1,953 matches
-
din categoria oamenilor care se tem să confrunte o femeie în lacrimi și care se dau în lături de la greutățile vieții, Porfiri se simțea stânjenit de zbuciumul femeii, considerându-l artificial. Mai mult, avea impresia că femeia se complăcea în zbuciumul acesta și simțea că ea și-ar recâștiga bunul simț și liniștea imediat ce i-ar spune, prietenește și cu încrdere, ' N-are niciun rost să te mai prefaci, doar știi asta.' După ce însă îi întâlni privirea, aplecându-și capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
recâștiga bunul simț și liniștea imediat ce i-ar spune, prietenește și cu încrdere, ' N-are niciun rost să te mai prefaci, doar știi asta.' După ce însă îi întâlni privirea, aplecându-și capul și zâmbindu-i trecător femeii, Porfiri înțelesese că zbuciumul nu era deloc artificial, iar sentimentul greu și otrăvitor, pe care privirea femeii i-l provocă, îi pătrunse adânc în inimă, întristându-l amarnic. Astfel realiză că zbuciumul femeii nu era nicidecum artificial și că acesta, chiar dacă părea oarecum străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
privirea, aplecându-și capul și zâmbindu-i trecător femeii, Porfiri înțelesese că zbuciumul nu era deloc artificial, iar sentimentul greu și otrăvitor, pe care privirea femeii i-l provocă, îi pătrunse adânc în inimă, întristându-l amarnic. Astfel realiză că zbuciumul femeii nu era nicidecum artificial și că acesta, chiar dacă părea oarecum străin și exterior, pusese stăpânire pe biata femeie, dictându, asemeni unei infecții, comportamentul mecanic și atât de artificial al lamentațiilor sale. În definitiv, era mai mult ca sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe biata femeie, dictându, asemeni unei infecții, comportamentul mecanic și atât de artificial al lamentațiilor sale. În definitiv, era mai mult ca sigur că insistența cu care femeia ceruse să-l vadă pe magistratul investigator se datorează în întregime acestui zbucium bolnav. ă Vreți să vi-o citesc eu? spuse Zamiotov, referindu-se la declarația pe care o ținea în mână. ă Nu este necesar. ă Dar mi-ar face plăcere. ă Îți apreciez bunăvoința. Totuși, o voi citi chiar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
critice, dnii O. Densusianu, F. Aderca sau N. Davidescu s-au transformat în teoreticienii propriei lor estetice. Critica are nevoie de astfel de bruște irupțiuni în sînul ei, de deschideri de ferestre și uși, prin care aerul viu să aducă zbuciumul căutării de sine în forme noi sau cel puțin să creeze acea atmosferă de înțelegere sau numai de combativitate necesară oricărui progres. (...) revendicările unor poeți simboliști sau moderniști de a fi susținut și pe cale critică simbolismul sau modernismul înaintea altor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care-și bătuse joc în gând devenise o enigmă era un adevărat șoc pentru o fată cu picioarele pe pământ ca ea. Și nu numai că era o enigmă, dar faptul că o preocupa idiotul... da, asta nu înțelegea ea. Zbuciumul o irita pe Tomoe, care se considera o tânără foarte inteligentă. În ciuda firii sale independente, simți brusc nevoia să stea de vorbă cu fratele ei. Era, la urma urmei, forate tânără și pentru că nu avea un prieten adevărat, Takamori era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să afle părinții săi? Ce secrete vinovate ar fi putut ei descoperi? Dan și-a luat o figură interesată ca să-și ascundă vagul sentiment de neliniște care, bănuia el, trebuie să fi fost o rămășiță a tinereților sale zbuciumate. Iar zbuciumul nu lipsise deloc din această parte a vieții lui, avînd În vedere și situația lui socială privilegiată. Ca orice alt băiat din clasa de mijloc, locuind În zona de nord a Londrei și educat la școli bune, Dan fuma țigări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să creadă că mi se învîrtește capul." Ultimele cuvinte i s-au înecat în scuipat și în hohote deșucheate... ― Și nu te dezgustă faptul că în fiecare noapte trebuie s-o iei de la capăt? ― La Inchiziție, după multe ceasuri de zbucium, mi se făcuse somn. Voiam să mă lase în pace, să dorm. ― Încă nu intraseră șerpii în visele tale. Inchiziția ți-a schimbat viața. ― Într-adevăr, a existat o vreme când râdeam sau plângeam fără să-mi aduc aminte nimic
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
lămuri ceva, căci ea nu voia să-i vorbească și nu-i Îngăduise nici măcar un cuvânt. Se prinse de șnur și făcu să cadă, cu zgomot, jaluzelele. a cincea oră Emma se băgă În pat. Trase de pătura care, În timpul zbuciumului ei nocturn, ajunsese pe partea mamei și, pentru câteva clipe - cu ochii pe cifrele fosforescente ale ceasului -, speră ca Olimpia să o Întrebe ce se Întâmplase. Avea nevoie să se confeseze cuiva, chiar dacă Olimpia nu era persoana cea mai indicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
repede și ei, căci tu-i alungi. Tu timpule, treci azi pe lângă mine, Nimic nu zici și mă întreb din nou. De ce nu vrei, ca să mă iei cu tine Căci eu rămân pe veci, doar un ecou... Ce fericire după zbuciumul petrecerilor. Recunoștința unui fir de iarbă. În umbra vastă a legendelor, Poetul veghează gânditor în barbă. În umbra legendarului destin, Poetul cast drumul veghează. Sub greutatea visului sublim, Întunericul său lumina scurtează. Ca o piatra pentru urmași, Tu ți-ai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Răspunde-mi, o, tu, suflet de strigoi Și nu lăsa o lacrimă să cadă! Până la urmă suntem unul, și nu doi, Revino-ți, nu te pierde-n ambuscadă! Pătrunde corpu-mi, insensibil ascunziș, Și-atinge a mea inimă deșartă, Nu lăsa zbuciumul înșfăcându-mă pânziș, Acum legarea noastră s-o despartă. Văd lumina-n tine, o, suflet pustiu, E mică, dar puternic strălucește, O, al meu suflet chinuit, eu știu Ce-nseamnă tot ce-acum te stăpânește! Pădure Andreea, clasa a VIII
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ani, în prima zi de școală, a fost singurul copil neînsoțit. Tata era la serviciu. S-a simțit părăsită, a venit acasă și a plâns mult fără să o vadă nimeni. Doar Lățosul, un câine mare și negru îi știa zbuciumul sufletului. Din depărtare, un fluierat prelung anunța sosirea trenului. Oare ce cuvinte îi va spune mamei când o va revedea? De data aceasta nu-și va mai ascunde lacrimile, va plânge mult fără să-i pese că o vede lumea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
unică nescrisă: o rază de soare, o stea strălucitoare, o picătură de ploaie, câțiva fulgi de nea , un curcubeu, un câmp înverzit și o mare nesfârșită de un albastru copleșitor. Deodată, aurora ca un arc se ivește pe cer, iar zbuciumul pământului mă trezește din visul meu... O ultimă strigare de lumină, o rază de pasiune și totul se ascunde în umbra nopții! E ireal! Câtă durere, chin, jale! Departe, se vedea satul ca într-o ceață subțire învăluit de cântecul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Meryt a ascultat în tăcere, uitându-se la fața mea în timp ce spuneam povestea mamelor mele, și povestea de la Salem și uciderea lui Shalem. Prietena mea nu s-a mișcat și nici n-a scos vreun sunet, dar fața îi arăta zbuciumul inimii, oroare, furie, simpatie și compasiune. Când am terminat, a dat din cap: - Acum înțeleg de ce nu mi-ai povestit mai demult, a spus ea cu tristețe. Aș fi vrut să te fi ajutat să duci povara asta de la bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ultima dată când am fost aici ; senzația aia de simplitate și de pământesc. Dar îmi cam pierd ritmul ; înjur printre dinți de frustrare în timp ce degetele mele prind aluatul. Mă doare partea superioară a brațelor ; pe față îmi curge sudoarea. Și zbuciumul din sufletul meu nu face decât să se întețească. Cum de au îndrăznit să mă șteargă cu totul ? Am fost un avocat bun. Am fost un avocat al naibii de bun. — Nu vrei să te odihnești un pic ? Iris vine la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Roxana-Maria Cărăbuș După furtuna care părea că unește cerul cu marea, se ivi, bucuros, soarele. Valurile, ce mai devreme, se spărgeau nervoase de stâncile singuratice, acum se leagănă parcă adormind. În aer încă se mai simte zbuciumul mării care insuflă teamă... teamă față de forțele naturii. Dar răsărirea soarelui este asemenea ivirii unui ghiocel în timpul iernii. Culorile vii se îmbină plăcut, iar cerul roșiatic parcă arde în cele mai puternice flăcări, oferind un tablou pictat de un artist
Furtună pe mare. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_665]
-
însoți, nici moartea nu ne va despărți !...O, Doamne, cât aș vrea s-o aduc inapoi !... ...Întoarce-te la mine, întoarce-te !...strigă el către Cer, apoi, murmură încet, abia auzit. Ea și-a aflat liniștea, după o viață de zbucium...De și-ar găsi ”dincolo” iubirea !... Dar, este oare viața ”de dincolo”, nimeni nu știe ! Religia e o sumă de incertitudini, deci și viața ”de dincolo” ... ! Nici Moise n-a știut; când a fost întrebat el a spus: "-Mulțumiți-vă cu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
neliniștite, se ațintiră în necunoscut. ”- Ai venit!... Cine te-a trimis?!... bâigui ea încet. Ah, El?!” abia șopti ea și, cu un oftat ce a încremenit vremile... și-a dat sufletul... Pleoapele îi coborâră încet și au stătut... Tot geamătul, zbuciumul de până atunci, și o liniște, și o cumințenie înspăimântătoare de dincolo de lume, au căzut cu zâmbet de aur pe chipul ei de lut... S-a sfârșit o luptă crâncenă dusă în tăcere mai violent grăitoare decât orice decât orice
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
lui, gard în gard, îl aducea cu căruța de la Iași la Zahorna. Când au ajuns pe hudița umbroasă, în dreptul casei bătrânei Zotoaia, bunica lui, Neculai Antoniu, om voinic, strigă din tot plămânul: ”- Mătușă Ileana, iaca... ț-am adus nepotu!” Un zbucium lăuntric, necunoscut, care vroia parcă să-i sfâșie pieptul, să-l strângă de gât... ceva nedeslușit îl împingea, în ziua aceea, spre casa bunicii lui din Zahorna. Avea inima grea și căuta liniștea sufletului său, precum câinele cată umbra pe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
trăiască clipă cu clipă. Iorgu era un bărbat blând, politicos, răbdător și de o sensibilitate aparte. Totdeauna, suferea mai puțin pentru dânsul, și mai mult pentru alții. Tot așa era și Vasilica... Incă de copil, lupte lăuntrice închideau în sine zbuciumul nepotolit al acelui trup plăpând, delicat și frământat. Vasilica, uneori, cădea într-o stare nostalgică, amintindu-și clipele de fericire petrcute în copilărie la casa de pe Deal. Iși petrcea, cât era ziulica de mare, scotocind prin livadă, curioasă și surâzâtoare
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
neliniștite se ațintiră în necunoscut... ”-Cine te-a trimis?.. bâigui ea încet. Ah, El?!..” suspină ea, și cu un oftat adânc, ce a încremenit veacurile, și-a dat sufletul. Și, pleoapele-i coborâră încet și au stătut... Tot geamătul, tot zbuciumul de până atunci și o liniște, și o cumințenie înspăimântătoare de dincolo de lume, au căzut cu zâmbet de aur pe chipul ei de lut... Bătrânul Iorgu, la aceste gânduri, se cutremură și se rugă... ”Doamne, Dumnezeule, lisuse Chrisoase Deschide-Te
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
strâmtă si mai rece... Ca un mormânt... -Toamna... Toamna trupului și a sufletului!.. murmură Iorgu uitându pe afară pe fereastră. Frunzele îngălbenite se desprindeau de pe crengi la cea mai ușoară clătinare. Desprinse, intrau ca într-un fel de agonie... un zbucium, ca o neliniște înainte de a muri. Rătăceau prin aer o vreme, ca un zbor de pasăre lovită în aripă, apoi cădeau la pământ. Cine, oare, n-a văzut o frunză îngălbenită de vreme, care desprinzându-se de creangă plutește o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
întru nemurirea neamului. Într-o lume super-informatizată, grăbită, individualistă și nepăsătoare, Vasilica Ilie se apleacă, cu duioșie și respect asupra unor crâmpeie din viața satului de la sfârșit de secol XX. Provenită dintr-un sat românesc, legată, cu cătușele vieții, de zbuciumul Capitalei, Vasilica scrie poezie și iată, proză scurtă, în care pictează, cu penelul sufletului, amintiri ale unei copilării fericite, în scopul neuitării originilor. Americanul Ezra Pround spunea: „Criticul prost se recunoaște după faptul că începe să vorbească despre autor, în loc să
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
un pătrat de lumină. ȚÎ-i foame și țî-i frig și țî-i inima zbuciumată. Ai să stai aici 40 de zile. Ai să ieși la loc mai larg, dar tot Închisă ai să hii. Toată viața ta va hi un zbucium și o durere. S-or liniști treburile, când ai să hii tu singură și bătrână. N-ai să hii fericită decât În vis. Eu te pot scăpa de aleanul ista mare numai să asculți leit ce te Învăț să faci
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
renunțat? De ce nu ai lăsat liber instinctelor? Ai uitat să fii femeie mulți ani. De ce? - Cum, de ce? Ai uitat și tu... Au fost atâția ani de studii, atâtea examene, atâtea trepte cu alte studii și alte examene..., atâta încrâncenare, atâta zbucium și atâtea emoții, că nu mai am puterea să le număr ori să le expun! - Păi, de! De ce ți-ai ales tocmai medicina? - Mda... Bună întrebare! Îmi amintesc, de parcă ar fi azi, o discuție cu mama, care a suferit toată
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]