1,680 matches
-
meu stăpân! Bietul meu stăpân! A murit, mi-a murit! Totul moare, totul, totul, totul; totul îmi moare! Și mai rău decât să-mi moară totul e să mor eu pentru toate. Bietul meu stăpân, bietul meu stăpân. Lucrul ce zace aici, alb, rece, cu iz de putreziciune apropiată, de carne bună de mâncat, ăsta nu mai e stăpânul meu. Nu, nu mai este. Unde mi s-a dus stăpânul, unde e cel care mă mângâia, cel care-mi vorbea? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fiu decât pur și simplu ca Onkel Rodolph, care fusese cândva anticar și avusese de-a face cu toate antichitățile astea ca, de pildă, acest sarcofag al unei fetițe care e acum bun de aruncat și lipsit de valoare pentru că zace ca un obiect neștiințific pe podeaua muzeului, laolaltă cu dulapurile cu sticlă, pe care Armin putea să le cumpere la tocmeală pe cinci franci și să-și amenajeze cabinetul. Am aprins becul din vertebra balenei, semnalând astfel că expoziția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
că amânase atât de mult pelerinajul. Îi plăcuse Întotdeauna cimitirul protestant, umbrit de chiparoși, cu mormintele modeste contrastând cu marea piramidă păgână a lui Caius Cestius, din apropiere. Aici odihneau Shelley și Trelawney, și Keats sub semnificativul, descurajantul epitaf „Aici zace unul al cărui nume s-a scris cu apă“. Pe piatra de mormânt a lui Fenimore nu era nici un epitaf, doar numele: Constance Fenimore Woolson, și data: 1894, frugalitate care i-ar fi făcut plăcere, la fel ca și iedera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
i-a făcut semn de despărțire cu mâna la urcarea În tren, În 1914, era, În ciuda anilor și a temerilor provocate de război, un om de litere vioi, sigur de el și elegant. Acum, stă la marginea canapelei pe care zace ca o mică balenă eșuată, neajutorat, paralizat și confuz, și Îi strânge cu compătimire mâna moale. Pare mulțumit, dar nu mirat de prezența ei. — Mă bucur să te văd, Peggy, spune el. Sper să vină și tatăl tău, cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
băiatului de șaptesprezece ani care, din punct de vedere fizic, ar fi putut trece drept adult și care era îngrijit în vila unei foste pensiuni de către asistente medicale finlandeze? Pentru început, el nu trădează nimic, este doar aparent acolo și zace într-unul din paturile aliniate. Deja are voie să se ridice și să facă primii pași pe coridor, până în fața casei. Rana din carne, din coapsa dreaptă, e ca și vindecată. Brațul lui stâng, care, în urma rănirii de către o schijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu totul lipsit de praf; radioul gazdei mele, aflat în bucătărie, lălăia șlagărul nemuritor: „Așa este aerul, aerul, aerul, în Berlin...“ Abia peste un deceniu am scris poemul lung Marea femeie a ruinelor vorbește, în care ultima strofă spunea: „...împrăștiat zace Berlinul. / Praful se ridică, / apoi iar acalmie. / Marea femeie a ruinelor este sanctificată.“ Totul se desfășura aici pe spații mai ample, avea un aer mai sărăcăcios, mai lacunar și mai apropiat de sfârșitul războiului. Mult spațiu între zidurile arse, întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
auzit un strigăt, dar nu din odaia ocupată de Miss Bilham; mi s-a părut că recunosc vocea nepereche a doamnei Mariana. Străbătând coridoarele și scările, am ajuns pe terasă. Acolo, În amurg, cu sobrietatea naturală a marii actrițe ce zace În ea, doamna Mariana arăta spre tablou teribil, pe care, din nefericire pentru mine, nu-l voi uita. Jos, ca și În ziua dinainte, defilaseră taurii; sus, ca și În ziua dinainte, stăpânul casei prezidase leneșa paradă; de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
da nefericit sorbită dă propaganda nevătămătoare și obscurantistă care o făcea toți concurenții. Vezi că io Îl șteam dă dămult pă malacu dă Sampaio, da nu mi-a fluturat nicicând pân scăfârlie vro fixă care acolo, pântre chintali dă șunci, zace un scârța-scârța pă hârtie dă forță și anvergură! Fincă chestia m-a uimit și imoționat, m-am Împrofitat pă cai mari dă viraju luminat care-l lua parolele cu care ne dam talente: c-o șopârlă strâmbă care, În a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cu ea În E. Nu știu de ce s-a inundat. — Ce știi de Harry? — Cred că și el a suferit un șoc. Ați avut noroc că amperajul n-a fost mai mare, altfel erați acum prăjiți amândoi. În fine, Harry zace pe podea În C, ori adormit, ori inconștient. Ai putea să arunci o privire. N-am vrut să risc să-l mișc și de-aia l-am lăsat acolo. — S-a trezit? Ți-a spus ceva? — Nu, dar pare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de a fi stăpînul lumii. E capcana oricărui scriitor.” Ceea ce spune mă contrariază. „-De ce calmezi durerea, atunci?”-îl întreb și el rîde. Mă întreabă la rîndu-i: „-Tu te-ai privit vreodată și altfel decît în oglindă? Nu știi ce zace înăuntrul tău. Vino, vino, mai bine, și însoțește-mă o săptămînă prin spital. Ai să vezi acolo o cu totul altă față a celui de alături și abia atunci îți vei da seama de cîtă iubire ești în stare să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ninse, în congelări de lumini siderale, când sufletul din mine mie trist, când sufletul din mine mă arde mă doare, și atunci poezia durerii îmbracă strae de dor. Lumina amiezilor rămâne-n fior, cutremurându-ne trupul și noaptea ce mi zace, întinsă prin ceruri cu pletele albe, cu strae de lună în stele de ani prin vieți mormoroase, vieți de furtună și atunci, voi culege în treacăt un fulg de zăpadă zdrobit de-un firav dor suferind cu trupul lui de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mă auzi plângând, tu să știi Ești, Omul de vis, prin orice culoare de zi, Și anii mei de așteptări siderale, prin ochii plânși în vecernii de zare, De mă auzi, tu să crezi în cuvânt Pentru că floarea iubirii îmi zace-n PĂMÂNT, Și-am iubit și CERUL și RAZA DE SOARE, Și trupul lumină din NECTARUL DE FLOARE, Și mă doare absența în care ești El, Îngerul tânăr ascuns în albastra vecie, Ce-mi respiră prin roua, rănilor vegetale Când
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ce-mi pleci din toamna-mi plânsă, Cu trupul tău de vis, unde noaptea te ucide De ce mi-ai rămas în suflet ca o dimineață ninsă Cu zăpezile tăcerii, prin distanța ce te vinde. Privește cerul de iubire, cum îmi zace Peste trupul meu de AER, ce se pierde printre nori Am doar CASA-MI DE POEME, ce te place Să fii muza dintre noaptea de SIMEZE ÎN DECOR, Lasă-ți trupul tău de laur, pe tăcerile durute În rostirea multor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
DE STELE, prin tainicul dor,... 02-12-1999, 1100h SIMFONII ACERBE domnului pictor Dabija Dab Eu nu mai știu nimic, și poate ești stăin Când templu mă ucide-n așchii siderale Eu nu mai știu nimic de gerul meu divin Când omenirea zace în viețuri astrale. Eu nu mai știu nimic când gerul te preface. Ca o icoană vie într-un ținut lumesc, Atâta îngemănare-n timpul care tace. Și-n înnoptări de clipe sunt răcnetul firesc. Eu nu mai știu nimic din
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mea, culcată-n alte timpuri Arzând la demoni, lacrimi pe obraz. Ei m-au iubit și m-au urât Și au vrut să fiu pe o altă lume Însângerând doar veacul mohorât, Îngenunchiat pe-o zare de furtună. II Amărăciunea zace peste-un vânt, Cutremurată-i viața în poeme. Văd cerul cum se pleacă într-un gând Cu sufletele albe ucise-ntre blesteme. Am mai lăsat în cimitirul deziluziei un ZEU Să ardă trupurile celor de păcate, Căci veacul nemuriri și-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
oprit în loc și s-a holbat la noi cu mare atenție. —Uită-te la ele, a zis ea cu amărăciune. Uită-te la ele, scârbele astea norocoase. —Bună, Helen, a spus Anna cu prudență. —Vaci leneșe ce sunteți! Toată ziua zaceți și nu faceți nimic, în timp ce eu trebuie să învăț de-mi sar capacele, a continuat Helen ofticată. Eu mi-am pus mâna streașină la ochi ca să mă pot uita la Helen, la fețișoara ei furioasă. Abia atunci am realizat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
lua parte / La circuitul naturii. / Rămășițele mele trupești nu mai sînt eu! / Poeții mint! Trebuie să fii necruțător: / << Nimic>> asta va zăcea / Sub movilița din cimitir... / Tu o să vii, sprijinindu-te-n umbrelă. / Te vei reculege lîngă movila / Sub care zace <<Nimic>>, apoi Îți vei șterge / o lacrimă... / Dar băiatul care mi-a citit poemul / Va privi lumea cu ochii mei”. Evgheni Vinokurov, Cu ochii mei, ochii plini de o nesfîrșită, totală Încredere și inocență cu care mă privește Andrei, speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vîneze stafia originalității din cinematograful modern”, scrie Jonathan Coe În Casa somnului. Scrie de pomană, pentru că după multiplul Oscar al mieilor a urmat deja acel amintit Millenium unde dereglații ating cele mai Înalte cote ale agitației, ale erupției impulsului ce zace-n fiecare dintre noi, omoară-mă mai tîrziu, arunc-o pe mama din tren, mișunînd În neștire, În fiecare episod, imaginația sparge barierele morbidului și pare scăpată din laborator ca virusul SIDA, pare un obicei cultural strămoșesc regăsit, multinațional, noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Elena Marin Alexe Plâng ca roua, deznădăjduită în zori și-mi împart suspinurile pe tăcute cu ploaia... Nu împrumut nimic de la vânt de multă vreme nu mai are nimic al lui risipitorul... Când amiaza cade în genunchi, incendiată și zace la pământ moleșită, implor răcoarea teiului înalt... Încă mă doare plânsul ierbii fragile, nevinovată, căzută sub cântecul dur și nemilos al coasei... Obosită de țipătul tăcerii din jur, aștern fânul proaspăt aromat și mă culc îngândurată... În lumina tainică a
O zi cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83287_a_84612]
-
dacă nu vei mai avea timp, după aceea? Și îi mai spune că mai există lucruri de care n-are habar și pe care le-ar putea afla, bucurându-se, și îi mai spune că, în timp ce ea stă aici și zace, afară toate continuă. Iar orice efort să nu se mai gândească e inutil. Mâinile îi sunt umede de o transpirație rece, stă rezemată de tăblia patului, privind spre fereastră, întocmai cum stătea rezemată acasă, nu cu mult timp în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Andrei Vlădescu întâmplări pe care nici nu credea că le mai ține minte ori că ar avea curajul să le istorisească cuiva. Dar aici e singură, infirmiera vine cu treburi și pleacă îndată, e o fire repezită, iar cealaltă pacientă zace pe-o parte și geme întruna, n-are cui spune nimic, nimeni nu o contrazice, nimeni nu râde de ea, până și asta i-ar plăcea: să râdă cineva de ea și de toate gândurile astea prostești, până se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu anestezice, încât nu ar fi fost în stare să-și spună dacă se trezește sau dacă e doar la limita mereu oscilantă dintre somn și trezie ori dacă, mai rău, toate nu sunt decât fascinații ale încăsomnului în care zace. Cu tresăriri ici și colo, inconștiente, ale trupului pe care, numai pe acestea, începe să le perceapă. Dar, imediat ce simte că tresare, cade în somn, înțelege că a căzut în somn când tresare iarăși, fără să știe cât a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
căzătoare Pe fiul lui Matthew îl plâng amar, Ucis cu cruzime de hunul barbar. În continuare vom lupta și nu vom ceda, Umbrită va fi însă bucuria, de vom câștiga! Noi îi spuneam unchiul God cel blând, Dar acum el zace sub pământ Acolo, bucuria victoriei n-o va simți Doar margarete din el vor răsări. Când Pater a urcat să-mi ureze noapte bună, i-am spus că nu cred că aș suporta să mă duc la război, fiindcă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
tău! a zbierat Lily fără a detecta vreo urmă de sarcasm În diatriba mea. S-a abțiguit rău, a zis Alex cu glas domol și a privit-o pe Lily cu aerul cuiva care se uită la o rubedenie care zace bolnavă pe un pat de spital. Eu am ajuns aici Împreună cu Max la fix, el a plecat deja, dar ea trebuie să fi venit cu ore Întregi Înaintea noastră. Iar dacă nu, Înseamnă că bea foarte repede. Lily băuse Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Îmbătase cu el. — Am Întrebat când vii acasă. Eu am tăcut o clipă, așa că a continuat: — Pentru că vii acasă, nu? Doar n‑ai de gând să rămâi acolo În timp ce prietena cea mai bună pe care o ai pe lumea asta zace pe un pat de spital, nu? Ce vrei să sugerezi, Alex? Vrei să sugerezi că totul s‑a petrecut din vina mea, pentru că nu am știut că se va petrece? Că ea zace pe un pat de spital din cauză că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]