4,883 matches
-
societății și constituirea națiunii medievale. De acum încolo s-a considerat că în înlănțuirea timpurilor deasupra cehilor veghează stăpânitorul veșnic, Sfântul Václav, înfățișat în platoșă, cu scut, spadă și drapel, care acordă țara Přemyslizilor temporar, spre administrare. Să reținem că suveranii cehi au exercitat puterea în evul mediu în calitate de vicarius al Sfântului Václav, și nu de vicarius Christi, cum era cazul celorlalți regi europeni. Protector al oștirii boeme, în mâinile căruia se afla securitatea supușilor, sfântul a fost „văzut“ pe un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
relațiile dintre reprezentanții diferitor „națiuni“ nu erau armonioase, dimpotrivă, că existau rivalități ce degenerau uneori în brutale încăierări. Reveniți în patrie, aceștia aveau să ocupe înalte demnități în cancelariile regale și în structurile ecleziastice, prin urmare, să transmită, uneori, chiar suveranilor, experiențele trăite în străinătate. Conștiința identitară a unei comunități se cristalizează prin definirea propriilor caracteristici și concentrarea forțelor interne și, paralel, prin delimitarea de celălalt, deținătorul unor trăsături originale. Gestația conștiinței de sine și exteriorizarea ei are loc, în primul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
să locuiască cu mai mare plăcere decât oriunde“20. Primele secole de existență a Regatului Ungar, cum bine se știe, au fost marcate de toleranță etnică și confesională, iar dacă au izbucnit ciocniri singulare, mai curând de interese, decât etnice, suveranii înșiși au intervenit să calmeze spiritele, luându-i pe nemaghiari sub protecție. În veacul XIII situația avea să se schimbe radical. Acum intra în uz expresia furor Teutonicus - calificativ ajuns în țară prin intermediul tinerilor care frecventaseră universitățile occidentale - și germanii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mai evoluate și înlesnindu-le legăturile cu lumea din afară. Interdicția instituită pentru creștini de Biserica catolică de a practica împrumutul cu dobândă i-a transformat pe comercianții și bancherii evrei în monopoliști ai operațiunilor de creditare care acordau împrumuturi suveranilor, castelanilor, nobilimii, consiliilor municipale, orășenilor. Autoritățile publice au adoptat față de evrei o atitudine bivalentă, pe de o parte, îi culpabilizau pentru Răstignirea lui Iisus Christos, pe de altă parte, fiindcă recurgeau deseori la serviciile lor și beneficiau de substanțiale încasări
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Cosma de Praga putem desprinde raționamentele cu care opera clasa conducătoare cehă în abordarea acestei probleme. În contextul unui conflict izbucnit la începutul anilor 1090 între regele Vratislav I și potentatul morav Conrad, soția celui din urmă îl avertiza pe suveran să nu ridice armele și să nu-și jefuiască apropiații, fiindcă se va face vinovat în fața lui Dumnezeu, ci să-și îndrepte privirile spre orașul de reședință, Praga: „Acolo [trăiesc] iudeii care posedă mult aur și argint, acolo sunt comercianții
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Vulcan, decât dacă vei privi cum ard aceste orașe. Și [atunci] vei spune: „Toate acestea îmi aparțin“32. Înalta societate se arăta nemulțumită de mobilitatea acestui grup social, intransigența confesională, trăsăturile orientale ale traiului și ale habitudinilor. La modul general, suveranii est-central europeni au urmat față de evrei o linie politică familiară la acea dată monarhiilor occidentale - i-au subordonat direct puterii centrale și le-au definit situația juridică. În anul 1254 a fost emis statutul evreilor din Cehia, reconfirmat în anii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
secolele XI și XII, drept criteriu pentru includerea în comunitatea ungară, gens Hungarorum, servea loialitatea față de regatul creștin. Din legile lui Coloman I (1095-1114) rezultă că era considerat ungur oricine s-a născut sau locuia în regat și era obedient suveranului, indiferent de limba pe care o vorbea sau de originea etnică. În baza acestei concepții, împărtășită și de Cronicarul Anonim, a fost stimulată integrarea reprezentanților altor culte și etnii în societate - se știe, de exemplu, că în legile emise de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
XVI. Efortul de individualizare a entităților etnice din Europa, neexceptându-le pe cele din centrul continentului, s-a exprimat în strădania autorilor medievali de a scoate în relief ascendența veche și nobilă a propriului popor și dreptul de stăpânire al suveranului asupra teritoriului statal 44. Cărturarii maghiari au plasat începuturile „națiunii huno-ungare“ în timpul potopului biblic, atribuindu-i origine scitică și victorii asupra unor figuri celebre ale antichității (Darius, Cyrus și Alexandru cel Mare). Almos și Arpad, căpeteniile războinicilor unguri în epoca
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un moment considerat de ei oportun, să delibereze în privința alegerii unui stăpânitor. Dacă notarul regelui arpadian susținea cu mândrie că poporul maghiar n-a fost subjugat niciodată de vreun împărat și Gallus Anonymus că polonezii n-au recunoscut decât autoritatea suveranului teuton, fiind scutiți de oricare altă supremație, Cosma de Praga, fiindcă nu se putea lansa în afirmații similare, din cauza legăturii strânse a țării sale de Imperiul German, își mulțumea orgoliile trasând limitele dependenței de imperiali și evocând reușitele în confruntările
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
totuși, de refugierea unor boieri și locuitori de rând ai Moldovei, datorită situației create în țara lor, la armata rusă, aflată în apropiere. Ca urmare, Carol al XII-lea, secondat de hanul Crimeii, Devlet Ghirai, un ardent susținător al eforturilor suveranului suedez de a determina Poarta Otomană să declare război Rusiei, s-au grăbit să-l denunțe sultanului Ahmed al III-lea, ca • Hurmuzaki, Documente, IX1, p. 445. • Cf. Ionescu-Gion, op. cit., p. 359. • Cf. Cronica Ghiculeștilor. Istoria Moldovei între 1695-1754, text
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
era singura opțiune posibilă. Cercurile politice românești au încercat, imediat după Berlin, să găsească o modalitate de a mări prestigiul statului și de aceea vor cere de la puterile europene să-i dea lui Carol I aceeași considerație ca și celorlalți suverani europeni, manifestată prin titlul acordat Domnitorului. Acesta era motivul pentru care, la 15 iulie 1878, Mihail Kogălniceanu cerea girantului Agenției române din Roma să sondeze guvernul italian în privința acordării titlului de „Mare Domn“ și „Alteță Regală“ lui Carol I. Se
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
faptul • Raul V. Bossy, Politica externă a României între anii 1873-1880. Privită de la Agenția diplomatică din Roma, București, Cultura națională, 1927, p. 7. • În cadrul discuțiilor cu Ion Bălăceanu, ce insista pentru recunoașterea titlului de Alteță Regală, Andrassy îl sfătuia pe suveranul român să-și asume prin decret titlul amintit și să comunice apoi această decizie puterilor printr-o notă diplomatică, Austria promițând sprijinul ei total, în Gh. Căzan, Ș. Rădulescu-Zoner, România și Tripla Alianță (1878-1914), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Vizat direct de criticile opoziției, Carol simte nevoia ca în cadrul mesajului adresat Parlamentului pe 15 noiembrie, cu ocazia deschiderii unei noi sesiuni, să facă puține precizări și asupra recentelor călătorii în Apus. Fără a intra în detaliile discuțiilor purtate cu suveranii Germaniei și Austro-Ungariei, monarhul român atrăgea atenția că prin „recunoașterea locului ce-l merită în rândul statelor europene“26, România trebuia să demonstreze că „existența ei constituie un element de ordine și civilizație în Orientul Europei“27. Dincolo de fraze generale
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
monarhul său. Cu toate acestea, ținând cont de influența pe care Germania o avea la Viena nu putem spune că întâlnirile de la Breslau și Postdam nu au avut un rol benefic. Și mai prolifice au fost însă discuțiile purtate de suveranul român la 25 august 1883 cu împăratul Frantz Joseph, Kalnoky și prințul Reuss, ambasadorul Germaniei 90. Ele vor reprezenta temelia pe care Brătianu va clădi viitorul tratat. O izbândă importantă era și acceptarea de către ministrul de externe austriac a unor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
90. Ele vor reprezenta temelia pe care Brătianu va clădi viitorul tratat. O izbândă importantă era și acceptarea de către ministrul de externe austriac a unor concesii în problema Dunării 91. Era însă momentul ca după îmbunătățirea relațiilor dintre cei doi suverani să se amelioreze și relațiile dintre cele două guverne 92. Aflat la Viena și fiind un bun observator al jocurilor politice ce se făceau aici, P.P. Carp transmitea la București avertismentul formulat de unii oficiali austro-ungari, precum vice-ministrul Szogyeny, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
scurtă vreme după revenirea lui Carol în țară. Data de 7 iunie 1930, în care Iuliu Maniu și-a dat demisia de la președinția guvernului, reprezintă de fapt începutul prăbușirii Partidului Naționalțărănesc 35. În anii următori, relațiile dintre conducătorul partidului și suveran au rămas constant încordate. Ambasadorul Marii Britanii la București, Sir Reginald Hoare, scria în acest sens, în vara lui 1936, că „Maniu, șeful P.N.Ț., are prejudicii violente contra regelui“36. Pe de altă parte, în afara vechilor resentimente, Carol al II
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
dăm crezare comunicatului P.N.Ț. referitor la evenimentele de după demisia lui Nicolae Rădescu, că și conducerea național țărănistă a acceptat ca doctorul Nicolae Lupu să fie investit în funcția de premier, prin recomandarea făcută atunci regelui, însă - după cum se știe - suveranul a fost forțat de primul locțiitor al comisarului poporului pentru afaceri externe al U.R.S.S., Andrei Ianuarievici Vâșinski, să îl desemneze drept șef al guvernului pe Petru Groza, propus de F.N.D. Liderul Frontului plugarilor a cerut atunci Partidului Național-Țărănesc să
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
formația lui revine în rândurile Partidului Național-Țărănesc, din care se va desprinde din nou în ianuarie 1946 (Gheorghe Zane, op. cit., p. 117). • România. Viața politică în documente, 1945, p. 99. • A.N.B., fond Emil Hațieganu, dosar 55/1946, f. 1. Suveranul a apelat la conducerea Partidului Național-Țărănesc, solicitându-i să accepte colaborarea cu un guvern prezidat de Petru Groza. Delegația permanentă a partidului a adus la cunoștința regelui și lui Groza că va coopera cu noul cabinet pe baza respectării principiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
voturi pentru și 3 contra. Avea dreptate colaboratorul lui C. Negri la Constantinopol, • C. P. Russie, vol. 232, f. 76-76 v. • ANB, colecția Microfilme Franța, rola 10 (C. P. Turquie, Bucharest, vol. 23, f. 144-148). N. Bordeanu, când spunea că „suveranul cel mai absolut și cel mai puternic este majestatea sa faptul împlinit, în fața căruia toată lumea se închină“21. Proiectul de lege pentru secularizarea averilor mănăstirești prevedea, la art. 1: „Toate averile mănăstirești din România sunt și rămân averi ale statului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
proba contrarie, este greu de crezut că într-un moment deosebit de tensionat din evoluția relațiilor dintre România și marile puteri la Conferința de pace de la Paris, într-o perioadă în care la Budapesta regimul bolșevic era în continuare atotputernic, consoarta suveranului României să se fi gândit la un proiect atât de tenebros și chiar să fi lansat ideea în circuitul diplomatic european. Oricât de imaginativă și ambițioasă ar fi fost regina Maria, pare cu totul improbabil ca ea să fi putut
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un proiect atât de tenebros și chiar să fi lansat ideea în circuitul diplomatic european. Oricât de imaginativă și ambițioasă ar fi fost regina Maria, pare cu totul improbabil ca ea să fi putut spera că poate obține ceva de la suveranul englez George al V-lea, ale cărui prerogative „constituționale“ îi limitau drastic implicarea în chestiuni de politică internațională. În plus, a suprapune eventualele activități ale reginei Maria peste politica lui Ion I. C. Brătianu și a afirma că „România a propus
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
excludea însă discuții cu liderii maghiari: „Din moment ce aceștia au ceva să ne spună, orice ar fi acel ceva, de ce am refuza să-i ascultăm?“ Interesant de remarcat este faptul că, primit fiind în audiență la regele Ferdinand, Comnen observa că suveranului i s-au părut „extrem, extrem de interesante“ propunerile ungare de uniune dinastică. Cu toate că era de acord cu Brătianu în privința faptului că nu era momentul cel mai potrivit pentru punerea în practică a unei asemenea propuneri, Ferdinand a accentuat ideea că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
altele, și despre un plan de uniune româno-maghiară ce ar fi fost discutat prin cercurile politice ungare: „în ceea ce privește uniunea personală, cele două regate ar stipula o alianță, Transilvania căpătând autonomia [...], iar Majestatea Sa Regele Ferdinand ar avea și Coroana ungară. Suveranul nostru, precum și un mare număr de politicieni ar dori de mult aceasta, și că vizita de astă-vară a contelui Teleki în Transilvania 106 ar fi în legătură cu aceste proiecte“. Informațiile obținute de Stârcea consemnau faptul că la originea planului s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
număr de politicieni ar dori de mult aceasta, și că vizita de astă-vară a contelui Teleki în Transilvania 106 ar fi în legătură cu aceste proiecte“. Informațiile obținute de Stârcea consemnau faptul că la originea planului s-ar fi aflat Germania, „deoarece suveranul nostru fiind Hohenzollern, pe acolo se va putea aduce un Hohenzollern pe tronul Germaniei“. Stârcea indica în raportul său: „se mai spune că contele Bethlen nu ar fi străin de proiectele acestea, însă că nu vrea să se pronunțe până ce
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Regimul totalitar - cel sovietic în speță - tinde să se articuleze sub influența liderilor carismatici. Lenin și urmașii lui au dispus de carismă, iar propaganda a contribuit la amplificarea ei. S-a făcut observația că liderul carismatic este „întruchiparea modernă a suveranului de drept divin“39. În regimul sovietic, Lenin a fost primul care a beneficiat de un cult al personalității. R. Pipes, intervievat în aprilie 199140, crede că acest cult s-a declanșat după atentatul la viața lui Lenin din septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]