1,586 matches
-
din urmă a încercat să imite într-un car de aramă zborul prin nori al lui Zeus Kataibates („cel care coboară”, omologul și omonimul lui Jupiter Elicius ; cf. 108, pp. 393 și urm.). Mai mult decât atât, prin aruncare de torțe aprinse, Salmoneus imita fulgerele lui Zeus (Virgiliu, Eneida, VI, 585 și urm. ; Diodor Siculus, Biblioteca istorică, IV, 68 și VI, 6-7). Simeon Florea Marian a crezut că numele acestui erou din mitologia greacă, Salmoneus, a generat termenul solomonar din folclorul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pe fiicele lui Pelias, regele Tesaliei, să o invoce pe Artemis Hiperboreeana cu făclii aprinse într-o noapte cu lună, în timp ce vrăjitoarea o cheamă pe zeiță cu „lungi rugăciuni [descân tece] în limba colhică”. Tot despre o procesiune nocturnă cu torțe, în cinstea zeiței Bendis, organizată „pentru întâia oară” (circa 421-422 î.e.n.) de tracii stabiliți în Pireu, rela- tează și Platon (Republica, I, 327-328) (166). Odată cu influența romană în ținuturile carpato- danubiene, numele zeiței arhaice autohtone Bendis a fost înlocuit cu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Svarog, personificare a cerului senin (în sanscrită svar = „luminos, senin”), părintele zeului Soare (Dajbog) și al zeului Foc : „...Despicând norii cu săgeți strălucitoare, Svarog ar fi făcut să apară Soarele sau, în limbajul metaforic al Antichității, el ar fi aprins torța Soarelui care fusese stinsă de demonii întunericului. Această concepție a fost aplicată, de asemenea, Soarelui dimineții care apare din negura nopții ” (22). Este interesant de văzut și cum înțelegea Vasile Pârvan celebrul și controversatul pasaj din Istoriile lui Herodot privind
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
încăpeau în trăsură alături de ei sau îi incomodau. Ele erau ținute de slujitori, care călătoreau afară, în spatele birjei. Când boierul mergea prin oraș călare pe cal, în spatele lui alerga un slujitor care îi ținea ciubucul și, dacă era întuneric, o torță (masala). Iată ce relatează un călător rus care a vizitat Iașiul în 1808 : „în spatele trăsurilor stau câte doi slujitori : unul din ei ține luleaua stăpânului său, cu un ciubuc lung. Boierii care umblă călare au în urma lor câte un țigan
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Ochii samuraiului se încețoșară ca și când ar fi privit spre un tărâm îndepărtat. Alungatul gângăniilor era un obicei prin care se îndepărtau bolile din vale. Datina era ca în puterea nopții bărbații să străbată toate satele de la apus la răsărit cu torțe de pin în mână. Vreau să mă întorc! îi șopti Daisuke lui Ichisuke. Vreau să mă întorc repede! Yozō îi auzi glasul și-l mustră: Prostule! Samuraiul se apropie de ei și dădu din cap: — Așa e, vreți să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în fața stâlpilor și îi legară strâns de aceștia. Vântul șuiera tare. — Să renașteți în Paradis! strigară temnicerii și dispărură care încotro. Între timp, slujbașii se adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului de pari. Un pedestraș cu o torță în mână aprinse rând pe rând vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de vânt, flăcările se avântară în sus înverșunate și fumegânde. Prin valurile de fum, se auzeau tare rugăciunile fiecăruia. Libera me, Domine, De morte aeterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Cantacuzino. Printre invitați s-au numărat mulți camarazi de-ai Marinei din aviație, și, desigur, fetele din Escadrila Sanitară. A participat întregul corp diplomatic de la București, și foarte mulți invitați din protipendada bucureșteană. O adevărată feerie: curtea palatului, luminată cu torțe, iar pivnița boltită, cu sute și sute de lumânări aprinse. Aici, între icoanele vechi care improvizau un iconostas, s-a oficiat cununia. Cu această ocazie au fost purtate pentru ultima dată câteva neprețuite bijuterii rămase de la Vodă Brâncoveanu: o diademă
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
a deschis și l-a întrebat ce s-a întâmplat. După ce a aflat povestea, mijlociul a râs și i-a zis că nici un lup nu va putea să-i dărâme casa. Dar lupul, văzând casa de lemn, a luat o torță și i-a dat foc, așa încât casa s-a făcut scrum. În acest timp, purcelușii ieșiseră pe ușa din dos și fugeau spre casa fratelui mai mic. Abia au reușit să pătrundă în casa acestuia, că lupul era deja la
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
pe rug În Germania. Într-un orășel unde au fost arse simultan 160 de femei În piața publică, a fost nevoie de săptămâni Întregi de muncă pentru a scoate din zidurile caselor din apropiere grăsimea scursă din femeile transformate În torțe umane. Secolul al XVII-lea a constituit În Franța, datorită Regenței și domniei lui Ludovic al XV-lea, o apoteoză, un triumf al curtezanelor. Pudorea prefăcută care dominase sfârșitul domniei lui Ludovic al XIV lea e Înlocuită treptat cu sentimentul
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era o brigadă de insomniaci, neobosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
se auzeau de alte trei ori. Era un semnal, un răspuns la Împușcăturile lor. Trase și Za har trei gloanțe la același răstimp. Răspunsul nu Întîr zie. Oamenii aceia parcă se apropiau. Curînd le auziră chio tele și zăriră niște torțe În vîrfuri de prăjini. Era obiceiul nomazilor de a hălădui În nopțile lungi de iarnă cu ghemo toace de cîrpe și resturi de blană muiate În seu și aprinse la capătul unor pari spre a-și lumina calea. Fumegau Îndelung
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
încă Eminescu Doris Mironescu Eminescologia nu este neapărat o non-știință, dar are o istorie bizară. Teoretic, ea ar trebui să se ocupe, într-o manieră colaborativă, unitară, cu studiul operei minesciene, continuând un efort de o sută de ani, pasând torța, cum se mai spune. În realitate, ea încă nu se înțelege pe sine. Lucrurile sunt afirmate, deși cu multe precauții, de către Iulian Costache într-o recentă carte, rod al unei munci extraordinare, care poate fi liniștit numită cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
nu mai apăsase piatra, ci chiar linia dintre cei doi pereți. Amir Își potrivi degetele pe linia colțului și apăsă. Încet, piatra de la intrare se ridică până la un metru. Tânărul se rostogoli Înăuntru și regăsi, ca Într-un vis, aceleași torțe care ardeau. Totul era ca atunci. Se repezi la cele trei cufere, le deschise și nu găsi nimic. Le Închise la loc și Încercă să-și amintească ordinea În care le deschisese Nogodar. Da. Aici greșise. Reluă operațiunea, mai Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sabia Cuceritorilor. Va ajunge noul Conducător. Toate acestea nu se Întâmplaseră Încă, dar Începeau să se Întâmple. Amir așeză la loc sulul, Închise cuferele și privi În jur. Nimic nu părea schimbat. Și totuși, cineva venea zilnic acolo și menținea torțele aprinse. Dacă Anda ar fi fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și privi În jur. Nimic nu părea schimbat. Și totuși, cineva venea zilnic acolo și menținea torțele aprinse. Dacă Anda ar fi fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În care ieșiseră atunci. El se așezase pe spate, cu arcul Încordat, și, În timp ce piatra se ridica, trăsese prima săgeată. Nimeni se rostogolise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
scoase ceea ce știa deja că se află acolo, dar nu Îndrăznise să creadă cu adevărat. Era semnul pe care Îl aștepta, singurul care putea lega clipa ieșirii, de acum șaptesprezece ani, de clipa revenirii. Un pumnal. Îl ridică În lumina torțelor și Îl scoase din teacă. Pe lama lui era scrijelit cu un vârf ascuțit un singur cuvânt. „ANDA”. Citi de câteva ori acest cuvânt, ca și cum ar fi Încercat să descopere mai mult decât putea el spune. Deși spunea enorm. Spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
De vin știu că ai să te Îngrijești tu... Tăcură din nou amândoi, așteptând parcă ceva. Dar nu se mai Întâmpla nimic. Se auzi doar un cal fornăind afară. Erina ieși În pridvor, privind codrii acoperiți de zăpadă. În lumina torțelor de la intrare se vedeau câțiva fulgi ușori căzând parcă În joacă. Aceeași zi, ora 19.00, Cetatea Albă Primele iscoade se Întorceau de la malul Dunării cu vești ciudate. Călăreții care trecuseră Dunărea la bordul primului vas de luptă care reușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cetatea Albă se Întâmplase ceva. Ieși din cameră, fugi pe coridor și deschise ușa care dădea spre curte. O izbi În față un vânt rece, care aducea ninsoare. Călăreții erau aproape. Își puse pe umeri un șal gros, luă o torță aprinsă și fugi prin zăpadă, spre drum. Ajunse la timp ca să prindă chiar primul escadron, condus de hotnogul Nechifor. - Stați! Opriți! strigă tânăra, repezindu-se În fața cailor. Calul hotnogului se cabră, nechezând speriat. - Hotnoage Nechifor! Sunt Erina Litovoi! - Fiica logofătului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Oană deschise ochii Într-un univers alb. Privea În sus, iar crengile arborilor se aplecau asupra lui Încărcate de zăpadă. Apoi dispăreau. Apăreau iarăși, la minute, ore sau zile distanță. Uneori cerul era albastru. Alteori gri. Alteori era noapte, dar torțe luminau zăpada din apropiere, făcând-o să scânteieze În mii de mici diamante. O dată văzu deasupra lui chipul unui necunoscut cu un turban turcesc, de culoare galbenă. Era un chip aspru, sever, nebărbierit, cu o cută adâncă de-a latul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de origine medievală sau dacă trebuiau să-mi amintească de bărbații, femeile și copiii despre care se spunea că, atunci când orașul și toate bisericile au fost mistuite de flăcări, și-ar fi aflat moartea în biserica ce ardea ca o torță. Nimeni nu știa nimic precis. Probabil că, de sub plăcile de piatră crăpată, mormintele își eliberaseră oasele. Osemintele, indiferent din ce epocă, se aseamănă la prima vedere. În biserica Sankt Johann, acolo unde odinioară își avuseseră altarele breslele corăbierilor, ale meșterilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pământului dureri moștenesc, Mărite Doamne, un tremur pătrunde-n tăcerea de nor II și vede cum timpul apune, cum lumea se pleacă-n haosul de vânt, tu stai neclintit pe-o stea de genune, peste acest pământ mai arde o torță de gând. O, Doamne Ștefane, înger de veac, e sărbătoare în inimi și atâta iubire. Privește la orizonturi, prin temple mai zac arsele vânturi din vitejeasca-ți plutire, e un semn că noi mai trăim și păcatele sunt multe pe-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să ne clădească deschizîndu-ne ochii asupra chinului ce-l îndurăm. Și înarmați cu lancea subtilă a durerii vom aboli moartea, eternizînd-o. Durere crîncenă fiind viața, moartea păli-va și-ntre ele graniță nu va mai fi. Infernul rece fi-va torța armei noastre. Cu ea vom porni să cucerim zeii. „-Cumva, spui adevărul”-exclamă prietenul meu. „-Nu știu cum faci dar lîngă tine toate se văd strîmb. E adevărat: fericirea și suferința sînt aceeași lumină privită altfel. Căldura raiului cu sărăcia
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu pas egal și sigur. întotdeauna ține în mână un buchet de flori și pare preocupat să rezolve o chestiune foarte importantă, care nu suferă amânare. Buchetul de flori îl ține într-un fel ciudat, în față, ca pe o torță, cu mâna îndoită din cot, astfel că dacă îl întâlnești ai pentru o clipă senzația stranie că tu ești cel căruia vrea să i-l ofere. Dacă nu ai ce face și ți-a trezit curiozitatea, atunci îl urmezi pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
unele subtitluri întâlnim și momente de amărăciune ale autorului, fapt care ne face să ne solidarizăm cu el și să suferim și noi, dar întâlnim și momente extrem de emoționante de la unele întâlniri de promoție, precum și întâlniri cu foștii elevi, adevărate torțe de lumină răspândite pe tot cuprinsul țării. Cu texte scurte, fluente și bine scrise într-o curată și corectă limbă română, foarte ușor de înțeles chiar și de oameni cu mai puțină școală, „LUMINA EDUCAȚIEI” umple un gol și slujește
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]