2,308 matches
-
îndrăzniseră să mă bănuiască. Pe mărturia mincinoasă a unui chelner gelos, care mai era și cartofor pe deasupra, nu poți să azvârli un om la pușcărie, îmi ziceam eu. Uitasem că dreptatea este împărțită de oameni și că oamenii au slăbiciunile, vanitățile lor. Dacă-i înfrunți, dacă-i jignești, dacă-i silești să-ți poarte pică, te pot face să regreți. Am râs când am aflat capetele de acuzare și pe măsură ce creștea insolența mea, creștea și zelul anchetatorilor mei. Le-am explicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vor fi izgoniți fără milă din azil cei care ar mai îndrăzni să forțeze ușa arhivei. Într-o privință îi admiram pe bătrâni. Ce reușisem eu? Să mă revolt împotriva tatei? Să mă prefac modest, ca să-mi servesc mai bine vanitatea? Fleacuri. Ei își jucau chiar amintirile la trapez! Auzisem despre niște insecte care fac înțepături otrăvitoare altor insecte, fără să-și omoare victimele. Paralizate, acestea continuă să trăiască, iar insectele otrăvitoare își depun ouăle în corpul lor, transformându-le în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd numele pe placa de marmură a premianților de onoare. Am căutat cu privirea înfrigurată în locul știut. Pe peretele din fața scării. Dar n-am văzut nimic. Peretele era gol. Poate a fost mutată, mi-am zis. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca să fie siguri. „Crede și nu cerceta”, exclama Călugărul căruia îi plăcea dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un destin comun. Abia taina care le biciuia curiozitatea și le înfierbânta închipuirea le dădea fiorul destinului; undeva, în miezul acelei încâlceli de coridoare cu uși aproape identice, trebuia să fie un loc magic unde totul să fie posibil, de la vanitatea cea mai nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar fi apărut pe coridoare ar fi fost ca și cum ar fi crescut marea, spălând țărmul și nelăsând decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
peste mine. Și chiar când m-am împăcat aparent cu mediocritatea mea, i-am fost infidel în imaginație și în somn, când mă visam șef de trib, stăpân peste insule ori mare artist, căci nu mi-am pierdut timpul cu vanități mărunte, aspiram numai la cele care nu erau în nici un fel de nasul meu. Ieșeam din destin pe ascuns, deoarece nu puteam s-o fac trântind ușile și chiar plecarea la azil a fost o asemenea fugă; mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
guzgani e presărat la fiecare pas cu dovezi că mi-a lipsit în mod dramatic putința de a iubi, de a mă atașa profund, serios, fără scopuri egoiste, de ceva. Încât n-am reușit decât să devin sclavul și marioneta vanității mele. Aș fi fericit dacă aș putea spune ca alții „am iubit destul, acum mă odihnesc”. Eu sunt dintre cei jalnici care n-au iubit nimic. De asta cine să mă ierte? Și cu ce rezultat? Schimbă ceva iertarea? Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
devine alta. Bărbatul, pretindea nobila abisiniană care avea aceste păreri, petrece o noapte lângă o femeie, apoi se duce; viața lui și trupul lui sunt totdeauna aceleași. El nu cunoaște diferența care există între “înainte de dragoste” și „după dragoste”. Ce vanitate femeiască! Eu n-am rămas același după dimineața în care am văzut-o pe Laura tulburată de apropierea furtunii. Era încă pentru mine o femeie aproape necunoscută și totuși am simțit, pentru prima oară, o căldură care mi-a dezvăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
piciorul bolnav, din pricina căruia șchiopăta. Își relua monologul pe un ton din ce în ce mai patetic: „În loc să vă pierdeți timpul prin școli, mai bine ați fi fost atenți la viermii de mătase care își fac opera într-un ritual ca al stelelor fără vanități și fără zgomot. Acolo unde se află ei sunt adevăratele amfiteatre ale artei. Numai acolo puteți învăța modestia de a pune opera voastră deasupra vieții voastre. (Ochii Bătrânului s-au fixat prin întuneric asupra mea, după ce o vreme avusesem impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mi descarce nervii. Privirea mi-a căzut pe fotoliile de răchită. Probabil, mi-am zis, Bătrânul nu se arătase anume, ca să mă sperii singur. Și reușise. El se obișnuise cu partea plăcută a sălii cu oglinzi, cea care îi gâdila vanitatea, el era pacientul și adevărul bolii sale, dar eu gustam prima oară din această beție și din riscurile ei. Eram novice. Poate altădată... Când am trecut pe lângă Francisc și am ajuns pe coridoarele obișnuite ale azilului, mijeau zorii; ferestrele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era scuza pe care mi-o găsisem și de care mă foloseam când mă purtam grosolan. Fiindcă, nu-i așa? nu se sare ușor pe un fotoliu de răchită. E nevoie de o oarecare pregătire psihologică, de o educare a vanității. E ca trecerea de la cimpanzeu la om. Eu mai aveam încă păr pe mine, deși nu mai eram cimpanzeu. În ce o privea pe Laura, îi purtam pică din ce în ce mai mult pentru faptul că nu puteam să mă laud în fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă răzbunau. Poate ar fi trebuit să văd în asta un semn alarmant, că nu eram capabil nici măcar de o boală completă, că trișam, mă comportam mediocru până și în asta, încercând să pun boala deșertului în slujba și a vanității și a plăcerilor mele, compromis care nu putea dura multă vreme, fiindcă într-o asemenea boală nu poți umbla cu jumătăți de măsură fără să-ți arzi degetele: ori te smulgi din ea, ori te îmbolnăvești și mai rău, devii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe care numai vanitatea mă ținea pironit, dar am aplicat și eu, ca să ies din impas, rețeta unor autori de succes: puțină aventură, puțin suspans, puțină culoare locală; în plus, să le dai celor care te ascultă ceea ce le lipsește, ceea ce n-au trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rafală de ploaie repezită de vânt. „Hai, intră”, zise Marta cu o voce îndoită și se dădu la o parte ca să-mi facă loc. Nu m-am arătat mirat de ezitările ei. Nici nu aveam de ales. O criză de vanitate m-ar fi silit să plec, să înfrunt furtuna care era gata să se dezlănțuie. Pe de altă parte, mirosul de busuioc din cameră m-a calmat și în clipa aceea chiar mi-a părut rău că o pierdusem, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
neputincioși, m-ar lăsa și pe mine în marea lui nepăsare să-l insult, dând vina pe el și pe fleacuri, dar nu vreau să profit de asta. Prefer să spun că eu însumi am transformat fleacurile în catastrofă, din vanitate. Într-o existență ca aceea pe care o duceam trebuie să te adaptezi mereu; să știi pe cine să saluți tu și pe cine să lași să te salute el, să știi cui să-i spui „tu” și cui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noroiul e de origine divină, ca florile; că murdăria și caracterele infecte au aceeași origine ca puritatea. Sau crezi cumva că există două lumi, una creată de Dumnezeu și alta complotată de diavoli?” Tirada asta arată, singură, că pe culmile vanității devenisem opac. Lumea azilului avea logica ei pe care, plin de mine, o ignoram mergând ca un urs acolo unde trebuia să înaintezi ca o vulpe. Ceea ce a urmat n-a fost de aceea decât un șir de gafe. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai reproșat că mă duc în sala cu oglinzi, că trăiesc în minciună. În felul acesta m-ai jignit. Îmi pare rău, dar nu pot să ți-o iert. Ar fi trebuit să știi că eu nu sunt făcut pentru vanități mărunte”. Dar, brusc m-am oprit. Era complet idiot ce făceam. Am rupt hârtia și am înghițit tot coniacul care se mai găsea în sticlă. Când panica mea animalică a scăzut și am îndrăznit să mă întorc, bâjbâind, la realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un rol excepțional, în loc să observăm că fericirea e de obicei mediocră. Ne furăm singuri, ne frustrăm singuri. În loc să intrăm pur și simplu în țara făgăduinței care se află la îndemână, la colțul străzii sau chiar în camera noastră, alergăm după vanități ieșite din comun. Vrem să Te concurăm, uitând că Tu ai plătit cu singurătatea Ta absolută gustul funebru al puterii absolute. Da, nu mă feresc să recunosc că drama mea e drama renunțării la mediocritate. Am vrut să devin neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
hohot de râs umplu sala și am deschis ochii ca să văd ce se întâmplase. Câinele se izbise cu colții și cu ghearele de oglinzi și se tăvălea pe jos de durere, în vreme ce Bătrânul se distra. 34 M-am întors la vanitatea mea care, ca totdeauna, îmi rămăsese credincioasă, și abia atunci am observat că golul din jur se extinsese. Cei mai mulți dintre bătrâni mă evitau încă și mai vizibil decât înainte, stimulați poate și de comportarea mea ciudată din ultima vreme. Anton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să te mai surprindă nimic. Vei înțelege de ce ai greșit când ai uitat că marile vanități îți cer să sacrifici vanitățile mărunte, că trebuie să te prefaci din când în când respectuos pentru a ajunge să nu mai respecți pe nimeni și să te prefaci din când în când modest pentru a căpăta dreptul la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să te mai surprindă nimic. Vei înțelege de ce ai greșit când ai uitat că marile vanități îți cer să sacrifici vanitățile mărunte, că trebuie să te prefaci din când în când respectuos pentru a ajunge să nu mai respecți pe nimeni și să te prefaci din când în când modest pentru a căpăta dreptul la o trufie fără limite. Fiindcă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe care mă rugase să i-l fac. Altădată, îmi închipuisem că azilul s-ar fi dărâmat ca zidurile Ierihonului fără mine. Acum descopeream că uitasem de vanitățile și interesele celorlalți. Ca să-mi ridic moralul, m-am hotărât să mă duc în sala cu oglinzi unde nu mai fusesem de la moartea lui Dinu. Și abia acolo m-am speriat de-a binelea. Căci Francisc nu mi-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Notarikon-ul. Să vedem... Templi Resurgentes Equites Synarchici. Vă place?“ Numele ne-a plăcut, l-am scris la coada listei. „Cu toate bisericuțele alea, să inventezi una nouă nu era un lucru de nimic“, zicea Diotallevi, apucat de un acces de vanitate. 76 Dacă ar fi vorba să definim printr-un singur cuvânt trăsătura dominantă a masoneriei franceze din secolul al XVIII-lea, unul singur ar fi potrivit: diletantism. (René Le Forestier, La Franc-Maçonnerie Templière et Occultiste, Paris, Aubier, 1970, 2) A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În el templierul - nu, zisese Belbo, cardinalii care-l condamnaseră pe Galileo erau adepți templieri infiltrați la Roma, care se grăbiseră să-i Închidă gura blestematului de toscan, templierului trădător care era gata-gata să strige În gura mare totul, din vanitate, cu patru sute de ani mai Înainte de data de scadență a Planului. În orice caz, această descoperire explica de ce sub Pendul acei meșteri zidari trasaseră un labirint, imaginea stilizată a sistemului curenților subterani. Am căutat o imagine a labirintului din Chartres
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
în mod universal, - în timp ce un mic grup aparte care s-a separat de simboliști a continuat să poarte denumirea de ”decadenți”. Simboliștii, în concepția lui Nordau, sunt caracterizați cu acele defecte ce denotă clar caracterul degenerativ cum ar fi ignoranța, vanitatea nelimitată, logorea, opinia exagerat de bună despre meritele personale, incapacitatea de a lucra susținut și serios, gândirea incoerentă și confuză, incapabilitatea de a acapara cunoștințe sistematice și aveau convingerea că trebuie să deteste și să dezaprobe paradigmele științifice, afirmând că
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]