KorAP: Find »[drukola/base=umăr & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...1090 >

27,233 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

te lase s-o privești! Să te lase să stai lângă ea ca lângă o apă în care ești gata să te-arunci îmbrăcat! Să-i mângâi cu ochii gâtul de salcie, cu părul curgându-i în valuri negre pe umeri, mândră și închisă, cum pășește, îmbrăcată în rochia înflorată, numai șolduri și picioare, foșnind prin miresme, de-o sănătate și un orgoliu fără seamăn. Ce tâmpit! Uite-așa-l apucă și nu-l mai slăbește! Parcă se-mbată! Parcă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și-l simțea ușor și-i venea să se dea de-a tumba pe iarbă. Să mototolească și să facă praf hainele lui Tom, care stăteau pe el prea țepene, stânjenindu-i mișcările. Hai să fugim! strigă uitându-se peste umăr la noaptea care venea după el trăgând covorul de stele în jos. Cerboaica abia-l ajunse din urmă, respirând zgomotos, cu nările dilatate: Mai încet! se rugă. Sunt cu tocuri înalte. Am înțeles. Nu știu ce mi-a venit. Ia-mă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
te duci, du-te, și nu mai întreba nimic. Dacă nu, hai să ne-ntoarcem. Mi-ai stricat tot cheful. Măi, măi, măi, se minună el. Grozav le-a mai potrivit cine le-a potrivit! Se gheboși cu capul între umeri, supus, umilit și intrigat, nemaiînțelegând nimic. Se pomeni făcând drumul îndărăt după ea: De ce te superi? N-am vrut să te supăr. Nici eu, crede-mă, se dezvinovăți ea. Atunci ce facem? Nu mergem? Vreau să văd și eu balul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
în sală, strigă tare numele iubitei lui, al Irinei. De unde-o știa? Unde se cunoscuseră? Când? Imposibil! Scoase un geamăt. Descleștă mâinile. Se desprinse de balustradă. Pipăind ușor cu vârful piciorului, căută ușa de la cabină. Se buși în ea cu umărul. Se proiectă dincolo, într-o beznă nesuferită, izbindu-se de scaune, stâlpi și de tot felul de obiecte colțuroase, care începuseră să se-ngrămădească în calea lui. La sfârșitul acestei lupte, când răzbi în capătul scărilor, era îndârjit de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
nesomn, ținând halba goală în mână, neștiind unde s-o arunce și-n cine... Ce dorești? Ce cauți aici? Cineva stătea-n fața lui și-l scormonea c-o privire rea și iscoditoare. Treaba mea, ce te privește? dădu din umeri nepăsător, sfidând ghinionul, și-n clipa aceea ar fi vrut să nimicească totul, nimicindu-și propria lui dorință aprinsă-n viscere, să dispară cât mai repede de-acolo. Măi, băiețică, ia vină tu-ncoace, se trezi înghiontit din spate. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cu palma la gură, înăbușindu-și un țipăt. Băiatul dormea, cât era de lung, cu fața îngropată în pernă, parcă s-ar fi ferit de lumină, îmbrăcat în hainele lui Tom. Se repezi la noră-sa și-o smuci de umăr. Fată, scoală! Auzi? Lasă-mă! Mai lasă-mă! scânci Cerboaica buimacă și se răsuci pe partea cealaltă, gata să adoarmă din nou. Bătrâna n-o slăbi. Tu i le-ai dat? Cerboaica se ridică în capul oaselor, încolăcindu-și brațele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
se ridică în capul oaselor, încolăcindu-și brațele lungi și subțirele ca de copil în jurul genunchilor. Da, eu! spuse, și aruncă o privire scurtă spre salteaua unde dormea Miluță. Rămase în așteptare cu capul plecat, cu gâtul subțire, legănându-și umerii rotunzi și delicați. Eu! șopti cu vocea îndulcită de somn. Se legănă mai departe, făcând să lunece cearșaful de pe ea și să rămână goală în răcoarea jilavă a dimineții. Mai bine să-l poarte el, decât să-l roadă moliile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ți-ai găsit... Vocea i se curmă printr-un țipăt, ca și cum i-ar fi dat cineva o lovitură pe la spate. Pierzându-și echilibrul, se prăbuși peste trupul întins pe saltea cu fața-n jos. Apucându-se cu amândouă mâinile de umerii lui, începu să-l zgâlțâie, opintindu-se să-l trezească sau cel puțin să-l întoarcă cu fața-n sus sau să-i descleșteze mâinile de pe cap, să-l vadă la față. Ce-i cu tine, dragu mamei, ce-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
gărzii, veneau și, cu toate că de obicei picau de somn, adormeau de-a-npicioarelea, se așezau câte patru la două mese, cereau spirt denaturat singurul de care se găsea în tot orașul și jucau zaruri până nu-și mai puteau ține capetele pe umeri. Atunci ieșeau clătinându-se, sprijinindu-se de pereți până în spatele casei, unde se ușurau și trăgeau cu armele-n șobolani, dacă nu era Erika acasă, să urce care mai vedea scara și mai putea. Se mira că cealaltă, Irina, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
bă, ciobanilor? Simțiți-vă! strigă plutonierul. A intrat o doamnă. Greoi și neîndemânatici, jandarmii săriră de la mese și se îmbrânciră să-i ațină calea. Unul înalt, cu mustață de prepelicar, întinse brațele s-o prindă, dar ea se feri, zvâcnind umărul, cu-o expresie de mirare încremenită pe chip și, fără să se uite la nimeni ca și cum s-ar fi strecurat printre bușteni, printr-un teren mlăștinos, atentă să nu alunece și să se strivească de buturugile ieșite în cale -, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
adică să te fofilezi, șmechere, să nu pună laba pe tine! Cine să creadă, înțolit în costum de gabardină, un pârlit de fochist? Hai cu mine. N-ai pus în gură nimic... Să mănânc?! se miră Miluță, și dădu din umeri. De mâncare îmi arde mie, când sunt pe urmele mele? Intră cu Ghiță Todireanu într-un local ferit, știut numai de mecanic, și-i izbi nările, gata să-l dea jos de pe picioare, un miros puternic de costiță afumată, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de moarte. Mașinile huruiau întruna, rostogolindu-se la vale, zguduind pământul. Cerboaica ar fi vrut să aibă iarăși în față marea de la Vama Veche, să pășească leneș, răscolind nisipul mai puțin fin decât la Mamaia, însă mai plăcut jucându-și umerii în mers, nepăsătoare, dar pășea tăcută și temătoare, cu umerii lăsați, îmbătrânită și ea, ca soacră-sa. Unde mergeți? Nu-i voie! De lângă ghereta de scânduri se desprinse o santinelă. La câmp, la grâu. Măcar paiele să le strângem, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
pământul. Cerboaica ar fi vrut să aibă iarăși în față marea de la Vama Veche, să pășească leneș, răscolind nisipul mai puțin fin decât la Mamaia, însă mai plăcut jucându-și umerii în mers, nepăsătoare, dar pășea tăcută și temătoare, cu umerii lăsați, îmbătrânită și ea, ca soacră-sa. Unde mergeți? Nu-i voie! De lângă ghereta de scânduri se desprinse o santinelă. La câmp, la grâu. Măcar paiele să le strângem, îi explică bătrâna, și-ntr-adevăr ceea ce o uimi scoase din traistă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
mai repede, doamnă! o-nghionti cineva din spate. Cerboaica, ridicând ochii jenată, se trezi în fața unei foste colege de liceu, fata unui agramat negustor de pește. Fără s-o recunoască, fata îi întindea o cană mare, cazonă, de ceai. Întoarse umărul și lăsă fața în jos, mulțumind. Hai, mamă! Hai, odată! strigă, înțelegând că bătrâna a strecurat felia de pâine în traistă și se îndeasă să mai primească una. Primul impuls fu să arunce cana și s-o rupă la fugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
tot unde-o să vrei dumneata. Tot ce-o să vrei dumneata o să facă, numai să-l găsească și să-l aducă pe Tomiță al nostru. Nu-i așa, noră? Cerboaica o privi o clipă cu buzele strânse, apoi dădu din umeri și încuviință surâzând liniștitor: Așa-i, mamă. Dacă spui mata... Mata știi că eu niciodată nu-ți ies din vorbă... Da, da, o arse cu privirea bătrâna. Mi-a dat Dumnezeu cea mai bună și cea mai frumoasă noră. Vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute Dumnezeu, maică! mulțumi bătrâna și se aplecă întunecată și mândră în fața prefectului. Își potrivi părul cărunt sub broboada neagră care-i alunecase, săltă traista grea acum, umflată, pe umăr și se-ntoarse spre noră, cercetând-o întrebător: Mai rămâi?! Cum să rămân! Bătrâna oftă și tăbârci traista, cu capul în pământ, uscată, mărunțică și totuși puternică, răspândind un aer de stabilitate, de rezistență și veșnicie, ca un duh al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Aleargă la el. Hai să-l ajutăm. Să vedem ce are. Până la capătul ogorului era o zvârlitură de băț, dar ele se părea că nu vor mai străbate niciodată distanța aceea. Chircit la pământ, cu fața-n miriște, c-un umăr întors și-un picior răsucit, necunoscutul gemea de parcă-și dădea duhul. Un miros acru și înțepător de sudoare și sânge le năpădi când se apropiară. Parcă luară în brațe un sac cu pleavă dospită. Omul se agăță de brațele tinerei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
mărturisi băiatul. De anu trecut, toată ziua, șopti ridicând fața învăpăiată, și-l privi cu o expresie ciudată de bucurie, parcă l-ar fi așteptat tronul Angliei. De ce nu vorbești? Ei! se încruntă. Ce-i cu dumneata, meștere? Săltând din umeri luă aerul grav al unui bărbat gata să dea cu pumnii. Te opui? Nu vrei să mi-o dai pentru că sunt urmărit! își găsi el cu greu cuvintele și, pipăind cu degetele nasturii salopetei legați cu sârmă, se crispă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
din glasul ei. De ce dai buzna fără să bați? Stai nemișcat acolo! îi porunci. Vin de la depou! L-au prins pe taică-tu, vru să spună, dar îi pieri vocea. Apa clăbucită, răspândind mirosul trupului ei, i se scurgea pe umeri în minusculele explozii solare, și toată beția aceea lâncedă în care se legăna și era și nu era, cu ceva dureros, nesigur și înșelător, ca-n vis, neted și mângâios și-adânc, ca atunci când, copil fiind, plutea destrămându-se ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
celălalt perete, îmbrăcat în faianță, și ușă i se păru că distinge răsuflarea obosită, șuierătoare a celui care urcase scările. Ssst! duse fata un deget la gură și-i făcu semn să stea acolo, nemișcat. Ușa pocni, lovindu-l în umăr. În clipa aceea o auzi pe Irina țipând. Era un țipăt scurt și ascuțit, de spaimă și rușine. Ah! Te-n mă-ta, putoare! mugi bărbatul apăsat, și, lăsându-l fără echilibru pe el, pe Miluță, strâns între perete și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de-a-ndaratelea, bocănind greoi. Totul se prăbuși, cu ecou, în liniștea albă din jur. Închide ușa! Ușa! strigă Irina. Vocea îl lovi cu violență, dureros, crispându-i întregul corp. În mod inexplicabil, izbucni în râs. Râse cu ochii închiși, scuturându-și umerii pân-o simți pe ea udă și goală lângă el astupându-i gura cu palmele. Te-ai scrântit!? Ce-i cu tine? Heraus! Schnell! urlă Erika pe scări și trânti ușa de la apartament cu atâta putere, că se zguduiră pereții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cel mai bun somn din vara aceea, acolo-n mașină, cât ținu drumul și pe câmp, cât se ocupă doctorul de rănit. În somnul ei pătrunse o vagă zguduire ca un cutremur îndepărtat, foșnirea vântului, mângâietoarea voce a bărbatului pe umărul căruia adormise și care-i feri fața cu grijă să nu se trezească, dezlipindu-se și alunecând de lângă ea, și-abia când totul se isprăvi și trebuiră să urce rănitul pe bancheta din spate, o trezi dezmierdător, cuprinzând-o în brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de cap și hărțuială, pentru ce? Războiul aduce și această calamitate, pe lângă distrugerile materiale și crimele propriu-zise, ca orice alunecare spre tiranie și violență calamitatea siluirii logicii. Trebuie să fii om turnat din material tare ca să-ți păstrezi capul pe umeri. Noroc că generalul nu-i contaminat în așa măsură de fascism ca să nu judece. E un tip manierat, inteligent, cu studii la Saint-Cyr. Mi-am dat seama că au de gând să se retragă, pentru că i-am văzut că umblă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Antonescu c-un picior în fund. Scos de la catedră, pus la index, ras, ce mai, pe toată linia, rechiziționat. N-are importanță. Bătrânul, însă, așa cum e, boem și mic-burghez, a dovedit că e încă cineva! Că are cap zdravăn pe umeri! He-he, deloc laș, deloc... Și-n ce timp! Gândește-te, în ce timp! Cine poate înota împotriva curentului, indiferent dacă se menține multă vreme la suprafață sau curentul îl trage la fund, e cineva! Spune-mi... bine... lasă, se precipită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
reuși să-i elibereze, doi își frânseră picioarele, ca și el, în cădere, unul se strivi de pod și trei fură ciuruiți de gloanțele santinelelor. Ghiță Todireanu scăpă doar cu hainele sfâșiate și mici zgârieturi și vânătăi pe față, brațe, umeri și mâini, cum se rostogolise pe povârniș strivind pietrișul și se tăiase în cioburile și gardul de sârmă ghimpată împrejmuind fâneața de sub taluzul căii ferate. Miluță putea s-o pățească cel mai rău. Să-și piardă echilibrul, cum s-aplecase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]