1,382 matches
-
platoșa frigidității. Trebuie semnalată și existența unei poezii care traduce o lume de idei, identificându-se uneori cu filozofia sau cu teoriile științifice, tinzând spre un lirism conceptualizat. Reușita este foarte rară, poeții eșuează în improvizări și facilități, simulând o zbatere dramatică neconvingătoare și o voită uscăciune. Dincolo de cele semnalate, există astăzi o "generație de creație", cum spunea cândva T. Vianu, sau o "generație și creație" cum o numește azi M. Martin. Ideea îi unește pe cei care au trăit războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
știi de unde vine și spre ce converge acest poet neformat, eseist, egal cu el însuși, care nu ne epatează, dar nici nu ne lasă indiferenți. "Nu te opri pe marginea aburită/ cu-mpodobite foi de lampadare/ e dincolo de noapte, bănuită/ o zbatere mai pură în fiecare" ("Inscripție pe asfalt"). Nicolae Oancea "Roata", E. P. L., 1968; "Întoarcerile", Editura Eminescu, 1970; "În așternerea văilor", Editura Cartea Românească, 1974. N. Oancea ne comunică în versuri concentrate sentimentul trecerii timpului, al nunții, al morții; el cântă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se poate spune că reprezintă "gestul demitizator, al discreției și al sincerității". Limbajul lui este simplu, direct, dar încărcat cu imagini, nu arareori la modul ludic. Poetul îmbină suavul cu grotescul în două planuri ce se intersectează, ceea ce ne indică zbaterile unui poet trecut prin mai toate curentele literare moderniste în căutarea notei originale (impresionism, expresionism, suprarealism) (vezi "Globul ecvestru"). La Virgil Teodorescu, problematica poeziei militante este cuprinzătoare și vastă; atrocitățile războiului rămân treze în conștiința poetului, precum și indiferența oamenilor, care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Blaga, precum și din Goga. Neliniștea argheziană își face loc și aici. Pe când la Arghezi dominantă era dorința de cunoaștere, nevoia de certitudini, iar tensiunea poetică lua naștere tocmai din această puternică aspirație și imposibilitatea înfăptuirii ei totale, la Ioan Alexandru zbaterea este între o formă sau alta de existență, între cele două îndemnuri: al vieții obișnuite și al unei existențe purificate până la starea de imn divin " Căci îmi doresc de-a pururea să fiu/ zdrobit de tine cu iubire/ Decât să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dispare fără urmă. Căutarea și încrederea că va atinge absolutul promis este sărbătorit ca o mare bucurie, deși aceasta presupune suferință și jertfă: "M-am uscat ca pielea întinsă la fum/ de când aștept să te înduri". Dumnezeu privește cu înțelegere zbaterea poetului: Cineva mă privește cu nesfârșită milă și răbdare/ De când m-am născut/ Și iată că astăzi/ I-am întâlnit ochii ridicați pe cupolă/ Stăm față-n față uimiți și nimic/ Nu poate să ne mai despartă". Suntem învestiți cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
natura din Infernul lui Dante: apa se transformă în mătreață, frunzele se chircesc, prunii sunt vineți din cauza alcoolului, noaptea este sufocantă, mor copiii de zăpușeală, părul femeilor este de fum, păsările se umflă noaptea în cuiburi ("Ținut"). Poetul cântă nașterea, zbaterea între viață și moarte. Nașterea semnifică permanența vieții, aceasta este minunea: "Nașterea a putut avea loc, minunea putea să se înfăptuiască/ În afară de dobitoace erau ochii cunoașterii" ("Mărturie"). Se invocă zonele aflate în stare de proliferare, în stare de neliniște, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Foamea de absolut e universală și se transmite de la unii la alții perpetuu: "El se hrănește ca să fie hrană la rându-i/ ca să fie hrană altui destin/ cu mult mai mare.". Cu expunerea "A V-a" și "A VII-a", zbaterea și zvârcolirea se leagă de ceea ce dă organicitate volumului: găsirea cuvintelor. Deși s-a deplasat spre linie spectrală, spre linia roșie, neputința cunoașterii totale generează tonul elegiac: "și daca,/ nu ar fi avut trup, ar fi avut silabe/ Ah, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
titlul "Eseu" a lui Maurice Blanchot "Literatura și dreptul la moarte", conform căreia, dând nume ființelor, Adam le-a aneantizat. Lumea noțiunilor este tot atât de tristă în perfecțiunea ei ca o sferă 2. Ceea ce dă sens liricii în întreg volumul este zbaterea între cuvântul care încearcă plasticizarea lumii concrete, deși sunetele îl mișcă în timpi paraleli, în trecut, viitor și prezent, sau în lumi paralele, și cuvântul care definește o lume abstractă: "Doamne, Ptolomeu, blândule,/ niciodată nu mi se face dor de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nasc direct cu mustăți/ Și nu mai au de trăit/ Decât șapte zile". "Bile și cercuri" este poemul în care lumea este văzută geometric; cercul și sfera sunt imagini care ne trimit la Nichita Stănescu ("Laus Ptolemaei"). Concluzia e că zbaterea este inutilă, lumea se învârte într-un cerc închis. Jocul este însă amuzant, până când se face târziu, când jonglerul tată nu se mai întoarce. Se încearcă o explicare a mecanismului mișcării lumii. În poemele "Între stele", "Mecanică simplă", invocă mari
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rămâne singurul sens al existenței ("Balaurul","Zarurile sunt aruncate"): "Balaurul cu șapte capete,/ Degeaba pierde unul dintre ele/ Că-i sare altul viu din rană./ Al cărui bărbieri suntem/ Tăind mereu aceste capete/ Ce cresc la fel, după tăiere.". Permanenta zbatere pentru a învinge face din Adrian Păunescu un poet stenic "îngăduiți-mi să mai încerc,/ am destul sânge și destul vis,/ mi-e capul inflamarea unui cerc." Nu rareori, muzicalitatea versului vine de la Tudor Arghezi: "sunt singur, doamne, și simt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
gândirii, favorizând mai curând perspective estetice; dovadă starea de fervoare intelectuală pe care o pot trăi "la rece", nevoit să înving morcotelile unui corp nărăvit la atmosfera de seră pe care o promovează consumismul contemporan. Într-un fel, tocmai această zbatere pentru tot mai mult confort este antiumanistă, eliminând condițiile unei bune dezvoltări și anulând reflexe vitale. Încă odată, mai binele poate fi dușmanul binelui. Iubirea de neam trebuie să admită și limitele pe care limba, în jurul căreia și-a conturat
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
care convoacă neantul? Și una, și alta. Totuși ea nu ajunge să fie niciodată totală. Care-i restul ireductibil? Amintirea unei greșeli, care revine periodic în minte, un gînd imposibil de înăbușit, obsedant. Cert e, după confruntarea cîtorva ipoteze, că zbaterea sa este una de natură morală, legată de evenimentele tinereții sale boeme, ale anilor de libertinaj, dezordonați. îl chinuie, fără îndoială, și ceea ce i-au făcut alții, dar, cred, mai ales, regretele pentru propriile erori. în proză, o dată, lucrurile sînt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
toate astea, nimeni n-a scris, în legătură cu sine sau cu alții, „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”, vers, dacă pot zice așa, de o putere atomică! Prima parte a poemului „Idei” e o foarte discretă pildă despre bătrînețe, ca zbatere între dorință și neputință. Simțurile sînt încă vii, dar lipsește energia care să le susțină: „Cîntec, deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității i-am zis:/ La muzica asta frumoasă,/ Sunt lipsuri/ în sîngele meu...” Deși ar vrea, Bacovia, fostul amator de baluri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aș însuma minutele de convorbiri telefonice cu unii, cu alții, ar fi peste 30. Azi m-am hotărît să mai fac o ultimă încercare: îi voi telefona Elisabetei Isanos, rugînd-o să caute în fișierele Bibliotecii Naționale. Finalmente, din toată această zbatere va ieși probabil o însemnare de cîteva rînduri (cum a și ieșit: v. Dosarul Bacovia, I, p. 381), la subsolul unei pagini. Cei care o vor citi, vor crede că redactarea ei a fost o treabă foarte ușoară, precum culegerea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
adevăr, o conduită reprobabilă / înjositoare nu-și poate găsi căile redresării ei morale, decât în „lumina conștiinței”: posibilitatea oamenilor de a se regenera sub raport moral este strâns legată de „patosul recuceririi sensului înalt și pur al vieții”; numai sub zbaterile chinuitoare ale „conștiinței” asaltate de „remușcare”, patimile cele mai încordate slăbesc, omul se umanizează, trăind ideea reconstrucției morale a propriei personalități. Că este așa o demonstrează nu numai existențele zbuciumate ale lui Mitea Karamazov, sau Raskolnikov, dar și strigătul de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
strivesc memoria/ de prima lepădare/ și desenez pe zar strigătul cocoșului.// Navetist de o veșnicie pe drumul Damascului,/ vreau să ies la pensie/ în plină zi de Golgotă.// Gol în fața pântecului,/ mă închin ca într-o biserică/ năruită de o zbatere de aripă// Îmi simt nebunia luată în arendă/ de femeia gonflabilă.// Strig pe străzi îngropate în fiecare.// Arunc anateme lejere/ pentru cei ce mă vor,/ ca pe un star neprihănit,/ în așternuturile lor.// Joc totul pe Scripturile delirului" etc. Asumându
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tine", inutil umplut cu figuri duplicate ale femeii unice, iubite de altfel cu ardoare (În golul dintre tine și mine), în fine, nici măcar întâlnirea bizară cu propria moarte (Poate suntem de plâns), nu vor putea fi percepute la fel de dramatic precum zbaterea cumplită a cuvintelor în căutarea actului poetic revelator de frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent al dispersiei identitare, al pierderii sau al rătăcirii de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
glorios decât începutul din Galeriile amare). Din perspectiva confesiunilor din ultimele cărți însă, aceste antecedente ale suferinței de sine nu făceau altceva decât să prefațeze drama majoră a poetului, resuscitată de o sensibilitate creatoare racordată la memoria generică a modernismului: zbaterile chinuite, aproape agonice ale poiesis-ului. Suferința cuvintelor incapabile a corporaliza altceva decât căderea și înfrângerea era anunțată încă din volumul Pasărea amintirilor: "capul/ se lovește/ de pereții disperării (...)/ când scrierile/ despre nemurire/ încep să semene/ cu o scriere despre înfrângere
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
traseu implacabil, manifestat prin împrejurări care impun alegeri tragice. d. Conjugarea destinului Tipul conjugarea destinului reunește narațiunile despre încercările întreprinse de om pentru modificarea destinului: mai întâi, identificăm tentative de îmbunare a destinului prin practica "masa ursitoarelor", după care înregistrăm zbateri nereușite pentru schimbarea acestuia, apoi ajungem la un destin rectificat (întrucât destinul capătă un sens pozitiv, favorabil). Dincolo de ursitoarele din basme fantastice, basme nuvelistice și legende, există și povestirile cu ursitoare în care sunt redate practici magice de îmbunare a
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
ce se sustrag controlului rațional al individului, credem că mai potrivită ar fi chiar denumirea de divinație după semnele fiziologice ale persoanei. Ceea ce nu poate fi stăpânit și controlat este, firește, pus pe seama divinității. Palpitațiile, strănutul, sughițul, țiuiturile din urechi, zbaterea unui ochi, fiorul etc. sunt tot atâtea semne care pot vesti întâmplări sau evenimente fericite sau nu. La fel sunt și semnele din naștere. Dacă un copil se năștea cu căiță 72 pe cap, era un semn că se va
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
era socotită un semn al nașterii unui vrăjitor sau se credea că poate conferi celui ce o păstrează peste timp capacitatea de a se face nevăzut. Sunt însă și alte semne care pot fi interpretate. Astăzi se mai consideră că zbaterea ochiului drept aduce noroc, iar a celui stâng aduce ghinion. Înroșirea și senzația de ardere a obrajilor fără nici un motiv (expunerea la soare, de exemplu) este semn că tocmai în acel moment cineva face aprecieri negative la adresa ta, că "te
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
ultima într-un viitor îndepărtat: "Rătăcim printre destinele existenței noastre pământești, înconjurați de Amintiri neclare, dar vii, ale unui Destin mai vast - foarte îndepărtat în negura timpului și infinit de tulburător 71. În felul acesta, frământările sufletului individual răsfrâng, specular, zbaterea universului, astfel încât, așa cum spune Hermes Trismegistus, "ceea ce se află deasupra este totuna cu ceea ce este dedesubt, iar ceea ce este dedesubt este totuna cu ceea ce se află deasupra, generând împreună miracolului Unului"72. Pentru autorul Jocului secund, "cauza eficientă" a operei
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
juvenil, practica studențească, excursia la munte, tema părinților și, în legătură cu aceasta, ecouri din problematica „obsedantului deceniu”ș.a.). Nu anecdotica e importantă, ci tratarea ei. Poziția auctorială e flegmatică, aparent expurgată de afectivitate, „obiectivistă”. De sub cenușiul nespectaculosului răzbat totuși, semnificate implicit, zbateri sufletești și combustii intelectuale pentru care scriitura „măiestrită” se dovedește a fi un revelator eficace. Marin Preda-incomodul (1996) e o monografie neconvențională și lipsită de pedanterie, o carte de critică hermeneutică, cu materia organizată tematic, dar fără rigiditate, și cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
din povara fiscală a Transilvaniei (sub forma dărilor plătite pentru acoperirea cheltuielilor publice). Apelul la vechime, corelat cu invocarea originii nobile (romane) - cărora li se adăugau și argumentele demografic și fiscal -, constituia ideea forță din argumentația lui I. Micu în zbaterea sa pentru emanciparea a românității din condiția de împilare politică, socială și economică în care s-a cufundat în decursul secolelor. Lupta politică pe calea petiției s-a dovedit a fi fără efecte, după cum o arată și soarta celor două
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care s-a angajat Inochenție Micu-Klein cu națiunile politice consacrate pentru concretizarea prevederilor leopoldine. În cuptorul acestei lupte s-a călit conștiința națională a românilor transilvăneni, marcând o etapă decisivă în evoluția gândirii politice românești în secolul al XVIII-lea. Zbaterile și strădaniile episcopului uniat de a-și ridica națiunea la rangul de națiune politică s-a lovit de zidul rezistenței nobiliare, care avea tot interesul de a conserva "sistema" constituțională a celor trei națiuni. Pe fondul acestor eșecuri a răbufnit
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]