1,978 matches
-
din care a început să tragă cu nesaț cîte un gît, continuînd să conducă mașina cu mîna stîngă. Ceea ce avea el în gît sau în piept sau în plămîni părea însă imposibil de oprit sau de calmat, omul continuă să tușească și să scuipe într-o batistă de hîrtie întinsă de prietenul meu. Pe podul austerlitz accesul de tuse deveni atît de teribil încît insul a frînat, a deschis portiera, a ieșit din mașină și a început să vomite. Cinci minute
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
culcare. să se privească în oglindă înainte de a ieși din casă. să afișeze o față zîmbitoare cînd merge pe stradă. să nu pară prea curios. Cînd ceva îi atrage atenția să nu se uite cu insistență ca un bădăran. Cînd tușește să ducă mîna la gură. Cînd strănută să-și scoată repede batista din buzunar, dacă se poate înainte de a stropi cu microbi în jur. Cînd se așază pe o bancă să ocupe un spa țiu decent, nu chiar pe mijlocul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de curenți de aer, frunzele au suferit o mutație genetică : atît timp cît nimic nu le perturbă încremenirea, ele rămîn agățate de ramuri. Imediat ce se produce însă un sunet sau o vibrație, frunzele cad. Dacă trec pe sub un măr și tușesc, o ploaie de frunze se revarsă peste mine. Dacă pocnesc de două sau de trei ori din degete, copacul sub care mă aflu rămîne gol și negru, ca și cum s-ar afla în plină iarnă. sunt zile cînd, din cauza liniștii infinite
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
al regatului este regele. articolul 3 numai regele are dreptul să decreteze legi. numai el are dreptul să nu le respecte. artICoLUL 4 regele nu este niciodată singur. articolul 5 numai regele are voie să producă zgomote, să pufăie, să tușească, să tropăie și să spună cuvinte. orice sunet organic sau anorganic și orice cuvînt care nu vine de la rege sunt imposibile. Și prin urmare suspecte. articolul 6 regele abolește zilnic pedeapsa cu moartea. artICoLUL 7 regele are în proprietatea sa
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în Piața Palatului. Bătrînelul furios păru pe punctul de a se sufoca de indignare. Ce căutase proasta în fața Palatului, la manifestație ? ea, care lucra pentru securitate ? ea, care transcria conversațiile scriitorilor pentru serviciile însărcinate să-i reprime ? Bătrînelul începu să tușească din cauza unei indignări interioare și fu incapabil, timp de cîteva minute, să-și controleze tusea. reuși totuși să se oprească după ce extrase din buzunar o cutiuță conținînd gumă de mestecat și-și introduse o pastilă în gură. — mintea omului este
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
nostru. Regret că n-am putut prin muncă sa-i las o situație clară, ăsta a și fost motivul pentru care am insistat atâta să-i faceți Olimpiei foaia dotală... ar fi avut o casă unde să se adăpostească... Simion tuși puțin, dar nu se mai irită. - Aș dori să pot să mai trăiesc câteva săptămâni, mai adăugăStănică, spre a-i da un nume. - Stănică, zise Aglae autoritar, incredulă în fond, dar întrevăzînd cu îngrijorare o ipoteză posibilă a cazului Olimpiei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fină aredoctorul! Minunată! Dacă-l aduceam la vreme la îngerașul meu, azi ar fi trăit. Să știi ce te așteaptă, să previi, ăsta e rostul medicinei! Moș Costache, te rog eu (Stănică făcu din mâini semnul rugăminții), am văzut că tușești, ai să-mi mulțumești. Vasiliad se ridicase, îndreptîndu-se spre Costache, care implora pe ceilalți din ochi să-l salveze, în vreme ce Stănică, spre a-i zădărnici rezistența, îi și trăsese haina. - Găsesc că nu e potrivit, protestă Otilia cu oarecareiritare, să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
socotealalui papa, adăugă Otilia. Pascalopol privi la cei doi tineri cu simpatie și bătu aprobativ pe Felix pe umăr. Vasiliad începu acum să facă auscultația plămânilor, ducîndu-și urechea deasupra spinării bătrânului. - Spuneți treizeci și trei, comandă el. - Cccum? - Spuneți tare: treizeci și trei. Așa. Tușiți. Din nou: treizeci și trei. - Treizeci și trei. Treizeci și trei. Treizeci și trei. Doctorul ridică capul. - Ați suferit vreodată de vreo congestie la baza stîngă? - Nu-nu-nu! se apără Costache, puțin palid. - Ați avut ceva: aud crepitațiuni. - Domnule doctor, sări Pascalopol, lăsați omul în pace. N-a avut
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
credincios pierdut și regăsit. Pascalopol îl conduse pe Felix, ținîndu-l mereu afectuos de braț (se întîlniseră pe Calea Victoriei), și în curând se aflară pe scaune, unul în fața altuia, în biroul moșierului. Acesta turnase în două păhărele un lichior verde. Pascalopol tuși de câteva ori ca un orator care are trac, se plimbă prin casă, iar Felix stătea cu inima puțin strânsă, ca un vinovat care se așteaptă la un rechizitoriu. Pascalopol, după ce bău două păhărele, repede, se hotărî: - Iubite domnule Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cimitiros, dezolat răsuna ecoul convorbirii din sufrageria cu ferestrele deschise. Felix îi găsi pe toți în jurul mesei, jucând cărți și vorbind ca și când nimic nu s-ar fi întîmplat, învăluiți în perdele mari de fum. Moș Costache, pe canapea, începuse să tușească, dar părea limpezit la față, normal. Așezată pe un scaun, alături, Otilia îi îndrepta aci punga cu gheață, aci plapuma, întrebîndu-l în șoaptă dacă se simte mai bine. - Na, afurisită carte, exclamă Stănică, trântind o figurăoarecare, e tot ce am
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
provocă din partea lui moș Costache decât niște mormăituri incredule. Aurica îi vorbi de tragedia fetelor fără noroc și-i povesti întîmplarea unei fete "nici frumoasă, nici deșteaptă", căreia un unchi bogat i-a făcut zestre, înlesnindu-i măritișul. Moș Costache tuși violent și supse țigara, dar nu-și dădu nici o opinie asupra datoriei unchilor. Aglae înțelese că marea chestiune trebuia dezbătută direct între ea și bătrân, și într-o zi se așeză gravă ca un judecător în fața lui și-i făcu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
preot și, cum îi era rușine de părintele oficiant, apelă la popa Țuică, pe care-l convocă la biserică pentru mărturisire. Era frig, afară ningea și biserica era rece. Popa Țuică își târâia pașii pe lespezi, stârnind ecouri haotice, și tușea cu un abandon agresiv râcâiturii din gât. - M-a omorât iarna asta, tăiculiță, bat-o Maica Precistă,mă-njunghie prin oase toți diavolii. Doar cu țuiculiță fiartă îi mai sperii puțin. Și zici că vrei să te mărturisești, găinușa tatei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
te mărturisești, găinușa tatei, ai ceva păcate pe suflet? - Orice om are păcate, se tângui evlavioasă Aurica. - Are, tăiculiță, are, că lucrează blestematul ăl împielițat,dar-ar gerurile-n el, cum mă junghie el prin genunchi! Popa Țuică merse așa tușind, chițcăind și bodogănind până-n altar, de unde veni cu epitrafilul pe el, ale cărui poale, așezîndu-se lângă o strană, le aruncă în capul Aurichii, îngenuncheată lângă el. - Pai, ce să te-ntreb, taică, zise bătrânul, punîndu-și penas niște ochelari legați cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
te cheamă, găinușo? întrebă popa Țuică, plecîndu-șiochii pe sub epitrafil. - Aurelia! -,,...și pe roaba ta Aurelia, care se căiește de păcatele ce a făcut, primește-o cu obișnuită iubirea Ta de oameni..." G. Călinescu Părintele bolborosi mai departe vorbe ininteligibile, apoi tuși îngrozitor, blestemă toți dracii din infern și întrebă pe Aurica: - Știi tablele legii, porumbița taichii? că așa zice la carte, ca să te-ntreb. - Știu, părinte, că le-am învățat la școală. - Ei, atunci e bine, e bine de tot! Dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unitate. Fermecătoarea își masa fruntea de roșcovană, zdrobind, ca pe niște insecte transparente, picăturile de sirop cu care fusese împroșcată. Revenindu-și, se înveli la loc cu jumătățile chimonoului, se săltă, își aranjă poalele de mătase sub ea, înțolindu-se, tuși cu vocea ei de la început, de jazzistă și, regăsindu-și gestul strângerii buzelor, semnală că se străduia, cu disperare, să se reia sub stăpânire. Cu aceeași mână stângă își reconvocă arcanele, aducîndu-le lamă cu lamă, ca un clonț de găină
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de transport în comun, surcele... Da' lasă, că până se termină ea vara, o găsim noi și pe asta, cu picioarele de 2 kilometri, a ta..." Celestin se șterse de creasta unui val ce-l bubui peste-o ureche și tuși încurcat. Se scutură de ciorchinii de sare ai valurilor precedente. Apoi își ridică capul aproape mirat: - Auzi, tu, fată, ce-ți spun eu aicea? Fată dragă, tu mă auzi? 146 DANIEL BĂNULESCU Și rămaseră suspendați chiar deasupra măduvei spinării aparținând
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
picurîndu-i, de pe buzele ei, pe colțul buzelor lui, bobițe de sânge. Înmuie degetul într-una și o studie. În loc să-l excite ori măcar să-l furnice, sărutul îi dădu senzația că prăjina din fața sa era bolnavă de piept ori că tușise pe el. Se gândi să-i spună ceva răutăcios despre balansoare, pe care, mai mult ca sigur, un alt nebun din familia ei le procurase. Dar o văzu pe lungană, ce înțelesese că sărutul ei nu-l crăcănase de plăcere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
greutatea bărbatului, buretele fotoliului se curbă. Cețoasa apariție se aplecă spre servanta din stânga. Încărcă, în palmele-i de săpător, cele două difuzoare ale pick-up-ului. Umblă un minut și le potrivi: un difuzor pe genunchiul drept, celălalt difuzor pe genunchiul stâng. Tuși. Deschise de câteva ori gura fără să se audă vreun sunet. Și, curând, vocea și tusea i se deslușiră în difuzorul din dreapta. Și, nu după mult, pârâind, în difuzorul din stânga. - "Bună seara, tovarăși! La dispoziția dumneavoastră, dragile mele!... Dragostea și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe prispă la mine și-mi zice: "Mărgiculițo! Amoarea mea. Împrumută-mi și mie fărașul. Fiindcă sânt trist... Mi-s gândurile ca gândacii. Și simt c-am devenit, de prisos, chiar și cenușă." - Ți-a spus el, ție, amoarea lui? tuși dușmănoasă madam Nicolici. Mai vorbea el cu tine, după ce te prinsese cu cercetașii?!... Ți-a mai făcut vizite, după Crematoriu? Și de unde până unde ați ajuns voi la Mărgiculițo? 359 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI dicția, pe care Yahweh
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
altă grijă n-ar fi avut decât să stea și să tragă alcool la măsea din cupe de argint! Și parcă dacă ar fi pilit cumva vin roșu și din altceva decât din niște ditamai cupe de argint, ar fi tușit. Era absolut improbabil. N-ar fi tușit. Pe la ora 14,20-14,25 de minute, din acea iscusit camuflată după-amiază de duminică, 24 aprilie 1988, cu mintea clinchetindu- i încă de sunetul cupelor de argint, precum și de neîncrederea că pustioacelor alea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să stea și să tragă alcool la măsea din cupe de argint! Și parcă dacă ar fi pilit cumva vin roșu și din altceva decât din niște ditamai cupe de argint, ar fi tușit. Era absolut improbabil. N-ar fi tușit. Pe la ora 14,20-14,25 de minute, din acea iscusit camuflată după-amiază de duminică, 24 aprilie 1988, cu mintea clinchetindu- i încă de sunetul cupelor de argint, precum și de neîncrederea că pustioacelor alea de împărați li s-ar fi împrăștiat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de argint, spunea rugăciunile pe dinafară, aștepta răspunsurile dascălilor ascunși în umbra stranelor și arunca lanțul cădelniței spre mulțime. Fierul suna limpede ca niște clopote mici, totul era numai un fum parfumat. O voce de bărbat cânta alături, se auzea tușea seacă a lui Grigore, și ginerele văzu verigile și cununiile în față, pe o pernă de catifea roșie. Se închinară bătând semnul rar, cuprinși de evlavie. Pe urmă simțiră amândoi, și femeia și mirele ei, cercurile de fier pe frunțile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la ei cu milă, n-avea ce le face. Chirică acarul ședea într-un fel de magazie de scânduri prin care bătea vântul. Venea seara rupt de șale de la muncă, se mai dregea cu un rachiu. Avea ochii în fundul capului, tușea a doagă, sec și adânc, îl mânca un vierme pe dedesubt. Ținea nevastă și casă grea. Copii, să 75 nu-i mai numeri, tot galbeni și duși, cu coliva-n piept. Le căra mere într-un sufertaș. Nu prea încăpeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
altcum, era să deschizi ușa ălor de aveau. Precupeții erau filotimi, banii, bani, dădeau și la alții, dar ăsta ce să facă? Să-l poftească afară nu putea. Omul simțise și, de unde la început mai spunea o vorbă, două, amuțise. Tușea în coltul lui, apoi, amețit puțin, pleca acasă. Lui Chirică i-ar fi plăcut să mai stea în circiumă, să mai audă de una, de alta, dar nu-l băga nimeni în seamă. De la o vreme se înstrăinase parcă și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se înstrăinase parcă și de-ai lui: de Spiridon și de Matei. Băga capul între umeri, să nu mai vadă în dreapta și-n stânga, și străbătea maidanul. În odaia lui ardea o lampă unsuroasă, murdară. Își auzea de departe copiii tușind. Ziua, muierea ținea ușa și ferestrele deschise. Soarele încălzea pereții, primenea aerul, dar degeaba. Erau prea mulți la un loc! Priveau toți prin geamuri la averea cârciumarului. Așa ceva le-ar fi trebuit. Și cu mintea lui proastă se gândea ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]