2,178 matches
-
ei? — Printr-o întâmplare fericită. Să vă spun cum a fost, începe Claudia relatarea. Mă aflam la Aachen, oraș din Germania la granița cu Olanda, cu niște treburi de serviciu. Cu ocazia aceasta m-am dus prin magazine și am zăbovit mai mult în unul cu bijuterii, mie plăcându-mi foarte mult să le privesc și să le încerc chiar. Uitându-mă prin vitrine, aud fără să vreau, discuția unei doamne cu însoțitorul ei rudă, soț, ce i-o fi fost
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
joaca asta idioată! Lasă-ne! Tai-o! Du-te-n...! Iepure...!!! strigă Bursucul. Aicea sunt! Alungă-l! Ușuie-l! Gonește-l! Rezolvă tevatura! Păi..., cum adică?! Eu?! Tot eu?! Nu comenta! Tais-toi! E ordin! Data viitoare, ești scutit! Ai înțeles? Nu zăbovi! Nu ezita! Nu sta! Fă-ți datoria! Iepurele Alb se îndreaptă scurt (și cam vexat...), din șold, recepționând în plin trepidațiile drăcești și valurile înecăcioase de căldură, care băhneau de pretutindenea. Luîndu-și elan, el ridică strâns, între lăbuțele de dinainte
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
gara Burdea, când a coborât din tren, a avut norocul să întîlnească pe Ștefan Oanță, care l-a adus cu căruța până la Lespezi, așa că a călătorit ca un boier. ― Dar hai să mai mergem și pe-acasă, mamă, că am zăbovit destul cu dumnealor, zise apoi Petre, luîndu-și rămas bun. Pantelimon îl însoți cu lădița. Casa lor era din jos de curte, aproape de capul satului, înspre Ruginoasa. Îndată ce se depărtară puțin de horă, Petre întrebă: ― Marioara pe unde-o fi, mamă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
luă rămas bun. Eugenia invită pe Titu să meargă și pe la ei, deși ei nu sunt așa de bine aranjați la Lespezi. ― Ai să ne faci plăcere, adăugă ea cu un surâs bun. Dar să nu amîi, că noi nu zăbovim pe aici mai mult de câteva zile! ― Am să viu chiar mîine! murmură Titu Herdelea fericit. ― Foarte bine!... Nu-i așa, Gogule? zise Eugenia către bărbatul ei. ― Mai încape vorbă! aprobă dânsul. Ce zici tu e sfînt! După plecarea lor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
râdea cordial, se scuză că mai are puțină treabă în sat și apoi e dator să se prezinte coniței și stăpânei Nadina. Se oferi chiar să ducă și pe tânărul Herdelea înapoi la Amara, dacă-i face plăcere. ― Atunci mai zăbovește prin sat, zise Gogu, jovial. Că doar n-o să îndrăznești să-mi momești oaspeții cu teleguța dumitale? De altfel, fii sigur că Nadina nu e grăbită să-ți vază mutra, căci știe bine cât o înșeli și pe ea! Conduse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
știut! Porniră mai mulți deodată să vorbească, fiecare despre altceva. Petre Petre, care stătea lângă Nicolae Dragoș, strigă militărește: ― Stați, oameni buni! Unul câte unul să spuie ce vrea, ca să ne putem înțelege ca oamenii! Începu Luca Talabă fără a zăbovi însă cu nici un cuvânt asupra grijilor primarului, ci ocupîndu-se îndată de Babaroaga, care nu-l lăsa pe el să doarmă. Iarna, oricât de grea, trece ca părerea, ca mâine se desprimăvărează și vin muncile: ― Ce facem, măi oameni? Stăm așa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
reproș! protestă Dragoș. Credeam numai că poate cunoști motivele, cu toate că în fond ar fi același lucru... Atunci când zici să plecăm? ― Cât mai repede! așa-mi sună ordinul! spuse plutonierul. Dacă însă vrei să-ți aducă ceva de acasă, mai putem zăbovi vreo oră, dar mai mult nu, căci până la Pitești e cale lungă și căluții lui moș Lupu... ― Foarte bine... Întrerupse învățătorul, căutând să păstreze o ținută demnă, mai cu seamă simțind că începea să se clatine. Auziși, tată, porunca?... Acu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dar flăcăul urmă, săgetîndu-l cu o privire urâtă, deși cu același glas: ― Nu te uităm noi nici pe tălică, n-ai grijă, nea Cristache!... Ne-om socoti după cuviință, numai să-ți vie rîndul! Că de-acu n-om mai zăbovi cu răfuielile, fii pe pace! Oamenii dimprejur, care râdeau, care bombăneau. Cârciumarul păli și bâigui foarte răgușit: ― Da cu mine ce-aveți, măi Petrică băiete, că doar... Petre îl împinse la o parte, fără răspuns, zicând către Toader Strîmbu: ― Bine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ileana să-i spuie deci cucoanei, când se va trezi, ce s-a întîmplat, ca să chibzuiască dumneaei ce-i de făcut, deoarece, în halul în care se află, șoferul nu e în stare să ducă mașina. Dar nici să mai zăbovească pe-aici cucoana nu e bine. Focul de la Ruginoasa are să se întindă și încoace, negreșit, și oamenii sunt îndîrjiți. De aceea el s-a gătit să pornească îndată cu brișcă, numai să adape calul, la Gliganu, la stăpânul lui, să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
uitat primejdia adevărată. Din înfățișarea lui se dumeri, își aduse aminte și zise scîncit: ― Unde să fug ?... Scapă-mă!... Ce să fac ? Petre nu voia să se înduioșeze. Repetă mai aspru: ― Fă ce te-o îndrepta Dumnezeu, cucoană, numai nu zăbovi deloc... Ieși morfolindu-și sfârșitul. Nadina îi auzi bocancii pe dușumele. Își căută ciorapii, bălăbănind cu mâna lângă canapea și șoșăind din buzele uscate, parcă ar fi vorbit cu cineva: ― Trebuie să plec... Unde să plec?... Doamne, Doamne, unde să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cal care-și destindea osteneala. Zidurile rămase în picioare din castelul cel nou se profilau mai negre pe cerul albastru-vînăt al înserării. Grigore privea cu băgare de seamă, ca un cercetător străin, întorcînd capul când încoace, când încolo, fără a zăbovi însă lângă ruine. Deodată din ograda argaților apăru logofătul Leonte Bumbu, speriat, parcă nu și-ar fi crezut ochilor, iar din conacul vechi bucătăreasa Profira, care începu să bocească cu un glas răgușit ca de bărbat, repezindu-se să sărute
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și de suferință, îi zise la despărțire. Nu vreau să abuzez de prietenia dumitale... Iți mulțumesc și nu voi uita niciodată devotamentul adevărat cu care ai înțeles și ai suportat toanele și tăcerile mele!... De altfel nici eu nu voi zăbovi mult pe aici acuma. Singurătatea și toate umbrele care rătăcesc aici în aer m-ar neurasteniza complet. Trebuie însă să iau dispoziții pentru muncile încă neîncepute și pentru reparația celor ce se mai pot repara... Cu aceeași brișcă galbenă și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
frunze ițite pe o tulpină anemică, încît nu am îndrăznit să-l mai ironizez, așa cum avusesem prima pornire cînd ne-am văzut. Acum mă plimbam și eu cu furtunul în mînă, agale, căci presiunea era foarte scăzută și trebuia să zăbovesc îndelung la fiecare tulpiniță, și priveam - cred că pentru prima dată în viața mea - fiecare plantă din grădina în care copilărisem și în care locuiam acum din nou de cîteva zile. Da, cred că era prima dată cînd stropeam grădina
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
un loc de onoare, dar nu era permis nici doliul public pentru cel executat: „Ei obișnuiau să nu facă doliu [deschis] [...] pentru că doliul are loc doar în inimă” (Mișna, tratatul Sanhedrin 6.6). Poporul iudeu credea că sufletul celui decedat zăbovea lângă corp încă trei zile: „Trei zile (după moarte) sufletul dă târcoale trupului, încercând să intre din nou în el, dar odată ce vede că i se schimbă înfățișarea, se îndepărtează” (Leviticus Rabbah 18.1 [despre Lev 15,1-2]). Schimbarea feței
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
neoane puternice. Cunoșteam locul atât de bine! Când eram copil și chiar mai târziu venisem aici de zeci de ori, acesta mi se părea locul cel mai fascinant, centrul enigmatic al lumii. Ce-i drept, în sălile de la subsol nu zăboveam prea mult timp, grăbit să le străbat ca să ajung sus, la animale și păsări, la scheletele uriașe și la peștera plină de lilieci. Cadavrele palide din borcanele de spirt, ființele împăiate, cu ochi de sticlă, cu unele cusături vizibile, toată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
erau cleștii inofensivului rac. Am trecut repede, ca și când oprirea la păianjeni ar fi fost excesivă și ne-am fi aflat în întîrziere, pe lângă crustacei (un homar cât un iepure de câmp, crilul roșu într-un borcan), miriapode și scolopendre, am zăbovit puțin să admirăm stelele de mare, ofiuride cu brațe lungi și încolăcite și stele în cinci colțuri, ca de coral, acum cuprinse de paloarea morții. Mai mult priveam la Gina, răsfrântă în vitrinele verzui. Era din ce în ce mai stranie, mai transfigurată. Zâmbetele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la Gina, răsfrântă în vitrinele verzui. Era din ce în ce mai stranie, mai transfigurată. Zâmbetele ei deveneau mai stereotipe, ca un fel de promisiuni, de insinuări pe care nu le înțelegeam până la capăt. Mă remorca mai departe de un deget și, uneori, când zăboveam mai mult, se aduna lângă umărul meu, mă trăgea și mă împingea până mă urnea din loc. Cu câtă plăcere hălăduiam printre peștii cu pielea plesnită, vopsiți artificial, din sala peștilor! Rechinii, narvalul cu dintele de doi metri care crease
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sâcâitor, dar foarte drăguț, dolofan, cu ochi cafenii. Uneori, când îl apuca dragostea pentru mine, fugea repede în camera lui și venea cu o cutiuță de Cavit 9. Mă servea cu o tabletă galbenă și parfumată, de consistența cerii. Puteam zăbovi așa, jucîndu-ne în colțul nostru de sub mașina de cusut, și-o zi întreagă. El își aducea mașinuțele paradite și-o plimbam pe Zizi peste tot, în remorcă. Se prefăcea că o răstoarnă până mă făcea să plâng de-a binelea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
singurătatea morții sunt extreme ontice, surveniri răsturnate în raport cu entuziasmul naiv al ființării întru cotidian. Deși este incapabilă să le înțeleagă esența, rigoarea socială învăluie și așează aceste inevitabile apariții ca repere enigmatice asupra cărora privirea mundanului cotidian nu trebuie să zăbovească. La fel sunt abordate și accidentele sublime, sincopele majestoase în indefinibilul străfulgerării prin care pot lumina viața unei ființe umane integrate cotidianului. Una dintre aceste paranteze insulare ce, uneori, punctează edenic parcursul individualității umane este experiența perturbantă a erosului. Întâlnirea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de încredere, adică aptă de a fi însoțitor, tovarăș bun pe drumurile incomode ale destinului. Răutatea se înveșmântă aici în giulgiul prieteniei consolatoare, al apropierii calde pe care te poți bizui, în care te poți lăsa pe tine însuți așa cum zăbovești sub mantia ocrotitoare a unei zodii binecuvântate. Așadar, chipul-mască al individualității negative ascunde realul răsturnat al aparenței pe care o propune cu titlul strident de unica și veritabila prezență. Dincolo de acest fals ornamental pulsează fierberea întunecată a răutății ce așteaptă
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
toți acești lipsiți de normalitatea umană își trăiesc viața într-o diminuare, într-o încetinire a glisării pe fluxul temporal. Ei nu sunt ancorați, precum semenii lor integrii, în mobilitatea trepidantă a timpului. Deficiențele de care suferă îi determină să zăbovească în mărunțișul metafizic al unei lumi pe care o fragmentează. Ei sunt în căutarea unor noi și inedite repere care, oricât de neînsemnate ar părea, să-i poată susține compensând lipsurile ce i-au damnat anormalității. Aici amănuntul survine în
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acțiuni ce se repetă zilnic pare a fi pentru ochiul mundan un non-sens și o absurditate deplorabilă. Amănuntele, detaliile existenței de zi cu zi nu merită, din perspectiva vigilenței acestui ochi atenție și calmă cercetare. Or, tocmai în preajma acestor amănunte zăbovește și cel lipsit de funcționalitatea primordială a mâinii, alături de ceilalți suferinzi din deficiențele corporalității. Banalitatea unor automatisme își relevă aici chipul fals ce ascunde semnificațiile și fundamentul metafizic profund al oricărui element și act ce ne survine în preajmă. Superficialul
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
rostirii întru spirit pe care o exersează discursul poetic poate revela fascicole și străfulgerări din sferele cele mai adânci ale interiorității umane, din energia telurică ce poartă profunzimea de duh a ființei umane. Dar poezia este un har ce rareori zăbovește peste ființarea extenuată a omului prăbușit în profan iar ne-poeticul, grotescul înveșmântat în sluțenia unei materii ce eclipsează spiritul își manifestă dominarea peste mundan asemeni unei constante otrăvitoare. Ceea ce noi citim sau redăm printr-un surplus de efort concentrat
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
poate fi un scop sau un mijoc al frumuseții ci ea se topește metafizic în eflorescența acesteia, în erupția resurecționară a energiilor apollonice și dionysiace deopotrivă. Către acest vulcan ce-și oferă incandescent lava energiilor înalte se îndreaptă spre a zăbovi, spre a întârzia afectiv și contemplativ iubitorul operei de artă, admiratorul ce-și alunecă ființa indusă în extazul izbăvitor al frumuseții care-i surâde precum o taină înălțătoare. Reculegerea în fața operei de artă presupune, așadar, o astfel de pauză, de
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
-o așa, pe la Strehaia În sus, și nu s-au mai uitat Înapoi, că cică nu le mai trebuie legume oltenești de calitate superioară. Vezi, și asta e o poveste despre oltenii tăi! Gari SÎrbu trecea pe-acolo, dar nu zăbovea niciodată mai mult de un pahar de vin. Se ducea să-și plimbe În singurătate exilul pe aleile parcului, pentru care făcuse o pasiune, era, probabil, singurul loc În care se simțea bine În acest oraș, era malul lui de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]