4,773 matches
-
origine teză de doctorat, îi apare în 1971. Mai e prezent în „România literară”, unde va susține și rubricile „Mic dicționar” (1990-1997), „Scrisori portugheze” (1997-2003), la „Viața românească”, „Steaua”, „Ramuri”, Convorbiri literare” ș.a. Istoric literar cu vocația paradigmaticului metodologic și teoretician sedus de plasticitatea formelor concrete, Z. își construiește demersul analitic pornind de la formula aparent paradoxală a „stilisticii diacronice”, definită, în prefața volumului Cealaltă față a prozei (1988), drept operația de urmărire a metamorfozelor și evoluției „seriilor literare” nu în succesiune
ZAMFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
și supratemporal, între imanentism și mutațiile istoriei. Din perspectiva lui V., estetica e un concept-sumă, un sistem multiobiectual, larg cuprinzător, tratatul incluzând sfera literaturii și fiind deschis artelor plastice și muzicii, arhitecturii, urbanismului, filmului și altor modalități de expresie artistică. Teoreticianul tinde să întregească „vechea estetică prin mai noua știință a artei”, depășind orientările lui Hegel și Schelling, care puneau preț pe „simpla cale a speculației dialectice” (Idei trăite, „Viața românească”, 1958). Stima arătată lui Hegel este enormă: „Nimeni nu coordonase
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
Sunt de menționat și edițiile critice Al. Macedonski (Opere, I-IV, 1939-1946) și A. I. Odobescu (Opere, I-II, 1955). Văzând în literatură o sumă de voci interactive, interpretul neoumanist - cum l-a definit Șerban Cioculescu - se manifestă frecvent în ipostaza teoreticianului savant, înclinat să vehiculeze principii și ideologii. Urmărește relațiile între filosofie și poezie, sistematizează ideile lui Goethe și ale lui Stendhal despre artă, ideile estetice ale lui Titu Maiorescu, face istoria ideii de geniu, cercetează raportul între critica literară și
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
eseuri, Din registrul ideilor gingașe, îi apare în 1926, urmată de volumele Despre stil (1928), Artiști și idei literare române (1930), Încercări de precizie literară (1931) și Pentru arta literară (1934). Z. se distinge în primul rând prin aserțiuni de teoretician și istoric literar, chiar dacă nu va reuși să încheie lucrarea de sinteză pe care o proiectase. Definind esteticul ca domeniu autonom, cu o acuratețe care o depășea chiar și pe aceea a lui Titu Maiorescu, eseistul va milita pentru arta
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
despre care a scris în repetate rânduri, în fine, Marcel Proust, căruia i-a consacrat un amplu studiu încă înainte de primul război mondial, scriitor ce întruchipa cel mai bine ideile expuse în Valori umane și Polemică abstractă. Flexibil și sceptic, teoreticianul a fost în schimb excesiv în chiar susținerea autonomiei esteticului, ca și a criticii pur estetice (deși uneori se va abate el însuși de la aceste principii, apelând la metoda psihologică și la cea sociologică). Ideea perisabilității artei, înrudită într-un
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
Z. desăvârșește o scriitură elevată, care se supune deopotrivă rigorilor stilului științific și plasticității celui literar, devenind, prin expresivitate, de neconfundat. Dintre istoricii generației mele, cel mai mult mi-a plăcut și îmi place, în continuare, Alexandru Zub, un eminent teoretician al istoriei și un analist de marcă al fenomenului cultural în care intră, bineînțeles, și ideologia literară și istoriografia propriu-zisă. Pe urmele lui Xenopol și Pârvan, modelele sale intelectuale, el vede istoria ca o parte a culturii generale și, dincolo de
ZUB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290760_a_292089]
-
magiei și celelalte forme ale imaginației populare nu reprezintă, în sine, elemente caracteristice, ca la alți autori, unde, prin ele, ni se sugerează existența unui alt sistem de gândire sau al unei alte realități materiale. V. Voiculescu nu e un teoretician, ci un căutător de aventură și, oricând, subiectul imediat farmecă la el mai puternic decât sâmburele filosofic, narațiunea decât teza pe care o ilustrează. NICOLAE MANOLESCU Dacă „romanul” lui Voiculescu [Zahei orbul] satisface ideea de operă eroică de proporții este
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
generații (februarie 1933). Ține, sub pseudonimul Ivy, o cronică a modei („Moda și noi”) în săptămânalul „Index”. Mai înainte scrisese versuri și publicase în „Azi”, în noiembrie 1932, poezia Iarna, sub pseudonimul Merica Urlea. V. este surprinzător: filosof, sociolog, economist, teoretician al eticii sistematice și al statisticii morale, profesor, poet, cercetător pe teren, teolog, jurist și critic literar deloc convențional. Se vrea un spirit al totalității, nu un spirit al fragmentului. Nu evită nici discipline mai frivole, cum ar fi moda
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
finalitate exterioară lui. Deși se poate uni cu binele și adevărul, frumosul nu se confundă cu ele, dar are și el un rol determinant în educația omului. Frumosul înseamnă armonie și, de aceea, e condamnată poezia modernă postromantică, pe care teoreticianul nu o înțelege. A acordat, în studiile sale, o mare însemnătate raportului dintre artă și știință, relevându-se ca un adversar al celor care susțineau incompatibilitatea acestora. O importanță deosebită acordă și folclorului, pe care îl consideră fundamentul literaturii culte
STRAJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289967_a_291296]
-
de teorie și istorie literară: D. Popovici, Primele manifestări de teorie literară în cultura română, Ion Breazu, Temeiurile populare ale literaturii române în Transilvania, Olimpiu Boitoș, O teorie a romanului datorată lui Ion Ghica, I. Verbină, Simeon Marcovici, traducător și teoretician al problemelor sociale și literare, relevă importanța folclorului ca sursă de inspirație pentru literatura cultă (I. Breazu, Izvorul folcloric al baladei „Crăiasa zânelor” de Coșbuc) sau evocă atmosfera și condițiile în care au apărut și s-au dezvoltat instituții și
STUDII LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289997_a_291326]
-
instituții moderne cu prioritate în termeni de rezultate de succes ale proceselor de dezvoltare sau de patologii ale schimbărilor. După răspunsurile oferite, putem desprinde câteva tipuri de strategii ale dezvoltării sociale românești. Proiectul neoliberal etatist. Unul dintre cei mai prestigioși teoreticieni ai procesului formării și evoluției burgheziei românești a fost Ștefan Zeletin (1882-1934), care a elaborat o lucrare de referință pentru analiza teoretică a modernizării societății românești (1925/1991). Analiza sa ține seama de contextul socioeconomic particular al societății europene și
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
structuri au fost zdruncinate, iar noua clasă și așezămintele corespunzătoare erau insuficient de puternice pentru a prelua inițiativa conducerii sociale, nu puteau fi decât „procedurale”, adică expresii ale unei ordini construite socialmente. Iar a construi o ordine socială, așa cum susțin teoreticienii „modernității organizate”, înseamnă a introduce convenții cu privire la modul de a percepe fenomenele sociale, de a acționa în situații recurente și, totodată, a stabili clasificări ale fenomenelor care să îngăduie sporirea inteligibilității și controlul asupra vieții sociale (Wagner, 1994, p. 75-76
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unul dintre cei mai eficienți factori de convenționalizare este statul, împuternicit să impună criterii de clasificare în societate, să definească situații recurgând la instituțiile sale: sistemul de învățământ obligatoriu, legislația, monopolul violenței. Nu se poate imagina modernizarea unei societăți, susțin teoreticienii acestui proces, atât timp cât grupuri relevante de persoane „deviază de la definițiile fenomenelor sociale cruciale” (Wagner, 1994, pp. 75-76). Teoreticienii clasici care au analizat rolul statului național ca factor modernizator sunt Werner Sombart, Friedrich List, Alexis de Tocqueville, K. Bücher, Frantz Oppenheimer
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
să definească situații recurgând la instituțiile sale: sistemul de învățământ obligatoriu, legislația, monopolul violenței. Nu se poate imagina modernizarea unei societăți, susțin teoreticienii acestui proces, atât timp cât grupuri relevante de persoane „deviază de la definițiile fenomenelor sociale cruciale” (Wagner, 1994, pp. 75-76). Teoreticienii clasici care au analizat rolul statului național ca factor modernizator sunt Werner Sombart, Friedrich List, Alexis de Tocqueville, K. Bücher, Frantz Oppenheimer, Ștefan Zeletin, Dionisie Marțian Popa, Ion Ghica, Petre S. Aurelian, Eugen Lovinescu, Mihail Manoilescu. Ștefan Zeletin a fost
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
reprezentare a modernității societății românești axată pe locul central al statului ca factor de gestionare și de concentrare a resurselor are o seamă de efecte neanticipate asupra percepției statutului burgheziei care nu au fost intuite de Zeletin, ci de unii teoreticieni socialiști și liberali, ca, de exemplu, Constantin Dobrogeanu-Gherea (1955-1920), Ș. Voinea (1893-1969), H. Sanielevici (1875-1951). Este vorba despre poziția dependentă a clasei burgheze față de deciziile și resursele controlate de birocrație, o burghezie care nu interesată de câștigarea autonomiei afacerilor sale
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
românească, acreditând ideea potențialului activ, creator al clasei țărănești în istoria națională. Proiecte asupra dezvoltării sociale ca suport al identității culturale. Evaluări ale unui fond fără forme Proiectul poporanist și țărănist al dezvoltării societății românești întemeiate pe solidarități specifice Principalii teoreticieni ai modelului dezvoltării întemeiate pe solidarități proprii, specifice identității culturale, etnice a colectivității umane, aparțin romanticii germane, narodnicismului rusesc, poporanismului și țărănismului. Această reprezentare constituie, în esență, o critică a modernității (liberale) venită dinspre un „fond fără forme” și asumă
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
chip să urmărească înfăptuirea vagelor ei dorințe” (1922, p. 43). Față de opinia lui Zeletin cu privire la caracterul inert al țărănimii, punctele de vedere poporaniste și țărăniste apar mai suple, mai nuanțate. Căci să nu uităm că, așa cum subliniază unii specialiști contemporani, teoreticienii agrarieni au condiționat înfăptuirea idealului lor țărănist de două reforme esențiale: democratizarea vieții publice și rezolvarea problemei țărănești; o contribuție a sociologiei poporaniste la înțelegerea dezvoltării sociale constă în identificarea unor mecanisme sociale ale deteriorării relațiilor și condițiilor de viață
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
stagnarea economică, represiunea politică și lărgirea prăpastiei între țările bogate și cele sărace” (So, 1990, p 92). Să reținem că, iată, criza sistemului de gândire sincronizant se producea în anii ’60 în America Latină și atingea SUA doar în anii ’70 (teoreticienii americani iau așadar act de criza modului lor de gândire după zece ani; este paradoxul înapoierii relative a celor dezvoltați). În Europa de Est, modul acesta sincronist de gândire, ilustrat de teoriile modernizării și de sociologia și economia tranziției, este îmbrățișat de
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
care societatea europeană occidentală s-a putut extinde la sfârșitul Evului Mediu - din America de Nord și până în Australia și Noua Zeelandă. A fost rezultatul unei evoluții „naturale” a acestei societăți și, la rândul său, a evoluat continuu, schimbându-și mereu caracteristicile, astfel încât teoreticienii au mari dificultăți în a-i identifica elementele constante și deci definitorii. Unul dintre acestea este expansiunea. De-a lungul întregii sale istorii, capitalismul s-a extins continuu. Când nu a mai găsit spații „goale” în care să își exporte
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
legate de redistribuție. Anii ’60 au adus însă în prim-plan problematica legată de rolul capitalului uman. După 1980, un întreg curent de gândire a emers mai întâi în societăți de tip postindustrial, adăugând o latură mai puțin convențională pentru teoreticienii din toate ramurile științei: capitalul social. Textul de față își propune să prezinte câteva aspecte legate de acest din urmă factor al dezvoltării. Pentru început, prezint câteva delimitări conceptuale, aducând în prim-plan funcțiile generale ale capitalului social în perspectiva
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a făcut ca răspunsurile acestui demers să contureze o paletă largă de soluții, cel puțin la nivelul teoriei, mergând de la acceptarea inegalităților de orice tip - în virtutea libertăților și a drepturilor - până la urmărirea distribuirii egale a rezultatelor obținute. Între aceste extreme, teoreticienii au argumentat importanța justeței distribuției la startul și la finalul procesului productiv/distributiv sau doar în funcție de un set de criterii (considerate importante), care să ofere tuturor posibilitatea de a participa la acest proces, urmând a fi recompensați în funcție de meritele individuale
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mecanisme. Pe măsură ce „funcționarea mecanismelor de piață”, facil asumată ca interes național prin urmărirea obiectivelor de creștere economică și dezvoltare, a dus activitatea actorilor de pe piață dincolo de granițele naționale, preocupările privind justețea distribuției au depășit și ele aceste granițe. O vreme, teoreticienii au văzut acest balans ca fiind similar celui dintre eficiență (economică) și echitate (socială). Contextul economico-social al ultimilor 25 de ani a apropiat mult cele două perspective, care, de altfel, n-au fost niciodată disjuncte, impunând pieței și intervenției statului
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fiind minimală. După 25-30 de ani de creștere economică postbelică accentuată în majoritatea țărilor care optaseră pentru calea statului bunăstării, funcționarea acestuia a început să producă efecte nedorite sau nesatisfăcătoare din punct de vedere social și economic. O serie de teoreticieni au identificat modificarea, între timp, a condițiilor de bază în care s-au modelat acestea și deci motivul pentru care statul bunăstării nu mai putea funcționa conform așteptărilor (Esping-Andersen, 1999). Alții au văzut motivele dificultăților de funcționare chiar în obiectivele
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și ale teoriei Învățării sociale care sunt relevante pentru agresivitate. Conform teoriei psihanalitice a lui Freud, multe dintre acțiunile noastre sunt determinate de instincte, În special de instinctul sexual. Când exprimarea acestor instincte este frustrată, se induce un impuls agresiv. Teoreticienii de orientare psihanalitică au adăugat, ulterior, ipotezei frustrare-agresivitate următoarea afirmație: ori de câte ori efortul unei persoane de a atinge un scop este blocat, se induce un impuls agresiv, care motivează comportamentul de Înlăturare a obstacolului (persoană sau obiect) determinant al frustrării (Dollard
AGRESIVITATEA CA REACŢIE EMOŢIONALĂ. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by I. Gotcă, Felicia Stefanache () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1476]
-
un aport teoretic la îmbogățirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor studenților facultății de educație fizică și sport și se înscrie în bibliografia de specialitate indispensabilă oricărui viitor pedagog în educație fizică și sport. Prezenta lucrare a fost realizată atât de pe poziția teoreticianului, dar mai ales a practicianului care a simțit pe deplin lipsa în literatura de specialitate a unor materiale accesibile și ușor de realizat care să vină în sprijinul antrenorilor cu specializarea baschet. Prin modul de prezentare cartea este deosebit de utilă
BAZELE GENERALE ALE BASCHETULUI. In: BAZELE GENERALE ALE BASCHETULUI by CĂTĂLIN CIOCAN () [Corola-publishinghouse/Science/360_a_642]