2,433 matches
-
-te... Găsește-l pe Vitellius! Se întoarse spre doi soldați care se năpusteau asupra lui. Nu-l lăsa să-ți scape! Se apără cu furie. În jurul lui erau vreo cinci soldați vitellieni. Unul îi înfipse pumnalul în coapsă. Cu un urlet sălbatic, Antonius tăie brațul unui vitellian care voia să-l atace dintr-o parte și se întoarse spre ceilalți, fără să țină seama de durere și de sângele care-i curgea din rană. Errius izbuti să fugă. Luă cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așa ceva? — Acum chiar că ai încurcat-o. — O să fii în concediu până la adânci bătrâneți... Cum mai turuiau toți! Cum mai țipau și mai strigau. Sampath se simțea de parcă ar fi conspirat să țeasă în jurul lui o plasă de țipete și urlete, ca să-l prindă și să-l lege pentru totdeauna. Întrebările mușcau din el. Îl durea capul, la fel și inima. Îi părea îngrozitor de rău pentru el. — Ce-am făcut? zbieră el. N-am făcut nimic. Nu mai urlați la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
își înclinară capetele parcă în semn de adio și dispărură. Fără urmă. Dintr-odată, aerul era liniștit. Păsările zburară înapoi spre pădure, penele plutiră încet în urma lor. Și, în nemișcarea aceea subită, din direcția livezii, oamenii auziră: O bufnitură! Un urlet! O împroșcătură apoasă! Zgomotul ajunse până la Kulfi în copac. Se întoarse către vale: — Ce-a fost asta? — Ai auzit? îl atacă Pinky pe Brigadier cu frumoșii ei ochi mari. Ai auzit sunetul acela? — Ce-a fost asta? întrebară domnul Chawla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
concertată și repetitivă? îndesă în el patru cocteiluri. Provocă o altercație de neînțeles cu șeful de sală. Un chelner se prezentă grăbit, aducându-i o farfurie cu supă fierbinte. Meadowbrook îi răsturnă conținutul incandescent în propria-i poală, slobozind un urlet atât de inuman, încât pisica restaurantului (o persană adormită, apatică) țâșni ca un kamikaze printr-o vitrină aterizând printre cioburile împrăștiate prin hol. Apoi se duse la closet, unde rămase vreo douăzeci de minute, după care se întoarse cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
film al anului dedicat diliilor: La casa de nebuni. Din câte îmi amintesc, atât vagabondul cât și mutul erau niște psihopați mie-n sută, care se dedau la violențe subite și nediscriminatorii - mari scule de basculă, pricepuți în a stârni urlete atavice. În timp ce traversa scârțâind grinzile, apropiindu-se de noi, cu părul lui îmbibat de ulei, care îi acoperea umerii ca un șal, cu încheieturile mâinilor care zgâriau podeaua, atât eu cât și Fielding am fost tentați să credem că avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
catastrofă evoluționistă - ei, eu, și Holly sau Golly sau Lolly, vioaia mea amică cu rochia ei umflată de vânt - am pășit prin căldura turbată, îndreptându-ne spre fabrica de zgomot care stătea încordată pe buci, forțându-și constipația cu un urlet de coșmar. Am urcat scara care ducea la ușa ca o trapă, cu tranzistoare și cu cumpărături scutite de vamă, cu țâțe mari și cu pantaloni albi. Privește. Așteaptă. Iarăși își fac apariția oamenii... circulația acelor zile era doar circulație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Nimic pe pereți. Nici un fel de ornament nicăieri. Era ceva atât de departe de reședința somptuasă, să zicem, a Liviei Cramm, pe cât de îndepărtată era China. Și totuși era prietenoasă. Zgomote de afară: ciripitul păsărilor. Un foșnet de arbuști stufoși. Urletele sporadice, îndepărtate, ale vreunui câine sălbatic. Nici o urmă de pași, nici un semn al prezenței umanității. O fereastră cu un petic de sac pe post de geam, fluturând în vânt. O ușă acoperită în același fel. Era locuința unui sălbatic, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în brațe. A pornit să-l ducă înapoi în dormitor. — N-auzi că mi-a furat povestea și nu mai pot să dorm? Se zbătea. Dacă începea să plângă, nu-l mai potolea nimeni curând. Risca să strice petrecerea cu urletele lui. N-am ce face, i-am șoptit femeii de lângă mine. Trebuie să mă mai produc o dată. De câte ori veneam la amicul meu, trebuia să-i spun câte o poveste băiatului. Se obișnuise să adoarmă astfel, prins în născocirile mele. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deschis chiar și o ușă mare spre spațiul de dincolo. Un spațiu plin de promisiuni, de taine, altele decât cele ale sălii de față. Deocamdată, din spațiul de dincolo răzbate, statornic și mizer, vacarmul șantierelor. Răzbate mai ales torentul de urlete, înjurături, cântări lălăite, chemări și invective cu care șantieriștii români își însoțesc cele ale muncii de peste zi. Intenționam, cândva - unul dintre cele multe proiecte pe care nu le voi mai duce până la capăt -, să descriu românul prin locul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sta, oricând și oriunde, cu convingerea că lucrarea va continua și fără el. Mereu va fi un altul care să facă totuși câte ceva. Acum, când notez toate acestea, așteptându-mi, ca de obicei, teancul de gazete, încerc să deslușesc din urletele celui din spațiul de dincolo, din șantier, cine i-a provocat o atât de teribilă indignare încât mai că-și dă sufletul în răgete atotputernice. N-a venit unul ieri la slujbă și azi abia se ține pe picioare, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ține pe picioare, mi se pare că prind a pricepe de unde vine indignarea urlătorului. Veche și de neschimbat greșeală a celui care bea în zi de leafă. N-am cum să-l compătimesc. El singur și-a făcut-o. Nici urletele insului nu mi se mai par de nesuportat. În fond, își are și el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate celelalte ale lui. De ce să i le răscolească, la urma urmei, un nenorocit care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mine ca să înțeleg - dar cât înțeleg și acum? - că am crescut pe un întins de suferință. Oricâte s-ar fi făcut bune în acei ani în țară, s-au făcut pe o imensă suferință. S-a clădit pe temnițe, iar urletele celor chinuiți erau înghițite de cântecele de slavă pe care noi înșine le urlam. Slăveam ce? Aparenta liniște în care creșteam, ne făceam planuri de viitor, ne rostuiam viețile. Neștiutori, neîncrezători, înverșunați împotriva unor dușmani pe care nu-i văzusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Un fir de salivă i se prelingea pe barbă, pe fularul galben, în jos, până spre cordonul pardesiului gri, boțit. Am început să urlu... 34tc "34" ...Am urlat o săptămână? O lună? Habar nu am. Mai mult ca sigur că urletul a fost totuși ieri-noapte. Ningea, parcă. Ninge și acum. De aici, de la fereastra rezervei mele, nu văd decât un pustiu de alb. Nu știu cum au aranjat decorul, peisajul, cum le-au potrivit în așa fel că nu se vede nici un copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe o soră de la doi, de la terminați. Nu a vrut să vină. Mi-a spus doar „fă ce știi să nu mai urle sirena aia, că se aude până în stradă“. Și nu știu ce a fost în mine, mă înnebunea sirena aia, urletul ăla, începuseră să țipe și-n alte saloane și atunci, cât de speriată am fost, am scos incubatorul din priză. Am smuls toată instalația, înțelegeți? Nu am mai știut ce fac... Se va așeza pe un scaun, rezemându-și capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zi Înainte, punîndu-l să jure că nu va spune nimănui nimic, niciodată. Jorge i-a explicat cum, atunci cînd a primit vestea, don Ricardo a explodat de mînie și, țipînd ca un nebun, a alergat În camera Penélopei, care, auzind urletele lui taică-su, se Închisese cu cheia și plîngea de groază. Don Ricardo a dărîmat ușa În șuturi și a găsit-o pe Penélope În genunchi, tremurînd și implorîndu-l să o ierte. Atunci don Ricardo i-a administrat o palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că micuțul era În pericol de cîteva zile și că era necesar să se intervină printr-o cezariană. Dacă un medic ar fi fost de față, poate că ar fi putut opri hemoragia care i-a luat viața Penélopei În urlete, În timp ce zgîria ușa Închisă. Iar de cealaltă parte a ușii, tatăl plîngea În tăcere și mama Îl privea tremurînd. Dacă un medic ar fi fost de față, l-ar fi acuzat pe don Ricardo de asasinat, căci nu existau cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
simtă, Carax Înșfăcă pumnalul. Îl desprinse brusc din perete și, sub privirile Îngrozite ale lui Fumero, țintui de zid Încheietura mîinii drepte a inspectorului printr-o lovitură brutală, care Înfipse lama În panou aproape pînă În plăsele. Fumero slobozi un urlet teribil de agonie. MÎna i se desfăcu Într-un spasm și revolverul Îi căzu la picioare. Carax Îi făcu vînt cu piciorul În Întuneric. Oroarea acelei scene se derulase prin fața ochilor mei În doar cîteva secunde. Mă simțeam paralizat, incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
semenii lui Lawrence care, În ignoranța lor, continuau să flecărească aiurea Între ei, fără să Înțeleagă nimic din ce se petrecea În jur... Cu toate că preceptele lui Benedict erau la fel de limpezi ca apa de izvor, urechile ignoranților nu le deosebeau de urletele obișnuite pe care câinii, indiferent dacă au sânge nobil În vene sau sunt doar niște corcituri, le scot atunci când stăpânii lor Îi lasă singuri, Închiși În casă. Preceptele lui Benedict aveau la bază o percepție filozofico-materialistă asupra lumii. Rațiunea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o singură substanță, infinită În esența ei, pe care el o numea Dumnezeu. Uneori Dumnezeul lui Spinoza mirosea a carne prăjită cu mujdei de usturoi și atunci Spinoza saliva. Dumnezeu avea un număr infinit de Însușiri esențiale, manifestându-se prin urlet și sfârâituri. Urletul unea oamenii și lucrurile Între ele, făcându-le dependente unele de altele. Uneori universul era străbătut de voci sau pași străini, care perturbau buna ordine ce fusese constituită de la Începutul lumii. Ca să-și apere conceptele, Spinoza Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
infinită În esența ei, pe care el o numea Dumnezeu. Uneori Dumnezeul lui Spinoza mirosea a carne prăjită cu mujdei de usturoi și atunci Spinoza saliva. Dumnezeu avea un număr infinit de Însușiri esențiale, manifestându-se prin urlet și sfârâituri. Urletul unea oamenii și lucrurile Între ele, făcându-le dependente unele de altele. Uneori universul era străbătut de voci sau pași străini, care perturbau buna ordine ce fusese constituită de la Începutul lumii. Ca să-și apere conceptele, Spinoza Își arăta din balcon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
imposibile. Înhăitându-se Între ei, toți aceștia terchea-berchea, care puteau fi de obicei văzuți la Înmormântări, s-au apucat să-l ia peste picior pe Oliver, astfel că masterandul, care stătuse până atunci cuminte Într-un picior, a scos un urlet atât de groaznic, Încât nemernicii s-au băgat, răcnind ca din gură de șarpe, sub pat. Fără să mai stea prea mult pe gânduri, masterandul și-a luat pe umeri halatul galben, asortat peisajului automnal, și s-a Întors În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și al cărei trup gelatinos te absoarbe ca un uter În neantul lui... Amândouă sunt o apă și-un pământ...” Și ca să alunge „stafia” ce Înainta urcând pe scări spre el, masterandul, aducându-și aminte de câinele Spinoza, scoase un urlet prelung, după care, Îndreptându-și ținuta, intră cu demnitate În salon, nu Însă Înainte de-a arunca un pumn de frunze moarte peste carcasa doamnei Bernic ce se desfăcuse ca o floare carnivoră, toată numai spumă, toată numai zâmbet, umplând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În ciuda nemulțumirii ospătarilor, care veneau din cinci În cinci minute la masa lor, rugându-i să se potolească, continua până noaptea târziu. Luându-se parcă la Întrecere, Bikinski și cu Lawrence lătrau de zor, acompaniați din când În când de urletele lui Satanovski, care, stând la masa lui picior peste picior, le ținea isonul. Când se făcea ora Închiderii, cei doi, scoțând câte un ultim urlet, se Îndreptau spre statuia lui Cuza, unde țineau un adevărat concert. Ajungând după miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la Întrecere, Bikinski și cu Lawrence lătrau de zor, acompaniați din când În când de urletele lui Satanovski, care, stând la masa lui picior peste picior, le ținea isonul. Când se făcea ora Închiderii, cei doi, scoțând câte un ultim urlet, se Îndreptau spre statuia lui Cuza, unde țineau un adevărat concert. Ajungând după miezul nopții acasă, Oliver Îi ținea companie lui Spinoza, descoperind mereu câte un alt adevăr, care-l Împingea mereu Înainte pe calea ce duce spre lumină, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adevărat concert. Ajungând după miezul nopții acasă, Oliver Îi ținea companie lui Spinoza, descoperind mereu câte un alt adevăr, care-l Împingea mereu Înainte pe calea ce duce spre lumină, până când cădea frânt de oboseală pe pat și adormea. Fiecare urlet expulzat Îl elibera de teama ce sălășluia În pieptul său. Atrase de luna plină, urletele sale se contopeau cu cele ale lui Spinoza, se acopereau de broboane de sudoare și dispăreau În hău. Privindu-le cum se Învârt ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]