3,553 matches
-
lui Horațiu, și chiar din timpul vieții lui Epicur, Grădina era considerată drept un spațiu al perdiției, un lupanar, un loc rău famat, o tavernă în care domnesc desfrâul și imoralitatea. Diogene Laerțiu menționează epitetele infamante colportate pe seama filosofului: grosolan, vulgar, lacom, bețiv, cupid, proxenet, necinstit, hoț de idei, libidinos, vinovat de a-și fi prostituat fratele etc. Această caricatură traversează secolele, servind la discreditarea operei și a gândirii. Când, la Atena, Pavel se întâlnește cu filosofii care râd de el
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înghesuit să-i citească textele, din cauza unor texte incestuoase care reiau ficțiunile debitate de autorii precedenți, Lorenzo Valla este năpădit de înțelegeri greșite: e transformat fie în libertin disimulat, în ateu care evoluează cu o mască pe față, în cinic vulgar care nu crede în Dumnezeu dar care-și apără poziția socială de pe lângă unchiul său la curia romană, fie într-un creștin, cam original, desigur, dar, în fond, apostolic și roman. în ambele cazuri se uită geniul lui propriu: propunerea unei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
aici și elogiul auzului și al văzului, bineînțeles, simțul distanțării, al imaterialității, al cerebralității al suporturilor nobile îimaginea și sunetul) precum și clasamentul descrescând înspre odorat și gust, apoi pipăit, simțuri de jos ale proximității cu materialitatea lumii și cu suporturile vulgare îmirosurile, savoarea, contactele tactile cu materialul din care-i făcută lumea, obiectele). înțelegem astfel cum poate practica un creștin, în mod legitim, anumite plăceri: mulțumindu-se cu simțurile care permit accesul la divinitate. Ceea ce favorizează mai sigur și mai intim
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu elogiile apăsate aduse de Epicur prudenței, cumpătării, practicării filosofiei, prieteniei, râsului, tot atâtea variațiuni pe tema bucuriei de a trăi și a purei plăceri de a exista care aduc în scenă și în joc mult mai mult decât plăcerile vulgare, animalice, triviale? în această etică exigentă, voința ocupă locul cel mai important. Prin ea se edifică, pe calea rațiunii, reflecția, analiza, raționamentul, cunoștințele, cultura, judecata, o plăcere demnă de acest nume. Și care nu are nimic de-a face cu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
care recita incantațiile sacre ca o preoteasă... Dvinitățile nu au în mâinile lor destinele oamenilor, este ridicol să credem că putem influența mersul lucrurilor prin invocații când soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și a acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi, indiferenți față de tot ce nu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
doar la clipă, în timp ce durerile sufletului ar cunoaște în plus suferințele și chinurile venite din trecut sau din viitor; ceea ce confirmă și spusele gânditorului parfumat: pedepsele aplicate celor vinovați se exercită asupra trupului lor. Dacă cirenaicii susțin ipoteza unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de la impactul acesta, care e al adevărului, la mai mult sau mai puțin uimitoarele plăsmuiri diafane ale fanteziei. Această diafaneitate sau transparență e tocmai ceea ce o pernicioasă demagogie poetică opune opacității și consistenței pozitive a realității. Realitatea e „plată” și „vulgară” numai pentru cine nu știe să privească (nu vreau să spun mai mult), iar „evadarea” din ea și plutirea pe „aripile” fanteziei nu duce altundeva decât la foarte insipide utopii. Insist foarte mult să nu fiu greșit înțeles; nu uit
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
exactitude et style invoque le contraire du songe” (Oeuvres, I, Pléiade, p. 476). În genere se face prea mult caz (sau mai exact nu prea mult, dar într-un sens fals) de vis, invocându-l tot împotriva realității „crude” sau „vulgare”, dar visul e o experiență, deci o realitate umană revelatoare, de multe ori foarte crudă și divulgând nu rareori sordide latențe. Visăria extatică propusă ca antidot al realității nu e altceva, să am iertare, decât o stupidă impostură. Tot așa
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
subl. n.) (Istoria literaturii italiene, Buc, E.L.U., 1965, p. 109). De altminteri, de Sanctis în capitolele consacrate Evului Mediu italian vorbește în mai multe rânduri și cu referiri diverse de „poetică”). Scrierile luă Dante: Vita nuova, Convivio și De vulgari eloquentia sunt, mai ales, ultimele două, și niște meditații teoretice asupra poeziei și elocinței, pe lângă conținutul lor filozofic, filologic și politic. O altă poetică a Evului Mediu a fost cea a școlii provensale (gaya scienza), a trubadurilor și a acelor
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de a-și purta părul după pofta inimii nu mai poate fi apărată, pentru că nu mai este libertate. Mai degrabă, a sosit clipa să le spunem tinerilor că felul în care își aranjează părul este oribil, pentru că e servil și vulgar. Ba mai mult decât atât, a sosit momentul ca ei înșiși să-și dea seama de asta și să se elibereze de grija lor vinovată de a se supune ordinii degradante a hoardei. 17 mai 1973. Analiza lingvistică a unui
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
din psihologia italienilor dispuși să vadă miracole la tot pasul - lucru care însă nu mi se pare demn de tine. „Țărișoara” este mic-burgheză, fascistă, creștin-democrată; e provincială și stă la marginea istoriei; cultura sa este un umanism scolastic, formal și vulgar. Vrei ca eu să deplâng toate acestea? În ceea ce mă privește, această țărișoară a fost o țară a jandarmilor, care m-a arestat, m-a judecat, m-a persecutat, m-a linșat timp de aproape douăzeci de ani. Lucrurile astea
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
tot ceea ce am afirmat în intervențiile mele „nebunești” a suferit, în interpretarea lui Ferrara, o deformare caricaturală, dar și pe nedrept reductivă. Ca să fiu explicit, am ajuns la nivel de linșaj. Pentru că linșezi un om atunci când afirmi că el definește „vulgari” opt sau nouă milioane de comuniști, când el, de fapt, spune că este „vulgară” politica oficială a oligarhiilor puterii. Linșezi un om atunci când îi atribui afirmația că CD și PCI sunt „egali în putere”, rezumând în mod meschin un concept
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
o deformare caricaturală, dar și pe nedrept reductivă. Ca să fiu explicit, am ajuns la nivel de linșaj. Pentru că linșezi un om atunci când afirmi că el definește „vulgari” opt sau nouă milioane de comuniști, când el, de fapt, spune că este „vulgară” politica oficială a oligarhiilor puterii. Linșezi un om atunci când îi atribui afirmația că CD și PCI sunt „egali în putere”, rezumând în mod meschin un concept mult mai complicat și mai dramatic. Linșezi un om când îi atribui afirmația că
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sens pe care l-au avut vreodată acești termeni, al Tribunalului Sacru). Chiar și acum (când ceva-ceva ar fi trebuit să se fi înțeles), italiana folosită de preoți și de creștin-democrații retrograzi este de o sărăcie culturală de-a dreptul vulgară. În sfârșit, în calitatea sa de partid care dă glas micii burghezii, Creștin-democrația nu putea decât să nutrească un dispreț profund și netratabil pentru cultură: pentru mica burghezie (inclusiv sub formele sale de aberație „roșie”), cultura se reduce dintotdeauna la
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sunt mult mai tolerante față de minoritățile sexuale acum decât înainte, și aceasta în mod autentic (dat fiind că, astfel, conștiințele lor se simt împăcate). În schimb, enorma majoritate (cincizeci de milioane de italieni) a devenit de o intoleranță atât de vulgară, violentă și infamă, cum nu s-a mai petrecut niciodată în istoria Italiei. S-a observat în acești ani, din punct de vedere antropologic, un extins fenomen de abjurare: alături de sărăcie, poporul italian refuză să-și mai amintească și de
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în același timp violentă, care consideră intangibile toate instituțiile sale, scrise și nescrise. Fondul său este și acum clerico-fascist, cu toate locurile comune ce derivă de aici. Ideea unei privilegieri absolute a normalității e pe cât de naturală, pe atât de vulgară și chiar criminală. Totul este aici prestabilit și conformist, configurându-se ca un „drept”; chiar și ceea ce se opune unui astfel de „drept” (inclusiv tragismul și misterul, implicite în actul sexual) este în mod conformist asumat. Din inerție, conducătorul acestei
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
culturale” l-a împiedicat probabil pe Ponente să citească o întreagă serie de poezii pe care eu le-am dedicat mamei mele, din 1942 și până astăzi. Îl provoc să demonstreze că sunt creațiile unui „mămos”, ca să folosesc definiția sa vulgară, conformistă și degradantă, de om oarecare, ce poate fi înlocuit cu orice retrograd, cu orice doritor să aparțină unei turme. Tocmai în acest sens aș vrea să declar public aici că nu am fost, nu sunt și nu voi fi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
restricții). Ea folosește, referindu-se la raportul homosexual, adjectivul murdar, adică adjectivul folosit mereu, sistematic, mecanic în articolele canaliilor din toată presa italiană, ea dovedindu-se prin aceasta întru totul o adeptă a lui De Marsico. Această banală și deci vulgară ură antihomosexuală a Nataliei mi se pare că atentează grav la candoarea sa. Dar asta nu e tot. Natalia a fost trezită din somn (nu mă îndoiesc de sinceritatea viselor ei, dar sinceritatea nu e de ajuns) de către convingătoarele cuvinte
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
care ies la suprafață - ca acel murdar la Natalia - maîtres à penser și sprint: vulgaritatea lingvistică este produsul direct al unei conștiințe murdare; la rândul ei, aceasta e produsă de recurgerea la locuri comune. De altfel, sunt în mod explicit vulgare inclusiv aluziile la grupuri sau clanuri cărora le-aș aparține. Acestea sunt argumente de foaie literară de provincie, dispusă să facă moralism punitiv. Desigur, lipsește orice demonstrație, atât cu caracter practic (cele mai mari neplăceri în această polemică mi-au
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
permisivă. Prin urmare, faptul că în cadrul ei se poate declanșa o campanie de persecutare cu vechi trăsături clerico-fasciste ar contrazice afirmația mea. E însă vorba despre o contradicție doar aparentă. În primul rând, aproape toți autorii unei asemenea campanii goliardice, vulgare și demne de dispreț împotriva „diversității” sunt oameni în vârstă, care s-au format înaintea epocii consumului și a pretinsei sale permisivități; în al doilea rând, așa cum am spus și am repetat întotdeauna, consumismul nu e altceva decât o nouă
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în realitate, le satisface pe deplin ideea unui ghetou unde să-i izoleze mental pe cei „diferiți” (ca să facă dragoste cu cine?) și să se uite la ei ca la niște „monștri” în permisie, cu care este îngăduită orice glumă vulgară. Vezi cazul Mariei Schneider 1, față de care toată presa italiană s-a comportat ca o canalie, cu cea mai mare nerușinare și în modul cel mai fascist cu putință. Mai sunt însă o serie de considerații - la care țin mult
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
cei asemenea lui Nixon; nu doar aici, în Italia, nu ar exista un Ford de factură mediocră, gata eventual să-i înlocuiască pe Nixon-ii noștri (toți știu ce a devenit o carieră politică în Italia și că avocățeii provinciali și vulgari aleși deputați până acum zece ani sunt niște uriași față de posibilii lor succesori de astăzi), ci Nixon-ii noștri sunt infinit mai puternici decât americanul Nixon: ei au găsit, după câte se pare, tocmai modul de a se face de neînlocuit
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
naturală, ce rămânea miraculos de sănătoasă în ciuda reprimării, îi făcea să fie gata de orice aventură, fără să-și piardă nici măcar un strop din probitatea și inocența lor. Până și hoții și delincvenții aveau o calitate minunată: nu erau niciodată vulgari. Parcă ar fi încălcat legile îndemnați de un fel de inspirație proprie; își acceptau destinul de tâlhari știind, cu ușurătate sau cu un vechi sentiment de vinovăție, că greșesc acționând împotriva unei societăți din care ei cunoșteau în mod direct
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în speță, acțiunea tinerilor a fost mai ales, ba chiar exclusiv, politică. Ceea ce ne-a spus despre tineri limbajul lor „de acțiune” este de-acum cunoscut în general de toată lumea. Opinia publică de cea mai proastă calitate și-a pronunțat vulgar condamnarea și deja a uitat toată afacerea (păstrând despre ea o amintire neplăcută, împreună cu ura pe care o trezește teama). Opinia publică de cea mai bună calitate - cea a intelectualilor, a celor cu funcții de conducere și a celor mai
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mai în vârstă decât el și pe maeștri, îi va auzi doar trăncănind și glumind. Prima regulă a comportamentului lor este să nu spună niciodată nimic la modul serios, să reducă totul la o glumă și, a fortiori, la ceva vulgar. Ceea ce dezvăluie această carte prin limbajul său este așadar o înspăimântătoare mizerie culturală. Din punct de vedere formal, ea este produsul celei mai pure subculturi. Valcarenghi al nostru nu doar că nu s-a „gândit” niciodată la ceea ce reprezintă mica
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]