24,868 matches
-
radiofonice) nu va găsi un Noica inedit, ci un conflict interesant între discurs și modul în care e făcut public. Filosoful își exprimă nemulțumirea în legătură cu agresivitatea progresului tehnic și, în același timp, profită de calea undelor pentru a ajunge la urechile "alienate" ale contemporanilor săi. Singura concesie apare la nivel tematic - autorul profită de diverse ocazii pentru a trata sau subiecte preferate, sau subiecte inedite într-o manieră binecunoscută. Cele mai interesante sînt cele din ultima categorie. Observațiile fine legate de
Noica on air by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16465_a_17790]
-
deschidă orizonturi". În Adio, Europa! personajele nu au o identitate estetică realistă, fiind simpli purtători de cuvânt auctoriali. Autorul doar sugerează anumite trăsături caracterologice descriind fizionomii, cel mai adesea grotești, într-un stil cerebral, abstract: "Ochiul drept îi fugise spre ureche, nările i se despărțiseră, diferitele componente ale fizionomiei sale păreau a executa, ca într-o dementă pictură de Picasso, un dans războinic cuțovlah". Romanul lui Ion D. Sîrbu, antimimetic și deconstructiv, exaltă o viziune carnavalescă asupra lumii, o "lume pe
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
din care n-au lipsit detalii fiziologice și patologice, toate acestea cu acordul moderatorilor panicați și paralizați. Nici măcar după emisiune, cînd își vor fi revenit, aceștia n-au solicitat punerea la punct a tribunului: minciunile și acuzațiile au rămas în urechile telespectatorilor. Nici o lege sau reglementare nu obligau televiziunile și ziarele să-i permită lui Vadim acest dezmăț. în fine, mulți tineri care l-au votat (fie și la mișto, cum ziceau ei) pe Vadim, aveau educația pe care aceleași televiziuni
Cine l-a inventat pe Vadim by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16518_a_17843]
-
însoțit cu liderul extremist știu foarte bine în ce s-au băgat. Justificarea de pe vremea lui Ceaușescu, pentru intrarea în PCR, că nu carnetul contează, ci facerea de bine, nu stă în picioare de această dată. Mi-au ajuns la urechi explicații ale unor persoane care pretind că au intrat în PRM în numele unui naționalism luminat și pentru a marginaliza xenofobia și antisemitismul cu care defilează acest partid. Persoane care cred sau mai curând se silesc să creadă că șeful lor
Curtea Miracolelor peremiste by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16530_a_17855]
-
sticlă de șampanie italiană pe care să le pună frumos într-o pungă și să se ducă la Titus Popovici și să i le pună sub masă, la picioare; să nu observe ceilalți, și să-i spună încet, eventual la ureche, dacă își permite, că vin din partea mea, strict personal... Cu inteligența lui atît de vie și de spontană, Titus înțelesese pe loc că era o revanșă. Se bucurase atît de mult și de sincer, cu aerul lui copilăresc, în unele
Răzlețe (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16526_a_17851]
-
nu e atât de prost încât să nu cunoască forța presei într-o țară democrată. Cu toate acestea, el se dedă la o diversiune de cea mai joasă speță: după ce afirmă că articolele din marile ziare occidentale sunt scrise "după ureche" și, mai grav, la comanda unor personaje din elita intelectuală românească, el declară, la "Antena 1", spre liniștirea nației: de fapt, n-are nici o importanță ce scriu ziarele occidentale, noi să fim sănătoși! Ei bine, tocmai în asta constă ticăloșia
Stafia are pulsul mărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16550_a_17875]
-
le deslușească. Povestea se întrupează din asemenea eforturi de înțelegere, din curiozitate și lipsă de discreție. Opțiunea autoarei pentru o asemenea strategie introductivă e interesantă, pentru că îți lasă impresia că te strecori pe furiș în viața cuiva, că tragi cu urechea, fără ca pînă la urmă să înțelegi tot. Maryna este o făptură enigmatică, apropierea de ea se izbește în cele din urmă de un zid dincolo de care actele și deciziile ei sînt inteligibile. La urma urmelor, orice făptură e un mister
O Europă interioară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16563_a_17888]
-
nou mesaj pentru a-l arunca în largul mării. De asemenea, a crescut gradul de esențializare al textelor. Poeta nu-și mai îngăduie nici temporar să se joace de-a scrisul, nu mai este capricioasă, nu-și mai pune la urechi cercei din cireșe, în momente de răsfăț al feminității. Ea este integral o conștiință, spunând adevăruri importante despre care știe că nu li se va da importanță. Un entuziasm contrazis planează, ca o pasăre rănită, în fiecare poem. Ana Blandiana
Aplauze pentru Ana Blandiana by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16588_a_17913]
-
răspuns imediat, - cum să nu, o cunosc bine, e o fată minunată și o poetă de viitor!... Ce-nseamnă să-ți vezi de treabă și să vorbești frumos de toată lumea! Navigantul m-a privit zîmbind, și-a pus căștile la urechi și, prin zgomotul aeronavei, l-am auzit mai mult după mișcarea buzelor: "E nevastă-mea!" Zburăm acum chiar deasupra Himalaiei. Cred că sub noi era Tibetul. Și mă cuprinsese o senzație de frică și de sfințenie. Din cînd în cînd
Spre China by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16596_a_17921]
-
august, cînd războiul se terminase în mai '45. Vreau să amintesc aceste lucruri pentru atotștiutorimea care nu știe niciodată nimic, pentru habarneavuții, pentru niciusturoinemîncații. Pentru ca ei să afle lucruri pe care noi le-am trăit. Nu să judece totul după ureche. Am înțeles atunci că rușii duc prizonieri români în loc să-i elibereze, doar deveniserăm aliații lor în Ungaria, în Cehoslovacia, pînă în Munții Tatra. Ba chiar în Cehoslovacia ne puneau pe noi înainte. Și cum ați trăit momentul de la 23 august
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
limbajul durerii. Fiecare organ chinuit, fiecare bucată de trup și de psihic emite o anumită sonoritate, care nu seamănă cu nimic altceva. Urletul unui torționar cu pregnanță sonoră poate să facă să vibreze trupul supliciatului său. Prin lovirea alternativă a urechilor (după tehnica "telefonul"), un bâzâit interior face să vibreze capul victimei: sonoritatea se desfășoară, în acest caz, între zidurile trupului, și nu în afara lui. În supliciu se nasc scâncete, răsuflări speriate, sunete animalice, vorbe în răspăr, jumătăți de cuvinte, bolboroseli
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
servită în ceșcuțe mici, pe vremuri, tot așa conversația închegată la five o'clock decade în "poștă" de la unii la alții. Curiozitatea vecinilor, impresionați că împart palierul cu un scriitor și cu o actriță, bîrfele purtate de Frangulea, ochii și urechile tîrgului, autor de texte pompieristice, la modă, amorurile tot mai profane, tot mai iuți, din care orice "poezie" a dispărut de mult, colorează o lume destul de ternă, altminteri. O "parcelă" împrejmuită, cu mici intrigi fără cine știe ce importanță, cu libertăți permise
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11837_a_13162]
-
cu prietenul Haralampy la televizor și luptam cu vitejie tradițională împotriva exceselor de mândrie care ne bântuiau, fiindcă Guvernul tocmai o rupea cu tradiția post-decembristă și se ținea falnic de promisiuni... -Ai văzut, bade ?, mi-a țipat brusc prietenul la ureche. Ai văzut ? Ce ți-am ceterat eu că ăștia nu e ca pesediștii ? |ia nu ziceau nimic și jap te trezeai cu creșteri de prețuri și tarife, de ne îndoiam ca sub cnut, pe când ăștia... Uite, numa' un picuț la
Așa grăit-a Haralampy... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11848_a_13173]
-
să uiți de scenariu. Marele albastru e unul dintre acele filme rare în care aproape poți ignora sunetul diegetic. Între imagine și cel non-diegetic există însă o chimie palpabilă. Firește, cele două rezonează empatic. Diferența sare în ochi - pardon, în urechi - dacă ne gândim la Alexandru al lui Oliver Stone unde muzica impune și semnalizează ca un girofar, îți atrage atenția într-un mod ostentativ și strident de genul "Alo! Moment important! Nu care cumva să-l pierdeți!". Pe când coloana sonoră
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
mai toate vilele are debarcader la Lac, gazon englezesc și toate celelalte accesorii, deci, dacă treci pe acolo și te simt cățelele și câinii, vei avea parte de-un lătrat atât de asurzitor, încât e neapărat nevoie să-ți astupi urechile. E un fel de lătrat venit din interior de casă, deci care are și-un ecou aparte. Ecou de iad. într-alt Palat din acesta există însă un pian la care nu cântă nimeni. Nici atunci când vin stăpânii la revelion
Palate pustii by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Journalistic/11876_a_13201]
-
la revelion și nici atunci când vin special să-și pupe câinii. Ei bine, la acel pian, cântă cine credeți? Cântă un câine buldog, urât, teribil de urât, cu fălci ca de hipopotam, bătrân, șleampăt, singuratic, dar care este înzestrat cu ureche muzicală. Nemernicul se așează cu labele din spate pe-un scaun plușat, dar apasă pe clapele pianului cu labele din față. Și se-aude ce se-aude.
Palate pustii by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Journalistic/11876_a_13201]
-
care au făcut ce trebuia, și totuși nici atunci nu era perfect. Habar n-am să cânt, ar fi trebuit ca după patru ani, să ies cel puțin ca Ștefan Bănică jr. Te controlează la admitere dacă ai voce și ureche muzicală, dar apoi apare reacția "Eh, le are, n-are sens să mai lucrăm la ele". Mai e la mijloc o confuzie: se crede că actoria e o stare, mă transpun, intru în pielea personajului etc. De fapt, a face
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
aproape negru. Urmăresc totul. Tata încearcă să-i apese gîtul și Carlton încearcă să-i apese mîna. Părul mamei e năclăit de sînge. îi cade peste față. Prietena lui Carlton îl strînge la piept, îi mîngîie părul, îi murmură în ureche. S-a pierdut pînă să sosească ambulanța. Puteai vedea cu ochii cum se stingea viața din el. Cînd fața i s-a vlăguit, mama a început să jelească. O parte din ea s-a desprins și a pornit să jelească
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
deținută până nu de mult de fratele care se teme acum că va fi otrăvit în închisoare? Cât de pregătite sunt servicile de informații să furnizeze date precise și utile? N-am nici un dubiu că în materie de tras cu urechea există în subordinea d-lui Timofte inși hiperdotați. Problema e ce se întâmplă cu munca lor. În ce măsură dovezile provenite de la structuri ce au o clară agendă politică sunt demne de încredere? În ce măsură informațiile informează și ce în ce măsură dezinformează? Pe cine
Gogu, lobbyst la Cotroceni by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11922_a_13247]
-
fierbințeala prin pantaloni, apoi mi-am amintit că cei în vârstă au pielea mai groasă, mai insensibilă, așa a spus mama, de aceea ea poate lua o cratiță de pe foc fără ștergarul de bucătărie, dar dacă eu mă ating de urechile cratiței mi se fac imediat bășicuțe. Trebuia să mă Țin de el îmbrățișându-l din spate peste burtă, avea burta atât de mare că mâinile mele nu se întâlneau în față. Mirosea a transpirație. Am evitat să stau prea aproape
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
printre firele de păr umede și lungi de pe piept, îmi masa ceafa jucându-se cu părul meu, apăsându-mi capul, nasul, gura de sânii lui. Îmi vorbea tot timpul, nu prea auzeam ce îmi spune pentru că mâinile lui îmi astupau urechile într-un frământat continuu și mai ales pentru că gâfâia de parcă urcase dealul în fugă, nu călare pe motocicletă. Apoi îmi ridică fața spre el și se repezi spre ea cu gura căscată, nu sărutând-o, ci lingînd-o, morfolind-o, umplându
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
directă, de reportaj: "Vecinii iar s-au certat strigându-și câte și mai câte,/ caloriferul e rece, ciorba - fără gust,/ stelele - mute, întunericul - grobian și agresiv,/ cuvintele - amăgitoare". împrejurare în care "cum să fiu liric, cum să mă strecor prin/ urechile de ac ale acestei vieți murdare/ și să ajung fremătător pe înălțimile clare?" (Semnal de alarmă) Drama cotidiană se arată, totuși, minoră în comparație cu ce descoperă poetul într-un Univers răvășit, unde "cerul se întorsese pe partea cealaltă/ unde cu neagră
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
campanie electorală, am fost șocat să constat cu câtă acuitate politicienii își puneau problema cadrelor. Eram cu atât mai atent la această chestiune, cu cât termenul, "the cadres", nu numai că, vorba lui Petre Roman, "suna ca dracu", dar în urechile mele avea rezonanța unui timp revolut. Ei bine, americanii ajunseseră la concluzia la care inamicii tradiționali, sovieticii, ajuseseră de multă vreme. Și anume, că în procesul politic "cadrele decid totul". Sunt deprimat să constat că, la opt ani după eșecul
Specialiști, cadre, nulități by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11965_a_13290]
-
lor sugestii și contagiozități. Prin recule, armonicele naturale și-au fundamentat statul lor de drept - sistemul spectral -, în care dexteritatea și știința fizicianului au jucat rolul lui ancillae musicae, în timp ce talentul și inteligența compozitorului au fost apanajul lui magistrae musicae. Urechea umană, în special cea europeană, a indus un anume sens restrictiv (în plan cantitativ) organizărilor spațiale, impunînd o tendință ordonatoare, simplificatoare. Dacă la primitivi, bunăoară, scările sonore, fie ele oligocordice, pentatonice sau heptatonice, se înfățișau într-o infinitate de variante
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
instinct sigur al valorii a acționat și cea despre care se spunea că ori de cîte ori unul din artiștii care-i stăteau în preajmă se afla într-o fază de efervescență creatoare, trebuie să fi fost îndrăgostit pînă peste urechi de ea: Helena Diakonoff Deluvine, alias "Gala". Cu zece ani mai mare decît cel de care avea să-și lege cel mai durabil numele, Gala este întruparea unei noi tipologii a muzei moderne. La tradiționalele calități de inspiratoare, educatoare, iubită
Viața muzelor by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11939_a_13264]