1,592 matches
-
să găsească pe cineva în greșeală.) Mă plimbam fără astâmpăr prin odaie, ca un leu în cușcă, fumând țigară după țigară. Îmi ascuțeam atenția ca să aud soneria sau pașii ei apropiindu-se. De câteva ori mi se păru că țârâie soneria. Trimiteam pe Zamfira să vadă cine e, dacă nu venise cumva. ― N-a sunat nimeni, conașule. ― Du-te și vezi, îi strigam, am auzit că a sunat. Degeaba. Nu era nimeni. Grija sporea, legată direct de minutarele ceasului care goneau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
intens într-o comisie financiară. La prânz m-am întors extenuat acasă cu mașina. Pe când cercetam corespondența, telefonul zbârnâi strident. Deși receptorul era alături de mine, am pregetat să întind mâna ca să-l ridic. (Poate acesta să fi fost singurul semn.) Soneria continua să țipe, strident, asurzitor, ca un semnal de alarmă. ― Alo, cine-i? am întrebat aproape răstit. ― Tudor, vino repede! îmi răsună în ureche o voce gâtuită de emoție. Atât. Închise brusc aparatul, fără să arate cine telefonase și mai
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise să fie bălăngănite de cea mai firavă adiere. A venit o adiere firavă. Cincizeci de uși au scârțâit în același timp. Eram din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Liliana. Atunci, pe la începuturi, ea era emblema casei. De ce asta nu mai ținea minte. În orice caz, era slăbuță, copilăroasă în multe privințe, micuță, cu un corp de adolescentă, altminteri, culmea! destul de ștearsă. Și fiindcă mătușile aveau la ușă o sonerie electrică ceea ce prea puțină lume avea la vremea aceea -, maică-sa nici nu-l tenta altfel să accepte o vizită la toate acele fete bătrâne decât propunându-i să meargă la Mătușa Zumi. Era semnalul care îi aprindea în ochi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
semnalul care îi aprindea în ochi nerăbdarea și interesul. Mergem la mătușa Zumi! Mama le vizita cu plăcere pe toate acele mătuși, cumnatele ei, deși nu le era decât rudă prin alianță... O dată Tiberiu chiar descoperise de unde venea electricitatea pentru sonerie fiindcă n-aveau lumină electrică, ci își luminau casa tot cu lămpi cu petrol lampant, la fel ca mulți alții. Ei bine, electricitatea venea de la o pilă electrică așezată pe o băncuță, în hol. Iată câteva vase în șir, legate
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ele, fiecare cam de mărimea unei sticle, doar că fără gât. Și acolo, în acele vase umplute cu chimicale i se explicase -, se "fabrica" electricitatea, într-un mod care pentru el rămânea un mister. Și acea electricitate chiar dădea viață soneriei. Mama îl ridica în brațe ca să ajungă la butonul din tocul ușii de la stradă, Tiberiu apăsa, și undeva departe, în interior, dincolo de uși și de ziduri, auzeai exact așa cum maică-sa îi spunea despre mătușa Liliana: Zumi! Doar că prelung
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Și de-acum încolo mătușa Liliana n-avea să mai fie Zumi fiindcă cine știe în ce locuință aveau să fie cazați, la fel de necunoscută ca și gara unde întâmplarea făcuse ca ei să se întâlnească. Și chiar dacă avea să aibă sonerie și la casa cea nouă din București, n-avea să mai fie același zumi. Maică-sa îi păruse lui Tiberiu foarte emoționată de întâlnirea dintre trenuri nu uitase asta. Iar după ce se instalaseră fiecare în noua casă din Vechiul Regat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în care Dave 2 intrase în casa din Melrose Mansions, amândoi fuseseră frapați de vitalitatea și adaptabilitatea lui, de felul în care distrugea rutina vieților lor, pe care o credeau mai rezistentă decât o anvelopă de camion. „Bing-bong“, se auzi soneria la ora șapte; Dave intrase în vestibul și stătea cu mâinile în șold; gura îi era întredeschisă, iar claia de păr sârmos, de culoarea nisipului, i se zburlise într-o parte, atingând gulerul jachetei militare uzate. Haina era semnul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cenușiu care păta fața de pernă înflorată. Carol se ridică de pe ceea ce mai rămăsese din Dan și căută cu ochii un prosop cu care să se șteargă. Era pe palier, legându-și cordonul de la halatul de baie, când auzi țârâitul soneriei. Holul de la parter era întunecat, dar, din locul în care se afla și unde răzbătea o lumină aprinsă în vestibulul din spate, distingea clar silueta asimetrică a lui Dave 2. Când murise, intestinele lui Dan se goliseră și, dacă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
o strâng pe mai departe în brațe, aș fi vrut să-i spun să nu mai fie tristă, că nu-i nici o problemă, dar nu puteam să scot o vorbă, nu puteam nici să deschid gura, și atunci, pe neașteptate, soneria de la intrare a început să țârâie lung și insistent, cineva apăsa puternic butonul, o dată, de două, de trei ori, și atunci am simțit cum mama îmi dă drumul, trupul i se răcise pe de-a-ntregul, și atunci i-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
la ușă, eram sigur că e miliția, poate că totuși omul din parc mă recunoscuse și acum veneau să mă umfle pentru că atentasem la avutul obștesc culegând lalele, și atunci m-am gândit că n-ar trebui să deschid, dar soneria suna într-una, cu țârâit strident, se auzeau și bătăi în ușă, așa că până la urmă am deschis-o, totuși. Nu erau milițienii, ci colegii lui tata, ăia cu care plecase atunci când l-am văzut ultima oară, am rămas atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
umăr, las’ că-i bine, a spus, liniștește-te. Dar eu încă mai tremuram, mi-au venit în minte scrisorile tatei, acele cărți poștale, și cum, la început, mama îl tot aștepta să vină, tresărind de fiecare dată când suna soneria, crezând de fiecare dată că i-au dat drumul acasă, dumneavoastră mințiți, le-am zis, dacă tata s-ar fi întors, atunci e sigur că m-ar fi căutat, ar fi venit acasă, la noi, la mama și la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mine, și atunci a sunat de ieșire. Am căzut de-a binelea, pe spate și într-o rână, m-am lovit la fund și la coate și mi-am murdărit uniforma, iar de-acolo, de jos, de pe podea, până și soneria se auzea mult mai tare. Nea Klidész s-a uitat la mine și mi-a spus că halal elev de serviciu mai sunt, apoi și-a luat catalogul sub braț și a ieșit din clasă, aruncându-mi în treacăt să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
jos, pe ciment, era întinsă o carpetă, de parcă nici n-ar fi fost casa scărilor, ci un antreu, însă mama nu s-a mirat deloc, s-a dus direct la ușă, s-a uitat la nume, a apăsat energic butonul soneriei, apoi m-a luat de mână și mi-a strâns-o cu putere, am crezut că vrea să-mi spună ceva, dar în clipa aceea ușa s-a deschis. În prag, și-a făcut apariția un om înalt și cărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
știam că, de-ndată ce-mi termin lecțiile, o să-l scoatem din frigider și o să-i punem lumânările și-o să sărbătorim împreună ziua mea, și tare mult aș fi vrut să termin odată, și atunci, brusc, a început să sune soneria. Evident, mama a tresărit, de când cu percheziția se speria mereu când auzea soneriei, și chiar că nu așteptam pe nimeni și nici nu prea venea nimeni pe la noi, poate doar vecinii, seara, să ne ceară sau să ne aducă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și o să-i punem lumânările și-o să sărbătorim împreună ziua mea, și tare mult aș fi vrut să termin odată, și atunci, brusc, a început să sune soneria. Evident, mama a tresărit, de când cu percheziția se speria mereu când auzea soneriei, și chiar că nu așteptam pe nimeni și nici nu prea venea nimeni pe la noi, poate doar vecinii, seara, să ne ceară sau să ne aducă ceva, dar așa, după-masa, aproape niciodată, și atunci, uitându-mă la mama, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am gândit că precis băieții se țin de pozne deși le spusesem să nu facă prostii de-astea la ușa noastră, dar când dădeam să intru în cameră, să-i spun mamei că nu-i nimeni, s-a auzit iarăși soneria, și iarăși m-am uitat și n-am văzut nimic, și atunci m-am încumetat să deschid ușa, dar numai ca să văd dacă cineva nu blocase butonul soneriei. Și cum am deschis ușa, ce să vezi, un copil, să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să-i spun mamei că nu-i nimeni, s-a auzit iarăși soneria, și iarăși m-am uitat și n-am văzut nimic, și atunci m-am încumetat să deschid ușa, dar numai ca să văd dacă cineva nu blocase butonul soneriei. Și cum am deschis ușa, ce să vezi, un copil, să fi avut vreo șapte ani, de-aia nu-l văzusem, abia dacă ajungea până la butonul soneriei, purta uniformă, iar haina era cu cel puțin șase numere mai mare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
încumetat să deschid ușa, dar numai ca să văd dacă cineva nu blocase butonul soneriei. Și cum am deschis ușa, ce să vezi, un copil, să fi avut vreo șapte ani, de-aia nu-l văzusem, abia dacă ajungea până la butonul soneriei, purta uniformă, iar haina era cu cel puțin șase numere mai mare, de-i ajungea până aproape de genunchi, și avea mânecile tăiate cam pe-acolo unde înainte trebuia să fi fost cotul, și copilul era încărcat cu umerașe și cuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am spus să se ducă naibii, că dacă nu, îi dau brânci pe trepte, însă înainte de asta îi vâr pe gât vreo două umerașe, dar se pare că nici asta nu l-a speriat, că a apăsat din nou butonul soneriei, și atunci mama a strigat din cameră, că cine e, și eu i-am strigat că nimeni, dar și puță ăsta a început să strige că a adus umerașe ieftine, și să vină stimata doamnă să se uite, că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
domnule. Nici un mesaj. — În regulă. Mulțumesc. — Mhm. Am pornit-o spre sud, îndreptându-mă spre șerpuitorul Broadway. Ce-i toată prostia asta cu mhm? Am trecut printre duhurile mâncătoare emanând din gurile de metrou. Am auzit mugetul răgușit al sirenelor, soneriile bicicliștilor și ale celor pe skateboard-uri, drogați, țâncii din cărucioare, windsurferi. Am văzut mașinile și taxiurile în plină viteză, împinse în față de puterea claxoanelor lor. Am simțit plutind în aer toată încrâncenarea, democrația, toate cursivele. Ăștia sunt oameni hotărâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la zero. La fel și al doilea. Ajunseserăm la nouă zero în al treilea, când Fielding a spus: — Mai ținem scorul sau vrei să jucăm de plăcere? — ... Să jucăm de plăcere. În cele din urmă s-a auzit bâzâitul unei sonerii, și Sissy Skoblimowsky și-a făcut apariția, însoțită de antrenorul ei. Fielding părea că o cunoaște pe tipa asta grozavă, cu pielea albă. — Bună, a spus ea. — Salut, Siss, i-a răspuns Fielding. Ai ceva împotrivă dacă ne uităm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care mi-l adresa spaima lui în clipa când noi treceam unul pe lângă celălalt. Eu înălțându-mă, el prăbușindu-se. Poate că pentru asta și plăteam. — Păi, să văd ce pot face, am spus. S-a auzit sunetul ascuțit al soneriei, urmat de trei bubuituri furioase în ușa de la intrare. Alec s-a ridicat în aceeași clipă și a pornit-o înapoi, spre baie, cu pași furișați, care trădau o îndelungată experiență, mimând cu palma lama cuțitului dus la gât își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se înmulțesc în timp ce casele se împuținează. Casele se împart la doi, la patru, la șaisprezece. Dacă un proprietar sau un antreprenor găsește o cameră încăpătoare, o transformă într-un labirint, într-un puzzle chinezesc. Placa pe care sunt puse butoanele soneriilor de la intrarea în clădiri seamănă cu tabloul de comandă al străvechilor aeronave. Camerele se divid, camerele se multiplică. Numărul proprietarilor crește - casele sunt parcate câte trei. Și oamenii se înmulțesc, se împart și se despart. Când cresc necazurile, împărțim pierderile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
altceva decât suma mizeriei din ochii noștri omenești. * Total e în ordine. M-am întors în apartamentul meu. Cearșafurile au fost schimbate, ciorapii dați la murdare, revistele ascunse. Eu însumi mă simt bine primenit și dichisit. Curând se va auzi soneria și Selina va fi aici cu ochii ei de pisică persană, cu lucrurile ei înghesuite într-o geantă, cu gura ei fierbinte, cu desuuri de profesionistă, cu încheieturile mâinilor zgâriate, cu parfumuri de budoar și, probabil, cu aroma altor bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]