KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...529 530 531 ...574 >

14,344 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

termină de umplut gerba și verifică dacă ploștile soldaților erau și ele pline. Bidonul de apă rămăsese aproape gol și locotenentul observă: — Ai de gând să mă lași fără apă? întrebă îngrijorat. Lasă-mi măcar o ploscă. Refuză hotărât: — Un pic de sete o să te facă să înțelegi prin ce-am trecut în salină, răspunse. E bine să înveți să rabzi de sete în deșert. — Dar eu nu sunt targuí, protestă. Nu pot să mă întorc pe jos la campament. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pe vecie, dar akli sunt vorbăreți: le place să povestească ce știu și s-o găsi vreunul dispus să câștige niște bani și să-și scoată stăpânul dintr-o încurcătură - făcu o pauză scurtă. în seara asta du-le un pic de mâncare și de apă, ca din partea ta. Solidaritatea frățească a celor de aceeași rasă, știi tu... încearcă să te întorci cu informația de care am nevoie. — Dacă bănuiesc că vin ca spion, tuaregii ăștia sunt în stare să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
exclamă, deschizând brațele. Dumneavoastră survolați în fiecare zi dunele astea. Sute, mii, poate milioane de dune. Vreți să mă convingeți că nu s-ar putea camufla acolo o întreagă armată? O adâncitură în teren, o pânză de culoare deschisă, un pic de nisip deasupra, și salutare... — De acord, recunoscu pilotul care vorbise primul. Perfect de acord... Dar ce vreți, atunci? Să ne întoarcem și să continuăm să pierdem timpul și să consumăm benzină? N-o să-i găsim, insistă. N-o să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și tare, aproape pietrificat, al întinderii, acea întindere chinuitoare unde își instalaseră campamentul în urmă cu șase zile, suferind cea mai insuportabilă căldură de care-și putea aduce aminte din ultimii treisprezece ani ai săi în deșert. Se răsuci un pic, își întoarse puțin fața și-l observă pe grasul Kader, care mai dormea încă, respirând agitat, ca și cum, în mod inconștient, lupta ca să rămână în lumea viselor, refuzând să revină la mizerabila realitate ce-i înconjura. Ordinele erau categorice: să rămână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
scheletică și șovăitoare, care își târa picioarele prin nava pustie, învingându-și oboseala și vărsăturile, hotărâtă, cu o voință supraomenească, să-și redobândească echilibrul și să revină la viață. Gacel Sayah știa că fiecare din acei pași îl îndepărta un pic mai mult de moarte și îl apropia puțin câte puțin de deșertul pe care îl iubea. Așteptă să mai treacă încă o săptămână lungă, redobândindu-și forțele, până nu-i mai rămase nimic de mâncare și înțelese că sosise momentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

Liz, că aproape acoperi huruitul tramvaielor, viermuiala străzii, cum crezi tu că o să fac sex cu tine?... Ei bine, chestia asta cu sexul mi se părea grozavă. Tocmai începusem să-l răsfoiesc pe Freud și puteam face acum și un pic de psihanaliză, luând ca material didactic spiritul lui Liz. E drept că spiritul ei nu era la fel de ispititor precum trupul, dar merita cercetat. Pentru mine era clar că Liz putea fi folosită și ca material didactic freudian. Ea, îmi plăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
aflat că pe lume există și dicționarele explicative, după ce am priceput și care este rostul lor, primul cuvânt căutat a fost, ați ghicit, depravat. Nici nu știți ce piatră mi s-a luat de pe inimă. Dar am devenit și un pic bosumflat. Dacă aș fi știut ce înseamnă pe când eram doar un pici, i-aș fi înnebunit pe colegii mei de maidan cu aptitudinile mele precoce de macho irezistibil. Pierdusem o oportunitate rară. Mai târziu, aveam să fug de la o adunare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
școală, dar am aflat că năpârca nu era pasăre, ci un fel de șarpe periculos. Nea Onuț era un om de poveste. Locuia singur și era cel mai bun prieten al copiilor. Nu știu de ce, dar omul îmi părea un pic altfel decât ceilalți. De pildă, obișnuia să iasă în fața blocului, în "țarc", într-un costum curios, de o culoare gri-deschis, cu dungi late și negre. Avea și o bonetă, în același ton, în vreme ce în picioare târa niște papuci ciudați, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
că tremuram ca insul acela din fabula lui Esop, ca să nu încurc limba de pasăre cu limba de vacă, dar de fiecare dată Ucu era mulțumit și mă plătea și el, nu așa de generos ca doamna Valy, dar un pic de bun-simț aveam și eu, așa că nu mă plângeam. Când băcanul din colț m-a prins, într-un rând, de guler, și m-a întors cu josu-n sus, urlând ceva în genul "Împielițatule, dă-mi bilețelul de amor, că te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
decât eram, și i-am spus omului că musai trebuie să-i suflu lui Ucu un secret pe care îl aștepta de mult, dar asta, știți cum e, numai între patru ochi, așa că ar face bine să ia soldații un pic pe loc repaus, la bucătărie, de pildă, până când eu îi voi șopti secretul. Dar civilul de ce, Dumnezeu, stăteau soldații sub porunca lui? nu și nu, că Ucu n-are chef de secrete, că trebuie să se odihnească, piciule drag chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
este, Doamne, Atotputernicule, speranța cea mare a noastră, acum și în veacul vecilor. Amin". Dacă ar mai trăi, probabil că bunicul ar înțelege că a sosit vremea unor rugăciuni noi... Altfel, toate-s vechi... A. 7 Când mai aveam un pic până la evadarea din copilărie, am fost copleșit, brusc, de un sentiment de panică. Pur și simplu nu voiam să evadez. Era ca și cum cineva m-ar fi aruncat din Eden. Mie mi-a plăcut atât de mult perioada aceasta a țâncismului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
făcea timp și pentru o doamnă evlavioasă care, luată de grijile mari ale copiilor de la școală, nu putea ajunge la biserică, și tocmai de aceea îi vorbea despre cele sfinte când și pe unde putea. Adevărul este că eram un pic invidios pe doamna, așa că nu m-am dus un timp la biserică, așteptând ca preotul Alexa să-și facă timp și pentru mine, după slujbă, să mă plimbe pe ici, pe colo, ca pe doamna, dar asta nu s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
vremea bărbătește. Ca mare confident al lui nea Onuț, nu se putea să nu particip la acest eveniment. Mi-am adus aminte că-l întrebasem pe nea Onuț unde fusese. Sincer, ca de obicei, mi-a mărturisit că poposise un pic la mititica. Am aruncat orgoliul meu de atotștiutor peste bord și am solicitat informații suplimentare. Mititica, m-a lămurit amicul, este un fel de vilă aflată într-o stațiune specială a unor foarte buni prieteni care se simt obligați să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
a deschis epistola, tata s-a încruntat și a aruncat către mine niște priviri de parcă... Oricum, erau niște priviri pe care nu le mai văzusem, nu prea știam cum să le interpretez, deși, sincer să fiu, simțeam în ele un pic de supărare, ba nu, greșesc, poate că era un fel de invidie... Nici mama n-a vrut să-mi spună ce-i cu plicul acela special. Cred că tata o câștigase inexplicabil pentru mine de partea sa. Tot Nineta m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
a arătat jucărica, / Într-o noapte, la taifas,/ Fiind în pană de glas..." te asigur, n-o să mai auzi în veacul vecilor prin fața blocurilor sau... De ce nu și-a exprimat scumpul tău tătic bucuria față de acest premiu? Pentru că este un pic invidios pe tine; asta e. Ca fiu, cred că te doare atitudinea lui, dar trebuie înțeles, pentru că el, deși ar fi vrut, n-a fost premiat niciodată..." E de înțeles că mult timp nu l-am iertat pe tata pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
am zis, înțelegând în sfârșit totul, că moartea este o adevărată mană cerească pentru om. De-atunci nu m-am mai temut niciodată de moarte. Copil fiind, chiar îmi părea rău că nu voi putea supraviețui morții mele, măcar un pic, atât cât ține drumul de la capelă până la groapă, ca să aud și eu, în sfârșit, vorbindu-se foarte frumos despre mine, adică rostindu-se adevărul gol-goluț. Este o satisfacție deosebită să vezi atâta lume care o viață întreagă te-a ponegrit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
pur și simplu, să-l mai răsfoiască. Tăcerea devine jenantă. Nimeni nu se-ncumetă să interpreteze visul. Până și moderatoarea dezbaterii științifice, îngrijorată puțin de lipsa de apetit pentru provocarea unei furtuni de idei pe seama visului, pare să fie un pic nemulțumită, pentru că simt cum bate, puțin nervos, darabana, pe coperta cărțoiului. Dar nu deschide cărțoiul. Ciulesc și mai bine urechile, îndrăznesc să deschid ochii, pentru că simt apropierea unui triumf: Nineta va îndrăzni să tragă concluziile fără ca altcineva să riște formularea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
domn pișicher, cu bonetă și ciuboțele roșii, le ducea în brațe către o destinație misterioasă... Voce de Donna Mona, cu doi de n, nu puteam uita asta, deși nu înțelegeam: "Fii pe fază, pentru că altfel vei fi păcălită, înșelată. Un pic de viclenie feminină nu strică aici, pentru că, știut este, cui pe cui se scoate... Un fel de vuiet discret, abia șoptit: "Uuuuuuuuuu!"... "Cartea nr. XIII: Moartea!" Doamnă în negru, mască albă de speriat și vitejii, coasă de coasă, trandafir alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
să fac față unei provocări artistice fără precedent. Ei, geniosule, m-a întrebat muzicianul școlii, ne-ai putea răsfăța cu Sonata nr. 3 de Mozart? Eu, cum eram full de istoria trecută și viitoare a muzicii, am mimat totuși un pic de nesiguranță și am întrebat cu respect: Este vorba despre Sonata nr. 3 în re minor?" El, umflându-se în pene, sarcastic, superior peste poate, cu aerul insului care mă prinsese la smântânit oalele: Evident că de Sonata nr. 3

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
le dau de înțeles că ne pierdem vremea cu nimicuri. Mă prinsesem: băieții voiau să știe de ce-am fost aruncat în Ferentari... Sunt șuț, specialist în cafteli sau?... E groasă rău, zic. E vorba despre ceva care are un pic din toate astea, dar și despre altceva mult mai... Pricepeți? E mucles, deocamdată... Joc și mai tare. Afișez o moacă împrumutată de prin filmele cu bandiți și dau să plec. Și chiar plec. Băieții rup, ca prin minune, cercul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
au născut numai în Ferentari: "Ești singurul alb care a plâns la moartea unui bronzat din cartierul ăsta. Nici nu știu cum te cheamă, dar Marele Bronz ar fi mândru de tine. Era fericit atunci când vorbea despre tine. Chiar am fost un pic invidios. Ai fost marea bucurie a vieții lui. Știi, mereu a vrut să afle din ce mafie făceai parte, dar stai liniștit, pentru că eu i-am spus adevărul: că nu faci parte din nicio mafie. Așa-i?..." A fost ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
la vremea când troleul mă scotea din Ferentari, mi-au atins din nou sufletul vorbele tatălui Marelui Bronz: "Nici nu știu cum te cheamă, dar Marele Bronz ar fi mândru de tine. Era fericit atunci când vorbea despre tine. Chiar am fost un pic invidios. Ai fost marea bucurie a vieții lui. Știi, mereu a vrut să afle din ce mafie făceai parte, dar stai liniștit, pentru că eu i-am spus adevărul: că nu faci parte din nicio mafie. Așa-i?..." În ziua aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
toată scara!"... Mă amuz. De la parter parcă aud cum roboțelul face zgomot de tinichea, lovindu-se mereu de balustradă și pereți. Durează ceva vreme și auzim pași coborâtori și prudenți. Burtă Multă, liniștitor, către tinicheaua din întuneric: "Mai avem un pic. Pășește cu grijă..." Deodată simt cum se rostogolește pe scări un bulgăre uriaș de grăsime... E Burtă Multă... Hârjoniștii mei își făcuseră din nou datoria. Eram mândru. Burtă Multă ajunge, prin metoda rostogolirii, la picioarele mele. Zău că arată ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
estetice. Când, stingherit, a reluat începutul refrenului, interpretând un solo de cucurigu, privindu-ne, a realizat caraghioslâcul situației, a luat catalogul, cârnatul cu toarășul și dus a fost... În zadar încercam să explic inșilor care mă eroizau că n-am pic de talent la desen, că sunt bâtă la încropit vorbe care amuză lumea, pentru că nimeni nu mă credea... Hai s-o luăm încetișor, pentru că noi nu suntem de la Miliție. Ești un puști cu mintea de multe carate și înțelegi care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
încruntă, se frământă și nu știa cum să mă mai oprească, așa de doxat eram. Într-un rând mi-a și zis că nu mai vrea exemple din astea, pentru că se lămurise că știam. Eu cred că doamna era un pic invidioasă pe mine, pentru că la capitolul ăsta, al denumirilor de sfinți, nimeni nu-l făcea marț pe tata. Când i-am spus lui tata despre întâlnirea mea cu domnii stilați, am avut ocazia să aflu despre noi sfinți: Sfântul Glicon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]