2,316 matches
-
unei categorii gramaticale mai complexe, așa cum e timpul. La trecutul indicativului, de exemplu, perfectul este, în limba română, o dimensiune largă, care poate fi apoi restrânsă la sensul de mai mult ca perfect sau de perfect simplu. În acest sens, sufixul -seexprimă mai mult ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix al perfectului în general, -i-, de exemplu, în ven-i-se-m, sau -a-, în cânt-a-se-m. De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfectul este, în limba română, o dimensiune largă, care poate fi apoi restrânsă la sensul de mai mult ca perfect sau de perfect simplu. În acest sens, sufixul -seexprimă mai mult ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix al perfectului în general, -i-, de exemplu, în ven-i-se-m, sau -a-, în cânt-a-se-m. De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai mult ca perfect sau de perfect simplu. În acest sens, sufixul -seexprimă mai mult ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix al perfectului în general, -i-, de exemplu, în ven-i-se-m, sau -a-, în cânt-a-se-m. De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfect sau de perfect simplu. În acest sens, sufixul -seexprimă mai mult ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix al perfectului în general, -i-, de exemplu, în ven-i-se-m, sau -a-, în cânt-a-se-m. De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfect simplu. În acest sens, sufixul -seexprimă mai mult ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix al perfectului în general, -i-, de exemplu, în ven-i-se-m, sau -a-, în cânt-a-se-m. De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al imperfectului: cânt-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca perfectul intrând în relație de dependență cu un sufix al perfectului în general, -i-, de exemplu, în ven-i-se-m, sau -a-, în cânt-a-se-m. De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al imperfectului: cânt-a-m). Flectivul este alcătuit din două alte mari serii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
De aceea, sufixul -i(sau sufixul -a-) este sufix al perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al imperfectului: cânt-a-m). Flectivul este alcătuit din două alte mari serii de „unități” de expresie: (1) - sufixe tematice, (2) - dezinențele. Sufixele tematice (cu funcție gramaticală) realizează, în relație de interdependență cu rădăcina (tema lexicală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-se-. Când intră în relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al imperfectului: cânt-a-m). Flectivul este alcătuit din două alte mari serii de „unități” de expresie: (1) - sufixe tematice, (2) - dezinențele. Sufixele tematice (cu funcție gramaticală) realizează, în relație de interdependență cu rădăcina (tema lexicală a) verbului, forme verbale esențiale, dar, în general, „neîmplinite”. „Împlinirea” semantică și funcțională a verbului se desăvârșește numai în plan semantic, odată cu intrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al imperfectului: cânt-a-m). Flectivul este alcătuit din două alte mari serii de „unități” de expresie: (1) - sufixe tematice, (2) - dezinențele. Sufixele tematice (cu funcție gramaticală) realizează, în relație de interdependență cu rădăcina (tema lexicală a) verbului, forme verbale esențiale, dar, în general, „neîmplinite”. „Împlinirea” semantică și funcțională a verbului se desăvârșește numai în plan semantic, odată cu intrarea verbului în relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
coordonatele categoriilor gramaticale de persoană și număr (strâns legate între ele) la nivelul dezinenței, se realizează unitatea deplină, lexico-gramaticală a verbului. În afara dezinențelor de persoană și număr, o formă gramaticală, precum cânta-, nu e cu mult diferită de rădăcina cânt-; sufixul -a-, care deosebește cele două forme, reduce doar o serie de „posibilități” gramaticale ale formei cânt-, fără a duce la închegarea unui sens lexico-gramatical clar și definitiv. Această împlinire este asigurată de dezinență, prin care se anulează omonimiile generate de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a-, care deosebește cele două forme, reduce doar o serie de „posibilități” gramaticale ale formei cânt-, fără a duce la închegarea unui sens lexico-gramatical clar și definitiv. Această împlinire este asigurată de dezinență, prin care se anulează omonimiile generate de sufixul -a-; în relație cu dezinența -m, tema se stabilește a imperfectului: cânta-m, iar, în relație cu dezinența -i, tema se stabilește a perfectului (simplu): cânta-i. Relativ la fel stau lucrurile cu dezinența verbală. Dezinența -m, de exemplu, exprimă, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stau lucrurile cu dezinența verbală. Dezinența -m, de exemplu, exprimă, în general, în limba română, persoana I plural: cântă-m, a-m cânta, vo-m cânta, cântară-m etc., dar poate exprima și singularul aceleiași persoane, în relație cu un sufix de imperfect, de exemplu: (eu) cânta-m sau de mai mult ca perfect: (eu) cântase-m. Dar relația de interdependență nu se stabilește numai în interiorul flectivului, solidar unit (fonetic și semantic) cu rădăcina, ci funcționează și în structuri discontinue, când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a a modului indicativ prezent: cânt-ă (el, ei), constituindu-se într-o marcă a persoanei a II-a singular, a modului imperativ: Cânt-ă (tu)! Fiecare din cele două componente ale structurii morfematice a verbului; rădăcina și flectivul (alcătuit din sufixe tematice cu sens gramatical, dezinențe, morfeme libere - verbele auxiliare etc.) se constituie, direct sau indirect, în criteriu de constituire și identificare a unor clase și subclase de verbe. Rădăcinatc "R\d\cina" În funcție de caracterul schimbător sau neschimbător al rădăcinii în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în limba literară, un instrument morfologic, o cale de realizare, în planul expresiei, a unor opoziții semantice interne categoriilor gramaticale ale flexiunii verbului, ci sunt doar consecințe fonetice (condiționate de structura morfologică a verbelor), care însoțesc opozițiile morfologice, realizate prin sufixe și dezinențe. Verbe neregulatetc "Verbe neregulate" Rădăcina verbelor neregulate prezintă variații fundamentale în structura formală a diferitelor teme verbale, păstrând nealterată structura semantică (lexical-semantică) a formelor verbale încheiate. Variațiile formale ale rădăcinii ajung până la reducerea ei la lungimea „materială” a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste verbe prezintă rădăcini care se înlocuiesc una pe alta. La imperfect, de exemplu, rădăcina verbului a fi este er-, în structura temei era(-m, -i etc.). La mai mult ca perfect, în schimb, rădăcina este fu-, urmată de un sufix al perfectului, -se și de un altul al temei de mai mult ca perfect, -se-: fusese-(m). În limba română două sunt verbele cu neregularitate absolută: a fi și a lua. Cel dintâi este cel mai neregulat verb; prezintă rădăcini
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
da și a sta: d(st-) și da(sta-), ar putea fi considerate variante ale unei singure forme: da(sta-). La tema de plural a prezentului și la temele infinitivului, gerunziului și participiului, se poate vorbi de o suprapunere a sufixului tematic peste vocala finală a rădăcinii: da(sta-) + -a/ă > da(sta-)/dă(stă-), în dăm/dați (stăm/stați), da(sta-) + -ă > dă(stă-); da(sta-) + -înd> dând (stând); da(sta-) + -a > dat (stat). Verbul a bea prezintă, în parte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
be-i, bea!, să be-i etc. Ar mai avea aceeași rădăcină, cu aceleași variante fonetice, tema de plural a prezentului (be-m, să be-ți etc.), tema imperfectului (foarte puțin frecventă: bea-m, bea-i etc) și tema infinitivului (bea), în cazul cărora sufixul tematic se va fi suprapus peste elementul vocalic final al rădăcinii. O a doua rădăcină apare în structura temei perfectului: bă(bă-ui, bă-uși, bă-usem etc., bă-ut), o a treia, în structura temei gerunziului: b(b-înd). Din prima perspectivă a conceperii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
manifestare a rădăcinii: mănânc-/mânc-, la tema de singular a prezentului (mănânc, mănânc-i, mănânc-ă, să mănânc etc.) și mâncla structura celorlalte teme: mâncăm, mânc-am, mânc-ai, mânc-at, mânc-a, mânc-înd etc. Teme flexionaretc "Teme flexionare" Din structura flectivului, sufixele gramaticale au rolul principal în constituirea unor clase morfologice de verbe întrucât ele determină, prin temele flexionare pe care la construiesc, variațiile tipice ale structurii morfematice a verbelor în desfășurarea opozițiilor categoriale. În relație sintagmatică cu rădăcina, sufixele gramaticale formează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura flectivului, sufixele gramaticale au rolul principal în constituirea unor clase morfologice de verbe întrucât ele determină, prin temele flexionare pe care la construiesc, variațiile tipice ale structurii morfematice a verbelor în desfășurarea opozițiilor categoriale. În relație sintagmatică cu rădăcina, sufixele gramaticale formează diferite teme verbale, mai mult sau mai puțin variabile în timpul flexiunii. În funcție de rolul pe care îl au în exprimarea unui sens gramatical, în constituirea structurii corespunzătoare unui anumit sens gramatical, se dezvoltă: • teme libere și teme legate • teme
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structurii corespunzătoare unui anumit sens gramatical, se dezvoltă: • teme libere și teme legate • teme primare și teme secundare (derivate) • teme distincte (monovalente) și teme omonime (polivalente) Sunt teme libere temele verbale constituite din rădăcina verbului și unul sau mai multe sufixe gramaticale, în afara unor relații cu dezinențe (dezvoltate doar în cazuri excepționale și când formele nu mai aparțin integral sferei lexico-gramaticale a verbului). Sunt teme libere temele infinitivului, participiului și gerunziului. Dintre acestea, tema gerunziului este, în același timp, și o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exemplu, după ce a intrat în același tip de relații morfologice cu prezentul auxiliarului a avea: am cântat, ai cântat etc. Sunt teme legate temele care intră în relații de interdependență cu dezinențe de număr și persoană, ca și cu alte sufixe tematice. Așa sunt temele imperfectului: venea-m, venea-i etc. sau mai mult ca perfectului: venise-m, venise-și etc. Sunt teme primare temele verbale formate din rădăcina verbului și un sufix gramatical, teme care prezintă puncte de plecare pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de număr și persoană, ca și cu alte sufixe tematice. Așa sunt temele imperfectului: venea-m, venea-i etc. sau mai mult ca perfectului: venise-m, venise-și etc. Sunt teme primare temele verbale formate din rădăcina verbului și un sufix gramatical, teme care prezintă puncte de plecare pentru constituirea altor teme, secundare, atunci când complexității sensului gramatical îi corespunde, în planul expresiei, o structură morfologică complexă. Sunt teme secundare, temele constituite cu ajutorul unui sufix gramatical, de la o temă primară. Așa, de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale formate din rădăcina verbului și un sufix gramatical, teme care prezintă puncte de plecare pentru constituirea altor teme, secundare, atunci când complexității sensului gramatical îi corespunde, în planul expresiei, o structură morfologică complexă. Sunt teme secundare, temele constituite cu ajutorul unui sufix gramatical, de la o temă primară. Așa, de exemplu, tema perfectului este o temă primară. Dar, la indicativ, perfectul este un sens gramatical foarte general. Pentru exprimarea unui sens gramatical precis, relativ delimitat, intervin alte sufixe care restrâng câmpul semantic prea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
secundare, temele constituite cu ajutorul unui sufix gramatical, de la o temă primară. Așa, de exemplu, tema perfectului este o temă primară. Dar, la indicativ, perfectul este un sens gramatical foarte general. Pentru exprimarea unui sens gramatical precis, relativ delimitat, intervin alte sufixe care restrâng câmpul semantic prea larg al temei primare. Un sufix secundar, precum -se-, intrat în relație cu tema perfectului veni-, creează tema secundară și stabilește sensul gramatical de mai mult ca perfect: venise-(m), venise (-și) etc. Abia această
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Așa, de exemplu, tema perfectului este o temă primară. Dar, la indicativ, perfectul este un sens gramatical foarte general. Pentru exprimarea unui sens gramatical precis, relativ delimitat, intervin alte sufixe care restrâng câmpul semantic prea larg al temei primare. Un sufix secundar, precum -se-, intrat în relație cu tema perfectului veni-, creează tema secundară și stabilește sensul gramatical de mai mult ca perfect: venise-(m), venise (-și) etc. Abia această temă poate intra în relație cu dezinențe de număr și persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]