14,243 matches
-
învățătură, zice: Iar nestricarea dogmei și curăția rânduielii nu sunt date în paza unei ierarhii oarecare, ci în paza întregului cler și popor bisericesc, strâns unit în dragoste reciprocă și care este, cu alt nume, însuși Trupul Domnului Hristos, Biserica credincioșilor". Unde se deschid ghilimelele? 31 Cuvântul, Răspuns Prea Sfințitului Vartolomeu (IV), în "Cuvântul", an V, nr. 1414, 29 martie 1929, pp. 1-2, reprodus în Nae Ionescu, Teologia. Integrala publicisticii religioase, p. 197: "Noi sfârșim acest răspuns cu citarea capitolului 19
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
cunoaștere explicativă a misterelor, practicată de politeism apud Littré). În creștinism misterele sunt inexplicative, comunicate ritualic de sacerdot și singurele forme de eliberare a omului din captivitatea cosmică, comunitară și personală. Sacerdotul nu explică, fiind învăluit de ele ca și credinciosul". 8 Ibidem, pp. 95-96: "În tradiția și istoria Bisericii creștine, oricărui sacerdot care a vehiculat Adevărul secundum fidem, prezentarea lui dogmatică i-a fost revelată ca unui ales. Când vorbim de dogmatism, acest mod al spiritului creștin nu poate fi
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
toate, sau fără de care nu se poate explica nimic. De aceea, deși e suprema taină, este întrucâtva inteligibilă, conformă până la un loc unei logici... Biserica Ortodoxă vede pe Sfânta Treime, ca Dumnezeul iubirii, lucrătoare și prin Sfântul Duh în sufletele credincioșilor, pentru a-i ridica în relația iubitoare dintre Persoanele ei. Datorită acestui fapt, Sfintele Taine au o importanță hotărâtoare în viața lor. Prin ele, Sfânta Treime însăși este lucrătoare prin Sfântul Duh în sufletele lor. Ortodoxia are prin aceasta un
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
relația iubitoare dintre Persoanele ei. Datorită acestui fapt, Sfintele Taine au o importanță hotărâtoare în viața lor. Prin ele, Sfânta Treime însăși este lucrătoare prin Sfântul Duh în sufletele lor. Ortodoxia are prin aceasta un accentuat caracter duhovnicesc și sfințitor. Credincioșilor ortodocși nu li se iartă numai în sens juridic păcatele în viața aceasta (la catolici, și în cea viitoare la protestanți), ci li se comunică puterea lui Hristos de-a iubi prin Duhul Lui cel Sfânt și pe Dumnezeu și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
susceptibilă de a fi oprită periodic de inserția, prin intermediul riturilor, a unui Timp sacru, neistoric (în sensul că nu aparține prezentului istoric)... Creștinismul a reînnoit, într-adevăr, experiența și conceptul de Timp liturgic, afirmând istoricitatea persoanei lui Hristos. Pentru un credincios, liturghia se desfășoară într-un timp istoric sanctificat prin întruparea Fiului Domnului". 7 Nae Ionescu, Ce este Predania?, în "Predania", revistă de critică teologică, anul I, nr. 2/1 martie 1937, p. 1, text reprodus în Predania și un Îndreptar
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
acest lucru ar duce la dezintegrarea structurii religioase a Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. Abia în septembrie 2001, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, Mitropolia Basarabiei a dobândit dreptul de înregistrare. Totuși, tergiversarea înregistrării și persecutarea clerului și a credincioșilor Mitropoliei Basarabiei a continuat. De asemenea, presa procomunistă continuă să denigreze Mitropolia Basarabiei și să-i nege legitimitatea: despre „parohii acaparate de așa-zisa mitropolie a așa-zisei Basarabii”, patronate de primarul Chișinăului de la acea vreme, vorbea în 2003 omniprezentul
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
conflict, se exprima și Vasile Vieru la 14 mai 2004. Mai mult, în 2003 era lansat apelul pentru constituirea organizației obștești cultural-spirituale Mișcarea Creștinilor pentru unitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova, de fapt o organizație paramilitară de persecutare a clericilor și credincioșilor Mitropoliei Basarabiei, văzută din nou ca un moft politic al Partidului SocialDemocrat, amestecat în acest joc „politico-fariseic-cameleonist” (!). Interesant cum amestecă comuniștii de la Chișinău noțiuni politice, religioase și ... biologice, însă substratul politic al acțiunii este evident din următorul apel pentru alegerea
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
devenit ajutătorul umanității aflate în strâmtoare, salvatorul tuturor. Era îndeajuns să se fi construit vreun templu de o anumită mărime în cinstea sa pentru a deveni în scurt timp o destinație de pelerinaj, spre care se îndreptau în număr mare credincioșii de departe, pentru a fi, după abluțiunile pregătitoare, vindecați în timpul somnului în sanctuar sau pe lângă acesta, ori pentru a cunoaște remediul unei anumite infirmități. Marele sanctuar al lui Asclepius de la Epidaur din Pelopones din secolul IV a.Chr., a fost
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în ciuda diversității lor inițiale. În cultura elenistică mitul morții și al învierii zeului, conexată unei reflexii asupra ciclului anotimpurilor, în raport cu parcursul soarelui și al vegetației, devine în mod clar expresia misterului destinului uman. Adeziunea la cultul misterelor era prezentată celui credincios, de către ierarhii acestui cult, ca o garanție de mântuire ce se putea dobândi doar prin anumite rituri, ce tindeau spre asimilarea celui inițiat cu zeul însuși. Fascinația exercitată asupra maselor populare de mărturia primilor creștini, nu a scăpat atenției ierarhiei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
contrapoziție satanică față de Biserica lui Cristos. Contemporan desacralizării statului în sensul prezentat de Apoc. 13, se află și reluarea discursului paulin din Rom 13, 1-7, potrivit căruia puterea civilă ar fi îngăduită de Dumnezeu pentru binele oamenilor. Origene (185-254) invita credincioșii la supunerea față stat nu doar din motive de frică, ci chiar din motive de conștiință și, răspunzându-i lui Celsus, reafirmă că toată puterea provine de la Dumnezeu. Dacă cel mai mare exponent al școlii din Alexandria vedea statul ca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștini de a respinge armele, se regăsea în refuzul de a sacrifica zeilor și Geniului imperial, nu însemna că prestarea serviciului militar ar fi fost opusă eticii creștine. Încă de la începuturile secolului III, Biserica elaborase câteva legi în vederea îndrumării disponibilității credincioșilor, ca de exemplu Tradiția Apostolică atribuită lui Hipolit (170-235), pregătită să utilizeze o anumită elasticitate în problemele specifice moralei creștine. Aplicațiile mesajului evanghelic erau determinate de situațiile distincte și de perioadele istorice în care mentalitatea generală era expusă fără încetare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
logosului, obiecția pe care a adus-o Galenus din Pergam (129-216). Argumentația sa se deplasează pe liniile polemicii păgâne contemporane, întrucât caricaturizarea creștinismului este definită din perspectiva pozitivității medio-platonice. În ansamblu, gândirea sa pretindea o cunoaștere adecvată a activităților celor credincioși și o inserare a creștinismului în schema religioasă a lumii greco-romane. 4.4. Creștinii în descrierea neutrală a lui Ammianus Marcellinus Istoricul roman Ammianus Marcellinus (330-395) face aluzii frecvente la creștinismul antichității târzii în Istoria romană, în care, adăugându-se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Israel este Dumnezeul cel viu și nemuritor, potrivit psalmiștilor, Dumnezeul cel puternic, Domnul oștirilor (Ps 79, 5), învață mâinile la luptă și degetele la război (Ps 143, 1), care vrea eliminarea popoarelor ostile Israelului (cf. Ps 82) și care dăruiește credincioșilor săi sabia ca pe un dar al său: Ia această sfântă sabie, care este un dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmași (2Mac 15, 16). Războiul, cu toate detaliile sale, face parte din dispozițiile și poruncile lui Dumnezeu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aparține celor blânzi, celor non-violenți, făcătorilor de pace, căpătând o valoare tot mai concretă: trebuie să se facă pace și să fie construită în Cristos (cf. Efes 2, 14-18). Pacea depășește orice dezagregare: Dumnezeu este cel care sfințește și face credincioși: omul este făcut drept și capabil de raporturi drepte față de aproapele. Pacea omenească, depinzând de contextul social și fiind completată de cea dăruită de Cristos, tinde să armonizeze tot mai mult persoana în sufletul său decât în fața altora. Echilibrul social
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
că războiul drept ar fi imoral, sau că a ucide din motive de justiție și de apărare ar însemna violarea legii divine. Nu a inclus niciuna dintre acestea în catalogul faptelor ilicite și nici nu i-a constrâns pe cei credincioși să-și asume vreo atitudine ostilă, ba chiar nu le-a scris ca nici să nu se pomenească între voi, după cum se cuvine sfinților (Efes 5, 3). Dimpotrivă, face o apologie ca nimeni altcineva despre arme, despre serviciul militar și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru că tăria spirituală este zestrea morală și emblema adevăratului creștin: Deoarece Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii și al dragostei și al înțelepciunii (2Tim 1, 7). Poseda această virtute într-o mare măsură, făcându-i pe credincioșii din Corint să se minuneze văzând un suflet atât de viguros în trupul său plăpând și bolnăvicios: Că scrisorile lui, zic ei, sunt grele și tari, dar înfățișarea trupului este slabă (2Cor 10, 10). Paul îi îndemna pe cei convertiți
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sacrificiilor și al victoriilor lor. Fiind cetățean roman, nu putea să se detașeze pur și simplu de mentalitatea romană, tipic militară. A conceput creștinismul ca pe o armată propriu-zisă (cf. Rom 6, 8-14), comunitățile creștine ca tot atâtea cazărmi, iar credincioșii ca pe niște soldați supuși ascultării absolute față de superiorii lor ierarhici. Era convins că numai o organizare de fier, asemenea celei militare, putea menține disciplina puternică și fermă în Biserica timpurie, unde se infiltrau primele rebeliuni și sciziuni, care aveau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
inițiativă, de ascultarea față de superiorii legitimi, fără a-și încălca propria credință religioasă, legile civile, riscând pedeapsa aplicată de tribunalul oamenilor și a judecății lui Dumnezeu, deoarece toate puterile pământești sunt subordonate celei cerești, din care își află originea. Scriind credincioșilor din Roma, față de care arată multă simpatie, le spunea că: Tot sufletul trebuie să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotrivește stăpânirii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Rom 13, 1-3). Fără îndoială, aici, ca și în altă parte, pentru a evita confuziile, Apostolul a voit să reglementeze raporturile care trebuiau să dureze între creștini și autoritățile civile. Prin aceasta intenționa să elimine orice tergiversare ulterioară din sufletul credincioșilor, pentru a nu da frâu liber interpretărilor subiective cu privire la obligațiile față de stat. Ca și ceilalți Apostoli, Paul este clar și precis: creștinul, ca membru al Bisericii și ca cetățean, nu poate interpreta legile; această sarcină revine prin mandat divin celor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în zilele noastre -, o supraveghere eficientă a acestuia nu era posibilă nici pentru comunitățile creștine de apartenență, cum nu era nici pentru ierarhii lor. Dimpotrivă, era o mai mare bucurie pentru toți creștinii dacă se auzea că ar fi suscitat credincioși tocmai din categoria brută și violentă a războinicilor, atrăgându-i la lumina Evangheliei. În mod cert, comunitatea era mult mai indulgentă față de soldații care nu-și ascundeau credința, decât de față ceilalți: pentru moment era suficientă și împlântarea steagului lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
contrastă în esența sa cu spiritul creștinismului. Fiind convinși că exemplele stimulează voința, mai mult decât ar putea să o facă dialectica, care se adresează doar inteligenței și nu inimii, autorii de tratate le folosesc atunci când trebuie să trezească conștiința credincioșilor față de îndatoririle lor religioase, în vederea observării meticuloase a unor precepte. Rigiditatea disciplinei care domnea în armata imperială romană și sentimentul datoriei, care însuflețea soldații, se pretau foarte bine pentru a fi citate ca mijloace de convingere și de stimulare, pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
comandanții de oști în a promite recompense celor valoroși, care vor supraviețui luptei, îndemnându-și soldații să nu se teamă de dușman, tot astfel și Isus le-a vorbit despre răsplata pe care o vor primi la sfârșitul luptei: celor credincioși le era rezervată moștenirea paradisului, iar celor lași și trădători pedepse dintre cele mai cumplite, în gheenă: Dar vă spun vouă prietenii mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta n-au ce să mai facă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
că etica celor simpli resimțea încă influențele vechii culturi păgâne, împiedicând extragerea totală a rădăcinilor credințelor păgâne. Prin urmare, ierarhia Bisericii tolera prezența creștinilor în structura militară din moment ce, punând o interdicție riguroasă, ar fi putut să-i dezorienteze pe acei credincioși pentru care serviciul militar era o muncă bine plătită și poate unica sursă de câștig a familiei lor. Biserica nu avea nici un interes să deterioreze ulterior raporturile cu puterea civilă, din moment ce pentru creștini era esențial doar să nu participe la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
avut o anumită potrivire cu cele corespunzătoare catehumenatului creștin, pentru Tertulian similitudinea dintre creștinism-mithraism era negativă. Apologetul considera această ultimă simbologie o imitare a religiei creștine, creată de diavol cu scopul de a ascunde adevărul pentru a spori confuzia între credincioșii creștini. După expunerea despre nelegitimitatea întrebuințării coroanei (De corona, 11), Tertulian condamnă pe față serviciul militar căruia îi era anexată uzanța încoronării. Pentru a exprima imposibilitatea unei apartenențe simultane lui Dumnezeu și împăratului, teologul cartaginez accentuează asupra termenului sacramentum, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
întrevede motivul idolatric, desemnat aici de acel jurământ sacralizat, care leagă conștiința unui individ de persoana împăratului. Nu există pretenția ca nou-convertitul să abandoneze armata, din moment ce putea desfășura anumite servicii publice fără a risca să verse sânge. Catehumenului sau simplului credincios îi era interzis să întreprindă cariera militară: vinovăția nu se regăsea în înrolarea voluntară în oștire, ci în disprețuirea lui Dumnezeu, iar o consecință a acestei acțiuni ducea la devenirea de parte integrantă a structurii militare. Astfel, comunitatea creștină îi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]