia lingvistică a timpului noțional. Planul său semantic diferă de la o limbă la alta în funcție de caracterul specific al desfășurării raportului timp noțional - timp gramatical, orientat de (A) dubla natură, deictică și sintactică a categoriei gramaticale a timpului și (B) de complementaritatea cu alte două categorii gramaticale, aspectul și modul, expresie a perspectivei în care înscrie subiectul vorbitor acest raport. A. Dubla natură a timpului gramatical se reflectă în dezvoltarea a două categorii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și modul, expresie a perspectivei în care înscrie subiectul vorbitor acest raport. A. Dubla natură a timpului gramatical se reflectă în dezvoltarea a două categorii de timpuri, sub aspect semantic: • timpuri absolute, de natură deictică; • timpuri relative (de relație), esențial sintactice. Planul semantic al timpurilor absolute își are originea în raportarea directă a acțiunii verbului la momentul vorbirii: „Ieri am întâlnit-o pe Maria.”; sunt timpuri absolute prezentul, perfectul (compus și simplu), viitorul I. Planul semantic al timpurilor relative își are

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
directă a acțiunii verbului la momentul vorbirii: „Ieri am întâlnit-o pe Maria.”; sunt timpuri absolute prezentul, perfectul (compus și simplu), viitorul I. Planul semantic al timpurilor relative își are originea în raportarea la un alt timp verbal din structura sintactică a enunțului: „Când a venit Andrei, Tudor deja plecase.”; sunt timpuri relative mai mult ca perfectul și viitorul anterior. Imperfectul își dezvoltă planul semantic în mod curent ca timp absolut: „Se trezea în fiecare dimineață neliniștit.”, dar este întrebuințat frecvent

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]