KorAP: Find »[drukola/base=topic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...56 >

1,385 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

1. Formularea problemei constituirii raționamentului și argumentării (raționamentului dialectic) pe temeiul structurii judicative originare / 107 2.2. Contextualizarea filosofică a sensurilor originare ale analiticii și dialecticii / 112 Capitolul 3. Aplicații / 115 3.1. Logos-ul trecut în logică; analitică și topică la Aristotel / 115 3.1.1. Ipostaza aristotelică a dictaturii judicativului / 115 3.1.1.1. Introducere / 115 3.1.1.2. Precizarea rolului formal al analiticii și dialecticii (topicii) aristotelice / 116 3.1.1.3. Interferența orizonturilor analiticii și

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ca "obiect" al său aceeași dictatură a judicativului; dar aplicațiile care urmează asemenea descrierilor și prezentărilor anterioare pregătesc terenul pentru operarea unei reducții judicative, nu a uneia non-judicative. Capitolul 3 Aplicații 3.1. Logos-ul trecut în logică; analitică și topică la Aristotel 3.1.1. Ipostaza aristotelică a dictaturii judicativului 3.1.1.1. Introducere Cum trece structura logică originară, S P, în "forma" (și conținutul "regulativ" al) analiticii și dialecticii? Un răspuns a fost schițat mai sus, punând în

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
privind temeiurile oricărei științe (desigur, și ale filosofiei) sunt constitutive discursului, așadar că ele nu sunt doar regulative. Ele devin elemente formale, totodată "temeinice" (cumva, a priori, apoi "transcendentale", în înțeles kantian), ale rostirii filosofice. Am folosit termenii "dialectică" și "topică", în acest context, ca și cum ar fi sinonimi; așa vor fi folosiți și mai departe, acest mod fiind cel mai acceptabil, potrivit lui Aristotel și comentatorilor lucrărilor sale de logică; dar o anumită diferență trebuie acceptată între ei: "topica" este mai degrabă

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
constituie "obiectul" desemnat de premisele și problemele argumentelor dialectice, tocmai aceste patru "predicabile" devin obiect de cercetare pentru topică.56 Interferența observată acum, îngăduită de Aristotel în condițiile precizării de către el a raportului de opoziție "formală" dintre analitică și dialectică (topică), are semnificații dincolo de spațiul în care acestea își stabilesc principiile și-și protejează "natura", anume dincolo de locul în care ele sunt puse la lucru ca domenii de strictă cercetare logică. Totodată, trebuie să acceptăm o diferență între sintactica lor formală

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
chiar și acest sens. Tocmai pentru a dovedi caracterul de corectitudine sau de incorectitudine purtat de orice "cunoștință" a noastră, avem nevoie de un instrument, cum este logica, aflăm de la Aristotel; în aceasta aflăm și motivația construcției analiticii și dialecticii (topicii). Așadar, cunoașterea este o unitate scindată, o totalitate duplicitară, un întreg care nu este originar, ci apare ca o sinteză a unor elemente date anterior și separat; judecata este o sinteză, va spune în mai multe rânduri Aristotel, susținând că

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a fi aparență."103 În finalul acestei schițe despre diferența dintre logica generală și logica transcendentală care va fi continuu avută în vedere în cele ce urmează se cuvine a atrage atenția asupra sensului special pe care îl are termenul "topică" (Topik) la Kant. Există, de fapt, o anumită disanalogie între termenul consacrat de Aristotel drept sinonim (parțial) al dialecticii în sistematica Organon-ului, anume "topică" (topika), și acest din urmă termen în înțeles kantian. În locul de cumpănă între "Analitica transcendentală

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
și ea o "configurație" a unor elemente și relații între acestea, însă elementele au autonomie tocmai datorită relațiilor invariante dintre ele; de aici dificultatea de a asocia forma cu structura. Pe de altă parte, în cazul ideologiei, există o coincidență "topică", generată însă de timporizare, în sensul că forma ca atare, reprezentată de ideologie, este dată totodată cu elementele sale structura ideologiei, altfel spus anume părtinirea, ordonarea și autorizarea. Acestea din urmă, cum știm, survin prin cea de-a doua timporizare

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
Corola-website/Law/181580_a_182909

efect recunoscut trebuie menționat pe etichetă și în prospect. Capitolul IV Excipienții menționați pe ambalaj Articolul 9 În conformitate cu prevederile art. 763 lit. d) din Legea nr. 95/2006 , pe ambalaj trebuie să fie menționați toți excipienții medicamentelor parenterale, oftalmice și topice; medicamentele topice includ medicamentele aplicate la nivel cutanat, cele eliberate la nivel pulmonar prin inhalare și orice medicament administrat la nivelul mucoasei vaginale, rectale, nazale sau orale, în concluzie atunci cand eliberarea poate fi locală sau transdermică. Articolul 10 Pentru toate

EUR-Lex (2006) [Corola-website/Law/181580_a_182909]
trebuie menționat pe etichetă și în prospect. Capitolul IV Excipienții menționați pe ambalaj Articolul 9 În conformitate cu prevederile art. 763 lit. d) din Legea nr. 95/2006 , pe ambalaj trebuie să fie menționați toți excipienții medicamentelor parenterale, oftalmice și topice; medicamentele topice includ medicamentele aplicate la nivel cutanat, cele eliberate la nivel pulmonar prin inhalare și orice medicament administrat la nivelul mucoasei vaginale, rectale, nazale sau orale, în concluzie atunci cand eliberarea poate fi locală sau transdermică. Articolul 10 Pentru toate celelalte medicamente

EUR-Lex (2006) [Corola-website/Law/181580_a_182909]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

și obiect.............................................................................................. 79 4.1. Se poate formula o definiție universală a subiectului?.. ........................ 79 4.1.1. În căutarea unei definiții universale a subiectului....................... 79 4.1.2. Nu toate limbile au subiect.......................................................... 81 4.2. Subiect vs pivot, agent, topic................................................................. 82 4.3. Un subiect sau mai multe tipuri de subiect?.......................................... 84 4.4. (A)simetriile subiect/obiect................................................................... 85 5. Tranzitivitatea................................................................................................. 86 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității?...................... 86 5.2. Tranzitivitate vs alte concepte............................................................... 88

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și cele din vestul Europei sunt VSO; între aceste două areale sunt limbi SVO (Siewierska 1998: 6). Dryer (1998: 283), analizând limbile eurasiene actuale, ajunge la o generalizare geografică și mai largă: limbile din Europa (cu o excepție, basca) au topică VO, iar cele din Asia, cu excepția sud-estului extrem, au topică OV. (b) Baza teoretică a descrierii făcute de Dixon, în afara oricărui model teoretic, este considerarea constituenților S, A și O ca fiind primitive sintactico-semantice universale (Dixon 1994: 6). Nominalul aflat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
areale sunt limbi SVO (Siewierska 1998: 6). Dryer (1998: 283), analizând limbile eurasiene actuale, ajunge la o generalizare geografică și mai largă: limbile din Europa (cu o excepție, basca) au topică VO, iar cele din Asia, cu excepția sud-estului extrem, au topică OV. (b) Baza teoretică a descrierii făcute de Dixon, în afara oricărui model teoretic, este considerarea constituenților S, A și O ca fiind primitive sintactico-semantice universale (Dixon 1994: 6). Nominalul aflat în poziția A se identifică cu Agentul (pentru verbele de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitiv este facultativă, depinzând de tematizarea agentului: agenții noi, nedefiniți, nu sunt marcați cu ergativ, numai agenții "cunoscuți" primesc ergativul. Cazul ergativ este deci legat de topicalitate. Grupurile nominale nontopice nu necesită, de obicei, o marcare specială pentru a fi topice. Agenții de persoanele 1 și 2 reprezintă totdeauna informație cunoscută, deci marcarea lor este superfluă. Concluzia studiului este că fenomenul disocierii persoanelor în limbile ergative poate fi atribuit caracterului specific/definit al pronumelor în dialog. Fenomenul partiției personale a fost

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
arătat (Manning 1996: 35) că ergativitatea sintactică oferă o motivație puternică pentru un nivel separat, structura argumentală, și că aceasta demonstrează disocierea clară a relațiilor gramaticale de structura argumentală. Din punct de vedere diacronic, pivotul este derivat prin gramaticalizare din topic sau din focus. 3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional Fenomenul ergativității a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții diferite ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea discursivă este un fenomen textual și discursiv amplu, care apare, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a sistemelor gramaticale acuzative și ergative. Există cel puțin două accepții diferite ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea discursivă este un fenomen textual și discursiv amplu, care apare, în măsură mai mare sau mai mică, în orice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ale ergativității discursive: în accepția cea mai frecventă, ergativitatea discursivă este un fenomen esențial pragmatic-informațional, care are în vedere introducerea topicului, numărul de propoziții dintre prima mențiune a topicului și următoarea sa apariție, numărul propozițiilor în care se poate propaga topicul (Dixon 1987: 5), dar există și opinia că ergativitatea discursivă este un fenomen textual și discursiv amplu, care apare, în măsură mai mare sau mai mică, în orice tip de text. Du Bois (1987), analizând un corpus de texte narative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
intranzitive (pasivul impersonal este foarte răspândit în limbile lumii); nu există o construcție asemănătoare în cazul antipasivului; (c) pasivul modifică radical alinierea prototipică a rolurilor semantice și a rolurilor discursive, dar antipasivul menține și augmentează relația privilegiată dintre agent și topic; (d) tipologic, pasivul e mai răspândit decât antipasivul. 6.1. Definiția și funcțiile antipasivului Definiția pe care o dă Dixon (1994: 146) antipasivului este paralelă cu cea a pasivului (vezi supra, 5.1.): (a) antipasivul funcționează la nivelul unei structuri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de bază a antipasivului este defocalizarea pacientului. Polinskaja și Nedjalkov (1987: 247) analizează relația dintre construcția ergativă, cea pasivă și cea antipasivă: atât în construcția ergativă, cât și în cea antipasivă, NP (DP, dacă se adoptă concepția actuală) agent este topic, iar VP și NP obiect sunt comentarii; spre deosebire de pasiv, antipasivul nu are funcția de a modifica topicul. Cei doi autori arată că antipasivul este motivat semantic și pragmatic. În anumite cazuri, locutorul poate avea nevoie să distingă între situațiile în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cea pasivă și cea antipasivă: atât în construcția ergativă, cât și în cea antipasivă, NP (DP, dacă se adoptă concepția actuală) agent este topic, iar VP și NP obiect sunt comentarii; spre deosebire de pasiv, antipasivul nu are funcția de a modifica topicul. Cei doi autori arată că antipasivul este motivat semantic și pragmatic. În anumite cazuri, locutorul poate avea nevoie să distingă între situațiile în care schimbarea de stare e relevantă și cele în care nu este. Polinskaja și Nedjalkov (1987: 251

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
să fie superior ierarhic. O limbă are morfologie ergativă dacă acest tip de fenomene nu există. Autorii comentează situația din dyirbal, limbă în care numai argumentul în nominativ (absolutiv, în terminologia curentă) este suficient de proeminent pentru a servi drept topic. Acceptând constrângerea universală formulată de Chomsky (1981)7 − numai subiectul poate fi controlat −, Bittner și Hale observă că, în dyirbal, argumentul controlat al unui verb tranzitiv este cel în ergativ, nu cel în nominativ, prin urmare, din punctul de vedere

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
concepte aplicabile la descrierea limbilor ergative și, dacă da, se poate formula o definiție universală, care să acopere realitățile din cele două tipuri de sisteme lingvistice? Există o relație între subiect și alte concepte folosite în descrierea limbilor − pivot, agent, topic? Există mai multe tipuri de subiect? Relația dintre subiect și obiect poate fi descrisă ca fiind simetrică sau asimetrică? − acestea sunt întrebările la care voi încerca să răspund în această secțiune, folosind soluții propuse de lingviști de diferite orientări. Confuzia

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
definiție universală subiectului (de bază), caracterizat prin următorul set de proprietăți: (a) proprietăți legate de autonomie: existență independentă; indispensabil; referință autonomă; posibil controlor pentru coreferință, în cazul reflexivelor și al pronominalizărilor; impune, de obicei, acord verbului; referință autonomă; statut de topic; cel mai predispus pentru avansare; (b) proprietăți de marcare cazuală: de obicei, subiectul verbelor intranzitive este nemarcat; își schimbă cazul în cauzativizare și în nominalizare; (c) proprietăți legate de rolurile semantice: de obicei, subiectul exprimă agentul acțiunii, dacă există un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este necesară. Existența indicilor pronominali este o urmă a prezenței necesare a subiectului. Această definiție arată că noțiunea de subiect nu e universală și că subiectul lipsește din multe limbi considerate ca având subiect. 4.2. Subiect vs pivot, agent, topic Dixon propune ca subiectul să fie definit conform unor criterii semantice, iar pivotul, după criterii gramaticale. Subiectul și pivotul coincid numai în unele limbi acuzative (cum sunt engleza și româna), iar, pentru limbile ergative − în care pivotul este reprezentat, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este reprezentat, în mod prototipic, prin subiectul verbelor intranzitive și prin obiectul direct al verbelor tranzitive −, cele două noțiuni nu se suprapun deloc (vezi Capitolul 1, 3.2. și supra, 4.1.). Comrie (1989: 106−120) susține că noțiunile de topic și de agent trebuie să fie luate în considerare în definirea subiectului, dar subiectul nu poate fi identificat cu niciuna dintre ele. Prototipul subiectului reprezintă intersecția dintre agent și topic (ideea mai multor factori care contează în definirea subiectului este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]