5,786 matches
-
geometrie Îngrozitoare de imagini speculare și de reflexe simulate, Îngrozitoare, ca și când un cosmos nebănuit s-ar fi concretizat În spațiul Încăperii. Simțea cum, de dincolo de suprafețele de sticlă, apăsau diavoli În flăcări, cu cozile lor șerpești vibrând ca niște tentacule, târându-se pe pardoseală, Încolăcindu-se pe candelabre. I se păru că se ridicase În picioare, cu toate că Încă mai simțea relaxarea somnului, și făcuse câțiva pași Încercând să se Îndepărteze, ajungând până la colțul unde Își amintea că era poarta acelei abații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
uneia dintre oglinzi Îl reținu, Împietrindu-l de frică. În centul octogonului, o pată de umbră arăta că acolo se deschisese un hău. Un huruit părea să vină de jos, ca și când niște pilaștri uriași ar fi Început să se prăbușească, târând după ei o gloată urlătoare. Se apropie de acea poartă. Din bezna vârtejului se ivea o masă fără formă, din ce În ce mai aproape. Ceva imund urca, iar conștiința lui amorțită se mărginea să măsoare așteptarea cu un tremur continuu, de neînvins. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dumneata despre niște lucruri petrecute Înainte să te fi născut, pe când erai doar o nesemnificativă posibilitate În mintea insondabilă a lui Dumnezeu? Ce știi dumneata despre ceea ce, peste veacuri, Sfânta Biserică hotărăște? Frederic a murit În violență și În furie, târât de Însăși furtuna lui Satan, din care a ieșit atunci când târfa din Altavilla l-a născut la Jesi. Dante Îi azvârli o privire disprețuitoare. - Dacă asta crezi, ar trebui să mă simt onorat. Un om mărunt ca mine, În centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îți voi comunica eu dacă și când să acționezi. Acestea fiind zise, Dante Îi Întoarse spatele și se Îndreptă spre ieșire, urmărit de privirea tăioasă a căpeteniei. Ceva mai târziu, la Palatul Nunțiaturii Șeful gărzilor intrase În camera cardinalului aproape târându-se pe genunchi. Ajuns lângă masivul Acquasparta, se aplecă să Îi sărute cu zel inelul, ca și când ar fi vrut să-l mănânce. Cardinalul Își Îndepărtă mâna cu suficiență, apoi Îi făcu un scurt semn de binecuvântare pe frunte. - Ai insistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
senzație de orbire neputincioasă, apoi Începu să vadă din nou. În picioare, În fața lui, recunoscu figura impunătoare a lui Arrigo. Filosoful era aplecat deasupra lui. Părea pe punctul de a-l ataca iar. Zvârlind din picioare cu disperare, Dante se târî pe spate, dându-se Îndărăt cu câțiva pași. Apoi, arcuindu-se din șale, izbuti să se ridice În picioare și să scoată daga. Dar Arrigo nu părea ca ar fi vrut să Îl amenințe. Întinse mâinile spre el, arătându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Alerga pe strada ce ducea spre biserică, urmând zgomotul glasurilor, care devenea din ce În ce mai intens. Într-un loc unde strada se Îngusta, fu nevoit să se oprească, blocat de o femeie bătrână care, cocârjată sub o legătură de nuiele, abia se târa În aceeași direcție. Încercă să se strecoare printre Încărcătură și zid ca să treacă mai departe, Însă nu izbuti. După a doua tentativă eșuată, pufni disperat: - Lasă-mă să trec, babo! Să piei În infern cu lemnele tale! În loc să se dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zeflemisi priorul. Celălalt tuși violent, Încercând să scape de praful din gâtlej. În jurul lor se pornise un haos de oameni În fugă, orbiți de praf, Îngroziți că prăbușirea se putea repeta. Cei rămași teferi căutau Între timp să se reorganizeze, târându-i pe răniți la loc ferit. O companie de arcași se retrăsese până la capătul celor trei străduțe care dădeau În piață și, de acolo, reîncepuse să țintească spre turn. Un nor de săgeți aprinse se abătu peste pietre, ricoșând Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
neputinței. Dar nu trebuie să cedez În fața disperării, hotărî el. O porni Înainte cu grijă, repezindu-se la adăpostul unei mici coloane. În jurul lui, pardoseala era plină de cadavre sfâșiate. Câte unul, Încă În agonie, gemea Încetișor, Încercând să se târască spre un adăpost de neatins. Nici unul din trupurile de pe jos nu purta vreuna din uniformele pe care le văzuse afară. Probabil că atacatorii Îi dovediseră pe asediați fără prea multe greutăți: morții nu purtau platoșă și nici nu se zăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ridică brațul, deviind lovitura pumnalului. Sub buze simțea gustul dulceag al sângelui. Apoi se eliberă din strânsoare cu o smucitură disperată, aruncându-se În față, În Încercarea de a-l lovi la rândul său. Prin această mișcare ieșise din umbră, târându-și adversarul după el. Lumina provenită de pe acoperișul În flăcări le lumină fețele dintr-o dată. Dinaintea lui, cu trăsăturile strâmbate de spaimă și cu fața plină de sânge, se afla Cecco Angiolieri. Încă tremurând de surescitare, Dante se rezemă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de nerespirat. În depărtare, Întrezări o galerie ce pătrundea În zid. Începu să Înainteze de-a bușilea, pipăind pereții pentru a se orienta. Tavanul galeriei era atât de jos, Încât Îi silea să Își plece fruntea și chiar să se târască. Înaintau prin bezna cea mai deplină, lăsându-se În seama instinctului. Cecco Îl urma așa cum orbul Își urmează călăuza, În timp ce deasupra capetelor lor răsunau, ca un tremur Îndepărtat, pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la mort. - Așa să faci. Dar mai târziu. Mai Întâi, trimite să fie chemat cineva de la Misericordia, cu căruța pentru morți. Călugărul Îl fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea voastră să fie târâtă Într-un scandal. Chiar În noaptea asta vreau ca trupul să fie dus dincolo de ziduri, fără lumini. Călugărul Încuviință și se făcu nevăzut. Trecuse poate un ceas, când fu anunțat că cei după care trimisese se aflau la poartă. Venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu el. În duminica aceea, urcasem mai sus decât de obicei, nu cine știe ce, câteva zeci de metri în plus, nu fusesem prea atent, și asta din cauza unui sturz pe care îl urmăream pas cu pas, în timp ce el plana piuind și târându-și o aripă lovită pe care străluceau două sau trei picături de sânge. Nefiind atent decât la pasăre, ajunsesem pe creastă, care nu e deloc o creastă decât după nume, fiindcă o pajiște mare îți lasă impresia că o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
procuror. Ceea ce spusese Josăphine căzuse pradă uitării. M-am întrebat, de altfel, adesea de ce. În definitiv, Mierck îl ura pe Destinat, nu era nici un secret. Era o ocazie bună de a-l sâcâi până se plictisea și de a-i târî prin noroi numele și ținuta de împărat roman. Dar cred că există ceva mai puternic decât ura, și anume regulile unei lumi. Destinat și Mierck făceau parte din aceeași lume, căreia îi aparții prin naștere, și care înseamnă educație aleasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
revoltate, ridicate spre cer, Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă/ Până nu ne câștigăm libertatea noastră!, așa strigau oamenii, erau flămânzi, erau disperați, tinerilor nu le păsa, erau în față, vânătorii au început să tragă în mulțime, unul târa prin praf și fum o femeie frumoasă, grăsuță... Și eu eram vânător, dar târam spre pat o femeie goală, cu bretonul în formă de V, ea se smulgea din mâinile mele, dansa ca o argentiniană, plină de pasiune, eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ne câștigăm libertatea noastră!, așa strigau oamenii, erau flămânzi, erau disperați, tinerilor nu le păsa, erau în față, vânătorii au început să tragă în mulțime, unul târa prin praf și fum o femeie frumoasă, grăsuță... Și eu eram vânător, dar târam spre pat o femeie goală, cu bretonul în formă de V, ea se smulgea din mâinile mele, dansa ca o argentiniană, plină de pasiune, eu o țineam iar în brațe... Apoi, după tango, m-a rugat s-o conduc acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să fie cât mai departe, să n-o mai vadă niciodată pe Myra, să nu mai sărute niciodată vreo fată. A devenit conștient de fața ei și de a lui, de mâinile lor Împreunate, și și-a dorit să se târască afară din corp și să se ascundă undeva, Într-un ungher al minții, nevăzut și În siguranță. — Mai sărută-mă o dată. Vocea ei a răzbit până la el din marele vid. — Nu vreau, s-a auzit spunând. A urmat un nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
când se așeza jos fără chef și se Întreba cum naiba avea să fie gata la timp cu spectacolul pentru turneul de Crăciun. — În ordine! Trecem la dansul piraților! Dansatorii au mai tras un fum din țigarete și s-au târât la locurile lor; cel care o făcea pe primadona a pășit iute În față, aranjându-și brațele și picioarele Într-o poziție sugestivă, iar când instructorul a pornit să bată din palme și din picior și să indice ritmul cu vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Dar ea a fost prima femeie rasată pe care a cunoscut-o și unul dintre puținii oameni care l-au interesat cu adevărat. Clara Își transforma bunătatea Într-un mare avantaj. Amory se decisese că majoritatea oamenilor buni ori Își târau bunătatea după ei ca pe o povară, ori o deformau, transformând-o Într-o convivialitate artificială. Și mai erau, firește, omniprezenții pedanți și farisei (dar Amory nu-i includea niciodată și pe ei printre cei mântuiți). „SF. CECELIA Deasupra hainei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de la o zi la alta. Au Început să discute despre o căsătorie În iulie... În iunie. Toată viața era transpusă În termenii iubirii lor, toată experiența, toate dorințele, toate ambițiile le-au fost anulate; la amândoi, simțul umorului s-a târât Într-un colț să doarmă, moleșit; legăturile amoroase anterioare li se păreau aventuri juvenile, oarecum comice și deloc de regretat. Pentru a doua oară În viață, Amory fusese total bulversat și acum se grăbea să Între În ritmul generației sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
începură să-i curgă pe obrajii palizi. După întâlnirea nepregătită de data trecută, Contesa își petrecuse clipele de trezie din ultimele cinci luni visând la următoarea întâlnire cu Popa. Ea va purta rochia albă cu perle. Domnul Popa se va târî în genunchi, căutând să-i sărute picioarele desculțe, cu unghii sidefii. Ea se va retrage demn și îi va spune să se ridice. El nu se va ridica. Ea îl va ruga să se ridice totuși. El va plânge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
închipuise Contesa. Pentru asta era pregătită. Și acum... acum voia doar să doarmă, să plângă și să uite. - Voiam să vă ajut... Să vă salvez... Să scot la lumină omul sensibil care sunteți... Am greșit! Căzând în genunchi, Contesa se târî, cu privirea-n pământ, până la ușa mare sculptată, și o deschise redându-i lui Popa libertatea de a nu fi salvat. De ce iubim femeile? îl opri din nou gândul pe eliberat. Și încă un gând: Popa își amintise brusc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
una‑n dreapta. Tati era să se scape în pantaloni, din fericire a reușit să se țină. Dar are o nevoie urgentă, de la bere i se trage. Rainer, care‑i încă foarte slăbit din cauza intențiilor lui criminale, trebuie să‑și târască tatăl umflat de bere la marginea pădurii, unde acesta vrea să se pișe. Drept pedeapsă și răzbunare, insistă ca băiatul să‑l sprijine în tot timpul ăsta și să‑i admire sula cât e de mare. Dar cât de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
exprimându‑se cam prea popular pentru felul ei de‑a fi. Tata zbiară imediat ca un taur furios și spune că‑i rupe picioarele dacă mai vorbește așa necuviincios. Atunci fiul o să fie olog de‑a binelea și o să se târască pe jos, în timp ce el tot o să poată măcar țopăi într‑un picior. Mai spune că‑l poate retrage oricând de la liceu, fiindcă el este capul familiei. Mama pune pe masă piureul și compotul și spune că tăticul va trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lipsește, este promovată prin discuții. În locul ăsta oamenii au o strălucire în ochi chiar și atunci când se despart, fiindcă se gândesc la revederea care îi așteaptă cu siguranță în curând, adieu, Chou‑Chou, un VW broscuță de culoare gri se târăște de‑a bușilea până la colț și dispare, dar lasă mult în urmă: prietenie și calitate umană. O fată ia masa de prânz în familie și deodată sare ca arsă - în timp ce rudele glumesc cu simpatie pe seama ei - și aleargă în întâmpinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
brațe. Ea se scutură de el și țâșnește înapoi pe stradă, ca un fir negru de ață pe care cineva îl trage pe suprafața netedă a unei mese. # Ca să facă ordine în existențele lor încâlcite, Rainer, Anna și Hans se târăsc într‑acolo unde ordinea își are sălașul și e angajată cu carte de muncă: la vila Sophiei din Hietzing. Ziua strălucește mereu acolo unde și tinerii strălucesc de tinerețe. Strălucește și ea cu ei, cum ar veni. Primăvara asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]