1,487 matches
-
nălucă. Bătrânul nu mai vru apă; înțelese că pentru a bea trebuia să-și scoată globul, iar ca să și-l scoată trebuia să iasă din turn. Străinii se uitau curioși la ulcior. Cel cu păr mai bogat luă o țeavă străvezie deschisă la un capăt și o umplu cu apă, apoi apăsă un sâmbure din podea și se așeză pe scaunul pe care Auta îl cunoștea bine, dar care-i uimi pe preoți când îl văzură înălțîndu-se cu străin cu tot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și văzu cum luntrea își încetinește mersul și se oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului lunecă undeva în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta în văzduh fără să cadă, fără să zboare și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar trebuie să zburăm spre miazănoapte. - Mult? întrebă cârmaciul. - Cu iuțeala voastră nu mai știu în cât timp... Cred că e mai bine să zburăm jos, ca să pot vedea. Luntrea porni lin și coti. Carapacea acoperișului înveli iarăși dedesubtul ei străveziu. Luntrea cobora, și deodată Auta strigă: - Acolo! și arătă cu mâna jos, spre fereastra din podea. Văzuseră fumul însă și străinii. Zburară deasupra unui umăr de munte, căutând loc să se așeze. Când le vorbise de Muntele de Foc, Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și a zeilor în veșmânt argintiu. Și mai ales când trebuind să înjghebe, după planul lui Auta, un fel de sanie uriașă, văzură cum tăiau zeii, în marginea lanului unde era pădurea, copaci uriași numai cu o limbă de văpaie străvezie, mulți erau gata să-și piardă cunoștința. Din pădure se aduseră ierburi lungi din care localnicii își făceau poduri peste ape; din ele, măgărarii împletiră frânghii cât piciorul elefantului. După o zi și o noapte de muncă, totul era gata
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă duc. Dacă mă prinde, mă bate. De ce să fiu bătut pentru o sclavă neagră!... Sohmet este prieten cu fratele meu. Atunci Nefert își scoase din deget un inel de aur, împletit ca un șarpe, cu ochi de mărgele verzi străvezii, și i-l întinse rostind gingaș: - Nici dacă-ți dau inelul nu te duci? Ochii băiatului străluciră de lăcomie și uimire. Mâna lui se întinse spre inel, dar Mai-Baka îi dădu peste mână, răstindu-se: - Întâi s-o aduci! Băiatul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țâșni în aer, cei doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu pământul depărtîndu-se dedesubt și vârfurile copacilor sub podeaua străvezie a luntrei, țipă îngrozită, cerând zeilor să aibă milă de ea. Capul acum i se clătina, deși luntrea zbura mai lin decât fulgul în văzduhul nemișcat de vânt. Apoi capul i se lasă într-o parte; și femeia neagră care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
muritori n-au mai fost în cerul zeilor, înainte de moarte? Iată, trupul meu e nevătămat și gura mea laudă pe zei. Sunt mândru că zeii m-au ales tovarăș de drum! Cârmaciul ridicase acum luntrea foarte sus și acoperise podeaua străvezie cu carapacea ei. Zborul era așa de lin, ca și când stăteau în nemișcare. Ascultând cuvintele lui Mai-Baka, Mehituasehet nu mai leșină. - Cum să încuviințez, zise ea, ca eu să mă tem mai rău decât niște robi negri? Tu ești un vrăjitor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mângâia. Dar în aceeași clipă Auta privi în ochean și spuse: - Ne apropiem. Poți s-o cobori mai jos. După un răstimp, pământul se putea zări ușor. Cârmaciul trase de un mâner și carapacea se dădu în lături de sub podeaua străvezie. Uitîndu-se în jos și zărind oglinda unei ape largi, Mai-Baka arătă cu mâna într-acolo, îngăimînd: - Ce se vede jos? - Marea Dulce și obârșia râului Hapi, îi răspunse Auta. Ntombi privi din clipa aceea numai în ochii lui Mai-Baka; iar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nimeni. Oamenii mergeau cu facle aprinse și s-ar fi zărit. Luntrea se urcă din nou sus în văzduh și zbură spre cele două cetăți. La jumătatea drumului se roti în cer și se întoarse. Toate ferestrele luntrei și podeaua străvezie erau acum acoperite de carapacea ei. Uh făcu lumină în luntre. Celălalt străin așeză pe genunchi o cutie cu un ac rotitor în ea. Cutia era legată de peretele luntrei cu un fir subțire, ca o frânghiuță. Străinul mișcă acul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oricât de sus era, lucru care nu i se întîmplase nici pe vânturile cele mai tari. Străinul puse cutia deoparte, și începu să numere, lovind cu degetul în marginea scaunului său. Apoi îi spuse lui Uh să desfacă de pe podeaua străvezie carapacea și să coboare în fața porților orășelului Țoar. Zburând încă spre Țoar, Auta văzu în partea unde știa că au fost cele două cetăți o ciupercă uriașă de fum negru și cerul brăzdat de dungi încrucișate de lumină albă, ca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Cât ești tu de fină și cât de frumoasă, Veșnic necontestată a pădurii crăiasă, Stăpâna umbrelor, alinarea lor, Încântarea tristelor, muză a poveștilor. Lacrima-i în tine de-o pierde cineva, Albă așa ca tine nu găsești în toată lumea, Albă, străvezie, dar atât de călduță. Mândră și supusă, în același timp vitează De mult aștepți la altar, a visului mireasă, Ideal de frumusețe într-un spațiu ireal, Plângi o mângâiere, poate o durere Plângi tu fericirea, în cinstea ta lacrimile celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
amintească gestul cu care luase maul clarvăzătoarei. (Devenindu-i totuși foarte clar că, pentru o vreme, boarfa n-o să-l reclame la nici un garaj.) Pentru că, ușa crăpîndu-se ușurel, în fața lui se ivi creatura din fum de eșapament de alaltăieri. La fel de străvezie, dar parcă mai fercheșă. Cu ochelarii cu rama impozantă schimbați pe unii din sârmă argintie, subțire (conferindu-i Profesorului un discret aer de Gandhi). Cu pipa în care, parcă, perpelea tămâie. C-o bărbuță disciplinată cu foarfeca, din vălătuci de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de sus, purtând ferestre în ei. La a doua masă, beau votcă din niște păhărele cât unghia, un taximetrist mătăhălos, un lungan numai os, lipit de propriu său trenci imens, tuns scurt, albit, cu alură de înotător și un personaj străveziu, chel, supt, cu ochelari imenși și mutră de Mircea Eliade, descărcîndu-și în toate direcțiile sclipirile de fachir. Și prin toracele căruia, IF-ului i se năzări că întrevede siluetele țigăncilor de afară, ce-și continuau comerțul ilegal cu blugi și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cafeneaua Veche". Și angajîndu-se că, dacă blaturile li se vor părea că pică normale, se vor învoi ei de la unele 294 DANIEL BĂNULESCU - În conștiința acelorași meșteri anonimi, ctitorii și ctitorițele apar în veșminte fastuoase, ample, lungi și într-atît de străvezii... încît meșterul anonim, pentru a le sugera, cât mai subtil, finețea și transparența, uită să le mai deseneze. - Cafeaua dumneavoastră. Coniacele. Doriți și Pepsi? - Cine, mă, Sonia? Vrei să vii cu Sonia pe la mine? Nu știi că s-au întors
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prea proști. - Să vă fac atunci niște minuni? se ridică, încă nici pe jumătate îndîrjit, Doru-ucenicul, observîndu-se abia acum că nu mai era înveșmîntat în pijamaua sa băiețească. Ci, dimpotrivă, apărea înspumat într-un cămășoi alb de noapte, prelung și străveziu, recomandabil numai muierilor cu forme atât de năpraznice, de ți-ar fi furat, ca pe-un crâmpei de ață, mințile. Doru nu avea 390 DANIEL BĂNULESCU plastic, o carcasă infectă de frigider, un balansoar întrebuințînd drept scăunel o anvelopă. Zbură
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
iar ei salutară repede. Mama-l aranjă cum știu mai bine, cătând spre locul unde credea ea că se află America și, arătându-i cu mâna, Îi spuse că poate să Înceapă. El Își Îndreptă corpul plăpând, Își răsfiră degetele străvezii, subțiri și prelungi, Își coborî buzele aprinse spre podul palmei și, cu pleoapele strânse, o sărută apăsat. Apoi, umflându-și obrajii, deschise ochii săi mari și strălucitori și suflă cu toată puterea sărutul din palmă. Și din palma lui mică
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de soldați. Aiurea, șoptesc, și mă Îndrept spre cealaltă cameră. Sunt complet gol - dar mă simt bine așa. Din oglindă mă privește acum un om nou. Cu pielea alb - trandafirie. O amintire din copilărie migrează În creierul meu, cu fâlfăit străveziu. Mă vad Într-o lumină clară, Înalt și slăbuț, În casa bunicilor. E iarnă. Zăpada-i tolănită pretutindeni, În straturi groase. Îmbrăcat Într-un paltonaș gri, cu cizmulițe noi, din piele maro, mă Întind pe spate, În neaua strălucitoare, și-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o uriașă pânză de păianjen. Pânza, de un albastru transparent, acoperea un pat masiv, peste a cărui lucire mată o văzu, dintr-o dată, pe ea, Întinsă acolo. Da, era chiar ea, cea pe care o aștepta din totdeauna. Fragilă, aproape străvezie, Înveșmântată În alb, cu pieptul tresăltându-i aproape imperceptibil, Învăluită de o lumină puternică, orbitoare. Un roi de fluturi minusculi zbura pe deasupra, Întruchipând o coroniță de flori vii, ce vibrau discret, unduios, răspândind irizări aprinse În toată odaia. Întinse mâna
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
salivă, Împrumutând reflexele diamantii ale luminii de afară. Îmi aprind o nouă țigară și inspir adânc. Nu mai tușesc. Ușor amețit și cu ”ceva” experiență de fumător acum, mă las Învăluit de pânzele subțiri ale norișorilor formați. Seamănă cu fâșiile străvezii văzute de atâtea ori pe cerul matinal. Poate că ar fi potrivit să beau ceva, mi-am spus Înmugurit de noua mea idee, și am rânjit bucuros În sticla geamului Întredeschis. Nu prea aveam nimic prin casă (sunt doar un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Încerc să le ignor, În ciuda durerii care mă pătrunde. După minute lungi, de nemișcare și de reculegere, cu capul aplecat În piept si mâinile lungite pe lângă corp, mi-ascult respirația nebună și bătăile asurzitoare ale inimii. Aburi ca niște vinișoare străvezii se ridică În fuioare foarte subțiri din brațele mele, din Întreg corpul meu. Strâng cât pot În mâna umedă coada securii. Și mă inundă iar un val de furie, venit din adâncuri nebănuite. Cu forțe refăcute, ridic privirea amenințătoare către
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
smarald painjinișul Cel rar de diamant - și greeri cântă, Ca orologii aruncate-n iarbă. Și peste râul mare, de pe-un vârf De arbore antic țesut-au ei Un pod din pânza lor diamantoasă, Legăndu-l dincolo de alți copaci. Prin podul străveziu și clar străbate A lunei rază și-nverzește râul Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră Nemaivăzută feerie. - Iară peste pod Trece albă, dulce, mlădioasă, jună, Albă, ca neaua noaptea, păru-i de aur Lin împletind în crinii mînilor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu întinse aripi și priviri țintate Supra lumei ce sub dânșii stă adânc, împrăștiat. {EminescuOpIV 117} {EminescuOpIV 118} Astfel Grecia se naște din întunecata mare. Poartă-n ceruri a ei temple ș-a ei sarcini de ninsoare, Cer frumos, adînc-albastru, străveziu, nemărginit; Din colanele de dealuri se întind văile pline De dumbrave, de isvoare, și de râuri cristaline, Cari lunec-sdrumicate pe-a lor bulgări de granit. Și din turmele de stînce, risipite cu splendoare Pe-ntinsori de codri negri rupți de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ca nu cumva să se topească iute "De a privirei ei tiranică dulceață". Mă sui și plec... o umbră sunt din basme 50Și o fantasmă sunt între fantasme, Prin mâna mea de o ridic se vede Ca și prin corpul străveziei iasme. Din ce în ce cu toții se apropii. Grădini lucesc și flori creșteau cu snopii Iar roua curge în briliante umezi - Din crengi de arbori luminează stropii. {EminescuOpIV 214} Pe scări de marmur ne suim cu toții Și morți-și caut-prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tare să-mi vorbești: - De mine ce te temi? S-aud cum lin mă chemi Acolo unde ești! Curând, curând și eu Îmi pare c-oiu pleca Pe dulce urma ta Iubit copilul meu! {EminescuOpIV 275} IAR FAȚA TA E STRĂVEZIE Iar fața ta e străvezie Ca suprafața albei ceri Și numai ochii mari sunt turburi De umbra negrelor dureri. Tu, chip chinuitor de dulce, Tu, ideal în ochii mei, Tu, ce femee între flori ești Ș-o dulce floare-ntre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mine ce te temi? S-aud cum lin mă chemi Acolo unde ești! Curând, curând și eu Îmi pare c-oiu pleca Pe dulce urma ta Iubit copilul meu! {EminescuOpIV 275} IAR FAȚA TA E STRĂVEZIE Iar fața ta e străvezie Ca suprafața albei ceri Și numai ochii mari sunt turburi De umbra negrelor dureri. Tu, chip chinuitor de dulce, Tu, ideal în ochii mei, Tu, ce femee între flori ești Ș-o dulce floare-ntre femei. De-ai rămânea pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]