10,783 matches
-
rochiță roz, cu săndăluțe albe și cu o floricică roșie în păr. Se opri în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi? Și străinul porni spre ea cu brațele deschise. O prinse de umeri, o sărută pe frunte, apoi o trase pe un scaun lîngă el oferindu-i o ciocolată. Poftim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
bine le-ar duce pustiului de pe-aici, ori ar face borș cu ele! Iar pe șoferi să-i tragă pe râzătoare, că tare-s ai focului! Păi nu? Bărzăunul se umflă de bucurie cînd văzu că reușise s-o stîrnească la vorbă. Așa că se hotărî să fie cît mai amabil cu putință: Ai mare dreptate, tanti... Mă uit eu cînd vin ai mei de la combinat. Nu-i zi să nu se plîngă ori că-i fum înăuntru, ori că-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
plasa Bărzăunului. Ilinca începu să țipe așa de tare, uitîndu-se la plasa cu pricina, încît Bărzăunul pricepu repede că a devenit victimă și aruncă plasa cu tot cu mîncare și cu șopîrlă într-o rîpă. Prima întrebare mai la obiect, care a stîrnit o discuție destul de aprinsă, a fost pusă de Nuțu: Și e d-departe pîn' la peș-peș-peștera aia? Toți întoarseră capul spre Virgil, pentru că el fusese însărcinat să ia legătura cu moș Vasile Iracle, ca să se documenteze exact. Răspunsul său însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu se facă de rîs, ori chiar să fie părăsit de grup, îi veni ideea salvatoare de a oferi fiecăruia cîte un măr. Hei, ia s-s-stați puțin! strigă el vîrînd mîna în plasă. Ce vrea Pîr-pîr-pîr? întrebă Vlad în șoaptă, stîrnind un hohot general de rîs. Nu vreți să lu-luați cîte un m-m-măr? îi invită el apropiindu-se încet, pentru a-și mai putea trage sufletul. Luă fiecare mărul oferit și, văzînd cum curge sudoarea pe fața lui, se hotărîră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
științific Bărzăunul?... savant, soro, nu te pune cu el! Uită-te la nasul lui cu picățele și-ți dai seama imediat cîtă știință poartă în bostan! În fața unor astfel de intervenții, Bărzăunul nu mai spuse nimic, pentru a nu-i stîrni iar pe toți împotriva sa și se mulțumi doar să arunce cu un putregai după o pasăre mare și neagră, de care nu mai văzuse niciodată. Mlaștina rămăsese demult în urmă și aproape că nu și-au dat seama cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai ales din partea Iui Virgil. Zîmbi cu înțeles spre Ilinca și răspunse imediat: Ca să nu te-adoarmă mirosul de pește fript și să te trezești cu el făcut scrum. Și trase un hohot de rîs cum numai el se pricepea, stîrnind ecouri prelungi în toate părțile. Ceilalți nu rîseră, ci-l priviră cu ochi aburiți de pofta păstrăvilor fripți, așteptîndu-l parcă să continue. Virgil nu se supără, ci se mulțumi doar să-i tragă o pleasna Bărzăunului peste scăfîrlie. Ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
buni erau, îmi vine să mă arunc iar în apă! Nuțu vru să mai spună ceva, dar nu reuși decît să scoată un fel de sîsîit ca de gînsac, apoi se lăsă păgubaș. Și, pentru a nu-l ucide pofta stîrnită de povestea Bărzăunului, vîrî mîna în plasă și mai luă un măr. Numai ochii lui, săracul, rotunzi și umezi, vorbeau despre suferința năprasnică pe care o trăia. Știi ceva, Bărzăune, se rugă de el Ilinca apucîndu-î de braț, nu vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de ăștia, care umblă pe toate coclaurile și aduc numai ponoase! Nu a dat însă nici un nume de popîndău, pentru a nu-l supăra pe Iancu Răgălie, pe care-l știa cumnat cu Bărzăunul. Iată deci ce furtună mare a stîrnit Nuțu cu flecăreala sa. Și n-ar fi fost nimic dacă lucrurile s-ar fi înmormîntat aici. Dar ți-ai găsit! Cîteva zile mai tîrziu, o echipă formată din: arheologul Iancu Răgălie, doctorul Pompiliu Stănescu, Inocențiu Nicanor, secretarul primăriei, condusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
călăuzirea unei echipe străine. Dar acum nu interesează pe nimeni părerile Bărzăunului, că nu-i el buricul pămîntului, ci cum s-au petrecut lucrurile cu noua echipă pornită spre peșteră. Plecarea s-a făcut fără nici o vîlvă, pentru a nu stîrni și alți curioși din sat. În apropierea cantonului părăsit, deci înainte de-a ajunge la marginea satului, unde-și are casa moș Lazăr Brusture, echipa s-a întîlnit cu Matei, fratele Bărzăunului, student la Naturale. Nu zice nimeni că cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pînă simțiră cu toții că nu mai pot sta cinchiți între crengi, orice-ar fi. Vorbind mai mult prin semne se hotărîră să coboare și să plece îndărăt spre sat. Așa că începură să coboare mai încet ca melcii, pentru a nu stîrni iar fiarele junglei și porniră tiptil pe urmele care se mai cunoșteau. Cum însă frica îi grăbea, nu se mai țineau exact de urmele pe care veniseră pînă acolo. Treceau de-a dreptul prin mlaștină. Toți se umplură de noroiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
asta? Fiecare om are voie să meargă pe drumul care-i convine, că de asta-s făcute drumurile. Păi nu? Fără deci să se mai gîndească la astfel de fleacuri, începu să fluiere cît putea de tare o melodie veselă, stîrnind toți cîinii de prin ogrăzi. Cînd ajunse în dreptul casei Ilincăi îi sări din piciorul stîng un pantof fără să-și dea nici el seama cum. Ei, se mai întîmplă și la oameni în toată firea chestii de-astea, așa că... ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
În sfîrșit, ce rost mai are acum să mai facem caz de un lucru atît de mărunt, mai ales că în ziar apăruse și fotografia Ilincăi lîngă un uriaș colț de mamut. Bucuros măcar de atîta lucru, Bărzăunul nu mai stîrni scandal, așa cum fusese ispitit la început. Dar era atît de pornit, în primul rînd împotriva cumnatului său, încît se hotărî să-l facă de rîs cu prima ocazie ce se va ivi. Să se învețe minte să spună adevărului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Aceste compoziții concentrează în mod miraculos suferința și bucuria îndurerată de a fi. Actualmente, odată cu apusul gândiri și abolirea ori pervertirea valorilor spirituale, suferința filozofică creatoare apare desuetă. Doar caricaturizări ale durerii, model Guernica lui Pablo Picasso, care nu mai stârnește compasiune, ci disconfort repulsiv față de atitudinea de a degrada, a schimonosi durerea. Ce distanță axiologică uriașă între Guernica și tabloul lui Mathias Grünewald, Răstignirea de pe Catapeteasma de la Issenheim, muzeul Unterlinden din Colmar! Suferința este o stare cosmică, și nu temă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
creștin îl foloseau, iar el, Leovigildo, a înțeles curând, din încruntătura lui Tayyib, din chipul înghețat al celuilalt dascăl, Aabid, că în el nu se ascundea numai iubire, ci și o mare primejdie pe care el, numele cel nou, o stârnise asupra tuturor. Suntem altfel, tu și cu mine. Știi? Știu. Altfel decât cine? Decât tu și cu mine, cei obișnuiți. Da, avem ceva în plus... Sau în minus. Sau... Te aud în gând. Știu. Îmi imaginez... te simt, uneori. Îți
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
acele idile molcome, presărate de imagini autumnale, atât de proprii Parisului, genul de iubire ușor de transpus, apoi, într-o pagină de carte. Dar nu. Iubirea aceasta avea, de la bun început, un iz catastrofic, un indice de pericol care-l stârnea în aceeași măsură în care îl surprindea neplăcut. Faptul că el, Alexandre, se lăsa prins într-o poveste aproape compulsivă cu o fată încă imposibil de deslușit, la trei săptămâni după ce legătura lor se oficializase în fumul unei țigări pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
buza despicată, mult înainte ca medicul arab anonim care este, de fapt, o fată creștină, o prin țesă neștiută care desenează scări spiralate și apeducte și galerii și notează proporții și poțiuni și face amestecuri și păstrează taine, să-și stârnească frunzele să se scuture de nu mele lor arabe și latinești și să foșnească puternic, legat, ca o mare învolburată, o mare de portocali în furtună care se aude până la mine, cititor unic, pierdut și vrăjit acolo, în biblioteca din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de captare a atenției pe care aceștia să n-o fi încercat: bucata cea mai bună i-o păstrau ei; urletul cel mai reușit era anume destinat urechilor micuței domnișoare; victoriile în competiții îi erau dedicate. Nimic însă nu-i stîrnea Hanei interesul. Pentru că, înainte de orice, Hana era o lupoaică deșteaptă. Ce-i trebuiau tinerei demonstrațiile acestea infantile, cînd universul îi era ocupat de Lupino? Puiandrul cîștigase prețuirea Hanei așa cum nimeni altul nu reușise s-o facă. De cînd se știau
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și salviile pălesc mai repede la căderea răcorii, când nările ne tremură, dornice de aer curat, în străluminarea pură a cuțitului lunii. Astă-seară pornim din nou pe cărarea dintre vii, pășim cu anume voluptate pe hatul cu iarbă proaspăt cosită, stârnind broaște ieșite la vânat, oprind câte un cântec de greier. Cu un pas mai în față, ca totdeauna - domnul avocat Lepădatu, parcă încredințat că nu poate avea o mai bună companie decât propriul eu, simulând resemnarea în fața primejdiei, dar, în
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
spune pe un ton îngăduitor, nu ați fost părtași la nici o mare vânătoare. Habar nu aveți de larma dezlănțuită de întreaga zoologie a pădurii, când și tu nu mai ești decât o forță ce vrea să curme o luptă veche, stârnită din vremuri imemoriale, o luptă pe care numai omul o poate limpezi... „O apologie a vânătorii?” - mă întreb în gând, fiindcă niciodată nu apuc să termin o frază în prezența domnului avocat Lepădatu. Orice aș încerca să spun este imediat
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și până la profesiuni, activități, instituții și mentalități, totul în jurul nostru se schimbă permanent. Economia unei țări se bazează mereu pe abilitățile întreprinzătoare ale populației, încă de la începutul transformărilor tehnologice majore. Nu încape îndoială că tehnologia avansată asigură emulația și stârnește interesele oamenilor, astfel ea creează viziunea și stimulează receptivitatea pentru dezvoltarea unei abilități de întreprinzător și pentru dezvoltarea spirituui inovator în comunitatea umană. Orice economist recunoaște importanța conceptului de “întreprinzător” și a impacului său asupra economiei. Pentru aceștia însă, spiritul
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]
-
mai ferm și un spirit mai independent. Fiecare națiune își are moravurile, prejudecățile, propria ei modalitate de a simți. Ambasadorii, trăind în străinătate, nu renunță la acestea, însă, cum misiunea lor este aceea de a-și servi patria fără a stârni în jurul lor ostilități, ei caută, în mod firesc, să se adapteze, pe cât posibil, la modalități de a trăi și a gândi care nu le sunt proprii. Publicul, care nu înțelege complexitatea rolului diplomatului, este deseori derutat, fiind determinat să îl
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
și în același fel detestați, atacați, calomniați; pentru a aprecia asemenea oameni, trebuie să ne raportăm însă la ansamblul operei și mai puțin la micimile morale din viața lor. Prințul Metternich a debutat în politică atunci când Napoleon a început să stârnească uimirea întregii lumi. El nu a înțeles succesele acestuia decât ca o succesiune de victorii militare; fiind numit ambasador la Paris, amabil, plin de bunăvoință și de curtoazie, părea a fi un ministru al vechiului regim. Mă îndoiesc că el
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
oprea adesea câte un zâmbet rușinat, discret, care uita să se mai desprindă de ele. Deși suferise în urma plecării lui mai mult decât din cauza rănilor de la genunchi, era calmă, destinsă și nu-i purta ranchiună. Nu-l putea urî. Îi stârnise curiozitatea de a încerca să descopere cine e, de a cerceta misterul. Nu știa de unde trebuia să înceapă, nu avea nici un indiciu concret de la care să pornească în căutarea lui, dar știa, simțea că trebuie să-l caute. Nu putea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
să se analizeze în oglindă de când tristețea îi întuneca chipul. Nu suporta să-i vadă aroganța cu care îi trata pe toți din locul în care se instalase și-și arunca, fără reținere, săgețile dureroase. Acum însă cuvintele lui îi stârniră curiozitatea. Voia să descopere frumusețea despre care vorbea el, pe care reușise să o vadă deși ei îi era străină. Oglinda îi arătă un chip ofilit, o privire stinsă în ochii mari, întunecați cu reflexe de curiozitate și verde-pământiu. Avea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
vocea interioară ai căzut! Ai convertit știința în vorbe obscene... ai căzut!" și în timp ce-i povestește fidelului său Sinforiano, nu îi e de niciun folos repetarea: "Taci!, taci!, taci!" Trecută beția primelor zile, risipit norul care din apele științei au stârnit focurile instinctului, începe să vadă adevărul. A fost o cădere, o teribilă cădere în inducție, mai precis o acceptare și folosire în beneficiul viitorului geniu. Acum că o posedă pe Marina, își amintește mai mult de Leoncia, mirosind pletele brănuitei-brunete
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]