KorAP: Find »[drukola/base=văl & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...119 >

2,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

nu m-am mai mișcat de acolo. Poate că eram și intimidat, văzându-mă pentru prima oară într-o cameră cu o femeie care îmi aparținea. Reușise să dreagă neajunsurile lăsate de călătorie, iar acum era proaspătă, zâmbitoare și fără văl, la fel ca atunci când îmi fusese oferită. S-a apropiat de fereastră și a început să se uite alături de mine la cei ce dănțuiau, lipindu-și imperceptibil umărul de al meu. Noaptea era răcoroasă, chiar rece, dar fața îmi ardea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
răcoroasă, chiar rece, dar fața îmi ardea. — Vrei să fac la fel ca ei? Și, fără să mai aștepte răspuns, începu să dănțuiască în jurul meu, încet la început, apoi tot mai iute, fără să piardă nimic din grație; mâinile, pletele, vălurile fluturau în încăpere, zburând ca luate de un vânt al lor, șoldurile i se mișcau în ritmul muzicii negre, picioarele goale desenau pe podea arabescuri. M-am îndepărtat de fereastră pentru a lăsa să pătrundă lumina lunii. Abia spre ora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
oraș, chiar dacă sunt modeste, un mare număr de sclavi de casă, bărbați și femei. Unii stăpâni folosesc femeile sclave pentru a vinde diverse produse la suk. Le poți recunoaște cu ușurință, căci sunt singurele femei din Tombuctu care nu poartă văl. O bună parte din comerțul cu amănuntul e în mâinile lor, mai cu seamă produsele alimentare și tot ce are legătură cu hrana, activitate deosebit de bănoasă, căci locuitorii cetății se hrănesc bine: cerealele și vitele se găsesc din belșug, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
dar încă îmi aminteam până și cea mai măruntă clipire din ochi sau bătaie de inimă. Am încuviințat zâmbind. — Ți-aduci aminte că atunci, în ciuda stăruinței tale, am refuzat cu încăpățânare să-ți spun ce văzusem. Intrasem, drapat într-un văl, iar pe dedesubt îmi înnodasem o basma în jurul părului; aveam în picioare sandale din lemn și mă înfășurasem într-un ștergar. Aveam pe atunci unsprezece ani și nici un fir de păr pe trup care să-mi trădeze sexul. Mă plimbam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ca în clipa aceea când mâinile li se împletesc și visele li se întrepătrund. În noaptea respectivă își deschisese până la urmă brațele în fața mea. Din oboseală, din datorie, din cauza amintirii, nu știu. Însă nu-și mai îndepărtase de pe ochi un văl de tristețe. De aceea eram acum fericit s-o văd iarăși râzând și bătând din palme, în sunetele orchestrei andaluze. La mijlocul ospățului, poetul meu s-a ridicat în picioare ca să declame din memorie stihuri alcătuite în cinstea mea. De la primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
trosnituri. Amintirea mea cea mai frumoasă pierea mistuită de flăcări. * * * Când vechii noștri geografi vorbeau despre ținutul negrilor, ei nu aminteau decât de Ghana și de oazele din deșertul Libiei. Și-au făcut apoi apariția cuceritorii cu chipul ascuns de văluri, predicatorii, neguțătorii. Iar eu însumi, care nu sunt decât cel din urmă dintre drumeți, cunosc numele a șaizeci de regate ale negrilor, dintre care cincisprezece le-am străbătut unul după altul în anul acela, de la Niger până la Nil. Unele n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mai multe pe aici! Pe care ți-ar plăcea s-o duci în spate? Animalul dădu ocol celor de față, păru că șovăie, apoi se îndreptă țintă spre o spectatoare înaltă care stătea la câțiva pași de mine. Purta niște văluri atât de dese, încât chipul îi era invizibil. I-am recunoscut însă pe dată înfățișarea. Speriată de râsete și de priviri, se apropie ea însăși de mine și se prinse de brațul meu. M-am grăbit să lansez în direcția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mine și se prinse de brațul meu. M-am grăbit să lansez în direcția măgarului, pe ton glumeț: „Nu, n-ai s-o duci pe soția mea!“ îndepărtându-mă apoi demn împreună cu ea. — Nu mă așteptam să te văd purtând văluri. De n-ar fi fost măgarul, nu te-aș fi recunoscut. — Port văluri tocmai spre a nu fi recunoscută. Suntem împreună, pe stradă, în mijlocul unei mulțimi curioase și flecare, și nimeni nu-și dă seama că nu sunt soția ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
direcția măgarului, pe ton glumeț: „Nu, n-ai s-o duci pe soția mea!“ îndepărtându-mă apoi demn împreună cu ea. — Nu mă așteptam să te văd purtând văluri. De n-ar fi fost măgarul, nu te-aș fi recunoscut. — Port văluri tocmai spre a nu fi recunoscută. Suntem împreună, pe stradă, în mijlocul unei mulțimi curioase și flecare, și nimeni nu-și dă seama că nu sunt soția ta. Și mai adăugă, pe un ton poznaș: — Îmi ridic vălul dacă vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
fi recunoscut. — Port văluri tocmai spre a nu fi recunoscută. Suntem împreună, pe stradă, în mijlocul unei mulțimi curioase și flecare, și nimeni nu-și dă seama că nu sunt soția ta. Și mai adăugă, pe un ton poznaș: — Îmi ridic vălul dacă vreau să plac tuturor bărbaților; îl port dacă nu vreau să plac decât unuia singur. De acum înainte, nu voi suferi să stai cu chipul descoperit. — N-ai să vrei să-l contempli niciodată? E adevărat că nu puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ei spre a ocroti o minune a naturii: unicul arbore din lume care produce balsam, adevărata rășină parfumată. O monedă de argint strecurată în palma paznicului ne-a îngăduit să pătrundem înăuntru. Aplecată deasupra arborelui de balsam, Nur își dădu vălul la o parte și stătu astfel vreme îndelungată, fără să se miște, fascinată, visătoare. Repetă, parcă doar pentru ea însăși: — În lumea întreagă nu există decât tulpina asta. E atât de subțire, atât de firavă, și cu toate astea atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
a ei. — Deocamdată, suntem vii. Și împreună. Și singuri amândoi. Plimbându-și privirea jur-împrejur, își luă deodată un ton poznaș: — Dar e chiar adevărat că suntem singuri! Și-a lipit animalul de al meu și, dându-și la o parte vălul, mi-a pus un sărut pe buze. Doamne, aș fi rămas așa până în ziua Judecății! Nu eu m-am desprins de buzele ei; nici ea nu s-a despărțit de mine. Vina a fost a cămilelor care s-au îndepărtat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
la drum. Obosit să mai rătăcesc și frustrat de experiența mea cairotă, prea abrupt întreruptă, trăgeam nădejde să arunc ancora la Tunis, măcar pentru câțiva ani. Mă îmbrăcasem din capul locului după moda țării, purtând un turban acoperit de un văl, hrănindu-mă cu bazin, iar uneori chiar cu bessis, ajungând chiar să înghit un dăunător preparat numit el-haschisch, amestec de drog și zahăr, care dă beție, veselie și poftă de mâncare. Este și un afrodisiac de temut, foarte apreciat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Poarta din Mijloc spre curtea diwan-ului, un parc mare plin de flori unde am văzut struți alergând. În fața mea, la câțiva pași, am zărit un zid de spahii stând nemișcați pe caii lor cu harnașamentul de ceremonie. Când, deodată, un văl mi s-a așternut parcă peste ochi, urechile au început să-mi țiuie, gâtlejul mi s-a încleștat atât de tare, încât mă simțeam incapabil să rostesc cel mai mic cuvânt. Era oare teama? Era oboseala călătoriei? Sau doar apropierea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

că fu obligat să se aplece de-a dreptul pe fereastră și să se țină bine de dragul vieții sale. Și, mai mult decât atât, era o babă din cele care detestă liniștea. Deosebit de iritată de figura lui Sampath și de vălul ca un cocon, se folosi de vocea ei ca de un ac ca să-l ajungă și să-l împungă. — De unde vii și care e numele tău de familie? Cu ce se ocupă tatăl tău și cât câștigă unchiul tău? Câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
întâmpina scăldată în mirosul de ulei, cu un zâmbet la fel de alb ca strălucirea din interiorul nucii de cocos. O șuviță alunecase de pe creștetul femeii cu nuca de cocos și urma curbura flaconului. Sampath privea în jos, la femeia acoperită cu văluri care stătea sub copac și se simți încins și îngrozit. — Te rog să cobori ca să fii prezentat. Ai stat destul în copac, spuse domnul Chawla. Sampath crezu că o să leșine. — Urcă-te tu, fato, o îndemnă tatăl fetei. Urcă-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
direct în falcă, se trase înapoi, dând peste sticla cu ulei de păr care fusese așezată pe pervaz. Se prăbuși peste o găleată întoarsă cu gura în jos la perete. Când își dădu seama că nu era mort și că vălul negru care-i apăruse în fața ochilor parcă pentru a-i semnala sfârșitul dispăruse cu totul, ridică de jos proiectilul care-i dăduse acea lovitură dureroasă. Tremurând, citi biletul care îl însoțea. O oră mai târziu, stătea încă amețit pe găleată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

cade pe insulă. Apa murdară adunată lângă rigolă mă privește cu un ochi tulbure, iar în spatele meu se ivește lugubru corsajul industrial de pe Roosevelt Drive... Ar cam trebui să bată de opt, dar răsuflarea aburită a zilei atârnă ca un văl de ceață peste geana de lumină pierită, jalnică, întunecată. De cealaltă parte a străzii murdare, în ușa unui magazin de băuturi închis, s-au ivit trei puradei negri. Eu sunt - ei bine, eu sunt marea lor speranță, dar par mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
gură de foc, gata să sfâșie... Doamne! Nu e de mirare că se uita așa la mine. Probabil că nu îți poți stăpâni o asemenea privire. E de necontrolat Trecea direct prin aburul mahmurelii mele, desfăcându-i toate cele șapte văluri. La fel ca Bill de la Box Office, Doris a scos un blocnotes și m-a privit încurajator. — Ideea originală, șopti ea. Vrei să-mi spui câteva cuvinte despre ea? Adică unde are loc acțiunea? — Cum? — Am întrebat unde are loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
cele patru coșuri ale centralei electrice arătau în sus, semănau cu pragul unei clădiri neterminate de o amploare inimaginabilă și de o mărime înspăimântătoare. Sub mine, Tamisa se unduia și pulsa aidoma unui creier uman, expediind semnale, dându-și jos văl după văl, ca și cum un lichid mai greu fusese trimis să alunece pe suprafața apei, nelăsând nici urmă de îndoială că fluviile sunt ființe vii. Și ele mor. Am ținut balustrada până când mi-a trecut greața pe care am simțit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
coșuri ale centralei electrice arătau în sus, semănau cu pragul unei clădiri neterminate de o amploare inimaginabilă și de o mărime înspăimântătoare. Sub mine, Tamisa se unduia și pulsa aidoma unui creier uman, expediind semnale, dându-și jos văl după văl, ca și cum un lichid mai greu fusese trimis să alunece pe suprafața apei, nelăsând nici urmă de îndoială că fluviile sunt ființe vii. Și ele mor. Am ținut balustrada până când mi-a trecut greața pe care am simțit-o scurgându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

există. Tocmai în timpul acelei secunde striațiile minții lui Vultur-în-Zbor s-au suprapus peste ale sale, iar Virgil Jones a rezonat cu mintea aceea bolnavă. Dacă v-ați fi aflat în acea Dimensiune, ați fi văzut o ceață subțire ca un văl înfășurând cele două trupuri. Virgil Jones plecase într-o expediție de salvare. DOUĂZECI ȘI DOI Gorful era mulțumit de ghicitoarea pe care i-o propusese lui Vultur-în-Zbor. Ajuns la concluzia că imunitatea parțială a amerindianului în fața febrei Dimensiunii venea dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
scânteietoare. Hainele-i erau din dantelă veche, șalul brodat cu flori de crin și pălăria cu boruri la fel de largi ca și ochii ei mari și verzi, boruri care-i cădeau peste față ca niște gene lungi și tăcute. Adesea purta văl. în cea mai mare parte a timpului era fericită și molipsea totul în jur de buna ei dispoziție. Iar atunci când era tristă, nu o spunea nimănui. Ceilalți oameni au propriile griji și nu mai au nevoie de ale altora, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
prieteni. Nu oricui îi place să fie ajutat. Nu oricine în K răspundea bunăvoinței ei calde. Iar reversul vieții ei însorite era faptul că era într-o oarecare măsură mărginită și plină de sine. Totuși, era frumoasă chiar și prin văl, iar Vultur-în-Zbor rămase un moment vrăjit la intrarea în Elbaroom, când îl încadră - ca și pe Virgil - de lumina galbenă din cadrul ușii și pâlpâirea lămpii de deasupra capetelor lor, astfel că arătau ca niște siluete ce urmăreau stafia cea palidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Irina Cerkasova, căreia îi venea ușor să disprețuiască, s-a trezit că o disprețuiește pe Elfrida. Femeie proastă, care chicotește tot timpul. între timp Elfrida Gribb cădea pradă începuturilor unei emoții și mai puternice: gelozia. își zâmbeau una alteia prin văluri. Era seara marelui bal din propria ei casă și Irina refuza să plângă. La parter muzică și cavaleri eleganți; la etaj zăcea ea, cu ochii uscați și cuprinsă de febră. Să fii bolnavă tocmai în noaptea asta, tocmai în anul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]