11,058 matches
-
De-a lungul axei longitudinale a construcției, pe o lungime de cel puțin optzeci de coți, dintr-o parte În cealaltă se Întindea o serie deasă de frânghii, de care erau atârnate sute de țesături multicolore. O atmosferă densă și umedă, Îmbibată de miasmele coloranților, satura spațiul, făcând aerul imposibil de respirat. Era un uscător, un depozit Încăpător, În care vopsitorii aduceau la uscat pânzele tratate, În urma procesului de colorare. Dante fu cuprins de o bruscă senzație de greață, În timp ce Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În timp ce calul pufnea de oboseală, acoperit de sudoare. Dedesubt, țărmul nisipos al Mării Tireniene, cu valurile Încrețite ale unui curent violent. Marea era pradă unei furtuni de vară, care pe uscat părea Încă Îndepărtată, anunțată doar de rafalele de vânt umed și cald. Aruncă o privire rapidă de-a lungul liniei de coastă. Înspre stânga, către sud, recunoscu portul despre care Îi vorbiseră țăranii, un simplu chei din pari, abia adăpostit Într-un golfuleț micuț, ocrotit de o scurtă limbă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vrea să dorm câteva ore, nu mă simt prea bine. Noapte bună! Am ieșit amețit și am ajuns În cameră mai mult Împleticindu-mă decât pășind. M-am dus țintă la ascunzătoare, am ridicat salteaua și am pipăit cu palma umedă locul bine cunoscut. Era gol. 35 Oricât de sălbatic ne-ar cutreiera duhul relativismului, câteva certitudini nu strică niciodată. Să fie, acolo... Personal, nu știu dacă aveam În dotare prea multe, pentru una Însă pot băga mâna-n foc: am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta, focul duduia plăcut, buștenii se prăbușeau în sobă, cafeaua era naturală, pe geam se strecura lumina sfioasă a amurgului... Minunate clipe! — Povestește-mi despre tine - șopti Cosette, privindu-l cu ochii umezi. îndurerat, Broanteș îi explică prin semne situația obiectiva care-l împiedica să dea curs rugăminții ei. — înțeleg - răspunse cu blândețe Cosette. Ești mut din maștere sau...? - și-și mișcă arătătorul și mijlociul sugerând cu finețe o foarfecă. Broanteș imită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nasul refuză adulmecarea, mâna îi devine puhavă, odihnind lângă pană. Ori încotro s-ar uita, vede aceeași culoare: cenușiul. Jocul cu bețigașul în gunoiul trecutului nu mai scoate la iveală decât aceleași veșnice bucăți de stambă pe jumătate putrezite, hârtii umede de pe care scrisul s-a șters, cioturi ruginite de spadă, nasturi înjumătățiți: nici o piatră prețioasă, nici un ban de aur. Clipa de acum e la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot mai rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
eleganța lebedelor în jurul cărora s-a țesut o adevărată literatură romantică. Și unde e literatură e și ficțiune. De aceea, respectând adevărul istorisirii noastre, va trebui să spunem că nu perechile de îndrăgostiți, nu amorezii singuratici ocupau în majoritate scândurile umede și nu totdeauna salubre ale destul de incomodelor - pe atunci - vehicole. Dacă în prima treime a secolului al XVII-lea, pe la orele 6-7 dimineața te-ai fi găsit la Veneția, ai fi văzut gondole ticsite de funcționari somnoroși - aprozi în genere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înainte cu hornul mic. în zorii secolului luminilor ia foc aripa din stânga, de la un pâlc de tătari, și doar cu mare greutate și cu ajutorul băltărețului, care sufla invers, slugile reușesc să salveze corpul central și aripa din dreapta, dinspre eleșteu, veșnic umedă. în timpul războiului ruso-turc de 9 ani, când conacul trece de mai multe ori dintr-o mână în alta, ambii combatanți, anticipând modalitățile de mai târziu ale războiului rece, scrijelesc pe pereți desene și expresii greu de uitat. Abia în urma păcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un copac. Să vrei să vorbești despre un bărbat despre care n-a vorbit nimeni, să vorbești despre un bărbat prea obosit să Îți arate cutare sau cutare lucru din micile lui agoniseli de viață. Ai un răgaz acum; căldura umedă a norilor În acest sfîrșit de septembrie se insinuează aproape olfactiv În pereții blocului. Stai la masa de scris și aștepți să se arate marginile unui imperiu agonizînd de la Începutul lumii Într-o placentă. El bătea kilometri Întregi Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o apariție din alt secol; poartă pălărie de pai și lavalieră, iar deasupra pantofilor scîlciați niște ghetre a căror culoare e greu de stabilit. Stă cu bărbia ascuțită proptită-n baston și nu-și ia ochii de pe buzele groase și umede ale fotografului; se apropie, se depărtează, se strîng și se Întind, se Încalecă și tremură Întocmai ca două lipitori prinse Într-un ritual amoros. Nici nu clipește și-a pus obișnuitul zîmbet de curtoazie pe față, dă doar din cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bătut În sexul tău răbdător, cîte orașe te-am silit să naști, făcîndu-te părtașă la crimele mele zilnice. Deliciile Îngurgitării, gălbenușurile băute dimineața pe stomacul gol, alunecarea lor gîdilicioasă pe culoarul moale și zgîrcios al esofagului, papilele limbii excitate la umeda, tremurătoarea atingere cu corpul evanescent al stridiei - ce act perfect, voluptăți animale și copii sacrificați pe altare de jertfă, fețe descompuse de groază În vagoane de vite, buze arse de sete sorbind urina proaspătă, caldă, plămîni pietrificați cu plumb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
apă a Începuturilor În care aveai În sfîrșit putința să te vezi cu ochii celuilalt. Dar și cu locurile - aceeași atracție inexplicabilă a unei străzi coborînd În pantă și taluzul din pietre rotunde printre care iarba se ivește deasă și umedă după ploaie - Sibiul, orașul ales, orașul În care mi-ar plăcea să mor, spuneai cîndva, micile tăbăcării, apa aceea de un brun roșcat curgînd ca un șuvoi de iod de-a lungul trotuarului, mirosul ei penetrant purtat pe ulicioara cotită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
capul lui la ea În dormitor. Se gîndea că Îl omorîse fără să știe, că se va descoperi totul și va fi condamnată la moarte. Acum Înțelegi? Sentimentul de culpabilitate. Vădit plictisit Titi desena cu vîrful pantofului spirale În nisipul umed făcînd eforturi să o asculte. ...spunea că l-a dus la bucătărie să nu-l mai vadă și deodată a apărut bunica ei moartă cu o tavă pe care erau cîteva ciozvîrte. Ciopîrțise capul ca să Încapă În oală. Asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Început, de la acele asociații incoerente, afective: șerbetul de trandafir și apa străvezie În lumina după-amiezii un obiect moleșit de căldură o pastă care-și schimbă forma, și senzația aceea de greață și de plăcere cînd palma descoperă În buzunar ceva umed și alunecos - miros de citron și mosc - ca un embrion de memorie și Încet Încet se recompune imaginea unui săpun care se agață cu Încăpățînare de numele și de vîrsta mea de acum. Ei bine, domnule Poldi, cum Îți permiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aburii fierbinți Într-o baie turcească și bărbații se Întorc cu fața În jos și se deșartă, cuprinși de un fior epileptic, În nisipul care șterge toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos și umed. Sus pe dîmb recruții În uniformele lor cafenii, În poziție de drepți lîngă tunuri, scrutînd marea, auzindu-i geamătul Într-un foșnet de cearșafuri moi, jilave... și deodată un fulger crestînd pielea clorotică a aerului asemeni unui viol, „trage-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
timide cum aceste unghii zgîrie celofanul unui săpun, un uter mic În care se coc laolaltă citronul și moscul improvizînd un pămînt făgăduit. Un săpun roz parfumat ca toate organele auxiliare incestului, ca toate substituirile extincției și ale erecției: buze umede, delicate limbi, mameloane, clitorisuri sub lupele cosmice mărite În acest oval lucios din care au dispărut toate traseele, atît de neutru, Încît iată chipul tău născîndu-se În el ca-n orice oglindă goală; dar ai trădat, chiar acum ai trădat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu apă călduță de pământ și de râme. Pentru că lui numai aia îi plăcea. Nu suporta, săracul de el, apa caldă. Apoi tot s-ar fi întâmplat ceva. Înțelegi? Afară ceața deja se risipea. Șinele străluceau, la fel și acoperișul umed de tablă al magaziei, căci se luminase de ziuă. Ce frumos lucrează brigada, mi-am spus în sinea mea. — Da, comoara mea, eram gata s-o fac, dar, într-o bună zi, domnul Ulrich și-a uitat ochii pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în lac cu clavecinul lui cu tot. Mi-am imaginat în pripă cum se împotmolește în nămol și tulbură toate cele în descompunere. Și pădurea de dedesubt, cu copacii plini de alge. Și un Soare, numai pentru ei. Mic, întunecat, umed. Și de asemenea Luna. Păstorul doarme, cu iarbă de mare pe șubă. Doarme, nu păzește, compozitorul începe să cânte, din corzi răzbat bule de aer, mașinăria e mută. Iar de teamă, mieii o iau la goană printre copacii putreziți. Dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
momente. Toată lumea s-a oprit din chicotit și din vorbit, cu excepția lingăilor clasei, care nu participaseră de la început. Băiatul cu bureții a ridicat mâna. Doamna Watkins i-a făcut semn cu capul. — Priviți-i pantalonii, a spus el, indicând pata umedă. Când l-am auzit, aproape că reușisem să-mi încordez fundul în așa fel încât să nu se vadă pata, dar doamna Watkins m-a întors imediat spre ea. Părea de-a dreptul încântată de ce vede. — Ce s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și ea chiar bine. Nu știam că poate să cânte așa. Vocea ei era mai bună decât orice mai auzisem până atunci, în afară de cele din filme. M-am uitat la mama, iar ea o privea pe tanti Mae cu ochii umezi. Femeile se holbau la ea. Nimeni de prin vale nu mai auzise pe cineva să cânte o melodie ca asta, poate doar la radio. Când a terminat tanti Mae, toată lumea a început să fluiere și să aplaude. I-au cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de păpădii. Vântul călduț, care mirosea un pic a pini, mătura ușor străzile. Primăvara, cel mai frumos loc din vale era pe deal. Cum urcai pe potecă, toate florile sălbatice începeau să răsară. Dacă fusese zăpadă iarna aceea, pământul era umed și cald. Și chiar ninsese destul de mult iarna aceea, atât de mult încât mi-era destul de greu să cobor pe potecă ca să merg la școală. Acum, singura amintire a nămeților de zăpadă era noroiul ud. Toți pinii arătau mai verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pas pe care-l făceam, era câte ceva care zvâcnea. Jos în noroi puteam să văd găurile pe care le făceau viermii și găurile mai mari făcute de niște gângănii. Mă întrebam cum o fi să trăiești pe jos, prin noroiul umed, cu apa curgând pe tine de fiecare dată când plouă, cu casa riscând să-ți fie distrusă când se întâmpla să calce cineva pe ea, sau să fii prins înăuntru când cineva doar acoperea deschiderea și să nu mai poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să fiu atent la film, dar mă uitam în continuare la ecran. Actorii se tot mișcau, și vorbeau, și se împușcau, dar nu știam despre ce era vorba acolo. Lumina albă de la ecran îi făcea buzele să lucească, și erau umede, mă întrebam de ce. Nu a observat că o priveam. Ea se uita la film. Mi-am coborât ochii în jos de la fața ei, la locul unde brațul ei mă atingea. Era alb și îl simțeam așa moale. După o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
lucitoare de pe deal. — Hai să mergem să vedem ce case construiesc acolo, David. Mi-a strâns mâna atât de tare, că am crezut că o să mi se oprească sângele în ea. M-am uitat la buzele ei purpurii. Erau tot umede, și iar m-am întrebat de ce. — Nu stăm mult. Vreau doar să văd ce se întâmplă acolo. Am zis bine, așa că am urcat pe drumul pe care îl foloseau muncitorii și camioanele. Era plin de făgașe, și Jo Lynne se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
vântul care ne bătea prin păr. Jo Lynne tăcea. Vântul îi bătea prin păr și o auzeam cum respiră mirosul de pini. Mi-am pus brațul în jurul ei. S-a uitat la mine și i-am văzut în întuneric buzele umede și purpurii. În lucirea lor am văzut luna, printre cutele mai întunecate. S-a uitat la mine altfel, cum nu o mai văzusem până atunci, și am știut ce să fac. Am sărutat-o. Capitolul opt Apoi Jo Lynne a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mulțumită că scăpasem de valurile mării, de propriul trup și mirosul insuportabil de sânge. Apoi am fost parcă îmbrâncită în pat, silită să intru în mormanul de carne mirositoare care se ținea de oase și piele. Patul era roșu și umed de sânge. Nu-mi păsa, doream numai să dorm pentru totdeauna. Telefonul a sunat pe mica etajeră cu cărți, am ridicat receptorul. Era profesorul Amorel. Vroia să știe cum mă simt. Am spus „Foarte bine!“. Doream să fiu lăsată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]