17,219 matches
-
și pe mine. Și când am aflat că o să vină misionarul, am știut ce am de făcut. O, ziua aceea, semănând cu toate celelalte, aceeași zi orbitoare, care ținea de o veșnicie. Pe înserat s-a ivit una din străji, alergând pe marginea căldării, și, nu mult după aceea, m-au târât la casa idolului și au zăvorât ușa. Unul dintre ei mă ținea întins la pământ, în întuneric, sub amenințarea săbiei lui în formă de cruce, și multă vreme a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
zări, fără să știe că am plecat pentru ei și pentru a-i sluji cu credință, picioarele mi se înmoaie, sunt beat de foame și de ură. Dar iată, bum, bum, la capătul drumului, două cămile cresc văzând cu ochii, aleargă în buiestru, întovărășite de umbrele lor scurte, aleargă ca întotdeauna în felul acela al lor, vioi și totodată visător. Sunt ei! Pușca, hai, iute, să-i trag iute piedica! O, idole, Dumnezeul meu, fă ca puterea ta să rămână neatinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ei și pentru a-i sluji cu credință, picioarele mi se înmoaie, sunt beat de foame și de ură. Dar iată, bum, bum, la capătul drumului, două cămile cresc văzând cu ochii, aleargă în buiestru, întovărășite de umbrele lor scurte, aleargă ca întotdeauna în felul acela al lor, vioi și totodată visător. Sunt ei! Pușca, hai, iute, să-i trag iute piedica! O, idole, Dumnezeul meu, fă ca puterea ta să rămână neatinsă și ca batjocura să fie înzecită, ca ura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să trag în milă, să trag în neputință și în dragostea ei de semeni, să trag în tot ce întârzie domnia răului în lume, să trag o dată, și încă o dată, și iată-i cum se clatină și cad, și cămilele aleargă întins către zare, acolo unde o coloană de păsări negre a țâșnit spre cerul neschimbat. Și eu râd, râd cu hohote, uite-l cum se zvârcolește în veșmântul acela pe care-l urăsc, ridică puțin capul, mă vede, pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sună patul puștii izbind în chipul bunătății, o, mi-a fost dat să văd ziua când cele ce trebuiau împlinite s-au făptuit și pretutindeni în deșert, la multe ceasuri depărtare, jur-împrejur, șacalii adulmecă văzduhul încremenit, apoi se pornesc să alerge, cu pași mici și plini de sârguință, către ospățul de stârv care-i așteaptă. Am învins! Îmi înalț brațele către cerul mai blând, o umbră violetă începe să se deslușească în zare, o, nopți ale Europei, o, patrie, copilărie, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Ballester o ascultă, surprins, apoi se hotărî și porni încet către ușă. Plecase de câteva clipe, când soneria încetă. Se apucară iar de lucru. Dar nu după multă vreme ușa se trânti de perete și-l văzură pe Ballester cum alerga către vestiar. Ieși de acolo încălțat cu sandale și, trăgându-și haina pe el, ii spuse lui Yvars în goană: - Fetița se prăpădește, mă duc să-l aduc pe Germain, și alergă spre poartă. Doctorul Germain era medicul atelierului; locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de perete și-l văzură pe Ballester cum alerga către vestiar. Ieși de acolo încălțat cu sandale și, trăgându-și haina pe el, ii spuse lui Yvars în goană: - Fetița se prăpădește, mă duc să-l aduc pe Germain, și alergă spre poartă. Doctorul Germain era medicul atelierului; locuia în același cartier. Yvars le spuse și celorlalți vestea fără să mai adauge nimic. Se adunaseră în jurul lui și se priveau între ei, stingheriți. Nu se mai auzea decât motorul ferăstrăului mecanic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu izbutea. Nu vedea decât o privire întunecată și strălucitoare și o gură animalică. - De ce l-ai omorât? spuse, cu o voce atât de dușmănoasă, încât fu uimit el însuși când se auzi. Arabul privi în lături. - A fugit. Am alergat după el. Înălță către Daru niște ochi întrebători și triști. - Și acum ce-or să-mi facă? - Ți-e frică? Prizonierul se crispă, ferindu-și privirea. - Îți pare rău? Arabul îl privi, cu gura deschisă. Era limpede că nu înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
amenințată să se izbească de vreunul din tablourile ce zăceau peste tot în atelier. Zgomotul îl trezea atunci pe copil, care își arăta mulțumirea așa cum putea, adică țipând cât îl ținea gura. Tatăl, încântat de capacitatea pulmonară a fiului său, alerga să-l răsfețe, înlocuit fiind curând în această treabă de nevastă-sa. Jonas ridica atunci pânzele trântite pe jos, apoi, cu penelul în mână, asculta fermecat vocea nepotolită și răsunătoare a fiului său. Tot în acea vreme succesul îi adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
așezat în atelier, suna adesea, trezindu-l întotdeauna din somn pe copil, ale cărui țipete se împleteau cu țârâitul poruncitor al aparatului. Dacă se întâmpla ca, în acea clipă, Louise să poarte de grijă celorlalți copii, ea se grăbea să alerge, aducându-i și pe ei lângă cel mic, dar aproape întotdeauna îl găsea pe Jonas ținând într-o mână copilul iar în cealaltă penelul și receptorul telefonului care îi transmitea o invitație prietenească la masa de prânz. Jonas se minuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se oprea din lucru spre a răspunde fascinantei făpturi că-i va face, neîndoielnic, portretul, și iar începea să picteze. Lucra, și deodată: "Jonas, trebuie să semnezi ceva!" " Cine-i, spunea el, factorul?" " Nu, ocnașii din Cașmir." "Bine, vin îndată!" Alerga la ușă unde în aștepta un tânăr prieten al oamenilor înarmat cu un manifest de protest, voia să știe dacă politica nu are aici nici un amestec, semna după ce primise asigurări liniștitoare și ascultase un discurs mustrător în legătură cu îndatoririle pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de atât de departe, ea nu mai zădărnicea acea forță fericită din el, arta lui, acele gânduri cărora nu le putea da glas, pe veci tăcute, dar care-l înălțau deasupra tuturor lucrurilor, într-un aer liber și tare. Copiii alergau prin camere, fetița râdea, și chiar Louise, pe care n-o mai auzise râzând de atâta vreme. Îi iubea! Cât de mult îi iubea! Stinse lampa și, în întunericul care-l învăluia iarăși, i se păru că vede steaua, strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întârzie, mulatrii strânseră puntea mobilă și își făcură vânt pe bac, dezlipindu-l de malul noroios. Fluviul se arcui sub plută și o ridică la suprafața apei, pe care începu să alunece încet, la capătul unui drug înalt de fier, ce alerga pe cer, de-a lungul cablului. Negrii traseră prăjinile pe bac. Omul și șoferul ieșiră din mașină și rămaseră neclintiți la marginea plutei privind în susul apei. Nimeni nu vorbise în timpul manevrei, și, chiar și acum, toți stăteau la locurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o larmă asurzitoare. Balconul pe care se așezară dădea în mica piață din fața bisericii, unde începuse să se adune o mulțime neînchipuit'de tăcută, ce rămânea nemișcată sub căldura care se revărsa din cer în valuri aproape vizibile. Numai copiii alergau în jurul pieței, oprindu-se din când în când și aprinzând pocnitori, ale căror detunături se țineau lanț. Văzută din balcon, cu zidurile-i tencuite, cu scara cu zece trepte spoite în albastru, cu cele două turnuri albastre și aurii, biserica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Chiar atunci pătrunse în stradă un pâlc de oameni. Cei din față mergeau de-a-ndăratelea, și d'Arrast văzu că-l înconjurau pe bucătar. Acesta ajunsese la capătul puterilor. Din când în când se oprea, apoi, încovoiat sub piatra uriașă, mai alerga puțin, în felul în care aleargă hamalii și muncitorii cufi, cu pașii mărunți și grăbiți ai mizeriei, lovind pământul cu toată talpa. Jur-împrejur, penitenții, cu veșmintele murdare de praf și pătate de ceară, îl încurajau prin strigăte ori de câte ori îl vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pâlc de oameni. Cei din față mergeau de-a-ndăratelea, și d'Arrast văzu că-l înconjurau pe bucătar. Acesta ajunsese la capătul puterilor. Din când în când se oprea, apoi, încovoiat sub piatra uriașă, mai alerga puțin, în felul în care aleargă hamalii și muncitorii cufi, cu pașii mărunți și grăbiți ai mizeriei, lovind pământul cu toată talpa. Jur-împrejur, penitenții, cu veșmintele murdare de praf și pătate de ceară, îl încurajau prin strigăte ori de câte ori îl vedeau că se oprește. La stânga bucătarului, mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și muncitorii cufi, cu pașii mărunți și grăbiți ai mizeriei, lovind pământul cu toată talpa. Jur-împrejur, penitenții, cu veșmintele murdare de praf și pătate de ceară, îl încurajau prin strigăte ori de câte ori îl vedeau că se oprește. La stânga bucătarului, mergea, sau alerga, în tăcere, fratele acestuia. Lui d'Arrast i se păru că va trece o veșnicie până când pâlcul de oameni va ajunge la el. Când se afla aproape în dreptul lui, bucătarul se opri din nou, aruncând în jur priviri stinse. Văzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Toată noaptea. Acum obosit. Bucătarul porni din nou, cu același pas grăbit și sacadat, nu ca un om ce ar vrea să înainteze ci ca unul care caută să scape de povara ce-l strivește, de parcă ar fi nădăjduit că, alergând, o va face mai ușoară. D'Arrast se pomeni, fără să știe nici el bine cum, la dreapta bucătarului, sprijinindu-și abia simțit mâna pe spatele acestuia și mergând alături de el, cu pași mici, grăbiți și greoi. Racla pierise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Își potrivi bine piatra pe foaia de plută și coborî cu pași prevăzători, dar hotărâți, spre cartierul colibelor. Când ajunse, gâfâia și brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi pasul, sosi, în sfârșit, în mica piață, unde se înălța coliba bucătarului, alergă către ea, deschise ușa izbind-o cu piciorul și, cu o smucitură puternică, azvârli piatra în mijlocul încăperii, peste focul care mai pâlpâia. Și aici, îndreptându-și trupul, devenit dintr-o dată uriaș, trase în piept cu lăcomie izul bine știut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Ploua torențial peste mine; aceeași ploaie rece, blestemată. Deasupra mea câțiva corbi flămânzi planau; ar fi dorit să mă înghită cu totul dorindu-mi carnea dulce, dar au simțit că sunt vie. Și, în această derivă, moartea era foarte dezorientată. Alerga cu o vioară sub braț; zicea că merge la nunta mea. I-am spus prietenei mele că am amânat ceremonia fiindcă nu am încă rochia de mireasă eternă... Cântec de singurătate Pomii au fâlfâit din aripi și toate florile sau
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Grupurile se separă, ne apropiem de ușă. Noaptea își dezlănțuie potopul, plesnind acoperișurile și pavajul cu rafalele repezi ale ploii. Ne strecurăm sub streșini. Vigurosul universitar uită de chelia udă. Își scoate haina, s-o ofere felinei ; dar fata refuză, alergând în salturi, țopăind, sărind de pe stângul pe dreptul, ca pe catalige. Localul e aproape, după colț. Ne scuturăm în prag umerii, părul, brațele. ...Stâlpi, pereți placați cu lemn, oglinzi în ramă neagră. Tapiseria roșie, princiară. Instrumentiști tuciurii pe un podium
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
s-ar amâna, parcă, pentru acea clipă : seninul, nemișcarea făpturii din fața lor ar îngheța aerul, pereții, lumina. Tăcerea ar înghiți totul. Își vor auzi bătăile inimii, măsurate de acul țâșnind dintre dinții șerpilor, ca un metronom în derivă. Veninul unduind, alergând, un senzor în alertă. Singura mișcare pe care ar mai vedea-o. Șerpi gălbui lunecând, vălurindu-se, în cercuri tot mai mari, spre șanțul cald și îngust dintre sâni. Săgeata lor neagră arzând, în răstimpuri, aerul. S-ar auzi, cândva, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
invitata se lăsase luminată de ochii mari și albaștri ai gazdei, explodând, uneori, cum se întâmpla și acum, ca niște proiectile, din apele oglinzii, spartă parcă, pentru o clipă, în jurul a două focare fierbinți, mișcătoare, crescând în zeci de cercuri alergând, concentrice. O grindă groasă de aproape jumătate de metru se lăsa, ca o cutie, în marginea planșeului, pe linia peretelui oblic. Cu un fund dublu, cum se fac valizelor de contrabandă, căci bagheta de lemn roșcat delimita un ecran de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o aștepta. Nu părea din personalul închisorii. Întrebări : despre familie, anii de liceu, de institut, colegi, prieteni, frați, mătuși, bunică. Nota într-un carnețel mic, cu coperți din piele albă, așezat pe genunchi. Stiloul subțire și scurt, ca o bijuterie, alerga deasupra genunchiului alb, care zvâcnea. Apoi, apăru medicul. Femeia dirija operațiile care trebuiau făcute : cântărire, măsurare, reflexe, teste psihice. Medicul părea mai curând un psihiatru, interesat de starea nervoasă a pacientei, capacitatea ei de a se controla și a decide
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
unui copac uriaș, ca un nor, și curba albă a unei frunți de femeie. Carnea de argilă în care soarele devenea câmp, pământ. Cerul vânăt al zorilor, zidurile caselor albăstrii, panglicile străzilor, luminate de ochii galbeni și roșii ai insectelor alergând, rătăcite, una după alta, faruri după faruri. Soarele, în toate acestea, așa ar fi gândit, amintindu-și cuvintele, desfășurate în jurul ei și pe care încă le primea, plină de strălucirea care îmbrăcase, pentru scurtă vreme, suprafețele. Ar fi închis ochii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]