2,309 matches
-
Vlasov și militarii ROA au fost predați sovieticilor. Pe 9 mai 1945, trupele sovietice au intrat în Praga. Unele subunități germane izolate au mai rezistat până pe 11 mai, sau după unele surse până pe 12 mai. Flancul stâng al Frontului I Ucrainean au făcut joncțiunea cu Armata a III-a Americană (George S. Patton) în regiunile České Budějovice și Písek, încercuind astfel definitiv orașul. Mai târziu, Fronturile I și al II-lea Ucrainiene au făcut joncțiunea cu americanii în regiunile Karlovy Vary
Ofensiva Praga () [Corola-website/Science/306930_a_308259]
-
luptele din jurul Moscovei a fost avansat la gradul de general-colonel. Konev a ocupat funcții importante de comanda pentru tot restul războiului: comandant al Fronturilor de Vest (până în februarie 1943), de Nord-Vest (februarie-iulie 1943) și a celui Ucrainean - redenumit Frontul I Ucrainean (iulie 1943 - mai 1945). Cât timp s-a aflat la comanda Frontului Ucrainean a participat la Bătălia de la Kursk, ocupându-se de coordonarea flancului sudic al contra-ofensivei sovietice. După victoria de la Kursk, trupele comandate de Konev au eliberat orașele Belgorod
Ivan Konev () [Corola-website/Science/306984_a_308313]
-
mai târziu în Cehoslovacia. În iulie, armatele lui Konev atinsesră aliniamentul râului Vistula în Polonia Centrală și mareșalul a fost răsplătit cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice. În septembrie 1944, forțele de sub comanda sa, redenumite Frontul al IV-lea Ucrainean, au intrat în Slovacia, participând alături de partizanii locali la alungarea ocupantului german. În ianuarie 1945, Konev, alături de Gheorghi Jukov, au comandat forțele sovietice care au participat la masiva ofensivă de iarnă din vestul Poloniei, împingându-i de pe aliniamentul râului Vistula
Ivan Konev () [Corola-website/Science/306984_a_308313]
-
1882 o școală primară și în 1894 o nouă biserică. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Romancăuți a făcut parte din componența României, în Plasa Secureni a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni. În perioada interbelică, au funcționat aici un oficiu PTT de stat, un oficiu telefonic, o școală secundară de agricultură (fondată în 1928) și un spital de stat . Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța
Romancăuți, Secureni () [Corola-website/Science/308380_a_309709]
-
1942), subsecretar de Stat pentru Marină în Ministerul de Război (februarie 1943 - august 1944), general de corp de armată (1944, ianuarie - august); demitere din guvern; comandant (la solicitare expresă, personală) al Corpului 7 din Armata Română încadrat în Frontul 2 Ucrainean (1974 septembrie 22 - 1945 martie 24), erou în Operațiunea militară „Budapesta” (ianuarie 1945); demitere și pensionare forțată (ianuarie - martie 1945). A fost deținut politic la penitencarul Aiud. A decedat în 12 martie 1966, fiind înmormântat cu onoruri militare în cimitirul
Nicolae Șova () [Corola-website/Science/307421_a_308750]
-
că generalul Avramescu mai avea doar o lună până la atingerea vârstei de pensionare, Constantin Sănătescu i-a acordat la 11 ianuarie 1945 un concediu de 25 de zile mai înainte de a-l trece în rezervă. Comnadantul Frontul al 2-lea Ucrainean, mareșalul Malinovski, a cerut reîntoarcerea la comanda trupelor române a generalului Avramescu, pretextând că Armata a 4-a a pierdut 50% din capacitatea operativă după plecarea comandantului ei, lucru cel puțin discutabil, dată fiind deosebita competență a noului comandant, generalul
Gheorghe Avramescu () [Corola-website/Science/307417_a_308746]
-
la răspundere pentru că a scăpat de sub control un prizonier important. După o oră, ofițerilor din delegația română li s-a comunicat că Avramescu și generalul rus Filip Fedorovici Jmacenko au plecat la punctul de comanda al Frontului al 2-lea Ucrainean, fiind chemați de mareșalul Malinovski. La comanda Armatei a 4-a române a rămas generalul Nicolae Dăscălescu, care a făcut mai multe intervenții pe lângă sovietici pentru a afla de soarta lui Avramescu. Generalul sovietic Jmacenko l-s sfătuit să ceară
Gheorghe Avramescu () [Corola-website/Science/307417_a_308746]
-
sau ca A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, se referă la luptele din răsăritul României dintre Armata Roșie și aliații germano-români de la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944. Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainean era distrugerea Grupului de Armate Sud (în cadrul căruia luptau forțe germane și române) și să ocupe România. Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea
Operațiunea Iași-Chișinău () [Corola-website/Science/307428_a_308757]
-
ar fi fost o ofensivă, ar fi fost una de proporții reduse. Planul STAVKA pentru bătălie se baza pe o manevră de dublă învăluire a celor două fronturi ucrainene, al II-lea și al III-lea. Frontul al II-lea Ucrainean trebuia să străpungă frontul la nord de Iași și să cucerească podurile de pe Prut pentru a bloca retragerea trupelor germane. Apoi trebuia introdusă în luptă Armata a 6-a de tancuri, pentru a cuceri podurile de pe Siret și așa-zisa
Operațiunea Iași-Chișinău () [Corola-website/Science/307428_a_308757]
-
pentru a bloca retragerea trupelor germane. Apoi trebuia introdusă în luptă Armata a 6-a de tancuri, pentru a cuceri podurile de pe Siret și așa-zisa Poartă a Focșanilor, o linie fortificată dintre Siret și Dunăre. Frontul al III-lea Ucrainean urma să atace din zona capului de pod de peste Nistru, lângă Tiraspol, după care să-și îndrepte formațiile mobile spre nord-vest pentru joncțiunea cu Frontul al II-lea. Acțiunea era menită să ducă la încercuirea trupelor Axei în regiunea Chișinăului
Operațiunea Iași-Chișinău () [Corola-website/Science/307428_a_308757]
-
guvernare ca președinte al guvernului comunist din Ucraina și ministru de externe al Ucrainei, între 19 februarie 1920 - 15 iulie 1923, a încercat Rakovski, cu aprobarea lui Lenin, să aplice o politică mai conciliantă față de aspirațiile naționale și economice ale ucrainenilor. A început să susțină „ucrainizarea” - dând prioritate folosirii limbii ucrainene în locul celei ruse, a cooptat în partidul comunist pe „borobviști”, fracțiune comunistă autonomistă înființată de militanți din stânga Partidului Socialist Revoluționar ucrainean, a încurajat comerțul exterior separat al Ucrainei cu alte
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
răspuns la condamnarea la moarte în contumacie de către un tribunal din URSS a liderului român basarabean Ioan Inculeț. În iulie 1923, tot mai izolat în sânul conducerii comuniste ucrainene, Rakovski este înlocuit în fruntea guvernului Ucrainei sovietice cu un nativ ucrainean, Vlas Ciubar. După îmbolnăvirea și apoi moartea lui Lenin, devenind un membru al taberei așa zisei „opoziții de stânga” conduse de Troțki față de steaua ascendentă a lui Stalin, noul secretar general al Partidului Comunist unional începând din 1922, Rakovski, se
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
regiunile cele mai industrializate ale României) și din această cauză PCR avea un pronunțat caracter multietnic, românii reprezentând mai puțin de un sfert din membrii săi în 1930 - distribuția pe naționalități era: maghiari 26%, români 23%, evrei 18%, ruși și ucraineni 10%, bulgari 10%). Victime ale Marii Epurări din URSS au căzut și 19 înalți funcționari ai Partidului Comunist din România: Ecaterina Arbore, , , Teodor Diamandescu, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Elena Filipovici, David Fabian, Dumitru Grofu, Jaques Konitz, Elek Köblös, Leon Lichtblau, Marcel Leonin
Partidul Comunist Român () [Corola-website/Science/303146_a_304475]
-
culoarea simbolurilor heraldice și a acronimului. Potrivit revistei "Memoria", respectiv articolului "Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej", de Eugen Denize, următorii secretari generali ai partidului au fost numai străini, și anume: Elek Köblős, maghiar, 1924-1928; Vitali Holostenko, ucrainean, 1928-1931; Alexandru Ștefanski (Gorn), polonez, 1931-1934; Eugen Iacobovici, evreu, 1934-1936; Boris Ștefanov, bulgar, 1936-1940; Miklós Goldberger, evreu maghiar, în 1940; Ștefan Foriș (István Fóris), evreu maghiar, 1940-1944.
Partidul Comunist Român () [Corola-website/Science/303146_a_304475]
-
astfel: Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Banloc se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (70,24%). Principalele minorități sunt cele de romi (9,81%), ucraineni (9,24%), sârbi (3,31%) și maghiari (2,66%). Pentru 4,41% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (84,87%), dar există și minorități de romano-catolici (4,9%), penticostali (2
Comuna Banloc, Timiș () [Corola-website/Science/302215_a_303544]
-
limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată. Neconcordonața cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele împotriva guvernului republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari. La alegerile locale din 1990, separatiștii au
Republica Moldovenească Nistreană () [Corola-website/Science/302261_a_303590]
-
într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele împotriva guvernului republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari. La alegerile locale din 1990, separatiștii au câștigat în orașele Tiraspol, Rîbnița și Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia. În general, populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului
Republica Moldovenească Nistreană () [Corola-website/Science/302261_a_303590]
-
Voroșilov s-a născut în Verhneie, lângă Ekaterinoslav (astăzi Dnipropetrovsk), Ucraina, în Imperiul Rus. A aderat la mișcarea bolșevică în 1903. După victoria revoluției din 1917, a devenit membru al guvernului provizoriu ucrainean și comisar al afacerilor interne. În timpul războiului civil, a organizat apărarea orașului Țarițîn, unde l-a cunoscut pe Stalin, căruia i-a devenit prieten și aliat politic de nădejde. Voroșilov a fost ales membru al CC al PCUS în 1921
Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/302364_a_303693]
-
se află Mănăstirea Moldovița. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Vatra Moldoviței se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,97%), cu o minoritate de ucraineni (4,48%) și una de germani (0,25%). Pentru 1,31% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,51%), dar există și minorități de penticostali (1,44%) și adventiști de
Comuna Vatra Moldoviței, Suceava () [Corola-website/Science/302011_a_303340]
-
cu cel din anul 1922”, afirmă Mircea Snegur. Totuși, Mircea Snegur avea o poziție diferită de Frontul Popular Creștin-Democrat din Moldova, declarând că ""Republica Moldova nu poate reuși ca patrie a unui singur neam, ci ca patrie a Moldovenilor Români, Ruși, Ucraineni, Găgăuzi, Bulgari ș. a., toți cetățeni egali în drepturi și toți deopotrivă Moldoveni, fie că aparțin limbii, istoriei și culturii poporului Român, Rus, Ucrainean, Găgăuz sau Bulgar"". Această poziție l-a determinat să se declare potrivnic reunificării imediate cu România, și
Mircea Snegur () [Corola-website/Science/302112_a_303441]
-
invazia hunirlo în 376 e.n. În perioada formării Țării Moldovei, pe teritoriul Brînzenilor a existat un sat însă a fost devastat de tătari. Cu o populație de 1538 locuitori, este locuit preponderent de români/moldoveni (1494 locuitori), ruși (35) și ucraineni.
Brînzeni, Edineț () [Corola-website/Science/302588_a_303917]
-
raioane constituente ale Transnistriei, regiunea la est de Nistru a Republicii Moldova. Reședința sa este orașul omonim Rîbnița. În 1989 populația era de 34.400 locuitori, lăsând la o parte centrul administrativ Rîbnița, structura etnică fiind următoarea: 47% erau moldoveni, 42% ucraineni, 8% ruși, restul fiind bulgari, găgăuzi, evrei, bieloruși, polonezi și germani. Conform recensământului din 2004, populația raionului era de 92.800 locuitori din care 34,2% trăia în mediu rural în circa 46 de sate, în timp ce 65,8% trăia în
Raionul Rîbnița () [Corola-website/Science/302620_a_303949]
-
restul fiind bulgari, găgăuzi, evrei, bieloruși, polonezi și germani. Conform recensământului din 2004, populația raionului era de 92.800 locuitori din care 34,2% trăia în mediu rural în circa 46 de sate, în timp ce 65,8% trăia în mediu urban. Ucrainenii sunt majoritari relativ, dar nu-i depășesc numeric pe români decât cu circa 1-2 %. Zonele majoritar românești sunt grupate în nord, în zona de la Broșteni la Stroiești și în sud între Lenin, Butuceni și Mihailovca.
Raionul Rîbnița () [Corola-website/Science/302620_a_303949]
-
cca. 150 de ani să fie abia jumătate din populație. Aceeași politică rasistă anti-românească s-a dus și în Bucovina. Aici, în 1775, românii erau 91% din populație, rutenii 2,5%, alte naționalități diverse formând restul populației (huțuli, evrei, țigani, ucraineni etc.). În mai puțin de o sută de ani, ca urmare a colonizărilor masive organizate de Viena, românii ajung să fie abia jumătate din populația pământului lor strămoșesc. Principalii beneficiari au fost... rutenii uniți cu Roma, care au primit pământuri
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
emigrarea locuitorilor, dar și prin faptul că natalitatea s-a redus simțitor. Moldovenii constituie 10.994 din numărul total de locuitori ai orașului, la care se mai adaugă și 69 de români. Dintre alte etnii mai locuiesc 2.438 de ucraineni, 1.276 de ruși, 17 bulgari, 5 găgăuzi și 123 de persoane de alte naționalități. Deși comunitatea romilor este destul de numeroasă, datele respective nu indică și numărul acestora. Acest fapt este important, deoarece actualmente apar mai multe surse de informație
Fălești () [Corola-website/Science/302750_a_304079]