14,936 matches
-
Dar bineînțeles că, dacă te prindea cu astea, te băga la izolare. Dumneavoastră ați fost la izolare? Am căpătat și eu câteva zile de izolare. Am avut o cruce de argint cu un rubin, pe care mi-a dat-o bunica de când eram mic. Și trebuia s-o declar la poartă, s-o las, dar n-am lăsat-o. Nu știu ce mi-a venit mie, sau am uitat, nu mai țin minte, că o aveam cu un șiret de pantof agățat. Și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
alții care s-au eliberat, nu mi s-a părut o zi de menționat vreodată... Cum a fost Întoarcerea acasă? M-am Întors acasă, da’ nu m-am mai Întors la Alexandria, că mama se mutase la Tulcea, unde locuia bunica, pe strada Libertății 9. Și m-am dus la Tulcea, și mi-am reînceput viața... Dar n-am stat decât câteva luni și-am venit la Constanța, unde, prin unchiul meu și prin prieteni care se eliberaseră mai de mult
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Început, ceva despre familia dumneavoastră. Io-s corcitură, domnule. Bunicu’, după actele pe care tata spune că le-a găsit În podu’ bisericii, o fost sas de lângă Sebeș. Buna a fost get-beget româncă. Din partea lu’ mama, iar nu știu ce sunt, pentru că bunica era sârboaică, din zona Banatului, iar bunicu’ era maghiar. Tata era ortodox și mama era catolică, și Înțelegerea a fost că, dacă-i băiat, să fie ortodox, dacă-i fată, să fie catolică. Soră-mea era catolică, eu sunt ortodox
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
fiu, și, În 1948, comuniștii ne-au luat dreptul de munte și ne-au pus cote pe oi, lână, brânză, miei... Le-am dat treburile ăstea, da’, atuncea, noi știam că munții erau ai noștri, că era munca părinților, a bunicilor noștri și trăiam și noi din ea... Comuniștii au făcut o naționalizare și ne-au luat munții, nu ne-au mai dat voie să mai păstorim... Și atuncea, umblând pe acolo pă munte cu oile, cu vecinii, ciobanii care erau
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
uneori și discuțiile sînt aceleași de fiecare dată. Se știe cu anticipație că, de pildă, locul meu e pe canapeaua de la apus; pe cea de la miazănoapte stau copiii, Ani și Lena; pe scaune, ocupînd celelalte două laturi ale mesei, sărbătoritul, „Bunica” și oaspeții din vecini. Se mai știe că, după ora patru, vine ștefănucă - un ins mărunt, ager, zîmbăreț și, de la o vreme, cam surd - împreună cu nevastă-sa. După ei, anul acesta a apărut „baba Zodieru”. Are optzeci și șase de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
le placă celor de la Partid compunerea noastră. Halt, e de ajuns pentru acest cincinal! * Imediat după ce s-a trezit, Roxana mi-a povestit visul său de dimineață, pe cît de clar, pe atît de neliniștitor. Stătea, împreună cu Ducu, bunicul și bunica, pe o insulă de piatră. După un timp, ei doi, copiii, au rămas acolo, iar bunicii au pornit către insula de lut. Au stat ce-au stat acolo, apoi, cînd aceasta a început să se scufunde, au încercat să revină
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
redacție în momentul în care avea loc această discuție, Ernest Gavrilovici jubila fără pic de reținere. Culmea, și el e bolnav! Chipul lui strălucea însă de ceea ce se cheamă „satisfacție răutăcioasă”! *O „istorie” de mahala, aflată de la madam Vîță, vecina „Bunicilor”. Băisănița, fosta gazda a lui Ioanid Romanescu, „a fugit” (nu e prima oară cînd o face) „cu unul”, la Constanța. A încărcat într-un „TIR” mobila și covoarele, a luat și cecurile (70.000), și dusă a fost! După trei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cititor, deopotrivă. Mă simt obligat să-i dovedesc și unuia și celuilalt că mă pricep să văd ce e în carte. Deși nu exclud viitoare împiedicări, risc să afirm (aci și numai aci) că mă simt din ce în ce mai stăpîn pe meserie! *„Bunica” are convingerea că e dăruită cu puteri paranormale: a blestemat cireșul „din cauza căruia «Bunicul» a bătut-o pe Roxana”, cireș la care el ținea foarte mult, să nu mai crească, și n-a mai crescut! „E atîtica” (face semn cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu mai bine de două decenii înainte de a mă naște eu. A avut șapte copii: trei din prima căsătorie, patru dintr-a doua, cu o femeie mult mai tînără decît el, pe care a luat-o de nevastă după moartea bunicii. A fost - se zice - un om bun, dar cu slăbiciuni, de vreme ce a admis ca mama, a doua născută și mătușa Aneta, a treia, să fie alungate deacasă... - De ce te-ai oprit? Vorbește-ne și despre bunicul din America. - Ordonați??! - îți
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Îmi zvîcnesc brațele la gîndul că-mi vei îngădui să intru în posesia lui. După ce s-a terminat slujba la biserică, „Bunicul” a urcat în bloc, la noi. L-am întrebat cum și-a petrecut noaptea de revelion, știind că „Bunica” e la Lena, iar el a fost singur. „Bine, foarte bine!” și întrucît eu m-am arătat nedumerit, a adăugat: „Sînt mulțumit de felul în care am petrecut-o!” Figura sa e, însă, destul de încordată. L-am poftit să ia
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
M-a refuzat, formal, o dată, apoi a acceptat: „De-o ciorbă cu perișoare chiar mi era poftă!” îl simt flămînd de-a binelea, și mă întristez de singurătatea sa. Aseară, cînd am afirmat că, de fapt, nu-i om rău, „Bunica” mi-a replicat: „Se vede că n-ai reușit să-l cunoști”. Iar Lena și Gică îl scot „țap ispășitor” pentru îmbolnăvirea ei. N-am să-i fac nimănui hatîrul de a-l dușmăni. Dat fiind prestigiul „modelului chinez” la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe care a depășit-o, și al doilea, că nu rentează, 2 300 de lei (maximum cît i s-ar putea da) fiind o sumă prea mică pentru cine are ideea respectului de sine. Internată de cîteva zile în spital, „Bunica” a început să aibă gusturi și precauții insolite: a telefonat să i se aducă „apă de la fîntînă” și a spus că nu vrea s-o viziteze „madam” Macri, despre care știe că e bolnavă de plămîni. „La sensibilitatea mea (ea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sfîrșit, elevii au încercat, dar fără succes, să cînte prima strofă din „Gaudeamus igitur”. Lîngă mine, cineva a făcut observația: „Se vede că le lipsește profesorul de muzică!” „și cel de latină!”, am adăugat eu. *Ani a scos-o pe „Bunica” din spital. Doctorița Țilea a prevenit-o: „Doamna C., vă așteaptă zile grele...” A. plînge zi și noapte. * Aflînd că „Bunicul” intenționează să meargă la Mînăstirea Cernica „pentru rugăciuni”, l-am întrebat: „Dar nu e același lucru dacă te rogi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ale reluării lucrului. Cea mai dificilă operație e aceea de a restabili tonul, așa cum era în paginile sau rîndurile anterioare. E o problemă de acord fin, care nu se realizează aproape niciodată de la prima încercare. *După ce a rezistat la bronhoscopie, „Bunica” acceptă - mi s-a spus - chiar și operația. Curajul ei de a trăi a crescut. Ca să i se facă examenul respectiv, n-a fost de ajuns numai recomandarea doctorului Arcadie Percek, care le-a dat (Anișoarei și Lenuței) un emoționant
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la București. Nu știu, oare, cît de dificil e de a transporta înapoi un cadavru? în cele din urmă, acordul ca el s-o examineze l-a obținut un amic de-al Getei Paraschivescu, securist, care i-a spus că „Bunica” e o mătușă de-a sa. Geta, fostă studentă la Bacău, e secretara directorului de la Filantropia (Institutul Oncologic), iar securistul are în mînă aprobările pentru ieșirile în străinătate. Ani a avut ocazia, acum, să distingă între medicul cu față umană
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lumea asta?”, și tot el a răspuns că „zaibărul”, întrucît „lumea se duce”! După plecarea lui, am aflat că acest Julinschi e un pic de neam cu noi: „E de-a lui Zănoagă”, m-a lămurit L. „O soră a bunicii noastre era o Zănoagă”. La bătrînețe a paralizat și a fost părăsită de fetele ei. Stătea într-o căsuță aflată pe locul în care e „casa cea mare” a fostei noastre case părintești. Au îngrijit-o tata și mama, proaspăt
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lui Orwell, descompus în scheciuri și glume asortate cu rîsete pe bandă de magnetofon. Autorii își închipuie că, în 1999, Londra se va numi Londongrad, iar Anglia Republica Sovietică Socialistă Marea Britanie. O familie londongrădeană vrea să-i facă un cadou bunicii, de ziua ei de naștere. Cumpără o găină, pe care imediat o pierde. Căutînd-o, membrii ei dau mereu peste întîmplări care de care mai nostime: o coadă la cafea cu ghindă, inși veniți cu capra în metrou, spionarea din satelit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a cedat din preț.) S-a dus cu „buruienile” acasă, a făcut ceai și i l-a dat „Bunicii” să bea, dar dînsa nici n-a vrut să audă de așa ceva. „Acum însă, în urmă cu un sfert de ceas - [„Bunica”] a auzit la Radio cît de importante pentru sănătate sînt buruienile și, uite, m-a trimis la «Plafar»”. Înciudat de „suceală”, adaugă: „Cît venin bagă ea în mine, nici nu-ți mai spun...” Nici eu n-am vrut să aflu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în vîrf de catarg / un albatros cu roșie aripă. // Stau la prova timpului meu / în cartea de bord cîte-un vers însemnînd / sub steagul ce-ndeamnă mereu: Tovarăși, se vede pămînt! Se vede pămînt!” Odată curiozitatea trezită, aștept și restul broșurilor. *„Bunica” ne-a condus pînă la poartă și ne-a însoțit cu o privire lungă și tandră. „întoarce-te în casă!”, i-a spus Ani, dar n-a vrut. A stăruit să rămînă locului, poate ca să-și dovedească sieși că e
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pentru a deveni mai tranșanți în manifestările lor de adversitate. Am în vedere și ceea ce-mi spunea mai deunăzi Sporici: „Gigioacă ar fi bun, dacă n-ar crea atîtea situații de nemulțumire”. Ce logică o mai fi și asta! *„Bunica” a cerut să-i fie coborît sicriul din pod. I-a spus o femeie de la țară că, dacă-l așază pe pămînt, nu mai suferă. Cînd să-l dea jos, „Bunicul” i-a cerut Anișoarei să-l ajute. A. a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pod. I-a spus o femeie de la țară că, dacă-l așază pe pămînt, nu mai suferă. Cînd să-l dea jos, „Bunicul” i-a cerut Anișoarei să-l ajute. A. a izbucnit în plîns și a refuzat. Așteptîndu-și sfîrșitul, „Bunica” stă cu lumînarea aprinsă mereu lîngă ea. În zori, eu am visat nuntă. *Mi-a telefonat Theodor Codreanu. Credeam că pentru a afla cînd îi vor apărea articolele pe care le are în redacție. Dar nu, era altceva, grav: dacă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nemărturisit” (Caragiale, vezi: Restituiri, p. 308). Da, fiecare din noi are „son jardin secret”, colțuri sufletești cu porți sigilate, care în anumite cazuri închid splendori, în altele „mizerii”, lucruri urîte și regrete... „Tainele inimii”... Ani mi-a descris cum arată „Bunica”: „un schelet îmbrăcat în piele”... I-au scos (căci n o mai putea suporta) și placa dentară, iar acum are fața scobită adînc. Stă cu ochii închiși și respiră anevoios, ca-ntr-un somn cu vise rele. Cînd simte că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
începe criza, își apasă gîtul cu o bucățică de lemn și încremenește așa. Singura ei temere e aceea de a nu-i încurca pe ceilalți cu moartea sa. *7 iulie 1986, ora 19,30: am fost anunțați că a murit „Bunica”. Ani a alergat toată dimineața, de la o ușă la alta, pentru aprobări ca să obțină morfină. I-au dat cîteva zeci de fiole, dar n-a mai fost nevoie de ele, căci relaxarea de după prima injecție s-a dovedit fatală. Devotamentul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-și reproșeze. Un moment e de acord cu mine, apoi o ia de la capăt cu învinovățirea! *Privesc balansul plopilor și ascult rumoarea înaltă a frunzelor lor. O clipă am sentimentul că sînt neclintit, un fel de piatră. Mă gîndesc la „Bunica” la fel ca la un personaj. Încerc să-i găsesc unitatea, gesturile semnificative, să-i reperez drama. A fost una dintre casnicele care și-au permis rare momente de independență, docilă, discretă și înțeleaptă, o basarabeancă fără posibilitatea întoarcerii în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mintea ei. Exemplară prin abnegație, s-a dedicat, pînă la uitarea de sine, familiei. Nimeni dintre ai săi n-o egalează în felul modest și profund de a fi. *Iată o serie de lucruri pe care nu le știu: oare „Bunica” ar fi vrut să i se anunțe moartea în ziar?, ar fi vrut pamblici imprimate pe coroane?, ar fi vrut ca ultimul drum să-i fie mai lung, ocolit? etc. Moartea pune sub lupă fiecare gest, fiecare atitudine, dă un
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]