1,530 matches
-
este a mea. Clipa, care acum s-a pierdut în tumultul timpului, rămâne gravată în imensitatea infinitului albastru, păstrează neatinsă... amintirea. Acolo în drumul de dincoace în lumina slabă de candelă ce străjuiește căi neumblate atât de pustii. Acolo, unde vuietul vântului își șuieră apriga furie, printre crestele de granit ale munților, printre florile sale de colț. Acolo, printre astrele nopții un punct dintre infinit și nimic, în ungherele ascunse ale inimii. Acolo, în lumea de dincolo de realitatea existenței trăite în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
curentului amintit și limbajul folosit fac posibilă recunoașterea apartenenței textului la școala postmodernismului,de către oricare cititor. Participant:Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă "Romeo și Julieta la Mizil" </biography> Predestinare candrie a lumii astrale Predestinare candrie a lumii astrale în vuiet de moarte născută din vidul de vremuri crezute uitate blestem ca o învăluială căzut pe arcă în plutire sub bolta cerească culoarea ei sânge soare în doliu suflet cenușă în lutul crăpat timpuri trecute în jur amintiri născute de azi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în ochi înșurubează cu măști de neant pulbere speranțe pe aripi de inorog în dans prin cețuri veșmânt purtat de iele acoperă-mi rana din stele ce ard tăcere nescrisă poartă deschisă spre infinit de nourii pe înalt de ceruri vuiet de vânt destramă în fire iluzia optică aripi de înger planează deasupra în zbor de păsări gânduri fugare se răsfrâng în ploi de stele creionate în răsărituri senine ating durerea ce se sfărâmă în mii de fărâme pierdute în zare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pună de acord, se năpustiră spre ieșire În vreme ce vibrațiile se amplificau. Fragmente de stîncă Începură să se rostogolească precum o ploaie de meteoriți. Erau la doar cîțiva metri de libertate cînd faleza păru că se deschide În două, Într-un vuiet de infern. Fiind chiar În spatele Mariei, Lucas fu cît pe ce s-o izbească În momentul În care ea se opri brusc. Vacarmului Îi urmă liniștea. Pe cît de bruscă, pe atît de apăsătoare. Din ceea ce fusese ieșirea din grotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un exemplar... incredibil! din "Povestea 'ulei", exact pe raftul pe care cartea l-a părăsit cu câteva minute mai devreme, bineînțeles, din nou în poziția ei verticală, gata s-o pornească din nou la drum... Când, un zgomot îngrozitor, un vuiet parcă pornit din măruntaiele pământului ca un cutremur a străbătut toată librăria, însoțit de un curent turbionar și o presiune apăsătoare, urmat la scurtă vreme de o bubuitură fantastică și o plesneală cumplită de sticlă spartă ce-ți penetra șira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gest al meu discret, care să ridice la loc cele două corpuri infinite de bibliotecă în picioare, împreună cu cărțile răzvrătite și victimele lor, sau măcar o explicație. Mă priveau perplecși, ca și cum n-ar reuși să înțeleagă. Atunci, peste vacarmul și vuietul acela îngrozitor, s-a înălțat deodată vocea mea puternică și elocventă, ce clar nu putea fi vocea mea, și ea anunța sacadat ca și cum ai recita o orație că "Povestea 'ulei" era într-adevăr "Povestea Poveștilor", povestea tuturor poveștilor din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
valea o clipă de orbire totală în care nu intuiesc decât forma trupului meu, undeva departe după coline, pe drumul ce coboară la cascada sfântă. Globul de foc provoacă în cădere o furtună de frunze și vânt însoțită de un vuiet îngrozitor. Nori negri ca niște căpcăuni împânzesc dintr-o dată tot cerul, semne ale anotimpului umed cu o lună mai devreme. Plouă cu praf și colb roșu. Ne lăsăm o parte din noi, peste tot pe unde călătorim, pentru ca să ne putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
l-a descoperit haita de lupi în acea dimineață binecuvîntată. Trebuie să se găsească cineva, pasăre, animal sau tîrîtoare, care să fi văzut, să fi auzit, să știe mai mult decît știa el. Se îndrepta spre cascadă. Auzi de departe vuietul căderii de apă: întîi ca un murmur surd, mai apoi amplificat, ca un tropot de cai sălbatici alergînd fără țintă peste podișuri nesfîrșite; pe măsură ce se apropia, tunetul ei ca de furtună dezlănțuită se transforma în urlet. Atît de aproape de cascadă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
o breșă În apropierea porții. Un nor imens de praf se ridică, acoperind dărâmăturile, În vreme ce un al doilea proiectil cobora, cu șuieratul său infernal, dispărând sub stratul cenușiu. De această dată, nici o bubuitură nu Însoți sosirea pietroiului, ci doar un vuiet atenuat de moloz. Acum, În locul țintei nu se mai găseau decât vidul și devastarea provocate de prima lovitură. De partea cealaltă a porții, la câteva zeci de coți depărtare, unul din posturile de observație se cutremurase, ca și când s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se îmbolnăvească. Bărbatul ei dormea și trebuia să doarmă și ea, cu orice preț. Prin ferestruică pătrundeau zgomotele înăbușite ale orașului. Vechile gramofoane din cafenelele maure îngânau melodii pe care le recunoștea vag și care urcau până la ea purtate de vuietul unei mulțimi leneșe. Trebuia să doarmă. Dar ea număra corturile'negre, îndărătul pleoapelor ei pășteau cămile nemișcate; pustiuri nemărginite se roteau în ea. Da, de ce venise aici? Adormi întrebându-se. Se trezi puțin mai târziu. În jur totul era tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
acoperișuri. Pe toată suprafața arborilor cădea o pânză de apă, pe care pădurea deasă o sorbea fără zgomot, ca un burete uriaș. Orașul, cam vreo sută de case acoperite de țiglă spălăcită, era așezat între pădure și fluviu, al cărui vuiet depărtat ajungea până la spital. Mașina străbătu mai întâi niște străzi noroioase și ajunse curând într-o piață pătrată, destul de mare. Printre bălți, lutul roșu mai păstra încă urme de cauciucuri, de roți de căruță și de copite. De jur-împrejurul pieței se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
când își va începe lucrările societatea franceză din Rio și dacă digul va putea fi terminat înaintea marilor ploi. D'Arrast îi răspunse că nu știe, gândurile lui rătăceau însă departe. Cobora către fluviul răcoros, sub ploaia măruntă. Asculta acel vuiet uriaș pe care-l auzea fără încetare de când sosise aici și despre care nu putea niciodată spune dacă vine dinspre pădure sau dinspre fluviu. Când ajunse pe mal, privi în depărtare către linia tremurată a mării, către miile de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din grădină, străbătură mai multe străzi noroioase și ajunseră în piața publică plină de gropi, care părea și mai mare din pricina caselor scunde aflate jur-împrejur. Deși ploaia nu se întețise, apa curgea acum șiroaie pe tencuiala zidurilor. Prin văzduhul spongios, vuietul fluviului și al copacilor ajungea, înăbușit, până la ei. Înaintau cot la cot, d'Arrast, călcând greoi, bucătarul, cu pasul hotărât și elastic. Acesta ridica din când în când capul și surâdea către tovarășul său. O apucară înspre biserică, ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în mână cu o farfurie sau o unealtă de bucătărie, își arăta pentru o clipă în prag chipul curios. Trecură prin fața bisericii, apoi pătrunseră într-un cartier vechi, strecurându-se printre aceleași case scunde, și, pe neașteptate, se auzi deslușit vuietul fluviului nevăzut, în spatele cartierului de colibe, pe care d'Arrast îl recunoscu îndată. - Bun. Acum te las. Pe diseară, spuse el. - Da, în fața bisericii. Dar, în timp ce-i vorbea, bucătarul îl apucase pe d'Arrast de mână. Șovăia. Apoi se hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întunecată, aproape de marginea zării, începeau să se aprindă stelele, ce se stingeau aproape în aceeași clipă, căzând una câte una în fluviu, ca și cum cerul și-ar fi picurat ultimele lumini. Aerul dens mirosea a fum și a apă. Se auzea vuietul foarte apropiat al pădurii uriașe și încremenite. Și dintr-o dată se înălțară în depărtare bătăi de tobă și cântece. La început surde, apoi deslușite, se apropiară din ce în ce mai mult, apoi amuțiră. Puțin după aceea se ivi o procesiune de tinere negreseâmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea să lepede din el tot acel ținut, tristețea întinderilor sale uriașe, lumina verde tulbure a pădurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Arrast apucă pe cea dintâi stradă ce-i ieși înainte, pe unde mersese în ajun cu bucătarul, și despre care știa că duce la cartierul de pe malul fluviului, din piață, rămasă mult în urma lui, nu se mai auzea decât un vuiet nedeslușit. Piatra începea să-l apese dureros pe țeastă și, spre a se mai ușura de greutate, avea nevoie de toată puterea brațelor sale uriașe. Când ajunse la primele străzi de pe povârnișul lunecos, umerii îi înțepeniseră cu totul. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lângă piatră pe bucătar, care se lăsă să cadă la pământ. Apoi se așeză și el, făcând semn celorlalți. Lângă el veni bătrânul, apoi fata nopții, dar nimeni nu-l privea pe d'Arrast. Se ghemuiseră în jurul pietrei, tăcuți. Numai vuietul fluviului urca până la el, prin aerul apăsător. Din colțul lui întunecos, d'Arrast asculta, fără să vadă pe nimeni, și zgomotul apelor îl umplea de o fericire năvalnică. Stătea cu ochii închiși, salutând, plin de bucurie, propria-i forță, salutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
iarnă Cad fulgi peste codrii arămii, Sunt lacrimile iernii tăcute Se-agață de crengile mute înfiorând cu steluțele-i mii... Cu inima ei înghețată Trece agale și-n urmă rămâne Natura, o frumoasă minune în hlamidă albă-mbrăcată.. Tremură zarea, un vuiet se-aude Se-ntunecă cerul, ziua abdică Vântul spre-nalt zăpada ridică Cântecul iernii în suflet pătrunde... Pomii-n genunchi cer îndurare Crengi rupte-s purtate departe Urgia peste câmpuri se-abate Iarna e crudă, milă nu are... Totul e
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
seama că Bătrînul avusese dreptate, că din păcate nu se mai putea schimba nimic. Se pornește un vînt în rafale care ridică în aer nori de praf, spulberă pungi de plastic, bucăți de ziare, chiștoace de țigări, se aude un vuiet dinspre Giulești. A dat gol Rapidul, se gîndește, cade Potcoava, se cutremură podul Grant, anul ăsta o să prindă fără emoții Cupele Europene, s-ar fi bucurat de una ca asta dacă ar mai fi fost în viață. Cui crezi că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
secundul a ieșit la marginea ierbii și a dat indicații. Nu se mai aude decît gura unei singure galerii, ceilalți sînt reduși la tăcere. — Și toată tevatura asta doar în jurul unui meci de fotbal? întreabă domnul Președinte cuprins de indignare. — Vuietul de gooool, făcut de suporterii Milițienilor, cred că a străbătut tot orașul, reia Sena. Mea culpa că exact în clipa cînd mingea a fost trimisă în ațe, eu eram cu privirea înspre oficială, pentu a urmări starea de spirit a
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
se mai domolesc scandările artificiale, salută poporul. Scorpia lîngă el, cocul în vîrful tărtăcuței, mi se pare că tot ce se petrece vine de pe o bandă de magnetofon prin intermediul unor stații de amplificare, mă învîrt de ici-colo cînd aud un vuiet al mulțimii, asta este, dirijorul rămîne cu mîinile în aer căutînd să sprijine cerul care stă să cadă, termină cu metaforele, îl întrerupe Roja cu blîndețe simțindu-l emoționat, ce-a fost asta? a dat unul cu ceva, tovarăși, așezati-vă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Alo, Canada? Ai chematul, dragă! Vorbiți, vă rog. Din cabina numărul 1, două fiind de toate, se auzi vocea guturală a bătrânului: Alo, Sabina? Apoi s-a făcut liniște. O liniște În care lui Petru i se păru că aude vuietul Îndepărtat al oceanului. „Vieil océan, ta forme harmonieusement sphérique, qui réjouit la face grave de la géométrie, ne me rappelle que trop les petits yeux de l'homme, pareils à ceux du sanglier pour la petitesse, et à ceux des oiseaux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de sus. Blanchard adoptă aceeași poziție. Privirile ni se întâlniră. Jimmy Lennon îi făcu semn arbitrului să treacă într-un colț neutru, iar microfonul de ring coborât de pe o grindă de lângă reflectoarele din tavan. Lennon îl apucă și strigă peste vuietul mulțimii: — Doamnelor și domnilor, polițiști și suporteri ai elitei L.A.-ului, a sosit momentul tangoului cu Foc și Gheață! Mulțimea era în delir: ovaționa și tropăia. Lennon așteptă până când vuietul se transformă într-un murmur, apoi intonă: — În seara aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de lângă reflectoarele din tavan. Lennon îl apucă și strigă peste vuietul mulțimii: — Doamnelor și domnilor, polițiști și suporteri ai elitei L.A.-ului, a sosit momentul tangoului cu Foc și Gheață! Mulțimea era în delir: ovaționa și tropăia. Lennon așteptă până când vuietul se transformă într-un murmur, apoi intonă: — În seara aceasta vom asista la zece runde de box de categoria grea. În colțul alb, în șort alb, avem un polițist din Los Angeles cu un palmares personal de patruzeci și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]