14,112 matches
-
a ridicat deasupra nivelului mării acum 3 milioane de ani. Acesta este cel mai înalt munte de pe insulă și este inactiv de acum 12.000 de ani, dar interiorul lui este cald, cu o temperatură de 200 °C la o adâncime de 2000 de metri. În perioada în care insula a ieșit de sub nivelul mării, un al doilea vulcan și-a început activitatea pe insulă, Piton de la Fournaise, vulcan aflat încă în activitate, ce este, alături de Etna, Kilauea și Stromboli unul
Réunion () [Corola-website/Science/298403_a_299732]
-
cernoziomuri cambice. În apropierea orașului se află localitatea Horodiștea, extremitatea nordică a țării (48°15’06”N si 26°42’05”E). Principalele ape de pe teritoriul localității sunt: Pânzele de apă subterane și cele freatice propriu-zise se găsesc la o adâncime medie de 8-12 m, care scade spre fundul văilor, unde izvoarele sunt la suprafața solului. Există câteva izvoare cu apă rece, deosebit de bună de băut în mai multe locuri ale orașului și în cartierele și satele aparținătoare Darabaniului,cum ar
Darabani () [Corola-website/Science/297057_a_298386]
-
cultivă porumb, cartofi, sfecla de zahăr, grâu etc. Există și terenuri acoperite cu pășuni și fânețe. Fauna este bogată atât în zona împădurită, cât și în zonele agricole și în cea acvatică. În raza satului Bajura se găsește, la mare adâncime, nisip cuarțos (silicos), îmbibat cu apă. Stratul de nisip ocupă o suprafață de circa 40 km pătrați, în grosime de 3-17 m, care poate fi exploatat prin metoda „aer - lift”. La Podriga (2 km sud-vest de Darabani) forajele au întâlnit
Darabani () [Corola-website/Science/297057_a_298386]
-
se încadrează în bazinul Crișurilor, subbazinul Ierului. Configurația hidrografică a localității este dominată de numeroase pârâuri, printre care cele mai importante sunt Mouca și Salcia. Lungimea totală a cursurilor de apă este de 14 km. Apa subterană se găsește la adâncimi variabile dealungul perimetrului orașului. Astfel în zona centrală apa freatică se interceptează la adâncimi de 2,50 m, în zona gării la adâncimi de 3 m. În anotimpul ploios, nivelul apei subterane se ridică la 0,81 - 1,00 m.
Valea lui Mihai () [Corola-website/Science/297074_a_298403]
-
numeroase pârâuri, printre care cele mai importante sunt Mouca și Salcia. Lungimea totală a cursurilor de apă este de 14 km. Apa subterană se găsește la adâncimi variabile dealungul perimetrului orașului. Astfel în zona centrală apa freatică se interceptează la adâncimi de 2,50 m, în zona gării la adâncimi de 3 m. În anotimpul ploios, nivelul apei subterane se ridică la 0,81 - 1,00 m. În adâncime apa se găsește la orizontul de până la 200 m exploatabil. Sursa de
Valea lui Mihai () [Corola-website/Science/297074_a_298403]
-
și Salcia. Lungimea totală a cursurilor de apă este de 14 km. Apa subterană se găsește la adâncimi variabile dealungul perimetrului orașului. Astfel în zona centrală apa freatică se interceptează la adâncimi de 2,50 m, în zona gării la adâncimi de 3 m. În anotimpul ploios, nivelul apei subterane se ridică la 0,81 - 1,00 m. În adâncime apa se găsește la orizontul de până la 200 m exploatabil. Sursa de alimentare cu apă a orașului este constituită din 3
Valea lui Mihai () [Corola-website/Science/297074_a_298403]
-
dealungul perimetrului orașului. Astfel în zona centrală apa freatică se interceptează la adâncimi de 2,50 m, în zona gării la adâncimi de 3 m. În anotimpul ploios, nivelul apei subterane se ridică la 0,81 - 1,00 m. În adâncime apa se găsește la orizontul de până la 200 m exploatabil. Sursa de alimentare cu apă a orașului este constituită din 3 foraje cu caracter de explorare-exploatare cu adâncimea de 100 m, cu debitul de apă furnizată de fiecare din ele
Valea lui Mihai () [Corola-website/Science/297074_a_298403]
-
nivelul apei subterane se ridică la 0,81 - 1,00 m. În adâncime apa se găsește la orizontul de până la 200 m exploatabil. Sursa de alimentare cu apă a orașului este constituită din 3 foraje cu caracter de explorare-exploatare cu adâncimea de 100 m, cu debitul de apă furnizată de fiecare din ele de cca. 18 mc/oră. În multe gospodării individuale necesitățile de apă potabilă sunt rezolvate prin folosirea, drept sursă, a stratului freatic captat, prin intermediul fântânelor de mică adăncime
Valea lui Mihai () [Corola-website/Science/297074_a_298403]
-
Hotărârea Guvernului nr. 417, orașul Tășnad a fost atestat ca stațiune turistică de interes local. Pe teritoriul localității a fost descoperit un important zăcământ hidrografic termomineral, în anul 1978 fiind forat un puț de captare a apei termale, la o adâncime de 1.354 m (sonda 4.715). În „Zona de Agrement” a orașului funcționează, încă din anul 1978, Ștrandul termal, locație care atrage, în fiecare an, zeci de mii de turiști din județul Satu Mare și din județele învecinate (Bistrița-Năsăud, Cluj
Tășnad () [Corola-website/Science/297080_a_298409]
-
Sălaj), precum și turiști străini. Tășnadul are unele dintre cele mai mari izvoare geotermale din regiune. Pe teritoriul localității a fost descoperit un important zăcământ hidrografic termomineral, în anul 1978 fiind forat un puț de captare a apei termale, la o adâncime de 1.354 m (sonda 4.715). În „Zona de Agrement” a orașului funcționează, încă din anul 1978, Ștrandul termal. Apa termală, care are o temperatură de suprafață de 72 și o mineralizare totală de , este predominant clorurată-bicarbonatată-sulfatată (din punct
Tășnad () [Corola-website/Science/297080_a_298409]
-
de oraș, pe cursul râului Siret a fost amenajat la sfârșitul anilor '80 lacul de acumulare Rogojești. Este închis de un baraj de pământ omogen, prevăzut cu un evacuator de beton tip stăvilar. Suprafață să este de 850 hectare, iar adâncimea maximă atinge 8 m. Climă zonei este una temperat-continentală. Media anuală de temperatură este de 8 °C. Cea mai călduroasă luna este iulie (medie: 22 °C; maximă absolută: 38 °C la 8 iulie 1962), iar cea mai rece este ianuarie
Siret () [Corola-website/Science/297082_a_298411]
-
valorificate pentru tratament în 1811, de către balneologul român Gheorghe Ciocârlan. La 1816 a început amenajarea primelor izvoare iar bazele stațiunii balneare fiind construite în 1819. În 1839 a fost declarată stațiune balenară. Între 1903 - 1907 sunt forate 12 izvoare de adâncime și se construiește fabrica de îmbuteliere a apei minerale. În 1911 este declarată ofical "stațiune balneoclimaterică". După Unirea Banatului cu România, își menține statutul de stațiune balneară de tratamnet cardio-vascular și este reședință de plasă. Este declarat oraș în 1956
Buziaș () [Corola-website/Science/297095_a_298424]
-
în provincia centrală europeană, subprovincia carpatica, ținutul podișului înalt al Transilvaniei, realm deluros al Târnavelor. Morfogenetic orașul se încadrează în etajul dealurilor și podișurilor, în care predomina terenuri cu predispoziție la alunecare și eroziune, atât la suprafață cât și în adâncime din cauza stratului litologic. Altitudinal se încadrează între 340 m și 600 m altitudinea medie fiind de 495m. Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Dumbrăveni se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră
Dumbrăveni () [Corola-website/Science/297090_a_298419]
-
în aria orașului au existat așezări omenești încă din paleolitic. Primele dovezi sigure de viață omenească pe aria Dumbrăvenilor au o vechime de circa 3.000 de ani, mai exact din civilizația fierului. Este vorba de un bordei hallstatian cu adâncimea de 2,5 metri în care s-a găsit un vas de lut cu caneluri, ce conținea boabe de grâu carbonizate. Bordeiul avea și o vatra de cenușă și datează din jurul anilor 800 î.e.n. Aceste urme de locuire au fost
Dumbrăveni () [Corola-website/Science/297090_a_298419]
-
mine de sare surpate. Pe masivul de sare se află mai multe lacuri sărate (foste ocne prăbușite). Multe dintre ele au o concentrație de sare de 260 grame/litru. Lacul Avram Iancu (fosta mină "Grosse Grube", "Ocna Mare"), cu o adâncime de 132,5 m, este considerat cel mai adânc lac antropogen din țară. Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a țării și recentele renovări ale ștrandului, au adus din nou stațiunea la
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
Brukenthal din Sibiu. Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Sic, Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului și Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și sub un climat tropical, foarte cald. Etajul geologic respectiv corespunde miocenului mediu. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime medie (originară) de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra orizontului
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
sare de la Ocna Sibiului are forma unei elipse cu axa mare de 1,3 km si axa mică de 0,6 km. Deși sarea de la Ocna Sibiului a constituit obiectul unor îndelungate exploatări miniere (din perioada romană, până în anul 1932), adâncimea masivului nu se cunoaște până în prezent, fiind apreciată la cca 1,0 - 1,2 km. Zăcământul de sare a fost exploatat încă din timpul romanilor, continua exploatare ducând la formarea unor mari caverne subterane, care, prin prăbușirea lor, au format
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
implicând însă asigurarea nevoilor generale ale statului pe durata unui întreg an calendaristic. Prin sarea sa, Dacia era cel puțin tot atât de importantă imperiului roman, cât pentru resursele ei de aur. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri. În anul 1767 mineralogul iezuit Joanne Fridvaldszky a descris pe scurt vechea ocnă Francisc. „Lacul fără fund”, cu o suprafață de 0,2 ha, a fost declarat rezervație naturală. Acest lac are o adâncime de 34,5 m, un diametru de 50 m, o formă ovală și a luat naștere din prăbușirea în anul 1775 a ocnei Francisc. În anul 1780 la Ocna Sibiului existau după Johann Fichtel următoarele ocne ogivale de sare: - "Die
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
de 50 m, o formă ovală și a luat naștere din prăbușirea în anul 1775 a ocnei Francisc. În anul 1780 la Ocna Sibiului existau după Johann Fichtel următoarele ocne ogivale de sare: - "Die grosse Grube" ("Ocna Mare"): 124 m adâncime, 200 m perimetru bazal. - "Die kleine Grube" ("Ocna Mică"): 110 m adâncime, 169 m perimetru bazal. - "St. Nepomuceni" ("Ocna Sf. Nepomuk"): 34 m adâncime, 36 m perimetru bazal. - "St. Josephi" ("Ocna Sf. Iosif"): abia începută. Despre ocnele de sare active
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
în anul 1775 a ocnei Francisc. În anul 1780 la Ocna Sibiului existau după Johann Fichtel următoarele ocne ogivale de sare: - "Die grosse Grube" ("Ocna Mare"): 124 m adâncime, 200 m perimetru bazal. - "Die kleine Grube" ("Ocna Mică"): 110 m adâncime, 169 m perimetru bazal. - "St. Nepomuceni" ("Ocna Sf. Nepomuk"): 34 m adâncime, 36 m perimetru bazal. - "St. Josephi" ("Ocna Sf. Iosif"): abia începută. Despre ocnele de sare active sau inactive de la Ocna Sibiului a relatat în detaliu František Pošepný în
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
existau după Johann Fichtel următoarele ocne ogivale de sare: - "Die grosse Grube" ("Ocna Mare"): 124 m adâncime, 200 m perimetru bazal. - "Die kleine Grube" ("Ocna Mică"): 110 m adâncime, 169 m perimetru bazal. - "St. Nepomuceni" ("Ocna Sf. Nepomuk"): 34 m adâncime, 36 m perimetru bazal. - "St. Josephi" ("Ocna Sf. Iosif"): abia începută. Despre ocnele de sare active sau inactive de la Ocna Sibiului a relatat în detaliu František Pošepný în anul 1871. În anul 1896 la Ocna Sibiului era deschisă o singură
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
crivac de suprafață, acționat de 8 cai. Ultima mină de sare de la Ocna Sibiului, ocna Sf. Ignat, a fost închisă în anul 1931. Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal , se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
a fost închisă în anul 1931. Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal , se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]
-
intrarea și ieșirea minerilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea
Ocna Sibiului () [Corola-website/Science/297216_a_298545]