7,855 matches
-
trăiască bine și să se bucure că n-or să moară niciodată... Păi atunci oamenii aceia erau cei mai fericiți oameni de pe pământ ! S-o crezi tu ! Vezi, dragul meu, o boală ciudată bântuia pe acele meleaguri. Noi îi spunem : "uitare". Dar cine știe cum s-o fi chemând de-adevărat, fiindcă nu-i uitarea aceea care te alină când plângi, nici uitarea care te face să ierți, nici uitarea lucrurilor rele și nedrepte... Nu, uitarea asta era ca diavolul în persoană : oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Păi atunci oamenii aceia erau cei mai fericiți oameni de pe pământ ! S-o crezi tu ! Vezi, dragul meu, o boală ciudată bântuia pe acele meleaguri. Noi îi spunem : "uitare". Dar cine știe cum s-o fi chemând de-adevărat, fiindcă nu-i uitarea aceea care te alină când plângi, nici uitarea care te face să ierți, nici uitarea lucrurilor rele și nedrepte... Nu, uitarea asta era ca diavolul în persoană : oamenii uitau. Dar uitau binele făcut, uitau vindecarea, uitau c-au fost vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
oameni de pe pământ ! S-o crezi tu ! Vezi, dragul meu, o boală ciudată bântuia pe acele meleaguri. Noi îi spunem : "uitare". Dar cine știe cum s-o fi chemând de-adevărat, fiindcă nu-i uitarea aceea care te alină când plângi, nici uitarea care te face să ierți, nici uitarea lucrurilor rele și nedrepte... Nu, uitarea asta era ca diavolul în persoană : oamenii uitau. Dar uitau binele făcut, uitau vindecarea, uitau c-au fost vreodată bolnavi și singuri și părăsiți de toți, uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Vezi, dragul meu, o boală ciudată bântuia pe acele meleaguri. Noi îi spunem : "uitare". Dar cine știe cum s-o fi chemând de-adevărat, fiindcă nu-i uitarea aceea care te alină când plângi, nici uitarea care te face să ierți, nici uitarea lucrurilor rele și nedrepte... Nu, uitarea asta era ca diavolul în persoană : oamenii uitau. Dar uitau binele făcut, uitau vindecarea, uitau c-au fost vreodată bolnavi și singuri și părăsiți de toți, uitau c-au fost paralizați, neputincioși, flămânzi, orbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bântuia pe acele meleaguri. Noi îi spunem : "uitare". Dar cine știe cum s-o fi chemând de-adevărat, fiindcă nu-i uitarea aceea care te alină când plângi, nici uitarea care te face să ierți, nici uitarea lucrurilor rele și nedrepte... Nu, uitarea asta era ca diavolul în persoană : oamenii uitau. Dar uitau binele făcut, uitau vindecarea, uitau c-au fost vreodată bolnavi și singuri și părăsiți de toți, uitau c-au fost paralizați, neputincioși, flămânzi, orbi, goniți de toată lumea și batjocoriți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
știe căror greșeli adevărate sau nu și că El i-a vindecat, i-a salvat, i-a saturat și i-a făcut să se bucure... uitau că i-a înviat pe cei dragi ai lor... Uitau. Știi, eu cred că uitarea aceea era chiar diavolul, fiindcă El scotea diavolul din bolnavi, iar diavolul s-a întors cu ai lui, "în casa curată", sub forma asta, a uitării binelui... Asta era boala care pusese stăpânire pe acel tărâm, o boală fără nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că i-a înviat pe cei dragi ai lor... Uitau. Știi, eu cred că uitarea aceea era chiar diavolul, fiindcă El scotea diavolul din bolnavi, iar diavolul s-a întors cu ai lui, "în casa curată", sub forma asta, a uitării binelui... Asta era boala care pusese stăpânire pe acel tărâm, o boală fără nume și pe care cel atins de ea nici măcar n-o simțea... Răul se întindea mereu... Și nimeni nu știa că e vorba de diavolul însuși... Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pocăință în sac și cenușă. De aceea, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi!" Iar de vindecat, nimeni nu I-a cerut să-i vindece, fiindcă nici măcar nu știau că sunt bolnavi de uitare. Iar uitarea, ca și răutatea, trebuie să și-o vindece omul, singur. Începând cu răutatea. Tăcuserăm amândoi. Furtuna se potolise. Deasupra noastră strălucea chiar Orion. Constelația Orion. Cu stelele spadei lui, închipuia o cruce. Ca aceea pe care o făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sac și cenușă. De aceea, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi!" Iar de vindecat, nimeni nu I-a cerut să-i vindece, fiindcă nici măcar nu știau că sunt bolnavi de uitare. Iar uitarea, ca și răutatea, trebuie să și-o vindece omul, singur. Începând cu răutatea. Tăcuserăm amândoi. Furtuna se potolise. Deasupra noastră strălucea chiar Orion. Constelația Orion. Cu stelele spadei lui, închipuia o cruce. Ca aceea pe care o făcea bătrânul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tatăl nostru. Mă învățase și pe mine cum se face. Și așa, cum mă uitam la cerul albastru și adânc, am făcut și eu crucea pe inima mea, așa cum tot cruce erau stelele de pe cer... Știam că te apără de uitare. Și de răutate. Mai ales de răutatea din tine. Și te face curat și bun pe dinăuntru, ca să te audă tata când ii spui : Tatăl nostru... Ce frate minunat aveam ! Și cât era de frumos... Știți, se numea Iisus și lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
adună mereu, mereu, mereu și uite ce rămâne cu ei. (se stinge brusc lumina și în locul pădurii și casei albe apar cioturi uscate, noduroase de copaci și, printre cioturi, o ruină) Rămâi cu mine în pădurea bucuriei... pădurea supărării... pădurea uitării de sine... rămâi, rămâi...(vocea se pierde) Vocea blândă, cu reverb : Mergi, mergi... (drumul se luminează din nou : copaci plini de flori roz, atmosferă de primăvară; printre copaci, departe, un castel roz-alb-auriu, care strălucește în toate culorile curcubeului. Pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vederea portofelului, Ștefănel se repezi să-l ia din mâinile mamei sale, cu ochii lucind de încântare și, tot repetând "portopelu, portopelu", se așeză în poponeț pe dușumele și începu să-și facă de lucru cu obiectul căpătat, dând subit uitării pofta de zbenguială și de ștrengării pe seama maicii. Ei, ai văzut?... exclamă Virgil, care urmărise cu mirare jocul de-a așezatul pe praguri, și plesni din palme plin de veselie. Da șiret mai e copilul ăsta al vostru, Virgile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
brăduț modest pentru copil, sub care Moș Gerilă proletar depusese parcă cu sfială și rușine, în noaptea dintre ani, o biată mașinuță de tablă, Virgil se înhămase din plin la treburile lui funcționărești, cenușii dar presante, de la secția financiară, dând uitării celelalte griji. Cu o abnegație benedictină, care întrecea cu mult măsura obișnuită, el se apucă să lucreze din zori și până noaptea, ca să ducă la bun capăt bilanțul și celelalte dări de seamă ori situații anuale. Fără să abuzeze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cunoștință celor de la raion rezultatele inventarului, Ghiță Marangoci zbură de la cooperativă, dar peste puțin se întoarse Tarbacea și fostul gestionar, în loc să fie ridicat cu duba și băgat la închisoare, se internă la Mărcuța și toată povestea fu îngropată și dată uitării. "Organele" se agitară puțin, după care deciseră să claseze cazul, sub motiv că nu se putea începe urmărirea penală contra unui biet cetățean cu mințile rătăcite... Doar nu erau atât de stupizi apărătorii republicii populare, ca să dea apă la moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
abia atunci că nu făcuseră cel mai înțelept lucru înfruntându-l pe individ și că tot ce le mai rămânea de făcut era s-o șteargă și ei de-acolo și să spere că cele întâmplate aveau să fie date uitării. Tipul ăsta strânge informații..., șopti studenta brunetă și subțire. Haideți acasă, până nu se-ntoarce... Hai, dragă, aprobă prietenul ei cel înalt și blond și, salutându-l pe portar, care îl privea surâzător, se urni de-acolo împreună cu prietena lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Victor se cufundă din nou în studiu, de teamă parcă să nu înceapă să se gândească prea mult la Felicia. Amintirea despărțirii lor continuă totuși să-l urmărească, dar se strădui să nu se lase copleșit. Încercă chiar să dea uitării ce fusese între el și Felicia, socotind că fata fie că nu-l iubea, fie că avea un alt prieten și nu voia să-i spună, și evită ca în drum spre facultatea lui să se mai abată pe holurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
coincidențe sunt firești, este mai dispusă să creadă că filele vieților noastre sunt rânduite de mâna Providenței după reguli care ne scapă și pe urmele cărora doar îndrumările Lui ne poate ghida. Teodora continuă : Eminescu a fost pentru noi pretextul uitării. Simion îmi poves-tea ce descoperise și cum intenționa să-și continue căutările după război. Băteam împreună drumul spre bibliotecile, librăriile și anticariatele din Cernăuți. Din păcate, ele erau deja trecute prin pârjolul ocupației rusești. Sub liliacul care răspândea un parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
decât era Alindora noastră, care parcă se hrănea cu vitalitatea și frumusețea din care maică-sa pierdea neîncetat. Durerea mea de mamă era diminuată de bucuria mea de bunică. O priveam amândouă ca pe un prețios dar ceresc, dând complet uitării că era fructul unui viol. Mai tot din puținul ce îl câștigam se ducea pentru tot ce puteam găsi mai bun pentru ea în sărăcăcioasele dughene ale Cernăuțului ucrainean : hăinuțe, alimen-te, jucării... Cred că aici și-a avut rădăcina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
eu eram deja îndrăgostit de ea de atunci, de la spital. Sau poate... Dar nici azi nu știu dacă femeia cu care am împărțit o noapte toridă când Dora era în suferință a fost Alindora. Desigur femeia din momentul meu de uitare avea ceva comun cu Alindora : culoarea părului, ochii, parfumul... Era și totuși nu era una și aceiași. Dar îi pot spune toate astea Dorinei ? Poate înțelege o fiică frământările amoroase ale tatălui ? Poate accepta că și tatăl mai poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de greu, ne cauți la Cibernetică! I-au mai zis. Din când în când, vom mai trece și noi pe la tine!.. Să fie într-un ceas bun, Vasilică-surioară! Rămasă de una singură, surioara făcea niște eforturi disperate pentru a da uitării câteva momente mai puțin plăcute de pe vremea când vrând-nevrând devenise ceva mai mult decât o mămică pentru cei mici. Zadarnic însă, deoarece acestea au marcat-o atât de dureros, încât gândurile despre ele o însoțeau pretutindeni ca un adevărat coșmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ani trăiască, încât au aplaudat și milițienii, despre care, se știe, n-au nimic în comun cu arta muzicală; sau poate că din cauza asta or fi aplaudat, săracii. Apoi am fost trecut pe pauză. Când credeam c-am fost livrat uitării, am fost luat din compania cotarlei și, invitat ceremonios, am mai cântat câte ceva, "la liber-alese", după cum s-a exprimat gazda. Numai că, fiind și un specialist de față, profesorul meu drag de muzică omul care-mi zicea mereu, la fel de drăgălaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
fetele azi? Când nu mai ești lângă ele, le pierzi. „Ochii care nu se văd se 150 uită”. Mai ales că ea este în Germania, nemaiavând nicio știre despre tine, nu te mai vede, nu te mai aude, te dă uitării, îi sucește capul vreun neamț, se îndrăgostește de el și n-o mai vezi. —N-ai dreptate, Gelule! Cecilia nu-i o fată din acelea care să i se scurgă ochii azi după unul, mâine după altul. E o fată
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
că trece prin purgatoriul vieții sale, purgatoriu ce făcea cât un martiriu! Așa că, limpezindu-și, întrun final, mintea și lăsând gărgăunii (precum ajunsese chiar ea săi numească) la o parte, cu inima luată strâns în dinți, iată că îl dădu uitării. Fără ca aceasta să rostească vreun cuvânt, bărbatul își pricepu curând greau sentință, venită ca un aprig ciocan, ce te lovește în cel mai sensibil loc al corpului. Zi și noapte, tot se strădui el să și înțeleagă pedeapsa, dar nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
speranță că cineva sau ceva, o persoană hărăzită sau o întâmplare fericită, o vor salva din amestecul tulbure de stări sufletești, pe care le încerca tot mai des, iată că acum, ascultând-o pe Luiza cu atenție, ea chiar dădu uitării orice fel de iluzie și, astfel, moralul ei căzu și se risipi complet. De acum, în inima ei se stârnise cu adevărat lupta și nimic bun nu se mai întrevedea în viitor. Totul în suflet îi era ca într o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o scot eu la capăt cumva, și chiar îndrăznesc să fiu foarte încrezător în privința aceasta, căci, în definitiv, doar nu mi-o ține pururea necazul!” Și, reflectând el astfel, cu un suflu triumfător, iute căpătă un pic de inimă, dând uitării toată amărăciunea lui plumburie din ajun. „Sper numai să și reușesc...”, conchise el îngândurat. Însă speranța aceasta a sa trebuie spus că nu rămase deloc searbădă și efemeră, căci știa el foarte bine de ce zisese că „speră”. Din moment ce omul își
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]