1,983 matches
-
familia ei de oase, Jim traversă cîmpul pînă la un șir de plopi piperniciți. Trecu peste un pîrleaz de lemn spre capătul unui cîmp uscat de orez. Carcasa cu piele a unui bivol de apă zăcea În umbră, sub un tufiș, dar În rest peisajul era gol, de parcă toți chinezii din bazinul Yangtze Își părăsiseră satele, refugiindu-se În Shanghai. Ținînd aeromodelul din lemn de plută deasupra capului, Jim alergă de-a lungul cîmpului de orez spre o clădire de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Împiedică de o cutie cu gresie lăsată de Ivan lângă ușă. Pardon, zise ea, Împingând cutia Într-o parte cu piciorul. În bucătărie și În baie e haos total. Îi povesti despre Ivan cel Groaznic și Îlamuză cu istorioara despre tufișul doamnei Goldberg. —Dumnezeu știe când o să fie gata. Lasă c-o să arate grozav, spuse el, trecându-și mâna peste o ușă de dulap din lemn de fag, care stătea trântită pe blat. Îmi plac mânerele de inox. Ai gusturi bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
sigură. Am luat-o pe Seminole Road. Nu mă mai așteptam să văd ruine fumegând sau păduri acolo unde nu fusese niciodată vreo clădire. Credeam cu convingere că locuința mea va rămâne veșnic acolo, proaspăt vopsită, cu streșinile curățate și tufișurile îngrijite, aproape ascunsă de copacii care creșteau în jurul ei aproape la fel de repede ca și fiicele mele. Nu mai țineam ambele picioare pe pedale în același timp. Uneori chiar luam o mână de pe volan. Și în câteva săptămâni nu voi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Nu mi-am dat niciodată seama cât de sinistru arăta noaptea. Îmi era dor de sclipirile galbene ale ferestrelor care străpungeau întunericul. Îmi era dor să știu că soția și copiii erau înăuntru. Când am intrat pe alee, farurile luminară tufișurile. Ceva, pisica vreunui vecin sau un raton, țâșni în raza de lumină și apoi se făcu nevăzut în întuneric. Am parcat mașina lângă dubița lui Madeleine, am coborât și am intrat pe ușa din spate. Liniștea era la fel de profundă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
zâmbi. Ai un motiv mai bun? Continuă să rânjească la mine. Cei doi dinți din față - munca unui dentist din lagărul DP, eram gata să pariez - străluciră ca două faruri orbitoare într-o mare galbenă. Părul roșu scânteia ca un tufiș în flăcări. Ce naiba căutam aici? Bărbatul venea aici pentru că nu avea un alt loc în care să se ducă. Venea aici pentru că se temea să nu vină. Dar eu trăiam în altă lume. Nu îmi era teamă. Doar în ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nevoie de un tată care ia pâinea de la gura fiului său. Au nevoie ca tata să îmi ia pâinea de la gură. —Și? — Și mă înnebunește așa de tare că nu pot să fac nimic să împiedic asta. Dădu din cap. Tufișul în flăcări tremură în aerul închis. — Acum înțelegi ce este cu minyan-ul. Am închiriat o cutie poștală într-un oficiu poștal din orașul vecin. Nu voiam ca aceia care mă cunoșteau să mă vadă luându-mi corespondența departe de casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cu dinții și să se elibereze, dar numai la picioarele din față, cele din spate au rămas legate, și așa, țipând, nu mai erau urlete de câine, ci parcă de femeie, s-a târât pe burtă și a dispărut În tufișuri, iar el, Dimi, a văzut că băieții nu erau acolo, s-a speriat și a fugit după ei. Într-un sfârșit i-a găsit ascunși În parcarea de sub clădire, acolo era un robinet și ei apucaseră să se spele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vorbești. Nu spune nimic. Mi-e bine cu tine și așa. Îi apăru În fața ochilor Închiși viziunea aproape palpabilă a câinelui căsăpit, contorsionat și pierzând ultimele picături de sânge cu un scâncet slab, la picioarele unui gard de piatră, Între tufișuri ude și gunoaie. Și ca prin somn șopti Între sânii ei cuvinte pe care ea nu le auzi: —Să ne Întoarcem Înapoi În Grecia, Yael. Acolo vom găsi iubire. Și compasiune. Când Își privi ceasul și văzu că era unsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
luni de zile. Am alergat la școală, am așteptat la intrare, emoționat și speriat, până când aveau să sosească prietenii mei mai răsăriți, în stare să se cațere în plop. Lada pe care am ridicat-o imediat fusese îngropată într-un tufiș nu prea îndepărtat, unde cei mai mari ca noi ne trimiseseră de atâtea ori zâmbind cu tâlc. Dar chestia cea mai grozavă a fost că fratele meu și prietenii lui ne-au dat într-adevăr tot ce aveau ei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
tarlale, câmpuri semănate, fumul se ridica din clădirile fermei coloniștilor - și dinspre orizont dă năvală, neagră și amenințătoare ca un potop, pădurea. În acest strat format din culori stridente, amestecate, singură strada rămăsese o linie neagră, care ducea, urcând, spre tufișul de tuia. Dar mișcarea pe atunci constantă de pălării și basmale, de capote de automobile și rânduri de ferestre ale tramvaielor s-a transformat brusc într-o zi, către prânz, într-o răscoală. Un țipăt m-a atras la geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cheală mult deasupra ghidonului ca să dispară cât mai repede, împreună cu zgomotul de sticle ciocnite care îi ajunsese până peste cap. Chiar în același timp, un trup masiv prins între osiile unui car își mână calul, într-un salt dement, peste tufișul de tuia, încât osiile se făcură surcele, carul căzu pe-o parte și animalul, cu ochii ieșiți din orbite și cu nările căscate, galopa prin grădină. Strigând și înjurând, bărbații de la garaj năvăliră la fața locului; căruțașul, ținând în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
strânse, își lovea animalul ca turbat, până când doi bărbați îl trântiră la pământ, un al treilea se agăță de hățurile calului, încercând cu vorbe domoale să calmeze animalul, pentru a-l duce, în sfârșit, de acolo. Pe banda întunecată a tufișurilor de tuia, în spatele a ceea ce mi-a revelat viața rurală, străină mie, se căsca acum un mare gol. O grămadă de oameni fixau cu fețe indignate bolovanii de pământ răsturnați în iarbă. Grădina noastră primise niște „șuturi“ și după ce toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mare gol. O grămadă de oameni fixau cu fețe indignate bolovanii de pământ răsturnați în iarbă. Grădina noastră primise niște „șuturi“ și după ce toți gură-cască ăia s-au risipit am ieșit și am cercetat locul unde sărise animalul speriat peste tufiș. Am pus mâna în urma lăsată și am rămas uluit de cât de adânc fusese apăsată potcoava în pământul moale, îmbibat de apa formată de pe urma topirii zăpezii. Tatăl unui coleg de școală, care se îngrijea de grădină, umplea golurile cu pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
i-o știam, cu mișcări atât de ușoare; rochia avea o fustă cloș, era fără mâneci, cu un decolteu rotund, și se desfăcea jos în falduri largi. Gesturile ei umpleau toată grădina, parcă erau părți componente ale crengilor și ale tufișurilor înflorite, iar obrazul ei se acoperea de luciul porțelanului subțire ca un abur în care ochii mari se umpleau de o puritate cum doar la sfârșitul vieții ei aveau să și-o recapete. Nu-i așa că-ți amintești, Rodolph, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
iritarea se topi ca prin farmec, Hans Saner dădu din umeri și, în timp ce soția lui și cele trei fete coborâră din Renault, scoase un „ha“ și zise: Cum aș putea să fiu punctual cu atâtea femei?... Deasupra pășunilor acoperite de tufișuri și boschete, lizierele de pădure se ridicau pe coaste și-n spatele lor norii se stivuiau în straturi cenușii în văzduh, luminați de soarele dimineții, iar eu mărșăluiam, în espadrile și pantaloni scurți Manchester, în spatele tatei și al lui Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de mușchi și mlaștinile în care se ațineau specii rare în număr mare. Dacă în călătoriile lui de afaceri ajungea în apropierea unui asemenea ținut umed, se ducea până acolo ca să privească prin binoclul uriaș printre crengile copacilor și ale tufișurilor, prin ierburi sau pe suprafața apei. Iar lentilele prin care se uita formau o sferă minusculă, rotundă și luminoasă. În cercul acela, păsările, pitite între ramuri și frunze, își arătau desenul penajului, după care puteau fi clasificate, iar W. se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Și Hackler dispăru ca o arătare, nelăsându-și la noi decât această ofertă apăsătoare, ceea ce nu fusese rostit și frica, devenind - cu cât stăteam mai mult aici fără să găsim un răspuns - un fel de gol în după-amiaza sticloasă; grădina, tufișul de tuia, chioșcul dinspre stradă, toate își pierduseră sensul, tot ce se putea descrie încetase să mai aibă un sens familiar și nu rămânea decât un ecou sunând ca o amenințare: —Ai să lucrezi pentru mine, și dumneavoastră - i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
deasupra cabinei și un loc unde te puteai proteja de vânt. Sub copertină, cei mari ședeau în jurul unei mese, beau vin alb, în timp ce fratele meu și cu mine priveam în oglinda apei și la malurile care alunecau pe lângă noi cu tufișurile lor, cu debarcaderele și golfurile bune de scăldat, având în fundal un peisaj colinar, deasupra căruia se încorda un cer de vară și o împunsătură de dogoare făcea să strălucească atât de întunecat puzderia de frunze ale copacilor de pe țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe care se atârnau covoarele și la casa vecină, o casă de locuit cu două etaje și cu geamuri înalte, cum se construiau la începutul ultimului secol. Fațada ei simetrică, purtând patina intemperiilor și a vârstei, se ridica în spatele unor tufișuri sălbatice și al unui pâlc de brazi, fiind, de fapt, o priveliște odihnitoare pe care mama o iubea în mod deosebit, pentru că îi amintea un pic „de ceva de demult“: ea, care era întru totul perfectă, prețuia imperfecțiunea din spatele unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la întretăierea șirului de coline. Tata și-a pus binoclul pe jgheabul acoperișului. Din fotoliul lui nou de piele putea să renunțe la binoclu și să se întoarcă la perspectiva pe care i-o oferea câmpul, să observe păsările în tufișuri și copaci, să se uite la căprioarele din cercul de sticlă, cum pășeau seara ieșind din pădure pe ogoarele însămânțate, să fotografieze trandafirii când înfloreau și când se veștejeau. Dar făcea și ce îi recomandase Gaston D.: duminica prăjea pulpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ne lua o oră bună. Era pe la amiază, vântul ne lovea rece peste obraji și în fața ghidonului se învârtea roata. Nu prea era circulație, o liniște de duminică se lățea pe câmpuri, împrejmuind grădinile și casele care se ascundeau în spatele tufișurilor și deveneau ostile și respingătoare când ne angajam pe ultima porțiune abruptă de la patinoar, obligați să ne ținem bine în șa până sus, la vila lui Hackler. Ne oprirăm gâfâind în fața casei, cuprinși de o ezitare neașteptată. Nu se cuvenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ori cățărat pe pietre cocoșate, rotunde, care rămăseseră acolo după sfârșitul ultimei glaciațiuni. Pictam cuminte zona netedă sau vălurită de dealuri până departe și, dacă e să mă iau la întrebări cu severitate, nu eram ocolit de frică. În spatele unor tufișuri mari de ienupăr sau acoperite de blocuri eratice ivindu-se din depărtările câmpiei, pretutindeni s-ar fi putut afla la pândă, în poziția culcat, partizani cu carabine capturate. Aflat în vizorul trăgătorului, un ins aflat în serviciu voluntar și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mi s-au încins creierii. Prin urmare, s-ar putea să-mi fi făcut curaj cu premeditare: dacă acest artist al supraviețuirii care era Simplicissimus izbutise, cu șiretenie și noroc, să se ferească din calea primejdiilor ce păndeau din spatele fiecărui tufiș al unui război durând treizeci de ani și dacă alături de el a fost, ca în timpul bătăliei de la Wittstock, Herzbruder, cel ce a reușit, înainte să se consume ultima lui oră de viață, să-l salveze de pârcălabul cel atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o parte și de alta de tufele ce creșteau pe rambleurile cât un stat de om. Ea mergea de-a dreptul în direcția în care era de presupus că se afla linia frontului nostru. Tăcere. Doar vrăbii și pițigoi prin tufișuri. Nu că aș fi învățat ceva de la acel plutonier pentru care incapacitatea mea de a face uz de o bicicletă fusese doar o glumă proastă, dar hotărârea repede luată de a urma șinele ca pe o indicație profetică s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Abia când, cu brazdele lui ce duceau spre vest, un ogor ne-a convins să îndrăznim, am părăsit pădurea protectoare. Ogorul părea proaspăt arat și se termina după un val de pământ. De acolo am urmat un drumeag flancat de tufișuri, care traversa un curs de apă. Podul nu era păzit. Ne-am umplut bidoanele de campanie, am băut, le-am umplut la loc, el a făcut o pauză de fumat. Abia la al treilea pod - să fi fost brațele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]