2,248 matches
-
buza umflată din cauza faptului că nu urma să se lase cu pârnaie, ci cu un banal ospiciu. Nu. M-au emoționat tinerețea și naivitatea lui nemărginită de a fi ambițios în lupta cu răul. Răul e o apă adâncă și vicleană și nu te poți bate cu el ca un bou. Sau ca o maimuță care dă cu laba ca să șteargă luna de pe oglinda apei. Răul există. E înduioșător de primitiv să-l delimitezi, să-l izolezi, să-l arăți cu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
un colț pe însuși Jacques Derrida, la fel de singur și de stingher ca și mine. Pe măsură ce mă apropii de el, nu mai am nici un dubiu că e el : fruntea lată, sprâncenele stufoase, părul alb sculat în creștetul capului, ochișorii mici și vicleni, nasul coroiat, tenul măsliniu care deconspiră locul nașterii sale. — Dumneavoastră ?, exclam eu apropiindu-mă de el. — Ah, știam că tot se va găsi până la urmă cineva care să spună asta, exclamă el cu ciudă, dar totuși lejer. — Dumneavoastră aici ? repet
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
și toate strălucesc o clipă în lumina inimii, la fel de posibile, apoi se sting unul după altul, pentru a lăsa locul celui mai negru abis. Ca o respirație la ureche sau ceva înfricoșător și cu miros de migdale, ca o apă vicleană și rea, din care e mai periculos să ieși decât să rămâi, sau ca clapele pianului, care alunecă unele după altele. De mult, de când a dispărut Ștefan, sau poate și mai de mult, de când a murit mama Ana, nu mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
să văd șirul celor cinci motoneiges frumos aliniate la ieșirea din baraca ce servea drept aeroport. Îmi aminteam cu precizie că Tukalaq ne promisese sănii trase de husky, dar acesta zâmbi cam jenat, îngustându-și și mai mult ochii lui vicleni la întrebarea mea. După cum vedeți, viața în Nunavik e motorizată în zilele noastre, râse el făcându-ne semn să urcăm, câte doi, pe motocicletele de zăpadă, fiecare având ca șofer un ghid eschimos. Ai răbdare, o să vină și vremea câinilor
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
găsesc, trebuia să fac ceva radical. M-am dus la primar și l-am întrebat fără altă introducere dacă a auzit de un povestitor care schimbă blăni de urs pentru povești. m-a privit lung printre gene, îngustându-și ochii vicleni, și apoi mi-a spus râzând că asta se întâmpla demult, pe vremea când nu exista televizor și internet, și că acum nimeni nu ar mai face asta. Acum, a adăugat el văzând aerul meu neîncrezător, oamenii sunt în stare
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
înainte, apoi... nu știu de ce, dar toți acei bătrînei și toți acei jucători de șah care încercau să-mi explice că niciodată nu existase nicio cafenea pe strada lor și în scuarul lor mi se păreau ușor ipocriți, chiar puțin vicleni. încercau fără îndoială să-mi ascundă ceva, erau înțeleși între ei, de altfel o anumită complicitate se putea citi pe fața lor. modul lor de a spune „nu, domnule, nu există așa ceva aici” avea un numitor comun, o anumită fervoare
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
moș Costache Otiliei? - Arză-l-ar focul, Doamne, iartă-mă, că mi-e frate! bleste-mă Aglae. - Idealul e ca toată averea lui moș Costache să fie imobilă,cum e acum. O casă nu poți s-o iei în palmă. Un viclean face și aci vânzări deghizate etc., dar lucrul se observă mai ușor. Greșeala dumitale fundamentală e că te-ai certat cu el și nu-i mai calci în casă, cum ți-am mai spus! Du-te, Otilia nu e aici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
averea lui Costache Giurgiuveanu. După ce-l fură și-l omoară pe Giurgiuveanu o va părăsi pe Olimpia și se va căsători cu Georgeta. Este drumul descris de Nicolae Filimon, care îi dă lui Dinu Păturică o tovarășă de viață necinstită, vicleană, o aliată pentru afacerile cele mai murdare. Cei doi orfani, Otilia și Felix, caută să se ocrotească unul pe celălalt. Felix îi propune Otiliei să se căsătorească cu el, dorind să-i asigure existența. Otilia va opta pentru Pascalopol, fiindcă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai respira! scăzu vocea, tulburat, Gabi cel Norocos. Deșiratul își vîrî nasul său coroiat la noi, în gheretă și ne ținu câteva clipe sub tirul mirosului său pestilențial. Apoi, nedând nici un semn că ne înregistrase prezența, se retrase, aplicându- și vicleana strategie a căror victime vom cădea nu peste multe minute. Să vă explic amănunțit cum au procedat, se schimonosi Norocosul. - Nu-ți prăjim, bre Bruță (se auzi vocea tot mai îndepărtată a celui în raglan putrezit), se roagă de tine
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
uman, ce-o purtase ca pe-o căciuliță și îi gâdilase, tot timpul, una dintre urechi. Pe fotoliul din față, înfășat într-o husă păr de cămilă, se ghemui Fisente, nepotul preferat al lui Sucu Marcel, un lungan arătos și viclean de-și trăgea chiar și singur clapa, dacă nu avea cui, mustăcind sub pletele lungi, blonde și mutra de fecioară, de se gheruiau puștoaicele după el. Nu puteai să-l scapi din ochi pe Fisente, că, în timpul în care tu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de a-i lua capul între mâni și de a-l mai săruta o dată... tare și cu zgomot. - Acuma mergi, mergi! Te rog. - De ce mă rogi? - Pentru că te-aș ucide de-ai mai rămânea. - Cum? - Știu eu cum, zise ea, vicleană ca un copil. Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: "Ieronim! te mușc! " Ea bătu cu pumnii în trunchiul de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i lua capul între mâni și de a-l mai [a-l ] săruta o dată.... tare și cu zgomot. - Acuma mergi, mergi! Te rog. - De ce mă rogi? - Pentru că, te-aș ucide de-ai mai rămânea. - Cum? - Știu eu cum, zise ea, vicleană ca un copil. Ea-l duse pân-la un hățiș și-l împinse afară din grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: Ieronim! te mușc! Ea bătu cu pumnii în trunchiul de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îmbălsamat, apăsat, familiar trecea prin noaptea cea pustie și rece a sufletului meu. De douăzeci de ori eram să mă repăd s-o strâng în brațe c-un amor copilăresc și nebun, de douazeci [de ori] zâmbetul ei mustrător și viclean, care părea că ghicește tot ce se petrece-n mine, își râdea de încercările mele. În fine ajunserăm la casă. Iute și grațioasă, ea sări nebunatec gardul și dispăru râzând prin arborii cei ninși ai grădinei, eu o urmai - și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un palid crin, ca o copilă înamorată, și strălucit ca argintul. Ea-și aruncă blana de pe sine și rămase într-o rochie cu talie, de mătase sură. Tălioara ei subțire, s-o coprinzi cu mâna, zâmbetul și ochiul ei cel viclean, apoi un fel de slăbiciune molatecă, ce coprinsese toate mișcările ei ca adorminde, făceau ca ochii mei să se aprindă de-o dorință nemărginită și nențeleasă. Am tras un fotoliu față cu căminul ce ardea și răspândea o căldură moleșitoare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ispravă făcuse la nanașu-său cel bun: sasul. Dar când fu aproape de noi, ochiul său fulgeră teribil, dar astfel că numai noi îl văzurăm. Era masca rîzîndă și comică a unui suflet plin de ură și răzbunare, fața ironiza inima, surâsul viclean or prostatec ironiza cu starea sufletului său. Feciorii se departară de lângă noi și el, apropiindu-se, ne povesti încet tot ce aflase. Bătrânul zise feciorilor să doarmă de cu ziua de vor putea, căci la noapte o s-avem de lucru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
materialelor. Mai mult, e chiar o sarcină dificilă. La fiece pas descoperi cîte-o imagine prea puțin măgulitoare a vieții politice, a liderilor, a maselor. Descoperi că toate calitățile care fac insuportabilă puterea sînt descrise ca fiind necesare: disprețuirea rațiunii, violența vicleană și despotismul. Nu mai puțin dezolantă apare și imaginea mulțimilor avide de supunere, pradă propriilor pulsiuni, inconștiente prin definiție. Printre altele, e bine de subliniat că această știință lasă la o parte, alături de ipotezele sale de lucru, factorii economici, istorici
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
pretează la o punere în scenă menită să ascundă un adevăr binecunoscut lor. Un adevăr împiedicat, plin de reticențe și renunțări, paralizat de scrupule și căință. Iar cînd acești vechi revoluționari sînt tratați ca agenți în solda poliției, ca trădători vicleni, ca drojdie a omenirii, ca șerpi veninoși, ei întăresc acele spuse, îi liniștesc pe ceilalți și se liniștesc în ceea ce privește fidelitatea și solidaritatea lor neîntinată la procesele de la Moscova, constată un istoric, "comuniștii erau de multă vreme sfîșiați de un conflict
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
învățătură), față de prezent (prin rugăciune) și față de viitor (prin atenție profetică), sesizarea rolului formator și euristic al tradiției este indispensabil. Tradiția apostolică este responsabilă pentru articularea hermeneuticii unitare a Scripturii, care, în diversitatea sa textuală, ascunde din fața privirii grăbite și viclene adevărata icoană a lui Hristos. Formularea limbajului Ortodoxiei ține de problema unei situări hermeneutice în raport cu Revelația lui Hristos Cel „după Scripturi”. Aderența la mărturisirea de credință a Ortodoxiei nu înseamnă astăzi nimic atunci când nu dispunem de o înțelegere la fel de clară
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dea și ultima iertare. Psalmul începe dramatic cu o întrebare („de ce m-ai părăsit”), continuă cu recunoașterea filială („din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu”), se prelungește printr-un denunț al răutății („m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor vicleni m-a împresurat”) și sfârșește, profetic, printr-o promisiune („seminția mea va sluji Lui, se va vesti Domnului neamul ce va să vină”). Pentru că învierea înseamnă, în primul rând, ridicare (gr., anastasis), Crucea este primul semn al îndreptării și biruinței
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
împotriva lui José Maria Aznar când acesta a încercat să-i acuze pe basci că sunt răspunzători de atacul terorist de la Madrid. Sprijinul necodiționat pe care l-a primit președintele Bush după 11 septembrie ar putea fi explicat prin exploatarea vicleană a evenimentului traumatizant de către guvern. Dar această explicație nu merge destul de departe. Lipsa de interes față de aflarea adevărului exista de dinainte de 11 septembrie. Eu am atribuit-o caracterului conflictual al sistemelor politic și juridic și competiției din ce în ce mai acerbe care domină
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere În desfătare, o complicitate ce poate duce departe. Figura inocenței se slujește În poezia lui Bolintineanu și de alt mesager: lumina (cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
magică plăcere de parfum și de cîntare”, ea acționează ca un drog asupra simțurilor: produce uitarea, căderea Într-o beție reconfortantă. Umbra are, cu precădere, virtuți sporifice: „răcoritoare, adormindă, parfumată”. În limbajul facil mitologizant al lui Alecsandri, umbra este nimfa vicleană care atrage și dezmiardă cu farmecele ei discrete pe călătorii toropiți de cîntece și parfumuri („ea la sinul ei atrage călătorii fericiți”). În spațiul euforic al luncii apare un spațiu mai redus unde incertitudinile, dacă mai există, dispar cu desăvîrșire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din sfera micii poezii pastorale. Deghizat („schimbat la față”), Amoriu culege flori pe cîmp și gîndește malefic: „vai de cin-a priimi/aceste flori de la mine”... O fețișoară căuta, În acest timp, o mioară rătăcită și, Întîlnind „prin pustiuri” copilașul viclean, cedează rugăminților lui și-l ia În brațe. Ce urmează se poate prevede: fețișoarei i se aprinde sufletul, aleargă pe dealuri, plînge, se vaită și invocă moartea: „Moartea fără prelungire Să vie să mă ia, Căci alt chip de mîntuire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
răce, răzămat pe cîrja lui.” Biografii poetului semnalează faptul că, după moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-au Însîngerat poezia. Poezia, În vicleana ei indeterminare, rămîne Însă fidelă, pasiunii unice, dumnezeiești pentru ibovnica slăvită. După ce a trăit ca un Don Juan. Conachi arc inteligența să moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de-ți place...”. Acest derizoriu partimen are o ironie foarte fină. Pann vădește sensibilitate la grotescul psihologiilor senile. În Povestea vorbei pune cap la cap ziceri, proverbe despre dragoste și ură din care rău iese Întotdeauna femeia. Ea este leneșă, vicleană, vorbește mult și este de regulă mincinoasă. Ironia atinge, uneori, instituția familiei ca atare (o instituție rău făcută!): „Se uită la el ca dracu la popa. Și Îi stă ca un gunoi În ochi. Zicînd: Of! Îmi vine rău de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]