1,771 matches
-
abaților, sporind astfel teama aristocrației laice că li se va fi diminuat propria putere. Pentru a ține puterea Bisericii sub control, Otto a recurs la trei prerogative. Prima a fost învestitura de către împărat cu simbolurile puterii religioase, făcându-i astfel vasali. În aceste condiții alegerea clericilor a tins să devină o formalitate în imperiul ottonian, iar regele a ocupat locurile vacante din ierarhia bisericească cu rude de-ale lui și cu clerici loiali, care au fost apoi numiți să conducă marile
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
se adunau tot mai mulți luptători călare, fiecare avea nevoie de un cal, coif, scut, lance, sabie lungă, sabie scurtă, arc, săgeți și scări, toate la un preț de 18-20 de boi sau 40 de soliși. Carol a sporit numărul vasalilor, cei numiți vassi dominici, strânși din toate părțile imperiului. Angajamentul personal al acestora față de suveran implică serviciul militar, primind în schimb beneficii, sub formă de domenii, concedate din proprietățile regale sau bisericești. Din rândurile vasalilor, Carol a recrutat trupe ușoare
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
soliși. Carol a sporit numărul vasalilor, cei numiți vassi dominici, strânși din toate părțile imperiului. Angajamentul personal al acestora față de suveran implică serviciul militar, primind în schimb beneficii, sub formă de domenii, concedate din proprietățile regale sau bisericești. Din rândurile vasalilor, Carol a recrutat trupe ușoare de elită-scarae, capabile să intervină oriunde, cu repeziciune, indiferent de perioada anului. Carol a extins sistemul de fortificații al regatului, cu rol ofensiv și defensiv, mai ales la est de Rin. A sprijinit mănăstirile mari
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
au raliat în jurul contelui Parisului, Odo, fiul lui Robert cel Tare, a cărei stăpânire asupra comitatelor Angers, Tours, Blois și Orleans, a fost recunoscută de Carol cel Gros în 886. Odo nu era carolingian, dar era avantajat căci avea numeroși vasali, fiind omul de încredere al împăratului și se remarcase în apărarea Parisului în timpul asediilor normande, și în lupta de la Montfaucon din 888. Odo a fost ales rege de nobili și episcopi, obținând și sprijinul lui Arnulf, regele Franciei occidentale, căruia
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
al împăratului și se remarcase în apărarea Parisului în timpul asediilor normande, și în lupta de la Montfaucon din 888. Odo a fost ales rege de nobili și episcopi, obținând și sprijinul lui Arnulf, regele Franciei occidentale, căruia i-a devenit formal, vasal. După ce s-a străduit să lupte împotriva normanzilor, în 889, a decis să accepte plata unui tribut, iar în 892, normanzii au părăsit Francia. A continuat să convoace adunări generale și concilii, a confirmat actele de danii și imunitățile anterioare
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
în teritoriul ce se va numi Normandia. Fiind învins lângă Chartres de Robert, fratele fostului rege Odo, ajutat de Richard Justițiarul, duce autonom, conte de Autun, Rollo a acceptat să renunțe la atacuri și s-a creștinat, primind statutul de vasal și conte al regelui, precum și o parte din Neustria-Normandia. În 911, Ludovic Copilul a murit și a fost urmat la tronul Franciei răsăritene de către Conrad. Carol a fost ales rege și de marii seniori din Lotharingia, readucând vechule posesiuni ale
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Că lider, Hugh controla Sena și Loara din Neustria, comitatele Tours, Angers și Paris, avea domenii în Orleans, Berry, Mâine și Meaux, era abate laic la multe mănăstiri că Saint Martin, Saint Denis etc. și avea un număr mare de vasali. Prima să soție îl susținea pe Ludovic al IV-lea, iar a două soție a să era fiica lui Henric Păsărarul, iar apropierea regelui de ducele Burgundiei au dus la răcirea relațiilor dintre cele două părți și la un lung
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
alătură un prinț localnic care îi convinge pe comandanți să se îndrepte spre o cetate fortificată stăpânită de un rege (Vladimir Găitan), promițându-i prințului Herbert că-i va plăti 5000 de taleri pe an și că îi va fi vasal pe viață dacă va reuși să ajungă noul rege. Prințul localnic era fratele geamăn al regelui și plecase cu ani în urmă în exil pentru a nu împărți țara și a nu o face vulnerabilă în fața dușmanilor. Dar, între timp
Coroana de foc () [Corola-website/Science/312746_a_314075]
-
și mai nemiloși decât otomanii, hoardele mongole conduse de Timur Lenk (Vasile Boghiță). Mongolii i-au învins pe turci în Bătălia de la Ankara (1402), iar Baiazid a fost luat prizonier, murind în cele din urmă în captivitate. Otomanii au devenit vasali ai lui Timur Lenk. În anii următori, Imperiul Otoman a trecut printr-o perioadă de lupte interne în care au fost implicați cei trei fii supraviețuitori ai lui Baiazid: Mehmed I (George Alexandru), Mousa și Mustafa. Mircea cel Bătrân i-
Mircea (film) () [Corola-website/Science/312747_a_314076]
-
Pavelescu), soția prințului, și pe doi boieri din sfatul țării: paharnicul Ene Udoba (Silviu Stănculescu) și slugerul Ion Iercău (Corneliu Gîrbea). Solul german, preotul catolic Gerolamo (Ion Besoiu), îi spune Elisabetei să-l convingă pe Mihail să accepte să devină vasalul împăratului Sigismund dacă vrea să domnească pe tronul Țării Românești. Mircea cel Bătrân cere sprijin de la curțile regilor Europei pentru a se lupta cu turcii. Solii german și polonez îi condiținează ajutorul de recunoașterea suzeranității Germaniei și respectiv a Poloniei
Mircea (film) () [Corola-website/Science/312747_a_314076]
-
o înfrângere grea în anul 1119. Ultima sa confruntare armată a fost cu împăratul romano-german Henric al V-lea, care împreună cu regele Angliei, Henric I îi declaraseră război în 1124. Regele Franței a apelat la simțul național al francezilor , iar vasalii francezi au venit în ajutor cu propriile armate, Henric al V-lea fiind nevoit să se retragă.
Ludovic al VI-lea al Franței () [Corola-website/Science/311638_a_312967]
-
dictat un testament numindu-l pe regele Ludovic al VI-lea al Franței tutorele ei. William a solicitat regelui să aibă grijă atât de domenii cât și de găsirea unui soț potrivit pentru ducesă. Regele, bucuros de moartea unuia dintre vasalii săi cei mai puternici și având disponibilitate asupra celui mai bun ducat din Franța, a decis să-și căsătorească moștenitorul cu ducesa ca să aducă Aquitania coroanei franceze, crescând astfel foarte mult puterea și proeminența Franței și a Capeților. La 25
Eleanor de Aquitania () [Corola-website/Science/311642_a_312971]
-
Normandiei, Wilhelm (Guillaume) reușește în anul 1066 să își cucerească propriul său regat, Anglia, asupra căruia avea aceleași drepturi succesorale ca și regele ales, Harold, pe care Wilhelm îl învinge la Hastings. În această situație, Wilhelm, duce de Normandia, deci vasal al regelui Franței, devine rege al Angliei, conform dreptului cuceritorului. Calitatea regilor francezi ai Angliei de duci de Normandia și "imperiul angevin" pe care ei vor reuși să-l creeze, vor duce la izbucnirea războiului de 100 de ani. Este
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
dreptul acestora asupra teritoriului, obținut la origine prin cucerire, însă puterea sa efectivă este mai limitată ca oricând. Treptat, monarhia electivă este înlocuită cu cea ereditară -„dreptul sângelui”, și de drept divin, prin ceremonia religioasă a încoronării la Reims. Toți vasalii datorau supunere monarhului, a cărui putere era legitimată, deci, prin erediatate și recunoaștere din parte divinității prin intermediul Bisericii catolice. În fapt, regele nu își exercită autoritatea decât asupra domeniului regal, însă de drept toți marii nobili din regat îi erau
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
datorau supunere monarhului, a cărui putere era legitimată, deci, prin erediatate și recunoaștere din parte divinității prin intermediul Bisericii catolice. În fapt, regele nu își exercită autoritatea decât asupra domeniului regal, însă de drept toți marii nobili din regat îi erau vasali, datorându-i supunere, deferență, ajutor militar și financiar, în schimb, ei primind de la rege feuda sau domeniul feudal, împreună cu țăranii, animalele și atelajele proprii domeniului. Dreptul feudal francez stipula că nobilul (seniorul) feudal conducea așa cum dorea treburile domeniului său, exercitând
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
Angliei în Franța. În 1151, regele Angliei, Henric al II-lea "Plantagenetul" poseda deja de la tatăl său ducatul Normandiei (fieful originar al regilor Plantageneți) și comitatul Bretaniei, iar prin căsătorie obține comitatele Anjou și Maine, regiuni pentru care îi era vasal regelui francez. În același an se ivește o ocazie nesperată: regele Ludovic al VII-lea al Franței (1137-1180), care își consolidase poziția prin căsătoria cu Eleonora de Aquitania, singura moștenitoare a enormului ducat al Aquitaniei, divorțează, acuzându-și soția de
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
Ludovic al IX-lea este de asemenea unul dintre puținii regi francezi care și-au folosit prerogativele judecătorești supreme, moștenite prin tradiție de la franci. Cel mai important caz judecat de rege este cel al unuia dintre marii nobili ai regatului, vasal al regelui, Enguerrand al IV-lea de Coucy, acuzat de a fi abuzat de dreptul său de înaltă justiție, ordonând spânzurarea fără judecată a trei gentilomi flamanzi, găsiți pe domeniile sale. După o anchetă minuțioasă a urmat procesul: și judecată
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
decisivă a lui Filip a fost crucială, conducând politica atât în Anglia cât și în Franța. Bătălia a fost un rol esențial în formarea monarhiei absolute în Franța. Infrângerile lui Ioan în Franța au slăbit poziția sa în Anglia. Rebeliunea vasalilor săi englezi au dus la implementarea tratatului numit Magna Carta, care a limitat puterea regală și a restabilit dreptul comun. Acest lucru a stat la baza fiecărei bătălii constituționale a secolelor XIII și XIV. Cu toate acestea, atât baronii cât
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
de-a lungul râului Escaut. După incorporarea Lotaringiei în Sfântul Imperiu Romano-German, pe teritoriul actualei Belgii se dezvoltă fiefuri cvasi-independente: Ducatul Brabant, Ducatul Limburg, Ducatul Luxemburg, Comitatul Hainaut, Comitatul Namur și Principatul Liège. În vest, Comitatul Flandra, cu toate că este un vasal al regelui Franței nu se află sub autoritatea acestuia. Începând din secolul al X-lea numeroase orașe se dezvoltă, în principal în Flandra și de-a lungul râului Meuse. Industria și comerțul, printre altele cu Liga Hanseatică, se dezvoltă, regiunea
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
atribuit cărțile Ecleziastului, Proverbelor și Cântarea Cântărilor din Vechiul Testament. Conform lui Finkelstein și Silberman, nu ar fi fost rege și nu ar fi avut un regat, descrierea din Biblie a regatului său imaginar descriind de fapt domnia lui Manase ca vasal al Asiriei: Pentru teza conform căreia Solomon ar fi avut un regat nu există dovezi arheologice. Nu a fost găsită nicio urmă a Templului lui Solomon. La Ophel au fost descoperite în anul 2010 rămășite care susțin relatarea biblică despre
Solomon () [Corola-website/Science/311061_a_312390]
-
Amasia, Ierusalimul a fost prădat și distrus de către regele Ioaș al Israelului, dar a fost reconstruit în anii următori. Regele Ahaz a pierdut zona de nord a regatului în favoarea Siriei, dar a recâștigat-o cu ajutorul asirienilor, cărora le-a devenit vasal. Sub Iezechia, Iuda și-a recâștigat pentru scurt timp independența, învingându-l pe regele Sennacherib. Iosia, strănepotul lui Iezechia, a făcut o serie de reforme religioase și politice. În timpul lui a fost descoperită "Cartea legii", probabil Deuteronomul lui Moise. După
Regatul Iuda () [Corola-website/Science/311180_a_312509]
-
fost descoperită "Cartea legii", probabil Deuteronomul lui Moise. După moartea sa, Iuda a devenit dependent de Egipt și mai apoi Babilon. Urmașul lui Iosia, Ioahaz, a fost detronat de către egipteni, care l-au pus rege pe Ioachim, care le era vasal. La scurt timp după bătălia de la Carchemiș, Ioachim a fost detronat de Nabucodonosor al Babilonului, care după ce l-a pus pe Iehonia, fiul lui Ioachim, și l-a detronat după trei luni, l-a pus rege pe Sedechia, fratele lui
Regatul Iuda () [Corola-website/Science/311180_a_312509]
-
incluzând și teritorii la est de Iordan. Dar din 63 î.Hr., romanii, conduși atunci de Pompei, se implică tot mai mult în politica hasmoneană, sfârșind prin a distruge statul Hasmonean și a pune la conducerea iudeilor pe Irodieni, care erau vasali Romei. Octavian Augustus a cucerit Iudeea în anul 6 d.Hr., transformând-o în Provincia Iudeea. Irodienii au rămas la conducere ca un paravan pentru romani până în 66, când a izbucnit revolta iudeilor. Revolta iudeilor a ținut patru ani, sfârșind
Regatul Iuda () [Corola-website/Science/311180_a_312509]
-
dintre regii acestor cetăți - Bera al Sodomei, Birșa a Gomorei, Șinab al Admei, Șemeber al Țeboimului și un rege al cărui nume este necunoscut al Belei sau Țoarului - au pornit la război împotriva lui Kedarlaomer al Elamului și al aliaților / vasalilor săi Amrafel al Senaarului, Arioc al Elasarului și Tidal al Gutimului (Facerea 14:1-2), după 12 ani de vasalitate. Cele două tabere s-au întâlnit în valea Sidim, unde Kedarlaomer a învins și a luat toate bogățiile Sodomei și Gomorei
Sodoma și Gomora () [Corola-website/Science/311241_a_312570]
-
Ștefan Vasali (n. 1895/1896 - d. 4 iunie 1927, canalul Cravia, zona Brăilei), cunoscut și sub poreclele și „Regele bălților”, a fost un celebru bandit român (lipovean). Numele său este scris uneori Ștefan Vasili. Vasali a trăit ca nelegiuit după vârsta de
Terente () [Corola-website/Science/311263_a_312592]