2,691 matches
-
acum, mi-am zis, apa trebuie să fie foarte caldă”. Apoi mi-am amintit de sala cu oglinzi. M-am întins la loc în pat și mi-am aprins o țigară. De pe coridor se auzeau pași; în general pași obosiți, stinși, de oameni care nu mai aveau putere să calce apăsat ca în tinerețea lor. Ce să le spun oare bătrânilor? m-am întrebat. După o scurtă chibzuială, m-am hotărât să nu suflu nici o vorbă despre aventura mea nocturnă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai îndrăznea s-o prindă. Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am adus aici, În biroul unchiului Carlo, o garafă mare cu apă și sorb din ea la fiecare zece minute, apoi cobor, o umplu și o iau de la capăt. Ar trebui să fie ora trei acum. Dar stau cu lumina stinsă și mi-e greu să citesc cadranul ceasului. Reflectez, uitându-mă pe fereastră. Văd un fel de licurici, stele căzătoare pe pantele dealurilor. Mașini rare care trec, coboară la vale, urcă spre sătucuri cocoțate mai sus. Când Belbo era copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din Romanțe pentru mai tîrziu (1908), unde un poem post-cronic („Romanța celor care vin“) amintește articolul-manifest din Revista celor l’alți: „Veniți cu toți cît mai e vreme/ Și mai puteți cînta -/ Veniți!.../Veniți să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii/ Și-n versuri fantasmagoria și vraja noilor magii!...// Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare.// Era prin anul una mie și nouă sute opt... îmi pare”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse, de la bun început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aprinse fântâni - azi cu ape legate și-nvinse. Caut, nu știu ce caut. Caut O oră mare rămasă în mine fără făptură Ca pe-un ulcior mort o urmă de gură. Caut, nu știu ce caut. Subt stele de ieri, subt trecutele, caut lumina stinsă pe care-o tot laud. [1933] * SEMNAL DE TOAMNĂ O voce ieri din adânc s-a-nălțat amară, amară, amară. Îngeri mulți murind și-au lăsat lutul în tară. Un semn pe subt cer ieri s-a dat în cercul înșelăciunii. Apoi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
unicorn fără glas s-a oprit spre-asfințit să asculte. Subt bolțile-adînci mă omoară pădurea cu tulnice multe. [1929] * CÎNTĂREȚI BOLNAVI Purtăm fără lacrimi o boală în strune și mergem de-a pururi spre soare-apune. Ni-e sufletul spadă de foc stinsă-n teacă. Ah iarăși și iarăși cuvintele seacă. Vânt veșnic răsună prin cetini de zadă. Purces-am în lume pe punți de baladă. Străbatem amurguri cu crini albi în gură. Închidem în noi un sfârșit sub armură. Purtăm fără lacrirni
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o menajeră extraordinară, care e În căutare de ceva de lucru În plus, răspunse ea zîmbind. O s-o sun dacă vrei și-o să Întreb dacă poate veni săptămîna asta. Cum ți se pare? — O, minunat, am spus pe un ton stins, căci nu mă gîndisem niciodată că altcineva În afară de mine mi-ar putea face curat În casă. Și, sincer, cu excepția dimineții În cauză, Îmi place să cred că-mi Îndeplinesc bine obligațiile, deși nu avea rost să precizez asta. Dacă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o explozie de furie, urmată imediat de sentimentul că sînt pe cale să izbucnesc În plîns. E evident că site-urile nu mințeau cînd explicau ce se petrece cu hormonii În perioada asta. — Nu te bucuri? Vocea Îmi era tot mai stinsă. După o pauză, Dan spune: — Dar tu nu foloseai ceva? — La naiba, Dan! strig eu, căci mă cuprinde iarăși furia. Vai, mă rog la Dumnezeu ca următoarele nouă luni să nu chiar atît de agitate. Da, foloseam ceva, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a doua odaie, după un grilaj de lemn neîncuiat, am recunoscut trupurile prietenilor și stăpânilor mei. Am căutat o firidă pentru torță și am văzut că erau patru, câte una în fiecare colț. În trei dintre ele se aflau făclii stinse, iar una era goală. Le-am aprins pe toate, înainte s-o pun pe-a mea în firida liberă de deasupra găleții cu nisip pentru stins. Odaia a fost cuprinsă de o lumină tremurătoare, răsfrângând umbre, și m-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
om. Inima mi-o luase la goană de frică, dar am căutat să par cât se poate de liniștit. Doream să mă lovească acolo pe loc, ceva scurt și, dacă se putea, nu foarte dureros. M-a înghiontit spre vatra stinsă. Numeroasele candele care luminau sala erau în spatele lui, și eu nu mă mai vedeam în umbra sa. În vatră mai erau ceva lemne, câteva crăci groase și lungi. Ariald a ales două și le-a lovit de o piatră ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
toate în gineceu, un căsoi cu acoperișul jos, pe care-l luasem drept hambar. Stăteau printre războaie și alte instrumente de tors, coșuri pline ochi de lână și in, lăzi, dulapuri pline de pânze și de piei, vase cu tăciuni stinși. M-am plecat în fața celor măritate, femeile care aveau la brâu funde colorate. Am fost întâmpinat cu un murmur de mulțumire, și ochii mei s-au bucurat să vadă fețe albe, ochi albaștri și plete blonde, despletite sau împletite. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ploaia. Faroald era tulburat, căci, superstițios ca toți longobarzii, se temea de blestemele și de farmecele vrăjitorilor. A doua zi, sculându-mă eu în zori, m-am dus la cimitir. Faroald era și el acolo, îngrijorat. Se uita la torța stinsă, înfiptă-n pământ, și la iarba călcată de jur împrejur. - Ce vrăji a făcut, m-a întrebat, de-a aprins torța așa dintr-odată, fără să se folosească de-o flăcăruie? M-am aplecat și-am mirosit torța, bănuind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o auzise. Din păcate, nu era singurul martor al eșecului său. Ceilalți Îl așteptau În camionetă. Albă, răblăgită, cu apărătoarele pline de noroi, atârnând moi până aproape de asfalt, era parcată de cealaltă parte a străzii - cu motorul pornit, cu farurile stinse și cu portiera din spate deschisă. Abia făcuse un pas către camionetă, scuturându-și de pe hanorac cioburile de sticlă, care-l făceau să strălucească, cînd Zero auzi o bubuitură ce cutremură asfaltul de sub tălpile sale, iar un fulger roșu lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dar oricum, nu va ploua, și timpul se oprește, iar ei sunt pur și simplu Împreună, din nou, toți trei. —Ți-ai uitat cadoul, Kevin? Îți fac eu unul. Mai frumos. Dar la Berté obloanele sunt Închise și lumina e stinsă. Pe rafturile magazinului sunt jucării complicate, ca niște machete de preț. Toate cadourile pe care nu le-am făcut copiilor - toate acele gânduri pe care nu le-am avut. Emma m-a exilat fizic din creșterea lor. Nu am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
făcătoare de minuni. În primele zile, imediat după ce un călugăr tânăr dăduse cu ochii de Zogru, ținuseră slujbe și sfințiseră poarta albicioasă în carnea căreia părea întipărită imaginea strălucitoare a lui Pampu, înconjurată de un halou verzui, de o lumină stinsă și iradiantă. Figura lui, ușor mirată, ușor nedumerită, semăna cu a unui om luat prin surprindere. Își ținea mâinile pe lângă trup, cu palmele întinse, cum încercase să împingă sugativa lemnului. Hainele albe, murdare și mototolite, păreau acum un singur veșmânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
împarte. Poate știi că totu-i trecător iubirea are final amăgitor. Speranțe Fiecare cuvânt e o speranță, Fiecare speranță e un vis, Fiecare vis e o iubire, Fiecare iubire e o-nfrânare, O-nfrânare e un plâns, Un plâns e un râs stins, Iar eu tot plâng, sper, visez. Gagea Petruța, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Băișești comuna Cornu Luncii Suceava profesor coordonator Ilica Paula Umbre Ascultă-mi bătaia inimii și trăiește cu nesaț, Umbră ce mă acoperi! Soarbe-i zbaterile nebune
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
realitate în care mă zbăteam neputincios. L-am privit pentru ultima oară, radiind de împlinire, în vreme ce el continua să își rotească ochii albaștri, parcă rupți dintr-un tablou cu valuri, prin aerul hibernal, și totuși atât de cald... Un murmur stins, aproape inexistent, răsuna în tăcerea mormântală a parcului, devenind din ce în ce mai amplu, pe măsura trecerii orelor târzii din noapte. Credeam că a murit, dar refuzam a lua în seamă și alte variante... Variante... banale. Deja îmi auzeam mintea cum delirează neîncetat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu va mai ridica mîna asupra ei, niciodată! Chantal, care nu-și pierduse calmul, aruncă o privire spre jandarmerie. - Nico, liniștește-te, lasă-mă pe mine să acționez. Îți făgăduiesc că vom face ce ne-am jurat. Luminile erau acum stinse, cu excepția luminii albăstrui, slabe, a lămpilor de securitate. Prin fereastra zăbrelită a celulei, lumina opalescentă a lunii contura vag silueta lui Pérec. Nu se mai mișcase de ore Întregi, stînd lungit pe patul Îngust, cu fața la perete. Stéphane, răsturnat pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
păru să respire cu dificultate, avea chipul ca de ceară; Marie făcu o mișcare de Îngrijorare pe care fosta brutăreasă o mătură cu un gest, reluîndu-și istorisirea. - M-am dus pe faleză și am Înțeles imediat cînd am văzut farul stins și felinarele copiilor aruncate pe jos... Pe plajă era deja Pérec bătrînul, și apoi Arthus... Era acolo barca lui mare cu motor, erau ocupați să care cadavrele. Erau trei... Doi tineri, nu aveau mai mult de treizeci de ani, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de plastic. O deschide și scoate din ea vreo cincizeci de sticle asortate și folii de pastile și începe să scormonească prin ele cu unghiile date cu lac. — Am aspirină... paracetamol... ibuprofen... valium foarte slab... Îmi arată o pastilă roșu stins. Asta-i din America, spune veselă. Aici e ilegală. — Îhm... drăguț. Aveți... o groază de analgezice. A, suntem mari fani ai medicamentelor, spune, fixându-mă cu o intensitate ciudată. Ne plac la nebunie. Eddie! Îmi întinde trei pastile verzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la petrecerea lui Eamonn... Nici n-o să știi că am plecat ! O clipă nu zice nimic, se joacă doar cu mânerul găleții. Când ridică privirea în cele din urmă, expresia lui îmi strânge inima. — Ba da, spune cu un glas stins. O să știu. DOUĂZECI ȘI TREI Știrea e pe prima pagină a ziarului Daily Mail. Sunt o ditamai vedeta. SAMANTHA ALEGE LEGEA ÎN DETRIMENTUL WC-ULUI. Când intru în bucătărie a doua zi dimineață, Trish soarbe din priviri un ziar, în vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Omul nu era departe. Abia dacă Împlinise verile cât să meargă la vânătoare cu ai lui. Era slab, dar vânjos. Stătea Întins și Își ținea respirația - simțeam asta din felul În care mirosul lui devenea din ce În ce mai asemănător cu al tăciunilor stinși. - Hai, că se lasă seara, l-am Îmboldit. Vrei să legăm frăție de sânge sau te temi de frigurile ce le poartă țânțarii? Am auzit un chicotit Înfundat. Mirosul omului Începu să se răspândească În aer precum fuioarele norilor, semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
clipele scurte În care lumina lunii se strecura printre vâltorile de nisip vuitor, Îi zăream ochii: căutau de la unul la altul, abia Încruntați, așteptând măcar o vorbă. - Nani pui, nani pui... Începu Runa, dar Unu nu dădu decât un gungurit stins. Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși să răsuflăm. Unu Începu să tușească. Curând, nisipul mărunt prinse să ne Îngroape de vii, așa că am luat-o spre o Înălțime apropiată, numai că picioarele ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nu rămân aici... Nu stau aici fără tine... MACABEUS: Gura! (E sus, la chepeng.) Curăță cartofii! Își scoate baioneta de la picior și i-o înfige în masă lui PARASCHIV!) Ia-o și curăță bine... Și subțire... PARASCHIV (Stins.): Maco... (Mai stins.) Prostule... MACABEUS (De dincolo de deschizătură.): Psst! (MACABEUS a dispărut din scenă; PARASCHIV, singur, învârtindu-se prin încăpere; își pune trompeta în cui; alege câțiva cartofi; îi așază pe masă; încearcă să-i curețe; se oprește; se apleacă peste masă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
știe acolo, învelită gospodărește cu tablă verde. Totul, apa, cerul bănuit, pământul, biserica, se învăluie în lumina verzuie, ciudată, care e mai mult întuneric. Întuneric, lumină, greu de spus ce e, mulțumită felinarelor nici rare nici dese, nici aprinse nici stinse, cu care s-a desăvârșit electrificarea țării noastre de dincoace de Doamna Ghica. Un cireș amar, bătrân și rămuros, se apleacă ud către Iliuță. Ulița, pe jumătate pietruită, pe jumătate îngropată, lucește alb-negru, parcă-i fier, parcă-i os? Ilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]