2,240 matches
-
pături cu totul. Respirați sub pături. Așa. Stați cuminți acolo. Bine. Tușeam și respiram cu greutate sub păturile care ne protejau de fumul iute și înecăcios. După un timp, focul s-a stins de la sine, iar noi stăteam aiuriți și terminați, înfricoșați și debusolați, neștiind ce avem de făcut. Ce-i cu noi? De ce toate astea? Încotro să ne îndreptăm și cui să-i cerem ajutor?? Camera se răcise. Ritmicitatea procesului respiratoriu putea fi urmărită privind la jetul de aburi eliminați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de valurile succesive de zăpadă de patru metri înălțime care depășiseră coama casei și ascunseseră inclusiv hornul în întregime. Cum să ieșim? Cum?? Eram sechestrați, blocați, închiși, condamnați... Cine să ne salveze? Cine? Apa de băut din căldare era pe terminate. Nu aveam cum și de unde să topim zăpadă; pentru încălzit mai aveam un rest de tizic și câteva legături de tulpini de bumbac. Mălaiul se terminase. Ce era de făcut?? Și mai era un lucru deosebit de jenant, neplăcut și penibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să bea cucută: Mănânci pentru a trăi, nu trăiești pentru a mânca." (Socrate) În mijlocul mesei era așezată farfuria de aluminiu în care mama pusese boabele fierte. Lângă farfurie se afla cănița plină cu boabe de porumb în care fâlfâia pe terminate un capăt de lumânare sfârâind înecăcios, fără de care nici n-am fi văzut farfuria de pe masă. Mâncam, așa, aiurea, fără poftă, fără convingere, cu anevoie. Luam câte o boabă încet, nehotărâți, fără grabă; o mestecam, apoi o înghițeam fără voia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
depășeau și pe care nu le înțelegea. Ieșise și el odată cu noi pe hol, să se bucure, să vadă minunea care se întâmplase, privind lumina rece și leșioasă prin care se strecurau tot mai rar ultimii fulgi ai unui crivăț terminat, ajuns la capăt de drum. Gata, eram liberi! Dar lupta cu zăpada nu se terminase. Trebuia să înlăturăm omătul din fața ferestrei pentru a ne bucura de lumina binefăcătoare a zilei. Treaba nu era deloc ușoară: eram subnutriți și foarte slăbiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
conul unui vulcan în erupție, o masă amorfă, incoloră și urât mirositoare avortată din cămara de bucate a corpului meu, considerată fiind nocivă și indezirabilă, în consecință neprimind undă verde în circuitul nutritiv. M-am ridicat într-un sfârșit, amețit, terminat și epuizat, făcând cale-ntoarsă de unde am plecat. M-am culcușit în patul nostru cu saltea de paie, căutând pe bâjbâite corpul fratelui meu Sandu, la spatele căruia mă încălzeam seară de seară. Dar nu l-am găsit. Nu era acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
solid sub formă de cărbune, expedia în exterior prin coșul satanei valuri-valuri de fum negru, înțepător, înecăcios și otrăvitor, care provoca o reacție instantanee și violentă a plămânilor sub formă de lătrături seci sau tuse convulsive în cascade niagariene, ca și cum terminații și zdrențăroșii ăștia de la "clasa întâi" ar fi participat la un concurs național organizat de Ministerul Sănătății intitulat foarte sugestiv: "cine moare primul". Iar funinginea lipicioasă rămânea imprimată pe hainele și epiderma nefericiților moldoveni putând fi lesne confundați cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
desconsiderat, prezența lui în comunitate fiind justificată și apreciată strict la ingrata muncă pe care o îndeplinea. Era un paria, un nimeni, un zero social; admiterea lui în comunitate fiind limitată și admisă doar în timpul programului de lucru. Odată activitatea terminată, devenea o persoană indezirabilă, neavenită, o persona non grata. Nu era botezat, nu avea un nume, nu se chema în niciun fel. Șintărul. Atât. Scaraoțchi, diavolul, satana, michiduță erau niște cuvinte apropiate, familiare și familiale, rostite cu ușurință, cu veselie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
la ceas mic de noapte, când ai impresia că un al treilea ochi interior se deschide în ființa ta. În plus, ascult la radio Dire Straits, cu "Why Worry", o melodie care picură nostalgie pe rănile studenției mele din România, terminată prea abrupt, fără nici un fel de satisfacție profesională. 17 iunie 1998 A existat o perioadă în viața mea (plasată cam pe la sfârșitul studiilor politehnice din Galați) când lăsam colegilor mei impresia că am toate calitățile cuiva care își poate construi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
soldați crescuți la casa de copii care se disecă reciproc, un agronom-meteorolog îndrăgostit de o actriță măritată cu un doctor, un tip care se leapădă de piele ca să poată iubi o tipă fără corp sau învierea recurentă a unor bărbați (terminați, de altfel) în luna iulie. Poemele, e drept, enervau fără excepție. Spre final, după ce mă „specializasem“ la București cu unul dintre cei mai buni ortopezi din țară, doctorul Dinu Antonescu, un cititor și un spectator de teatru cum n-am
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
-său ar fi observat - altfel, la cîte sticle avea, n-ar fi băgat de seamă că lipsesc una sau două. Așa încît, dacă la început beam de plăcere, după o vreme Preotu’ începea să tragă de noi : „Hai, sticla trebuie terminată !“. și noi, deși simțeam că nu mai intră, ne executam silit. și la vin nu era mare lucru, dar era durere cînd trebuiau golite sticle de vișinată grețos de dulce sau de țuică puturoasă. Cu toate că beam foarte mult, niciodată nu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
este „cu respect“ și nimic altceva./ și mai cu respect l-am privit însă pe Soare. Tipul ne-a povestit că i-au murit soția și copilul. și nu oricum : soția cu copilul în pîntece. Că a fost un om terminat, că a și încercat să se sinucidă (și ne-a arătat, ca probă, o cicatrice la încheietura mîinii), că, în orice caz, acum mai trăiește doar în virtutea inerției. Groaznic ! Așa de tînăr și să te lovească viața în asemenea hal
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Asemănarea aceasta nu merge însă mai departe. Fericită, Florența are parte de o tinerețe eternă. La ceea ce ea ne oferă azi au lucrat, secoli după secoli, generații de-a rândul, cu credință, cu entuziasm, cu geniu. Florența e o operă terminată, în farmecul și prestigiul căreia e greu să ne închipuim că timpul ar mai putea adăoga mare lucru. Iașul nu e decât un biet oraș sărac și trist, părăsit încă de la începuturile formațiunei sale, deci mult înainte de a fi atins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și ea mai bogată, mai plastică, mai precisă. Cât preț are pentru noi cultura aceasta din secolul al XVII-lea (destul de săracă de altfel, dacă ținem seama că în timpul ecloziunei sale, aiurea, în Apus, opera lui Shakespeare era de mult terminată, iar Descartes dăduse lumei civilizate celebrul său "Discours de la Methode") se poate vedea din următoarele puține lucruri. Miron Costin nu e un istoric, în senzul pe care-l dăm astăzi acestui cuvânt; e un cronicar. Principala menire a operei sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
timp mișcarea vieții... Deci credința că trecutul ar putea reînvia, cu elanul lui, cu gloria lui, sau că viitorul s-ar putea organiza pe modelul trecutului, e greșită. Cu aceasta nu vreau să spun că misiunea istorică a Iașului e terminată; că existența acestui oraș a atins limita extremă. Ajutate de alte circumstanțe fericite, de alți factori, multe din cauzele care au determinat strălucirea lui trecută ar putea asigura Iașului o ascendență și o glorie nouă. Și, de fapt, asemenea circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
seamă, sculptorul Gheorghe Durac dispăru din cameră întorcându-se însoțit de două sticle de 2l cu vin. Își făcuse cu greu loc pentru a ajunge în mijlocul camerei și cu vocea lui impunătoare anunțase că dacă vinul de Pitești e pe terminate e timpul să servim „Vinul de Iași”. Imediat paharele au fost umplute toți fiind dornici să guste vinul din capitala Moldovei. După primul pahar au și început remarcile să apară la adresa vinului, fiecare întinzând paharul pentru a fi din nou
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
apoi, când să merg la liturghie, în timpul rugăciunii, evlavie; și când mă pregăteam să mă îmbrac, de asemenea, fiind înclinat să plâng. La liturghie, cu evlavie neîncetată și slăbiciune și cu diferite mișcări spirituale care mă făceau să plâng. Odată terminată liturghia, la fel, și mereu cu voința de a nu avea nimic, rămânând liniștit toată ziua; și acolo unde la început credeam că voi zăbovi mai mult, m-a părăsit orice poftă, părându-mi-se clar un lucru, și anume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Persoane dumnezeiești. După aceea, în capelă, înainte de liturghie și în timpul ei, evlavie din belșug și lacrimi. Apoi, cu mare liniște și încredințare sufletească, asemenea cuiva obosit care se odihnește bine, și pentru a nu căuta și dori nimic, considerând lucrul terminat, dacă nu cumva pentru a aduce mulțumire și din evlavie față de Tatăl și pentru liturghia Sfintei Treimi, pe care înainte mă gândisem să o slujesc marți dimineață. A PERSOANELOR ASCUNSE 1. A PREASFINTEI TREIMI 11. Marți ș12 februarieț - După ce m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
că luptă cu vântul de afară, apărând limpede că binele venea dinăuntru și răul dinafară; și în toiul liturghiei, o anumită căldură și evlavie, fără răceală, ci era multă forfotăprintre cei din sală și printre cei ce ascultau liturghia. O dată terminată liturghia, după ce am privit acel lucru, am rămas așezat și cu evlavie.)3 A STĂPÂNEI NOASTRE 12. Miercuri ș13 februarieț - Băgând de seamă că am greșit mult neglijând Persoanele divine în momentul aducerii de mulțumire din ziua trecută și dorind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a Sfântului Pavel, care începe cu cuvintele: libenter suffertis insipientes 2; și fără a primi priceperi sau deslușiri sau percepere a vreunei Persoane, cu o iubire înflăcărată, căldură și multă savoare pentru cele dumnezeiești și cu mare desfătare sufletească. Odată terminată liturghia, în capelă și după aceea, în odaie, în genunchi, dorind să aduc mulțumire pentru atâtea daruri și haruri primite, mi-a pierit dorința de a mai oferi încă o dată jertfa făcută (cu toate că o făceam mereu, și nu fără evlavie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
februarieț - În rugăciune, tot timpul, neîntreruptă și foarte mare evlavie, limpezime caldă și savoare spirituală, purtând cumva spre un gen de înălțare. Apoi, dereticând prin odaie, la altar și la punerea veșmintelor, cu câteva mișcări spirituale stârnind lacrimile; și o dată terminată liturghia, am rămas într-o mare tihnă spirituală. La liturghie, lacrimi mai îmbelșugate decât în ziua de dinainte, tot timpul, și cu pierderea graiului, o dată sau de mai multe ori primind și priceperi spirituale, într-atât încât mi se părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pierzându-mi deseori graiul; toată evlavia și simțirile sfârșeau la Isus, neputând să le simt pentru celelalte Persoane, în afară de prima Persoană, ca Tată al unui astfel de Fiu; iar asupra acestui lucru, ecouri spirituale: „Ce Tată și ce Fiu!”. O dată terminată liturghia, la rugăciune, cu aceeași simțire a Fiului- cum dorisem confirmarea din partea Preasfintei Treimi, și simțind că îmi era dată prin Isus, arătându-mi-se și dându-mi multă tărie lăuntrică și încredințare de confirmare, fără a mă teme de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
căldură și lacrimi și pierzându-mi câteodată graiul, iar în rugăciunile către Tatăl, mi se părea că Isus le înfățișa sau însoțea ceea ce rosteam eu, înaintea Tatălui, cu o simțire sau vedere care nu poate fi spusă în cuvinte. O dată terminată liturghia, șsimțiri însoțiteț de dorința de a mă împăca cu Preasfânta Treime; și implorându-L pe Isus, și nu fără lacrimi și suspine, încredințându-mă și nesimțind nevoia vreunei confirmări, nici să mai spun liturghii pentru aceasta, ci numai pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
cerești sau a Stăpânului ei, sub forma înțelegerii celor trei Persoane, în Tatăl fiind cea de-a doua și cea de-a treia. În timpul liturghiei, din când în când, mare evlavie fără vreo pricepere sau vreo înclinație spre lacrimi. O dată terminată liturghia, o vedere tot a patriei sau a Stăpânului ei în chip nedeslușit, dar limpede, așa cum mi se întâmpla și alteori, când mai mult, când mai puțin, și toată ziua, deosebită evlavie. A SĂRBĂTORII 29. Sâmbătă ș1 martieț - La rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sfârșit în cinstea Preasfintei Treimi; aici, cu o anumită mișcare, evlavie și lacrimi, am simțit o anumită iubire care mă atrăgea spre Ea, fără a mai rămâne vreo amărăciune din trecut, ci multă liniște și tihnă. Apoi, la rugăciune, o dată terminată liturghia, noi mișcări lăuntrice, sughițuri și lacrimi, toate din iubire pentru Isus, vorbind și dorind mai degrabă să mor cu El decât să trăiesc cu altcineva, fără a simți vreo teamă și primind o mare încredere și iubire în Preasfânta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dumnezeiască; iar în rugăciunile către Tatăl nu puteam, nici nu simțeam dorința de a afla evlavie, decât de puține ori, întrucât celelalte Persoane mi se înfățișau în El; astfel încât, mediate vel inmediate 4, totul se vărsa în Preasfânta Treime. O dată terminată liturghia, după ce mi-am dezbrăcat veșmintele, la rugăciunea de mulțumire, șam simțitț iubire atât de puternică, suspine și lacrimi, toate sfârșind în Isus și, prin urmare, ajungând la Preasfânta Treime, cu un fel de ascultare respectuoasă; mi se părea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]