KorAP: Find »[drukola/base=nas & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...529 530 531 ...610 >

15,245 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

să mă întrebe de ce boceam, l-am zgâriat până la sânge. Adevărul e că tata n-a bănuit niciodată câte lacrimi am vărsat în contul eforturilor de a-i demonstra resentimentele mele. De câte ori venea la școala de corecție, îi râdeam în nas. După ce pleca, mă duceam în dormitor, îmi puneam perna pe cap și plângeam în voie. O dată, am auzit din coridor, trăgând cu urechea, ce discuta cu directorul. Îl sfătuia să fie aspru cu mine, neîngăduitor; își închipuia că astfel voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
acum în amănunte. Trec de aceea direct la scandalul datorită căruia în cele din urmă am scăpat - e drept că numai eu gândeam astfel - de școala de corecție. Un lungan, căruia îi mijise mustața și își mângâia puful negru de sub nas cu mândrie, mi-a șoptit într-o zi batjocoritor la ureche că auzise o discuție care mă privea. Directorul se interesase de ce nu mai venea tata deloc la școală și aflase „ascultă, ceva nemaipomenit, puștiule, cască bine urechile. Tatăl tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
isprăvi nu mai puțin stingheritoare, dar au intervenit două întâmplări, una după alta, care m-au făcut să nu cedez atât de repede. Un agent de circulație, proțăpit pe marginea trotuarului, m-a lovit de mi-a țâșnit sângele pe nas fiindcă mă uitasem la el chiar în clipa când am zis ceva despre Dumnezeu și a avut impresia că l-am înjurat. „Să se învețe minte, bine i-ai făcut”, l-a aprobat cu un glas pițigăiat, lungindu-și gâtul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
admirație. Bieții de ei. Cât erau ei de psihiatri n-au rezistat lingușirilor unui băiețandru. În scurtă vreme i-am cucerit și nu mai conteneau să se minuneze: „Și ce bine desenează, altul în jocul lui și-ar fi luat nasul la purtare”. Noroc că tata nu mă mai căuta deloc. Ar fi căscat ochii mari și m-ar fi dat de gol. Mi s-a permis să ies singur în oraș și într-o zi le-am comunicat că aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ca într-o margine de cimitir aglomerat, mai multe cruci, gata cioplite, și bucăți de marmură. Am avut noroc. Omul, un sfrijit, bolnav de plămâni, vroia să-și mai cruțe puterile. M-a pus la încercare, a strâmbat puțin din nas văzând că nu mă prea pricepeam, dar la sfârșit m-a anunțat cu glasul lui hârâit și uscat că era de acord. Se simțea încolțit de boală, nu-și putea îngădui să fie foarte pretențios. Aveam acum o situație cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dar nici o grijă, am luat înainte de a pleca de la azil un antivomitiv. Nu sunt idiot să-mi vărs mațele ca să mă fac de râs. N-o să mă las privit cu îngăduință să știu că trag cu ochii închiși, astupându-mi nasul cu cealaltă mână ca să nu mai simt duhoarea noroiului...” — Aici locuiește, zise Dinu, întrerupându-mi monologul. Dacă ții neapărat s-o cunoști, eu te aștept la cafenea. Până atunci iau puștile. În prima clipă nici n-am înțeles despre ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
despre asta - cu ideea fixă că nu trebuia să mă leg de nimic, să mă atașez de nimic, pentru a fi liber. Îmi spuneam că orice devotament, orice fidelitate, m-ar dresa, m-ar înlănțui. I-aș fi râs în nas celui care mi-ar fi zis că numai legat de cineva, de ceva, poți să fii cu adevărat liber și că eu însumi voi ajunge într-o zi la această concluzie... Apoi m-am dus la cimitir. Vroiam să îngenunchez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
i-a examinat cu atenție penița, a încercat-o, i s-a părut că nu era de ajuns de ascuțită și a schimbat-o cu alta. În sfârșit, când toate preparativele au fost îndeplinite, își fixă mai bine ochelarii pe nas, deschise dosarul cu grijă, întoarse câteva foi, se opri, citi, răsfoi mai departe, citi din nou, până când găsi ceea ce căutase. Se concentră și tăie cu o linie groasă ceva, atent, de parcă tăia cu un cuțit, după care luă o sugativă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sta așa, că ne omoară mirosul. Și îi azvârlim câte o cârpă murdară, că de-astea se găsesc, nu ducem lipsă. Dar el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pornit din nou spre administrație cu gândul să cer o cameră mai ferită, unde să nu mai fiu la discreția bătrânilor pisălogi. Filip reușise să-mi strice ziua. Văzându-mă, Arhivarul a început să-și tot fixeze, încurcat, ochelarii pe nas. I-am spus ce se întâmplase. El dădu înțelegător din cap. Știți cum sunt bătrânii, mă consolă. Pe urmă, pe un ton îndatoritor, mă încredință că nu exista o cameră mai luminoasă, ceea ce mă determină să renunț la cererea mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din nou milă de mine și mă trăgea de o parte: „Ai auzit?” „Ce să aud?” Și totul se relua de la capăt. Îi plăcea mai ales să-l incit să-mi povestească și să-mi repovestească tinerețea lui petrecută cu nasul în vânt, după avioane, când din hârtie de la saci de ciment și cu fâșii de lemn de plop își făcuse un planor și rugase pe cineva să-l tragă cu mașina pe câmp. Din nefericire, la capătul câmpului era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fusese în tinerețe, zicea, acrobat la circ. Trapezist. Și mărturisesc că am tresărit. Dacă tot se găsea un fost acrobat printre bătrâni, aș fi preferat să nu fie cel mai rău, cel mai cârcotaș dintre ei. Fusese poreclit Mopsul din pricina nasului turtit (amintire a unei căzături) cu care mirosea scandalul de la o poștă și imediat își făcea apariția cu capul lui mare, acoperit de păr aspru, tuns scurt, cu ochii vicleni, inteligenți și șireți. Dar i se zicea și Ulise. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și noi”. După ce s-a aflat de spargere, au fost voci care au cerut insistent să se dea foc hârțoagelor, pentru ca să nu mai tenteze pe nimeni și să nu existe pericolul ca într-o zi un intrus să-și vâre nasul în tainele celorlalți și să-i terorizeze după aceea. Destul că știa Arhivarul. Mai bine se transforma totul în cenușă, în scrum și astfel dispărea orice pericol. Dar alții s-au împotrivit și au rugat să nu se dea totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
greșit. Într-un fel, mă simt în convalescență ca după o boală adevărată și deși au trecut trei luni de-atunci, timp în care am sperat să-mi revin, văd că nu sunt semne optimiste. 22 decembrie În timp ce stau cu nasul vârât între paginile caietului - excelent alibi ca să fiu lăsat în pace - trag cu coada ochiului la Augusta. Își privește mereu ceasul. Probabil, nu știe cum să-mi explice de ce pleacă de-acasă. Sunt curios ce motiv va invoca azi. Că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă bărbieream azi dimineață, am observat că se poate îmbătrâni într-o singură iarnă. 28 aprilie Azi am văzut un triunghi de cocori care umplea cerul. 2 mai I-am propus Augustei să divorțăm. Nu vrea. Mi-a râs în nas. „După opt luni? Nu. Mă simt bine așa”. Bestia. Sigur că se simte bine. Are în căsătoria cu mine o perfectă acoperire pentru toate depravările ei. Se poate tăvăli în noroi. După aceea se înfășoară cu cearceaful căsniciei, scăpând de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu-l înjur. Avea un mers de pisică, încât nici nu-l simțeai când umbla prin cameră și mi se părea că-l mai întâlnisem undeva, dar nu mai știam unde. Era șters, blond, cu un neg mare la rădăcina nasului și mergea drept, țeapăn, cu pieptul ușor bombat, în ciuda artei de a nu produce nici un zgomot în mers. Când m-am răsucit cu fața spre fereastră, era tot în cameră. Stătea întins în pat, cu o carte în mână, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ai fi auzit. Dealtfel, individul își doza parcă pauzele și asalturile cu o cruzime rafinată. Mă lăsa să mă liniștesc, să mă relaxez, să mă amăgesc și deodată îmi pleznea auzul cu o emisiune sonoră la care colaborau gâtul, buzele, nasul și chiar măruntaiele. Din când în când deschidea ochii, ca pisicile, în plin somn. Se uita la mine, fără să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
obosește repede dacă suie câteva trepte și că în aglomerație se sufocă. Din pricina asta lăsa fereastra deschisă în fiecare noapte. I s-a adus și un aparat cu un fel de pâlnie de cauciuc pe care și-o fixa pe nas și pe gură și respira. „Ăsta are boala ta”, i-am zis lui Dinu. „Nu, are altceva. Mai simplu”. Mi-a părut rău. Aș fi adus în cameră polen sau păr de câine, care-i provocau crize lui Dinu, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am fost infidel în imaginație și în somn, când mă visam șef de trib, stăpân peste insule ori mare artist, căci nu mi-am pierdut timpul cu vanități mărunte, aspiram numai la cele care nu erau în nici un fel de nasul meu. Ieșeam din destin pe ascuns, deoarece nu puteam s-o fac trântind ușile și chiar plecarea la azil a fost o asemenea fugă; mai mult decât de frig, de camera înghețată, mă săturasem de lucrurile pe care le ciopleam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
suportat ca sclavia. Ceea ce simțeam pentru ea era departe de ceea ce putea dori o femeie de la un bărbat. Totuși mă atașasem de Marta. Îmi plăcea să fac dragoste cu ea și, pe deasupra, mă gâdila faptul că-i închisese ușa în nas lui Aristide care, după ce o părăsise, încercase să reînnoade legătura ruptă. O găseam de obicei în spatele casei unde avea câteva straturi de legume și zarzavaturi pe care le lucra. Urmând cărarea înierbată, trebuia să am grijă să feresc burlanul mâncat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau să fie deosebit de atenți, să nu întrerupă cumva tratamentul care le era indicat, ca să nu-și pună viața în primejdie. Or, Aristide îl amenințase că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai tulburi pe bătrâni arătându-le femei goale. Sper că mă înțelegi. La vârsta lor... Și iartă-mă că îndrăznesc, își îndulci ea forțat glasul, dar nu e bine pentru un om de ținuta dumitale să aibă o legătură sub nasul bătrânilor. Nu pronunțase numele Laurei și, chipurile, îmi ceruse numai să fiu mai discret. Ba, mi-a și zâmbit ca să facă mai digerabil reproșul și s-a grăbit să plece ca să evite probabil o replică. Fierbeam. Drept ce se credea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
se distra, probabil, urmărindu-mă; știa că nu puteam fugi. Începusem să fiu înduioșat de soarta care ne învrăjbise fără să ne cunoaștem, când mi-am adus aminte unde mai văzusem figura aceea ștearsă, cu un neg mare la rădăcina nasului. Odată, la pușcărie, mă lovisem de ceva și căzusem. Nu era nimeni în jur. Cum stăteam întins pe burtă, am zărit, lateral, un bocanc plin de noroi uscat care s-a apropiat de obrazul meu și m-a întors cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
spre mine, examinându-mă rece și arogant prin lentilele ochelarilor. Și a izbucnit într-un hohot de râs strident, care se auzea și după plecarea lui. Am fugit să-l ajung și m-am dus la arhivă. Cu ochelarii pe nas. Arhivarul stătea la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: „Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?” repeta el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]