3,451 matches
-
judecată. Natalița lui Gheorghe știa cum au decurs lucrurile și îi povestise în amănunt lui Maria Gheorghiu. Cumnata Marița i-a chemat pe cei doi băieți și iată ce le-a spus: „Ioane, Gheorghe, ați venit? Văd că mototolul de taică-tu nu vine și eu deabia îmi trag sufletul, mă înnăduș... de abia pot să mai vorbesc. V-am chemat să reparăm o greșeală de care cred că răspund acuma, de nici pământul nu o să mă primească. Fecioru-său Ion o
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
constant preocupat de biografia lui Proust): „Tata interzisese astfel de manifestări sentimentale, considerate de dânsul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodată sărutându-se ori mângâindu-se, nici eu n-aveam voie să-i sărut. Când taică-meu nu era de față, mai îndrăzneam să o sărut pe mama, care însă nu se grăbea să-mi răspundă. Doar târziu, ca student poate, și apoi până la moarte, am putut s-o sărut în voie, fără ca ea în schimb
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
origine, Diug (mai târziu, i s-a schimbat numele în Dumbrăvița), se trăgea dintr-un neam de popi din tată în fiu. Cam bețivi se pare, spre deosebire de dânsul, care strălucea prin sobrietate și abstinență, consolidate de zgârcenie. Popa cel bătrân, taică-său, a murit înecat în apa unde căzuse de pe pod pe când se întorcea acasă de la o libație. Ortodox, bunicul meu a studiat teologia la Sibiu, unde s-a împrietenit cu colegul său de facultate Nicolae Ivan, viitorul episcop de Cluj
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
acest nume. Deasupra restaurantului soților Dimitriu, se afla micul lor hotel, unde se pare că, în perioade electorale, trăgeau diverși politicieni de vază, între care și Ion Brătianu. Gheorghe Negoițescu, al cărui părinte ținuse în București birjă cu un cal - taică-meu îi spunea simplu și crud: birjar -, se trăgea poate din țărani de pe lângă Vălenii de Munte, unde există un sat cu Negoițești, după cum mi-a relatat un tovarăș de suferință al meu la penitenciarul Jilava, și trebuie să fi fost
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
orale și niciodată sărut sau alint. Tata interzisese astfel de manifestări sentimentale, considerate de dânsul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodată sărutându-se ori mângâindu-se, nici eu n-aveam voie să-i sărut. Când taică-meu nu era de față, mai îndrăzneam să o sărut pe mama, care însă nu se grăbea să-mi răspundă. Doar târziu, ca student poate, și apoi până la moarte, am putut s-o sărut în voie, fără ca ea în schimb
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în casa căreia el s-a și mutat provizoriu. Maică-mea mă trimitea uneori, cu ordonanța care rămăsese la dispoziția ei, să-l îndemn să se întoarcă acasă. Nu cred ca eu să fi fost factorul determinant, dar până la urmă taică-meu s-a întors în sânul familiei lui. Relațiile mamei cu cele două cumnate au rămas în aparență amicale, dar de atunci încolo am simțit mereu că - afectiv - s-a rupt ceva între ea și aceste femei, pe care eu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
primară românească, ea i-a răspuns: „Pentru că eu și soțul meu ne gândim la viitorul copilului; noi nu trăim în trecut. De instrucția lui maghiară mă ocup eu acasă.“ Adrian era un băiat brunet, frumușel, elegant îmbrăcat și foarte bine-crescut. Taică-său era inginer și locuiau într-o vilă pretențioasă ca un cavou de lux. Aceste două clase primare țin de o perioadă fără experimente erotice, în schimb cu escapade clandestine. Mă aventuram, fără știrea părinților, până în Piața Unirii, unde, în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la un moment dat s-au speriat caii, luând-o nebunește la goană - sperietură transmisă gravidei și fatală sarcinii delicate din pântecele ei). Cât eram elev de școală primară, prolifica-mi mamă apela mereu la doctori și se întorcea cu taică-meu, după „raclaj“, palidă și prăpădită, iar ca licean într-a treia ori a patra am fost întrebat dacă aș vrea o soră sau un frate și, oricât de entuziast și stăruitor am răspuns că da, nu mi s-a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
localitate), însoțit de vreun subaltern mai tânăr, ca să-și facă cheful; se întorcea nou nouț, fercheș, spășit și blând ca o oiță, tovarășul lui de dezmăț (sublocotenent sau locotenent nefamilist) jurându-se că n-a fost decât „o plimbare“. De câte ori taică-meu lipsea inopinat și misterios, mama era nervoasă, abătută, îngrijorată, întrebându-se continuu de n-a pățit ceva fugarul, iar eu încercam cu râvnă s-o liniștesc. La examenul de admitere în clasa întâi de liceu, la „Gheorghe Barițiu“, unde
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
arunce un ochi pe lista ce nu fusese încă semnată și ștampilată, dar era definitivă și, privind lung și ușor zâmbitor spre cel care-l solicitase, i-a comunicat: „Păi a ieșit primul, domnule căpitan, felicitările mele.“ Scenă pe care taică-meu n-a uitat-o și, din când în când, și-o reamintea, povestind-o cu ochii umezi. Nici un succes al meu în viață nu l-a mișcat atâta. Am putut chiar eu, atunci, să-mi explic acest succes: făcusem
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și fratele lui, Toader, și soția lor, Elenuța. Încă vara, înainte de a păși în clasa a treia, ne am luat calabalâcul și ne-am mutat la Aiud, unde-l transferaseră pe tata la vânătorii de munte. Fără vreo vocație militară, taică-meu n-a fost nici amator de plăceri cinegetice, nici măcar față de natură n-a arătat vreodată înclinație. În război, era totuși cât pe-aci să-și lase un picior sau poate chiar viața în haosul de la Turtucaia, dacă nu l-
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
întors pe plaiurile natale, cu toate stăruințele familiei din patrie, de la Cortina d’Ampezzo, oameni cu stare, proprietari de hoteluri) atât de mulți copii, încât singura-i preocupare serioasă pare să fi fost cum să scape de ei. De Godini, taică-meu vorbea cu respect și milă: despre cinstea lui, conștiinciozitatea, bunătatea, devotamentul, biblioteca plină de cărți germane și italiene legate în marochin. Îl considera victimă a dragostei lui pentru munteanca frivolă, căreia-i căzuse în mreje, pe care a vrut
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ei au moștenit frivolitatea maternă. În afară de doi, o fată (Medeea, 1905-1973) și un băiat (Caius, 1907 -1976) care au luat cartea în serios, băiatul studiind, ca militar, matematica, la terminarea căreia s-a apucat și de politehnică, ajungând inginer precum taică-său, ceilalți, Mihai, Pompiliu, Dumitru, au refuzat cu cerbicie învățătura. Deoarece mama lor era prinsă în angrenajul ei monden și nu le avea grija, inginerul i-a amenințat că-i dă ca ucenici la atelierele căilor ferate, să-i facă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și ciubuc ceasuri și ceasuri, parcă nimeni n-ar fi avut altă ocupație, pe pridvorul ce dădea pe uliță - nu cred să-și fi modificat încă înfățișarea în raport cu cea din vremea când Dobrogea se mai afla în Imperiul Otoman. Pe taică-meu, îl amuza să ne inițieze în „misterele“ Răsăritului, cu ajutorul cofetăriei într-adevăr saturant delicioase, în ciuda uriașelor muște bâzâitoare și înțepătoare, prea puțin afectate de panglicile late și cleioase, deja pline de victime, ce atârnau din tavanul nu prea înalt
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
m-a frapat poate mai mult ca oricând; iar a treia oară, în incinta Uniunii Scriitorilor, cu ocazia unei distribuiri de premii la care asistam, unde el venise cu băiatul lui, un adolescent roz la față și dezghețat, adus de taică-său acolo fiindcă dorise să mă cunoască pe mine. M-am gândit la drama morală a progeniturii luminate a nomenclaturiștilor. Ultimii trei ani de liceu la Cluj mi-au fost plini aproape numai de literatură (să țină oare tot de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mătușa mea Elenuța, care locuia în apropiere de parc, pe strada Coșbuc, și îmi venea în drum. Apartamentul ei era la stradă, iar în fundul grădinii, într-un corp de casă acolo plasat, care constituise reședința propriu-zisă când devenise aici proprietar taică-său, locuiau mama ei vitregă și sora acesteia, profesoare încă amândouă la Școala Normală de Fete și înfocate naționaliste. Aveau un nepot, student în ultimul an la medicină, frumușel băiat, brunet și sprâncenat (deși nu purta barbă, eu îl văd
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
copil freudian sau ca lui Maitreyi, pervers- polimorfă : iubește o fată, un cuplu, un motan (parcă) și nu mai știu ce. Scrie un tratat despre gîn dacii de bucătărie. Își prezintă prietena părin ților, prilej cu care se bate ( !) cu taică-su într-o altă scenă pe care e greu să o recitești fără să intri-n pămînt de rușinea personajului. Toată biografia asta e un fel de jale veselă de la un capăt la altul. E ca în filmele comice din
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
e purul adevăr - nu fac literatură !). Snagoavele (sau Vogans) se fumau atunci cînd erai mai în bani și, desigur, cele de Timișoara erau cele mai bune. Snagoavele de Timișoara sînt singu rele țigări pe care le-am furat, o dată, de la taică-meu din diplomat - el fuma numai Snagov. Așa, din casă, am mai luat țigări, mai ales din colecția de pachete străine pe care ai mei le aveau în „minibarul“ din bibliotecă. Luam pur și simplu, căci ai mei nu prea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
prea le știau socoteala, și de aceea n-am folosit niciodată tehnicile amicilor mei, care mă învățau cum să desfac celofanul, cu grijă, prin fundul pachetului, și apoi să-l lipesc cu albuș de ou. Cînd eram printr-a unșpea, taică-meu s-a lăsat de fumat, după o vizită făcută la on cologie, la bunică-meu, care avea cancer pulmonar ; și astfel diplomatul cu pricina și-a pierdut brusc inte resul pentru mine. Am continuat totuși să împuținez colecția de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nimeni nu mai cădea pe spate cînd spuneam că el fuma patru pachete de Mărășești (ba chiar unii se strîmbau dezgustați), și astfel povestea mea cu bunicu-meu și-a pierdut orice farmec. / Moment publicitar antitabagic - chestie care asu pra lui taică-meu a avut efect. Bunică-meu din Ardeal - Moșu, cum îi ziceam și cum se zice la „bunic“ în zona de unde era el - fuma într-adevăr patru pachete pe zi. Asta îl făcea să aibă o respirație fluierată. A trebuit
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
a cancerului, în metastază, cînd avea pe stern o umflătură ca o jumătate de măr și pe una din coaste alta la fel, cînd avea niște dureri groaznice care nu cedau nici cu morfină sau Fortral, se ruga, plîngînd, de taică-meu : „Fă rost de vreun medicament, oricît de scump, să mai trăiesc încă puțin...“. Pare o poves tire didactică și moralizatoare, dar asta e. Acum, este adevărat că lu’ Moșu nu i s-a tras numai din cele patru pachete
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
bem pe la blocuri, dădeam bani pe băutură (și cel mai des cumpăram vodcă poloneză sau uzo albaneză), de cînd am des co perit chestia cu mersul acasă la Preotu’ n-a mai fost nevoie să dăm nici un ban. Cămara lui taică-său era plină de sticle de vin, țuică sau vișinată. Problema era însă că trebuia să bem o sticlă întreagă - sau două, sau trei ; totul era să nu mai rămînă băutură în sticlă, că atunci taică-său ar fi observat
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nici un ban. Cămara lui taică-său era plină de sticle de vin, țuică sau vișinată. Problema era însă că trebuia să bem o sticlă întreagă - sau două, sau trei ; totul era să nu mai rămînă băutură în sticlă, că atunci taică-său ar fi observat - altfel, la cîte sticle avea, n-ar fi băgat de seamă că lipsesc una sau două. Așa încît, dacă la început beam de plăcere, după o vreme Preotu’ începea să tragă de noi : „Hai, sticla trebuie
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
devină soție peste cîțiva ani. Soare, ca om de cultură ce se afla, a vrut să pună în scenă o situație literară. Adică să joace rolul lui Iago. Bineînțeles, nu și-a dez văluit nimănui intențiile. Stătea la țuici cu taică-meu și, pe lîngă treaba cu nevasta moartă cu pruncul în pîntece, îl prelucra cu sistem și răbdare în privința Svetlanei, povestindu-i tot felul de orori. Apoi venea la noi și ne spunea : „Ia uite ce-au zis ai tăi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
treaba cu nevasta moartă cu pruncul în pîntece, îl prelucra cu sistem și răbdare în privința Svetlanei, povestindu-i tot felul de orori. Apoi venea la noi și ne spunea : „Ia uite ce-au zis ai tăi...“. Rezultatul a fost că taică-meu, îngrozit de ce femeie ordinară îi adusesem în casă, a izbucnit la un mo ment dat și, cu mintea întunecată, a luat-o de-o aripă pe sărmana fată s-o scoată pe ușă afară. A fost momen tul în
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]