2,458 matches
-
omorâm între noi. Să fie unul mai șmecher, mai mare să mă lege de pat, să mă violeze, ăla poate să fie conștient că, oriunde mă întâlnesc cu el și peste cât timp, ăla moare, că-l leg, că-l spânzur... Alții se complac în postura asta. Le dă cineva o țigară, o mâncare, o gustare. Știți, înainte de pușcărie era o categorie de respect - legea junglei, după aia a intervenit o perioadă foarte scurtă de inteligență - dacă ai cap și știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
că a murit. Am plecat pe la două noaptea, după ce l-am făcut pachet, am găsit o ocazie și șase luni am stat ascuns. Știam că e mort. Am văzut că nu mă caută nimeni, am ieșit iarăși pe stradă. Am spânzurat banii. Vroiam să am și la ăia din pușcărie, că dacă mă duceam cu o bară de salam, două sucuri, un carton de țigări, pentru mine mă simțeam sărac, amărât, mi-era mie rușine să mă duc. Că și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Aștept răspuns de la Strasbourg. M-am distrus în ’90, vă spun, mi-am mâncat pieptul, mi-am dat foc... Păi, de la gânduri mi-am dat foc, am avut arsuri de gradul patru, mi-am mâncat carnea de pe mine, m-am spânzurat, m-am pus la curent, mi-am dat foc. M-am tăiat și mi-am mâncat pieptul. Eram disperat de viață. Când știi că nu e a ta fapta. Un comandant de acolo m-a înțeles, a fost cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Olteni proști. Put a praz. Ca toată pușcăria. Ultimul cuvânt îl are moartea Am văzut moartea. Eram pe Jilava și eram cu Bazan și cu Șampi, și nu știu ce ne-a venit nouă în cap și am zis hai să ne spânzurăm, și le-am zis că las’, să vă arăt eu. Avea Bazan un cearceaf cum e prosopul de la nuntă, tare, și mi l-am pus la gât. Mi l-am făcut laț. Șampi a fugit. Bazan mi-a zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mă uit așa la mine: „Mă, ce-ai avut în cap? Cum ai făcut?“. La faptă am mai fost cu cineva; îl las afară, află că sunt condamnat pe viață, se duce acasă, își pupă copiii, se duce și se spânzură. Deci îl las un an jumate, aproape doi, cât a ținut procesul, n-am pomenit de el - nici acuma nu e trecut în dosar, nu e trecut, nici n-are rost... Îl las liber. Mai făcuse doisprezece ani jumate, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
un pachet aicea, că mi-e foame și mie. Vreau și eu să fumez, să beau o cafea. Păi, ai grijă, vezi ce-i pe capul meu, nu?“. „Da, bine, lasă. Văd eu cum fac.“ Se duce acasă și se spânzură! Lui i-am declanșat acolo: ai stat afară, te duci și tu condamnat pe viață. Ai făcut doișpe ani jumate, după aia dai dracu’ toată viața. A zis că-l dau în primire. M-oi fi exprimat eu greșit... 5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a lui Max Jacob. Un fantezism ironic și decorativ, mimînd primitivismul și refuzînd cu grație anecdoticul în favoarea stilizărilor expresioniste. A devenit un loc comun al criticii apropierea dintre „Balada spînzuratului“ a lui Maniu, „Visul spînzuratului“ de Ion Vinea și „Se spînzură un om“ al primului Tzara. Desprinsă parcă din cărțile de Tarot ale imaginarului poetic, trimițînd la „Balade des pendus“ a lui Jules Laforgue, la Die Galgenliederen, „cîntecele de spînzurătoare” ale lui Christian Morgenstern scrise pentru prietenii săi din „Clubul spînzuraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării tragicomediei postsimboliste; fascinația futuristă pentru teatrul de marionete nu e străină de ea. „Spînzurat” între două lumi, omul postsimbolist apare ca un homo artifex, manipulat ludic de un Păpușar abstract. Un alt topos al imaginarului decadentist este figura femeii fatale, devoratoare de bărbați devitalizați, cu o virilitate în criză: vampa, nimfomana, femeia-sfinx, Messalina, Salomeea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poezia sa. Dimpotrivă, poemele lui Tzara sînt prin excelență centrifuge, universuri în expansiune, animate de dorința „plecării” spre orizonturi noi, eliberatoare. Dialogul literar dintre Tzara și Vinea poate fi urmărit, de altfel, pe „multiple planuri”: ambii scriu poeme laforgueene despre „spînzurați” (avînd sau nu modele reale): „Se spînzură un om“, „Glas“, „La marginea orașului“ de Tzara și „Balada spînzuratului“, respectiv prozopoemul „Stan Gurău“ de Ion Vinea („La marginea orașului“ e șocant de asemănătoare, tematic, cu „Balada spînzuratului“, ambele - scrise în 1915
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin excelență centrifuge, universuri în expansiune, animate de dorința „plecării” spre orizonturi noi, eliberatoare. Dialogul literar dintre Tzara și Vinea poate fi urmărit, de altfel, pe „multiple planuri”: ambii scriu poeme laforgueene despre „spînzurați” (avînd sau nu modele reale): „Se spînzură un om“, „Glas“, „La marginea orașului“ de Tzara și „Balada spînzuratului“, respectiv prozopoemul „Stan Gurău“ de Ion Vinea („La marginea orașului“ e șocant de asemănătoare, tematic, cu „Balada spînzuratului“, ambele - scrise în 1915). Atît Vinea, cît și Tzara improvizează deconstructiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alias prințesa Silvia Logica). Rațiunea și atitudinile înalte sînt din nou personificate și demistificate în cadrul unei teatralizări grotești, absurdist-deconstructive. Și aici întîlnim obsedantul topos al spînzuratului (simbolul „vechii lumi”/„vechii arte” care se sinucide): printr-o confuzie, Silvia Logica se spînzură cu o cravată de cîrpă, nu cu fularul de mătase. Într-o notă la volumul Opere II, Elena Zaharia-Filipaș consideră că textul i-ar aparține scriitorului englez Logan Pearshall Smith, fiind „probabil tradus de Vinea”; de fapt, avem de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Fumul șantierelor din Nagasaki, al turnătoriilor din Essen și al uzinelor de la Bilbao. Edițiile speciale, escadrele, pavilioanele consulatelor, soneria cinematografelor, erupția sondelor, activitatea băncilor, consiliile de stat, parlamentele și cele cîteva familii regale cu coroana pe ismene...” În fapt, proza „spînzură” între viziunea expresionistă și cea futuristă. Nu mai avem de-a face cu o sinucidere teatrală, ci cu o crimă de un tragism apocaliptic... Neinclus, îndeobște, în familia prozei avangardiste, micul roman poetic Paradisul suspinelor (1930) are totuși certe legături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lipsit de exagerări ridicule sau anoste, cum întîlnim în aproape toate numerele din Integral, Punct sau Contimporanul. Acestea cuprind (...) juxtapuneri bizare de planuri și linii sau automate umane care se înscriu într’o curbă ce pleacă dela trupuri ghilotinate sau spînzurate de suporturi și ajungînd pînă la acel cul glace din numărul estival al revistei unu”, asemănător celebrului „urinoir” (sub titlul de „Fîntînă” de R. Mutt) reprodus în revista The Blind Man a lui Marcel Duchamp. Amintind că atunci cînd la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din întîmplare cum slovele-au crescut din cale-afară - uriașe. Așa îți tai și tu copilo numele în inima-mi supusă mărunt, mărunt, ca un ștrengar. Și după ani și ani de zile-l vei găsi cu slove-adînci și uriașe. VISĂTORUL Spânzurat de aer printre ramuri se frământa în mătasa-i un păianjen. Raza lunii l-a trezit din somn. Ce se zbate? A visat că raza lunii-i fir de-al lui și cearc-acuma să se urce până-n ceruri, sus, pe-o
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
și-a înfipt colții în burta lui, umplând iarba de sânge. Dar abia acum mă îngrozește scena. De altfel, uitasem de ea. ― Poate, compasiunea se învață. ― Nu sunt deloc sigur. Am trecut odată printr-o localitate unde doctorul fusese găsit spânzurat de un copac, în pădure. Era însurat cu o femeie pe care o ura. Căsătorie din interes, mi s-a spus. Când se îmbăta, îi tremurau mâinile, cădea în nesimțire și urina pe el. Asemenea oameni nu se sinucid, pretind
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pe care o ura. Căsătorie din interes, mi s-a spus. Când se îmbăta, îi tremurau mâinile, cădea în nesimțire și urina pe el. Asemenea oameni nu se sinucid, pretind unii. Ce-l împinsese totuși pe acel doctor să se spînzure? Poate îl uzaseră alcoolul și ura. Poate, altceva făcuse să se rupă o coardă în sufletul lui. Niciodată nu mi s-a părut mai tulbure misterul morții. M-a izbit, însă, că nimeni nu-l compătimea pe sinucigaș. Îl învinovățeau
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Am îngenuncheat lângă donatist, șuierător ca un șarpe, și i-am șoptit: - Ești liber să pleci, și ți se va da tot de dorești, mai puțin moartea sau o scuză pentru a-ți lua viața. Dar tu poți să te spânzuri de un copac, asemenea lui Iuda. Dacă nu mă feream la timp, m-aș fi ales cu o ureche mușcată. A sărit în picioare și a căutat în zadar să facă rost de o armă. Apoi, în sfârșit, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
puțin mai la vale atârnau vreo zece spânzurați. Când am ajuns la locul supliciului, am văzut că toți erau tineri, țărani și ciobani, morți de cel puțin trei zile. Pe o tăbliță de lemn, fixată de grinda de care erau spânzurați, erau scrise cuvintele Mea culpa. Puțin mai departe se afla un sat distrus de flăcări. De departe, Cividale părea neatins, dar, pe măsură ce ne apropiam, ruinele deveneau tot mai fățișe. Eșafoade la tot pasul: cel puțin o sută de leșuri înfipte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care intraseră avarii, au ajuns în satele de pe munte și le-au cerut țăranilor și ciobanilor să sară în ajutorul orașului. Aceștia însă au fugit și s-au ascuns în păduri. Iată de ce Grasulf i-a prins și i-a spânzurat, punând înscrisul acela pe eșafod. Marciano l-a convins să pună capăt măcelului, altfel n-ar mai fi rămas bărbat care să muncească pământul și să pască turmele. Longobarzii de pe domenii s-au adunat ulterior într-o întrunire și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe care le vânează, mâncându-le carnea crudă. S-au hotărât să nu se oprească în acele stepe înghețate și sălbatice și și-au continuat drumul până ce-au ieșit din Scandinavia. Au ajuns în țara numită Germania. Aici trăiau și spânzurau doi bărbați cruzi pe nume Ambri și Assi, căpeteniile vandalilor; supuseseră toate triburile din vecinătate și voiau să facă același lucru și cu winnilii. Ibor și Aio, sfătuiți de Gambara, au ales riscul morții, și nu sclavia. Încât, după ce l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
avut curajul nici măcar să treacă acel prag. L-am întrebat de ce și, după ce a făcut gesturi de alungare a Necuratului, omul mi-a povestit cum un anume vânzător de coșuri, de fapt un cămătar, bântuit fiind de diavol, s-a spânzurat în casa aceea a lui, dar nu înainte de a-și fi măcelărit mama în vârstă, nevasta și cei trei copii încă mici. - Gărzile regale, a spus, au cărat tot ce se afla înăuntru. Trăia ca un porc în cocină, obligându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de-a dreptul - pe motiv că aveam calități personale, eram popular, În timp ce matroana aceea unsuroasă nici măcar nu e născută la Roma. Măgarii. Pe la Casilino n-a mai fost nimeni niciodată, aici e zona roșie - toți sunt bolșevici. Ăștia ne-ar spânzura de felinare dac-ar putea. Iar eu, cretinul, m-am Încrezut În ei. Dar mi-au tras țeapă. M-au futut. Ridică paharul. Închină În cinstea celor câtorva prezenți norocoși, pe care jură să-i țină minte. Înghiți cu eroism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Nu este lift. Își aminti nopțile pe care Antonio le petrecea În sălile de așteptare alături de ea. Atent, Înțelegător, arătând un devotament impresionant și implorând-o să-l ierte, căci dacă nu o făcea ar fi murit, s-ar fi spânzurat, s-ar fi aruncat În cuțit ca un samurai. O implora să creadă că ea nu era doar mult iubita lui soție sau mama copiilor lui, ci Însăși viața lui. Și Emma știa că era sincer. Așteptând medicul, el Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Telefonul lui sunase În biserică În timpul slujbei funerare, astfel Încât toți Înțeleseseră ce eliberare era pentru Dario moartea tatălui său. Dar În cele din urmă un fiu te judecă, te condamnă, te constrânge, e un laț În care ajungi să te spânzuri: și dacă fiul lui ar fi trebuit să-i provoace aceleași neplăceri pe care el le provocase tatălui său, atunci era mai bine să nu se nască. De altfel, fiecare se naște cu o vocație, iar el nu simțise niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
într-un loc ferit. Copiii lui își făcuseră și ei casele lor, și copii, și nepoți, toți așezați în case ridicate în mahalaua părintească. Iar un nepot pe nume Preda lui Ioniță se ridicase și el în istorie, căci fusese spânzurat pe nedrept ori pentru păcatele strămoșilor, și vreo sută de ani toți urmașii lui duseseră mai departe și numele pedepsei, până când Ioniță un Spânzuratu scăpase de acest nume, pe la 1730, devenind Ionașcu, logofătul. Din acest punct al istoriei s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]