3,102 matches
-
creștere va fi limitat în timp) sau întârziată (atunci când cartilagiile de creștere sunt încă larg deschise, perioada de creștere putând fi prelungită, cu un potențial bun de atingere a unei talii finale superioare). Așadar, maturarea cartilagiilor de creștere are o variabilitate individuală largă, intervenind factori hotărâtori, precum fondul genetic și impregnarea hormonală (nivelul de GH, T4 și hormoni sexoizi; vezi capitolul 1). Gradul de maturare scheletică poate fi determinat cel mai bine prin evaluarea maturării nucleilor de osificare de la nivelul încheieturii
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
sunt în continuare des utilizați. Deși actuala clasificare este mult mai cuprinzătoare, ea este, la rândul ei, limitată de faptul că tehnicile de măsurare ale IGF circulant au un grad de specificitate relativ redus, deoarece nivelul de IGF are o variabilitate individuală foarte mare. Astfel, la valori scăzute de IGF, există zone de suprapunere între valorile IGF ale pacienților de talie normală și cei de talie mică. în plus, limitele dispersiei valorilor individuale ale IGF variază foarte mult de la o vârstă
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
răspunde insuficient la testele de stimulare . Totodată, raportul dintre nivelul liber circulant de IGF și cel legat de IGFBP influențează eficacitatea acțiunii IGF la nivelul țesuturilor, independent de nivelul total de IGF. Acest raport e dificil de măsurat și interpretat . Variabilitatea individuală a răspunsului secretor de IGF-I la GH este mare, fapt dovedit de diferența individuală de răspuns la terapia cu rGH, unii copii necesitând doze mai mari de rGH pentru același răspuns al creșterii liniare și al nivelului de
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
numeroase studii au încercat să evalueze impactul psihosocial al taliei mici. Concluziile acestor studii sunt, din păcate, extrem de variate, de multe ori conflictuale de la probleme severe de integrare ale acestor copii până la o integrare perfectă, fără afectarea calității vieții. Această variabilitate depinde mai ales de alegerea diverselor metode de evaluare, cât și de populațiile evaluate (copii care ajung la medic sau din populația generală, dacă la teste au participat direct copiii sau dacă au participat părinții, institutorii sau medicii curanți etc.
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
fine, există pacienți care au un răspuns variabil la testele de stimulare, astfel încât în copilărie ei sunt diagnosticați cu nanism hipofizar idiopatic prin deficit parțial de GH, iar atunci când ajung la pubertate, retestarea indică un răspuns normal . O explicație a variabilității răspunsului la testele de stimulare este sensibilizarea axei somatotrope la stimuli de către creșterea pubertară a hormonilor sexoizi . Se cunoaște totodată că anumite situații (prânzurile recente sau hipotiroidia) aplatizează răspunsul axei somatotrope la testele de stimulare . De aceea, testele de stimulare
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
IGF-I normal . Celălalt factor insulin-like, IGF-II, chiar dacă nu are aceleași efecte ca IGF-I asupra cartilagiului de creștere, este și el dependent, într-o mai mică măsură, de secreția de GH . în plus, nivelul de IGF-II nu are o variabilitate de vârstă, iar limitele normalului sunt mai strânse. Măsurarea concomitentă a IGF-I și IGF-II crește specificitatea diagnosticului de deficit de GH de cinci ori . IGFBP 3 este o proteină care leagă în egală măsură IGF-I și IGF-II. IGFBP
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
agenții infecțioși. Cu toate acestea, sistemul imunitar înnăscut implică un repertoriu sofisticat de răspunsuri umorale și celulare, acționând atât la nivel local, cât și la nivel sistemic, constituind împreună o barieră eficientă în infecțiile cu patogeni (Medzhitov, 2007). ARHITECTURA ȘI VARIABILITATEA MOLECULARĂ A IMUNOGLOBULINELOR Imunoglobulinele (Ig) numite încă anticorpi ( Ac) constituie o fracție importantă a proteinelor serice. Ele formează o familie mare de molecule, de o imensă diversitate a secvențelor de aminoacizi, neîntâlnită la alte familii de molecule proteinice. De fapt
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
din sângele uman este IgG. În stadiile inițiale ale desfășurării răspunsului imun față de un antigen care nu a interferat anterior cu sistemul imunitar al organismului, rolul principal este jucat de IgM. Domeniile N-terminale ale catenelor L și H prezintă variabilitate remarcabilă în secvența lor de aminoacizi și contribuie la formarea situsului de legare a antigenului. Secvența de aminoacizi a regiunii constante a catenei ușoare - CL, precum și a regiunii constante a catenei grele CH, aparținând heterotetramerului imunoglobulinic prezintă constanță în secvența
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
metode imunochimice specifice prin care se evidențiază precipitarea moleculelor Ig cu rol de antigene, în prezența anticorpilor Ac-anti Ig izolați din animale imunogenizate, cu asemenea antigene imunoglobulinice. În funcție de manifestarea imunopotenței determinanților antigenici ai imunoglobulinelor au fost identificate trei nivele ale variabilității structural-moleculare a imunoglobulinelor și anume: variația izotipică, variația alotipică și variația idiotipică. Heterogenitatea izotipică definește variantele biochimice ale imunoglobulinelor. Denumirea acesteia derivă de la cuvântul grecesc izos = același. Această variabilitate a apărut în decursul evoluției speciei, printr-un proces de diversificare
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
imunopotenței determinanților antigenici ai imunoglobulinelor au fost identificate trei nivele ale variabilității structural-moleculare a imunoglobulinelor și anume: variația izotipică, variația alotipică și variația idiotipică. Heterogenitatea izotipică definește variantele biochimice ale imunoglobulinelor. Denumirea acesteia derivă de la cuvântul grecesc izos = același. Această variabilitate a apărut în decursul evoluției speciei, printr-un proces de diversificare genică, ca urmare a acumulării mutațiilor în sectoarele genice pentru regiunea constantă a catenelor grele, ceea ce a determinat variații în secvența de aminoacizi a acestei regiuni. Tocmai asemenea variante
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
Tipul de catenă L nu influențează capacitatea de legare a antigenului, oricare dintre cele cinci clase de imunoglobuline putând lega antigenul specific, indiferent dacă în structura heterotetramerului imunoglobulinic intră catene L de tip κ sau catene L de tip λ. Variabilitatea moleculară a imunoglobulinelor este asociată și cu diferențierea în proprietățile fizice, chimice și biologice ale acestora, corespunzând subclaselor antigenice ale IgG, IgM și IgA. Așadar, există determinanți antigenici de clasă, în fiecare regiune constantă de catenă H, precum și variante antigenice
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
1), Inv(2) și Inv(3), se află aminoacidul alanina, pe când, în poziția 191, la Inv(1) și Inv(2) se află leucina, iar la alotipul Inv(3) se află valina, în această poziție (Pozsgi și Ghyka, 1974). În esență, variabilitatea alotipică semnifică faptul că orice moleculă imunoglobulinică, provenită de la un individ uman poate fi imunogenă pentru alți indivizi umani, la care se comportă ca aloantigen. Variantele alotipice sunt consecința existenței genelor sub formă de perechi (alele) la organismele diploide și
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
a evidențiat existența doar a circa 35 000 gene distincte, dintre care doar câteva au semnificație imunologică. Astfel, a trebuit să fie identificate alte surse ale enormei diversificări a informației genetice responsabile de realizarea răspunsului imun. Elementul primar care asigură variabilitatea imunoglobulinelor este existența segmentelor genice multiple pentru regiunea variabilă (de ordinul sutelor) și chiar pentru regiunea constantă (între 1 și 10), dar și pentru alte sectoare ale catenei polipeptidice imunoglobulinice. Rearanjarea acestor segmente genice prin permutări în cadrul mecanismelor de rearanjare
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
ordinul sutelor) și chiar pentru regiunea constantă (între 1 și 10), dar și pentru alte sectoare ale catenei polipeptidice imunoglobulinice. Rearanjarea acestor segmente genice prin permutări în cadrul mecanismelor de rearanjare, funcționale în procesul de maturație a limfocitului, aduce plusul de variabilitate pentru catenele imunoglobulinice. Rearanjarea de segmente genice imunoglobulinice este realizată deopotrivă în limfocitele B și în limfocitele T, conducând la diversificarea imunoglobulinelor și, respectiv, a receptorilor de antigene din celulele T. Ea reprezintă un tip special de recombinare, cu totul
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
În procesul de asamblare a unei gene funcționale în dirijarea sintezei catenei imunoglobulinice de tip LK de la om sunt utilizate adesea trei tipuri de segmente genice V K, J K și CK, care sunt folosite și la șoarece. Potențialul de variabilitate al locusului genic complex pentru imunoglobuline este enorm (fig. 3.5). Numărul de tipuri de regiune variabilă pentru catena LK este aproximat de 1400 (350 4 1). Reunirea imprecisă a segmentelor genice VK și JK adaogă o diversitate suplimentară prin
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
sinteza catenei LK. Dintr-un asemenea polipeptid va fi excizat sectorul lider, în cursul transferului prin membrana reticulului endoplasmic, rezultând catena L K deplin funcțională, gata să participe la edificarea heterotetramerului imunoglobulinic, eficient în cuplarea sa cu antigenul. Potențialul de variabilitate al locusului genic complex pentru imunoglobuline este enorm (fig. 3.7). Numărul posibil de regiuni variabile ale catenei L K este de 350 4 1 = 1 400. Reunirea imprecisă a segmentelor genice VK și JK determină însă o diversitate suplimentară
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
segmentelor genice VK și JK determină însă o diversitate suplimentară, prin pierderea câtorva perechi de nucleotide din VK și a câtorva perechi de nucleotide din JK, la nivelul punctului de unire VK-JK. În concluzie, diversitatea catenelor LK are la bază variabilitatea secvenței interne din fiecare segment genic VK, variabilitatea de secvență a celor patru segmente genice JK și variabilitatea în numărul de perechi de nucleotide deletate la punctele de joncțiune VK-JK. În plus, mutația somatică petrecută în cursul asamblării segmentelor genice
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
diversitate suplimentară, prin pierderea câtorva perechi de nucleotide din VK și a câtorva perechi de nucleotide din JK, la nivelul punctului de unire VK-JK. În concluzie, diversitatea catenelor LK are la bază variabilitatea secvenței interne din fiecare segment genic VK, variabilitatea de secvență a celor patru segmente genice JK și variabilitatea în numărul de perechi de nucleotide deletate la punctele de joncțiune VK-JK. În plus, mutația somatică petrecută în cursul asamblării segmentelor genice imunoglobulinice își aduce aportul la extinderea variabilității în
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
și a câtorva perechi de nucleotide din JK, la nivelul punctului de unire VK-JK. În concluzie, diversitatea catenelor LK are la bază variabilitatea secvenței interne din fiecare segment genic VK, variabilitatea de secvență a celor patru segmente genice JK și variabilitatea în numărul de perechi de nucleotide deletate la punctele de joncțiune VK-JK. În plus, mutația somatică petrecută în cursul asamblării segmentelor genice imunoglobulinice își aduce aportul la extinderea variabilității în secvența de aminoacizi de la nivelul regiunilor variabile, dar această variabilitate
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
VK, variabilitatea de secvență a celor patru segmente genice JK și variabilitatea în numărul de perechi de nucleotide deletate la punctele de joncțiune VK-JK. În plus, mutația somatică petrecută în cursul asamblării segmentelor genice imunoglobulinice își aduce aportul la extinderea variabilității în secvența de aminoacizi de la nivelul regiunilor variabile, dar această variabilitate nu ocolește nici regiunile constante ale catenelor imunoglobulinice. În cazul în care se întâmplă ca în procesul de asamblare de segmente genice imunoglobulinice să fie inclus un segment genic
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
variabilitatea în numărul de perechi de nucleotide deletate la punctele de joncțiune VK-JK. În plus, mutația somatică petrecută în cursul asamblării segmentelor genice imunoglobulinice își aduce aportul la extinderea variabilității în secvența de aminoacizi de la nivelul regiunilor variabile, dar această variabilitate nu ocolește nici regiunile constante ale catenelor imunoglobulinice. În cazul în care se întâmplă ca în procesul de asamblare de segmente genice imunoglobulinice să fie inclus un segment genic JK suplimentar acesta va fi transcris odată cu transcrierea secvenței intronice dintre
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
conduc la realizarea unui rearanjament neproductiv de segmente genice în limfocit și, în condiții normale, mecanismele de reglarea celulară vor direcționa o astfel de celulă B spre un program de apoptoză (moarte celulară programată genetic). La toate asemenea surse de variabilitate a secvențelor de nucleotide în procesul asamblării de segmente genice imunoglobulinice se adaugă asocierea întâmplătoare posttranslațională de catene L și de catene H, ajungându-se la o variație enormă a moleculelor imunoglobulinice de ordinul 109. Un rearanjament fructuos de segmente
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
care prezintă sensibilitate crescută la radiații vor prezenta mutații în genele pentru proteinele Ku, XRCCA sau ADN ligaza IV. Schimbări în secvența de nucleotide apărute la nivelul joncțiunilor dintre secvențele genice în cursul asamblării genelor active pentru imunoglobuline generează o variabilitate corespunzătoare în secvența de aminoacizi, în poziții corespondente. Această regiune de joncțiune constituie parte a situsului de legare a antigenului și totodată de realizare a contactelor dintre catena ușoară și catena grea. De aici rezultă diversitatea maximă generată la situsul
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
prelucrate în mod foarte diferit, în mecanismul de asociere. Joncțiunile semnal sunt de obicei fuziuni precise de secvențe heptamerice; pierderea de nucleotide este rară, dar o mică parte dintre joncțiuni dobândesc inserții de nucleotide. Dimpotrivă, joncțiunile codificatoare sunt remarcabile pentru variabilitatea lor. Majoritatea pierd numeroase nucleotide de la un capăt sau de la ambele capete și dobândesc inserții de secvențe care nu sunt prezente în ADN preexistent. Variabilitatea joncțiunilor codificatoare contribuie în mare măsură la diversitatea receptorilor de antigene, deoarece secvența joncțională codifică
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
o mică parte dintre joncțiuni dobândesc inserții de nucleotide. Dimpotrivă, joncțiunile codificatoare sunt remarcabile pentru variabilitatea lor. Majoritatea pierd numeroase nucleotide de la un capăt sau de la ambele capete și dobândesc inserții de secvențe care nu sunt prezente în ADN preexistent. Variabilitatea joncțiunilor codificatoare contribuie în mare măsură la diversitatea receptorilor de antigene, deoarece secvența joncțională codifică o parte a situsului de legare a epitopului. Există însă și un anumit cost al acestei variabilități: o mare proporție a joncțiunilor codificatoare schimbă cadrul
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]