13,437 matches
-
perioadă mai lungă de timp, cu diferite intervenții papale. Prin Conciliu Vatican II, s-a sintetizat această evoluție și s-au concentrat aspectele principale ale problemelor presei. O chestiune importantă a reprezentat-o finanțarea mijloacelor de comunicare catolice. În această privință a fost oferită următoarea soluție: "Ar fi de neconceput ca fiii Bisericii să permită ca, din cauza unor dificultăți tehnice sau a cheltuielilor (ce-i drept, uneori extrem de mari) pe care le implică folosirea acestor mijloace, cuvântul mântuirii să fie împiedicat
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
maghiari din România (pe de altă parte). Prin intermediul presei s-a încercat unificarea catolicismului românesc și crearea unui ziar puternic și reprezentativ pentru toți catolicii din România (scop care în mare parte nu s-a realizat); inițiativa Vaticanului în această privință prin finanțarea cotidianului Albina este sugestivă. Un fapt important legat de acest eveniment îl reprezintă modesta lui mediatizare în presa catolică din România. Deși a fost prima ediție a Congresului mondial al presei catolice-o temă și un domeniu extrem de
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
azi ale "postmodernismului". În ciuda influenței marcate din epocă a marelui prieten literar al lui Eliot, Ezra Pound, putem spune că adevăratul inovator este T.S. Eliot. El a urmat multe din sfaturile lui Pound, i-a adoptat preferințele literare în destule privințe, dar influența lui Pound asupra lui Eliot a fost mai degrabă o desferecare decât o iluminare. Eliot este primul critic explicit, revoltat avant la lettre împotriva disecărilor așa zis științifice, pe care Eliot le numește ismele critice. A urât structuralismul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ne strivește. Chiar dacă ultimul vers al volumului afirmă că " Numai iubirea va supraviețui din noi", tot ne înspăimântă albul ultimei pagini. Peste încă zece ani, la cincizeci și doi de ani, Larkin publică High Windows (1974). Cel puțin într-o privință Larkin a urmat exemplul lui Eliot: nu a publicat mult. Dintre poemele tipărite, unele pot părea banale luate în parte, dar fiecare are rolul lui în volum în ansamblu. O anume istovire, dublată de o crescândă amărăciune, ne copleșesc. To
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atât mai puțin tragic. În ultimele mele romane mai ales, punctul de vedere ironic al autorului implicit la adresa narațiunii e dublat de o atitudine mai caldă ("tandră", cum ziceai) față de personaje. Nice Work e un roman de tranziție în această privință. Capitolele de început privesc cele două personaje principale cu un ochi foarte ironic, mediat de autor. Dar pe măsură ce se desfășoară romanul, personajele pun stăpânire pe el, devin complexe și sensibile, se schimbă ca rezultat al interacțiunii dintre ele, pe când voceau
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
chiar să creadă că poate el să vindece lumea, să-și închipuie că menirea poeziei lui e vindecarea universală. Nu numai că sunt sceptic în ce privește propria mea motivație altruistă, dar, ca orice alt poet, sunt teribil de superstițios în această privință. L-am avut profesor la Leeds pe minunatul poet Martin Bell. Mi-a spus cândva că știe să facă farmece și se închina lunii de trei ori în fiece noapte. Nu mi se pare deloc nefiresc. Mă tem că până
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să vizeze exercitarea rolului didactic și resping sau refuză sugestiile de acest tip. Cooperarea dintre școală și familie se limitează la sprijinirea școlii de către familie, mai ales în plan material și al disciplinei elevilor și a familiei de către scoală, in privința consilierii educaționale. Și elevii exprimă așteptări față de rolul profesorului, vizând mai ales competențele și gradul de profesionalism al acestuia. Un aspect important al acestor așteptări se referă la relația profesor - elev. Potrivit opiniei lui T. Parsons, în stabilirea acestei relații
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
Bergin. Este aproape unanim împărtășită opinia după care predarea poarta amprenta vie a personalității celui care o practică. În consecință, se caută să se determine în ce măsură personalitatea profesorului este o variabila cauzală, responsabilă de reușita sau nereușita învățării. În această privință, se estimează că, dincolo de unele caracteristici biologice inerente, ca cele de vârsta si sex, profesorul ar putea să influențeze, în mod satisfăcător, învățarea și rezultatele ei, atitudinile și interesele, aspirațiile și orientările profesionale ale celor care învață prin comportamentele și
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
se folosesc de talentul producerii ficțiunii pentru a ne descrie situația unui om care suportă plin de încredere pierderea fiului unic. Ei nu introduc în teatre personaje care știu să-și ascundă pasiunile în fața rațiunii. Poeții nu greșesc în această privință. Un stoic ar juca un rol foarte plictisitor într-o tragedie." Cel mai sever se dovedește a fi Platon față de tragedie. Ea nu este, din punctul de vedere al lui Socrate în Gorgias, decât o retorică destinată mulțimilor a căror
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acum nu le-au explicat adesea decât în calitate de gramaticieni sau filosofi. Cum aveau mai mult studiu și speculație decât experiența teatrului, lecturarea lor ne poate face mai docți, dar nu ne poate lămuri foarte sigur pentru a reuși în această privință." 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru Aristotel definește piesa de teatru prin suma trăsăturilor sale distinctive. Pentru a le determina, el utilizează cele trei criterii de diferențiere a artelor mimetice pe care le-a enunțat. Dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie să le folosească plin de precauție. Trebuie ca tirada să apară ca un cuvânt dictat de emoție, și nu ca o bucată de bravură, ca personajele să vorbească pe cât de simplu posibil. Nu am nimic de spus în această privință (despre dicție), în afară de faptul că limbajul trebuie să fie limpede, figurile plasate la locul cuvenit și diversificate, iar versificația fără efort și înălțată deasupra prozei, dar nu până la umflarea din poemul epic, pentru că cei puși de poet să vorbească nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-i facă pe Actori să vorbească cu atâta artă, încât să nu fie nici măcar necesară marcarea distincției Actelor și a Scenelor, nici măcar să fie marcate numele interlocutorilor. (...) Și îndrăznesc să spun că Anticii au procedat foarte înțelept în această privință, încât dacă mi s-ar da o Tragedie de-a lui Sofocle sau Euripide, sau o Comedie de Terențiu și Plaut, (...) dacă aș avea în mână un Poem de-al unora din aceștia patru pe care i-am numit, fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asemănătoare", adică, atunci când este vorba de personaje ilustre, istorice sau mitologice, în conformitate cu cele pe care ni le-a lăsat moștenire tradiția. Astfel, La Mesnardière scrie: "Cea mai importantă dintre Regulile pe care Poetul tragic trebuie să le păstreze în această privință, este să nu introducă vreodată un Erou sau o Eroină cu alte înclinații decât cele pe care Istoriile le-au remarcat odinioară la ei." Când tradiția nu este respectată, piesa, din cauza neverosimilului său, nu poate căpăta adeziunea publicului. "[Autorul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dumneavoastră, și absurditatea acestui lucru mi se pare atât de mare încât numai asta și ar fi destul să mă facă să pierd dorința de a lucra vreodată la poezia scenică chiar dacă aș avea o puternică înclinație. Și în această privință limba noastră se poate declara mai nefericită decât altele, fiind obligată, în afara versului, la tirania rimei, care înlătură teatrului orice verosimil și orice credit celor care aduc acolo vreo scânteie de judecată." Limbaj al convenției, versul este, după părerea lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în proză sau în vers liber care aproape că nu se face simțit; în afara creatorului de rime Lope de Vega, toți spaniolii, care de altfel desconsideră toate regulile din teatru, au avut grijă să nu păcătuiască împotriva verosimilului în această privință, lucrând, ca și italienii în comediile lor, în proză sau în versuri fără rimă. Numai noi, ultimii barbari, mai păstrăm acest abuz, și ce-i mai rău, nu văd cum l-am putea abandona." Tot în numele verosimilului condamnă și d
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
proză, căci "se face fără efort și fără premeditare în vorbirea obișnuită". D'Aubignac merge până acolo încât afirmă că "versurile mari de douăsprezece silabe trebuie luate în considerare în teatru ca fiind proză". Corneille este mai nuanțat în această privință, scriind, în Argument la Andromaca, că "versurile care sunt recitate la teatru sunt presupuse a fi în proză: noi nu vorbim în versuri în mod obișnuit, și fără această ficțiune, măsura și ritmul lor ar ieși din verosimil."33 Pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bucuros să pot face o piesă care poate că i-a atras fără voia lor de la început până la sfârșit?" Racine nu va mai reveni asupra acestui fel de păreri, considerând fără îndoială că a făcut Corneille destulă teorie în această privință înaintea lui. Este deosebit de greu, într-un decor de interior, să motivezi tot acel du-te vino, uneori puțin verosimil. Abatele d'Aubignac nu pierde prilejul de a-l critica pe Corneille asupra acestui punct. "Nu pot fi de acord
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fost soluția adoptată de un romancier, pentru a povesti acțiunea din Horațiu, pe care el a trebuit să o plaseze în sala casei Bătrânului Horațiu, Piesa Horațiu, scrie el în Discurs despre tragedie, poate să furnizeze câteva exemple în această privință: unitatea de loc este respectată exact aici, totul se petrece într-o sală. Însă dacă s-ar face un roman cu aceleași particularități de la scenă la scenă pe care eu le-am folosit acolo, totul ar fi făcut să se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Corneille creează de asemenea o situație perfectă în planul tragicului. Eroul, ajuns în culmea gloriei, comite, omorându-și sora, o crimă împotriva naturii, care îi provoacă spectatorului o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al termenului (curaj), nu ar putea fi mai mare. Cel virtuos a devenit fratricid! Și Racine reia definiția aristotelică a eroului tragic. El scrie, în Prefața la Andromaca, în 1667: "Aristotel, departe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apere moralitatea, fără îndoială pentru a-i îmbuna pe docți, ca și pe Părinții Bisericii, ei au adus totuși în scenă capodopere de imortalitate care șochează sensibilitatea spectatorului din secolul al XVIII-lea. Iată ce scrie Corneille, fidel în această privință lui Aristotel, în dedicația la Medeea în 1639: "Nu trebuie luat în considerare de ce comportamentele sunt sau nu pline de virtuți, ci dacă sunt asemănătoare cu cele ale persoanei prezentate. De aceea poezia ne descrie în mod egal acțiunile bune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
XXI-lea, de vreme ce ajungem la capătul acestei mișcări pendulare care s-a întâmplat în Occident pe parcursul a aproape două milenii și jumătate, de la stilizare la realism, apoi din nou la stilizare? Ar fi hazardat să afirmăm ceva acum în această privință. Glosar Adresare către public. Parte a textului dramatic în care actorul, lăsându-și pentru moment rolul, se adresează publicului. Aparteu. Vorbă (în general scurtă) pe care personajul dă impresia că și-o adresează. Se presupune că publicul o surprinde întâmplător
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
am mai spus, preia În mod oficial controlul asupra funcției sacerdotale. Ca semn al pietății lor, regii acordă templelor terenuri al căror venit acoperă cheltuielile cultului și ale personalului aferent. Analele vremii oferă o imagine clară a generozității În această privință: În afară de rațiile În vite, regele Userkaf din cea de-a V-a dinastie declară că, Într-un singur an, a dat templelor (inventariate) din țară 204 arure și jumătate, adică aproximativ 560.000 mp (S. Donadoni, 1970, p. 177). În urma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
parvenit o experiență arheologică excepțională: un exemplu de supraviețuire și reconstrucție, identificabil datorită temeliei de sub renovările ulterioare. Spre deosebire de religia privată, construirea unui templu este un lucru care privește statul - adică pe rege. Ne-a rămas un singur document În această privință: un text În care regele Sesostrin I sărbătorește fundarea unui templu la Heliopolis, pentru Harakhtexe "Harakhte" (o ipostază a lui Horusxe "Horus"), care este identificat cu celălalt zeu solar, Atumxe "Atum"1: El m-a făurit ca unul care face
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
epoca ramsidă Își poate manifesta liber și din plin concepțiile sale religioase și nu numai. Unul dintre punctele În care se rupe cel mai tare legătura cu epoca amarniană este figura pe care o va dobândi faraonul. Tipic În această privință este Ramses al II-lea, un personaj care devine rapid fabulos fiind printre cei care ajung În „Sesostris” din legenda greacă. Divinitatea sa nu mai este una subînțeleasă din formule oarecum ermetice, ci este zgomotos proclamată: dacă Amenofis al III
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a lansat ipoteza unei opoziții fundamentale Între sumerieni și semiți la Începuturile istoriei mesopotamiene. Treptat, mai apoi definitiv, această ipoteză a fost infirmată la nivel istoric, lingvistic, cultural, artistic și religios 1, deși rămâne indubitabil primatul inițial sumerienilor. În această privință, W.G. Lambert afirma că „În Mesopotamia, prima mare civilizație a fost cea a sumerienilor”2. b) Cea mai veche religie sumeriană și panteonul ei Este util să spunem acum câteva cuvinte despre religia sumeriană inițială, În Întregul său. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]