1,953 matches
-
de la celălalt capăt al firului. Era o voce nazală, înfundată, ca și cum vorbitorul ar fi fost foarte răcit. —Hugo? a pufnit vocea. —Alice? Hugo a uitat instantaneu de toată povestea cu „Twinkledreams“. Zeița maternității, cu chipul ei senin și ochi albaștrii, visători, îi telefonase... lui? Ce noroc extraordinar! Putem să ne întâlnim să bem ceva? l-a întrebat Alice. Am niște, ăăă, vești proaste. —Ăăă, Dumnezeule, sigur, nici o problemă, când? —Acum? — Da. Grozav. O întâlnire cu Alice! Era ceva incredibil. Dimineața devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
trupul ei atât de bine proporționat. Picăturile de apă se prelingeau pe trupul ei frumos și căpătau, ca întotdeauna în astfel de momente, forma degetelor bărbatului din mintea ei. Era din nou furată de anumite imagini cărora femeia se abandona visătoare. În astfel de momente, Laura devenea alta, zâmbetul ei îndulcindu-i trăsăturile frumoase, iar dacă cineva i-ar fi surprins privirea, ar fi avut revelația de a privi o femeie îndrăgostită, o femeie care tocmai și-a trăit de curând
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mă vei iubi pe mine, eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazați, care au nevoie de râsetele tinereții, ca Pascalopol. Felix se simți vexat. - Îl iubești pe Pascalopol, el e bogat, firește. Otilia răspunse fără maliție, visătoare, continuând să-l mîngîie: - O, nu, bietul Pascalopol e și el un fel de victimă a mea,cum ar zice tanti Aglae. Un biet om singur, care simte nevoia unui glas prietenos. Nici nu știu dacă nu se-nșală. Eu cred
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
diferențele și se întrevăd de când suntem copii. Laur este un tânăr de statură medie, subțirel, cu trăsături plăcute, frunte înaltă și puțin teșită, fața prelungă, sprâncenele bogate vag unite cu câțiva perișori aurii ascund ochii albaștri tulburători, adânci și visători; nasul lung, ușor acvilin și buzele subțiri demonstrează încăpățânare, bărbia e despicată de o linie, ușor perceptibilă, agil și sigur pe el; nu este un vorbăreț însă fizionomia îl ajută în tăcerile lungi care nu pot fi interpretate în niciun
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
echivalentă. Cultul frumuseții seamănă unei lașități delicate, unei dezertări subtile. N-o iubești oare fiindcă te scutește de-a trăi? Sub impresia unei sonate sau unui peisaj, ne dispensăm de viață cu un zâmbet de bucurie dureroasă și de superioritate visătoare. Din centrul frumuseții, totul este în urma noastră și nu putem privi spre viață decât întorcîndu-ne. Orice emoție dezinteresată, neasociată imediatului existenței, încetinește mersul inimii. Într-adevăr, organul timpului, care-i inima, ce-ar mai putea marca în amintirea veșniciei care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât Nimicul ca treaptă din urmă a cunoașterii. Și atunci dăm înapoi... Spiritului, viața nu-i decât o batere în retragere. Nostalgia infinitului, fiind prea vagă, ia formă și contur în dorul de moarte. Căutăm precizie până și în lâncezeala visătoare sau în sfârșeala poetică. Moartea introduce oricum o anumită ordine în infinit. Nu este ea singura lui direcție? Împotriva sinuciderii nu se poate face decât un fel de întîmpinare: nu e firesc să-ți pui capăt zilelor înainte de a-ți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
când acel cineva e botezat Dumnezeu, împodobim jalnicul nostru spectacol, ca și cum acesta ar fi altceva decât oglinda Marelui Amărât. Totul mă rănește și raiul îmi pare prea brutal. Orice atingere-i o rostogolire de stânci și răsfrângerea stelelor în ochi visători de fecioară mă doare, ca materie. Florile răspândesc parfumuri mortale și un crin nu e destul de pur unei inimi fugare din tot. Doar visul de fericire al unui înger ar putea oferi un pat legănării ei astrale. Lumea s-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a fi petrecut clipe de dragoste mulțumit sau indiferent? Nu este marea o jenă în fața oricărei împliniri? N-o obligăm la reflux când o zărim fără ochi îndurerați? Melancolia este un omagiu de fiecare clipă întinderilor marine. Și-n privirile visătoare și pierdute, marea se prelungește peste malurile ei și oceanele își continuă un flux ideal spre întristare. De aceea, ochii nu mai au fund... Ce curios să te primbli printre femei și alți oameni, gîndindu-te dacă face sau nu să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trandafir. Când, atins de o noblețe tristă, dezlegat de oameni și de lume, târâi o murire înflorită, nimic nu te mai împiedică să crezi că te-ai născut prin generație spontană dintr-o toamnă veșnică. Prin mine rătăcește un Septembrie visător și fără de-nceput. Un om plictisitor este un om incapabil de plictiseală. Viața este un minus de eternitate al morții, iar individuația o criză a infinitului. Atenția neîntreruptă la ființă este izvorul plictiselii. Ce păcat că existența nu rezistă spiritului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am vrea să-l uităm. Doar prin moarte încetează omul de a fi o buruiană a devenirii și câștigă ceva din boala pură a florilor. - Și precum gândurile izvorăsc dintr-un amurg fraged al cărnii, așa florile dintr-o anemie visătoare a materiei. Ca să crezi nestrămutat în om trebuie să nu fii capabil de introspecție și să nu cunoști istoria. Numai un psiholog și un istoric au dreptul să disprețuiască "idealurile". Într-un gol vital, nimic nu se întîmplă și nimic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trăi eul ca univers e secretul poeților - și mai cu seamă al sufletelor poetice. Acestea - dintr-o pudoare ciudată - îmblînzesc prin surdină simțirea, pentru ca o încîntare fără margini și fără expresie să se prelungească neîncetat într-un fel de nemurire visătoare, neîngropată-n vers. Nimic nu ucide mai mult poezia lăuntrică și vagul melodic al inimii ca talentul poetic. Sânt poet prin toate versurile ce nu le-am scris... Obsedat de el însuși, poetul este un egoist; un univers egoist. El
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
timp, ci în amintirea lui, precum în mijlocul luminii care ne rănește nu mai trăim în noi, ci în amintirea noastră. Melancolia e singurul sentiment care dă drept omului la majusculă. Din ațipirea simțurilor și privegherea cugetului își cristalizează ea aroma visătoare, fără de care n-am mai privi spre noi fără remușcarea de-a nu fi murit în Dumnezeu. Otrava deliciilor amare ale ființării ia glas în iadul muzical al sângelui, din aburii căruia se înalță miresmele ei funebre. Plictiseala care ne
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
crimă până la cer; - simbolul tău să fie: un trandafir pe-o bardă. Învață voluptatea de-a acorda ideilor spațiul unei clipe, de-a iubi ființa fără a-i îngădui un rost, de-a fi tu însuți fără tine. Din așteptările visătoare în mijlocul naturii, privind cum aripile unui vultur ating broderia destrămată a norilor. ... Și închipuindu-ți c-ai zburat - cu inversă altitudine - spre adâncurile vieții, c-ai mângâiat cu aripi de nemîngîieri un cer de drojdie, neîndestulător setei tale de străfunduri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
imaginară a unei Românii viitoare n-ar avea pentru noi nici un sens. Știm cu toții că în istorie contează numai faptele; idealurile sânt amăgiri, necesare unei justificări ornamentale. Un popor activ și dinamic este o mai mare realitate istorică decât unul visător, care își uită de el însuși în idealuri. Hunii au tulburat istoria mai mult decât indienii, deși toți hunii laolaltă nu fac cât o clipire din ochi a lui Buddha. Iarăși, nu pot să trec cu vederea că Attila este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
idealuri. Hunii au tulburat istoria mai mult decât indienii, deși toți hunii laolaltă nu fac cât o clipire din ochi a lui Buddha. Iarăși, nu pot să trec cu vederea că Attila este un Napoleon față de prinții Indiei, frumoși și visători. Însuși Christos a fost un mare om politic față de Buddha, cu toate abilitățile oratorice ale acestuia. Dacă până astăzi propaganda electorală a creștinismului s-a menținut în toi... Cine se apucă de lectura Evangheliilor cu interes politic are ce învăța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce viață-l așteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe {EminescuOpVII 95} apucate, singur... și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet - e minune oare ca pentru el visul era o viață și viața un vis? Era minune că devenea superstițios? Adesa își închipuise el însuși cât de triști, cât de lungi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cele dulci, mici, albe, trăsurile feței de o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de o adâncime nespusă, fruntea uscată și femeiește - mică, părul undoind, cam pre lung - te-ar fi făcut a crede că e chipul unei femei travestite Visătorul Dionis se opri în dreptul acelui portret care sub lumina plină a lunei părea viu, ochii lui erau plini de o superstițioasă nerozie, el șopti încet și cu glasul înecat de lacrimi: "Bună sară, papa! ", umbra părea că-i surâde din cadrul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
matematică și filozofie la Academia din Socola. Călugărul Dan e unul din școlarii Academiei, iar cu deosebire al maistrului Ruben, care-i împărtășește toate îndoielele, dar și toate descoperirile lui tăinuite. Înțeleptul evreu se uita cu oarecare curiozitate la fața visătoare a lui Dan. - Ei? - Pe deplin așa cum mi-ai spus-o, dascăle - zise Dan - azi sânt încredințat că vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet. Am trăit în viitor. Îți spun, acuma am doi oameni cu totului deosebiți în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de frumoasă și pare-se tot așa de bună... Dar, în fine, aidem. Ajunși la casa bătrânului, intrarăm în odaia încălzită și familiară. Bătrânul sta, în durerea lui, mut, în fotoliul cel vechi, cu capul plecat asupra pieptului. Fata ședea visătoare lângă fereastră și se uita în fruntea înflorită a unei roze ce lucea ca o stea înfocată alături cu-ale ferestrei flori de gheață. O bătrînă-și făcea de lucru {EminescuOpVII 192} lângă gura sobei. Ziua era așa de posomorâtă încît
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care plăcea și era frumoasă numai pentru că persoanele ce jucau în ei plăceau și erau frumoase. Își pusese aripele albe; își gătise complect toaleta și, pe când orchestra începu uvertura cu rugăciunea din Norma, Poesis căzu pe scaun într-o atitudine visătoare, cu capul lăsat peste umere și cu mînile unite, astfel încît nu te-ar fi prins mirarea dacă, răpită de acel cântec ce suia la cer, ea s-ar fi urcat încet, încet, nemișcată și tristă, ca sufletul unui înger
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
reverii infinite pe clapele pianului, ea amesteca, într-un solfegiu nemărginit, numele meu. Îmi părea rău de acest copil inocent care părea a deveni de marmură, care nu mai surâdea decât când i se pronunța numele meu, care, cu fața visătoare, combina în aer cu lumina ochilor ei stinși o singură figură. Ea spunea doicei sale cumcă adesea, când e să adoarmă, atunci i se țese înaintea ochilor o pânză de argint, pe care însă-ncet, încet ea vede conturele unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vergine moarte. Buha bătrâneței ciocănește în lungul pustiu și, cântând de dorul floarei, o numește în balada ei floarea mormântului. Când viața mea nu e decât o brună floare de mormânt, de ce, copilă care semeni cu poezia cea vergină și visătoare, privești în caliciul ei și plângi cu dor. Buha bătrâneței potrivește cântecul ei pe sufletul meu. Tu caută în senina grădină a lumei o floare de crin, privește-n ea cu amor și o lacrimă de diamant din ochiul tău
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Stâncile se-mbracă cu raze de diamant și zafir, valurile par a trăi, neaua cea îndelungată a câmpiilor de gheață ia colori fantastice, și prin acea feerie lungă, frumoasă, teribilă zboară lunecând o singură * ființă vie, palidă ca o umbră, visătoare ca [o] noapte, cântând doine de primăvară... eu! Stelele mari și aurite încunună frunțile munților de gheață, a căror poale se pierd în valuri etern rebele, etern spumegânde; prin ele vezi câte - un animal de mare ridicîndu-și {EminescuOpVII 237} capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era el viu...? Puțin era și avea să-și rezime capul, greu de cugetările unui imperiu, pe perina păcei eterne... Eterne? Ah, nu cuteza s-o spere. El îmbla ca-n vis... îmbla pe o generație de oameni... un sărman visător sfărâmat de durere, doritor de moarte... El deschise repede ușa de la o treaptă ce ducea sub piramidă, luă făclia... și adânc departe sub piramidă se vedea sticlind un plan negru și strălucit... Parcă un ocean se mișcă mut sub piramidă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și alții zic ca tine că nu-i așa? Cu ce drept? Valoarea privirei lui este aceeași cu valoarea privirei noastre... numai c-a lui e izolată, pe când a noastră găsește și altele turnate pe-același calup. Dar e un visător? Bine. Cine? Noi ori el? Asta e-ntrebarea.... Poate că noi nu facem alta decât visăm într-un fel și el într-altul... - Dar bine... vedem lumea. - Și el o vede. - Dar o pipăim. - Și el o pipăie. Cu ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]